Editorial Recomandat

O sovietohagiografie

Ceea ce e interesant în cazul lui Geo Bogza este transformarea poetului de avangardă, non-conformist şi provocator, târât prin tribunale şi băgat prin puşcării pentru îndrăznelile sale de viziune şi limbaj, la interval de numai un deceniu, într-unul din cei mai jenanţi cântăreţi ai vremurilor noi. Sigur, putem presupune că înclinaţiile sale de gazetar de stânga l-au condus în această direcţie. Sau oportunismul, răspândit la scriitorul român mult mai generos chiar decât talentul, că doar românul e foarte talentat, ba încă şi născut poet.”[1] O altă explicaţie ar putea fi şi dorinţa lui Bogza de a se răzbuna pe vechea Românie care-i făcuse atâtea necazuri. Venise vremea plătirii unor poliţe reale sau imaginare! Iar în mod simbolic, una dintre ele avea sa o plătească Bogza prin cea mai penibilă şi relativ puţin cunoscută carte scrisă de el: “Meridiane sovietice”, volum tipărit la Editura de stat pentru literatură şi artă (celebra în epocă ESLA) in anul 1953 care marca un punct de cotitură în partea din Europă dominată de comunism prin moartea, mult aşteptată a lui Stalin, dar şi grevele muncitoreşti din RDG şi Polonia.

După doar trei ani, în 1956, se consemna practic sfârşitul oricăror iluzii legate de natura şi intenţiile regimurilor impuse de sovietici: revolta maghiară înăbuşită în sânge de tancurile Armatei Roşii. Lăsăm la o parte întregul bogat parcurs al lui Geo Bogza în noua lume comunistă, cu toate suişurile şi coborâşurile, chiar dacă nu putem să nu remarcăm faptul că “sosirea tancurilor sovietice în România, intrarea triumfală a Armatei Roşii în Bucureşti, aveau să-i ridice vălul de pe ochi, aveau să-i lumineze, să-i cristalizez privirea”[2]şi ne vom concentra doar asupra viziunilor şi imaginilor zugrăvite de Bogza în urma călătorilor sale prin URSS în intervalul 1950-52.

În mod firesc, primul capitol al cărţii de reportaj este dedicat părintelui fondator, fără de care, însăşi plimbarea autorului nu ar fi avut loc. Lenin este deificat. “Dacă ar veni cineva de pe altă planetă şi ar întreba: – Cine e Lenin? Iar noi am vrea să-l facem să priceapă totul, dintr-o dată, cred că i-am putea răspunde:- Lenin e omul pe care-l iubesc milioane de oameni.(…)Pe Lenin oamenii îl iubesc cu inima lui Lenin, întorcându-i, toţi împreună, dragostea cu care el i-a iubit. Un om a apărut dintre oameni, atât de mare şi de generos, încât i-a putut iubi pe toţi, luptând întreaga viaţă, cu toată forţa geniului său, pentru binele lor, iar astăzi milioane de oameni descoperă ceea ce e mai bun şi mai adânc în fiinţa lor, în dragostea cu care îl iubesc pe Lenin.” Greaţa se extinde. “Lenin a fost, dintre oameni, cel mai uman. Faptele lui Lenin sînt ale unui titan. Dacă Lenin ar învia, dacă s-ar ivi iarăşi printre oameni, toate cele cinci continente l-ar copleşi cu dragostea lor.”[3]Observăm paralelismul inconştient între “cazul” învierii lui Isus Hristos şi posibila înviere a lui Lenin, alesul lumii muncitoreşti pentru apoteoza finală. Chiar şi după alte douăzeci de pagini, Bogza rămâne sub influenţa lui Lenin, desigur. “De dincolo de moarte, Lenin pare că gândeşte încă. Spre fruntea-i palida privirile rămân aţintite tot timpul, ca spre busola uriaşei corăbii pe care geniul lui o orientează.”[4]

Relatarea lui este mult diferită faţă de litaniile călătorilor occidentali importanţi căci Bogza îşi foloseşte din plin talentul literar pentru a transforma călătoria sa şi ceea ce a observat la faţa locului într-o epopee fără egal, în care nu face deloc economie de elogii deşănţate. Vizitează inevitabil Moscova şi orice trecere prin capitala sovietică presupunea şi trecerea pe lângă mumia lui Lenin din mausoleul din Piaţa Roşie, folosirea metroului,  vizitarea diverselor şantiere care continuau să-i uimească pe călători atât în anii 1930 cât şi la începutul anilor 1950 căci, ştim bine, sistematizarea nu se termină decât atunci când nu mai există nici urmă de casă, nici urmă de grădină particulară, idealul comunist fiind o mare masa de betoane gri uniforme. “De la zeci de metri sub pământ, până la sute de metri în aer, Moscova formează în zilele noastre, fără îndoiala, cel mai grandios şantier din lume.”[5]O altă odă este închinată măreţului canal Moscova-Volga “Energia unor uriaşe hidrocentrale, alimentate chiar de apele fluviului, pune în mişcare pompele cu o putere de neînchipuit” căci Moscova, după cum ştim bine, este port la cinci mări.[6] Fluviile geografice sunt însoţite, evident, de fluviile umane care “însufleţite de Marea Revoluţie, s-au puse ele însele în mişcare.”

Autorul român a fost dus să vadă şi Muzeul Gorki, experienţă expusă în capitolul ‘Chipul lui Maxim Gorki”, un bun prilej pentru un alt omagiu deloc discret “Ca un munte în jurul căruia gravitează o tară întreagă, figura lui Maxim Gorki se înalţă peste întreaga cultură sovietică, pisc neclintit şi sfânt spre care se întorc toate privirile..” sau “În ţara sa, Maxim Gorki e privit nu numai ca scriitorul venerat al unui popor de două sute de milioane de oameni, ci şi unul din precursorii noii vieţi care a cuprins în tumultul ei pământurile bătrânei Rusii.”[7]

Autorul sovietohagiografiei ajunge şi la Leningrad unde petrece adevărate nopţi albe ce-i oferă prilejul unor profunde meditaţii asupra destinului lumii sovietice, pagini greu lizibile acum, ca de altfel toate paginile cărţii pentru care cititorul întârziat trebuie să se înarmeze cu o răbdare de fier. La Leningrad, Bogza a fost lovit şi de un puternic sentiment de nostalgie. Aminteşte tunurile crucişătorului cult al Revoluţiei bolşevice, Aurora, vizitează Palatul de iarna, aduce din condei un portret idilic ţarului Petru cel Mare ale cărui înfăptuiri istorice cadrau cu noua perioadă expansionistă sovietică postbelică. “Petru cel Mare este, printre atâtea glorii ale istoriei, o figură unică pentru că a coborât, cu prestigiul purpuriu şi al sceptrului cu care fusese investit, în lumea celor mai umile unelte, ridicându-se prin aceasta la nivelul puternicului său tron.” Pe lângă tendinţele lui expansioniste, avea şi ceva proletar şi asta plăcea (şi, propagandistic, era folositor) !  La Leningrad, sub influenţa impresiilor puternice, autorul este izbit frontal de o nostalgie lirica “Într-una din acele nopţi, în apele Nevei a tremurat lumina unei stele. Atunci, am ridicat ochii şi am văzut cerul. Cât era de gol!”

Bogza a fost dus şi în Caucaz, la fel precum mulţi alţi scriitori. Caucazul scăpase uşor de pe urma tăvălugului celui de al Doilea Război Mondial, spre deosebire de Ucraina sau Bielorusia sau chiar Rusia Occidentala, un motiv în plus pentru a fi expus “Ca o pulbere de aur se ridică în lungul acestui drum gloria atâtor nume, în vreme ce într-o parte şi alta prăpăstii adânci şi piscuri ameţitoare coboară în întuneric sau urcă în lumină, ca o lecţie solemnă despre măreţia lumii şi istoria popoarelor, pe care Caucazul o dă tuturor celor ce, cuprinşi de o înţeleasă sfiiciune, păşesc pe sub splendoarea crestelor sale.”[8]Un alt torent. Urmat de altul şi altul şi altul. “Se face ziuă în Caucaz; şi ca tot ce se întâmplă pe aceste pământuri, în acelaşi timp enorme şi pline de gingăţie, abia a început lumina să mişte greoaiele umbre ale munţilor, că din înaltul cerului au şi izbucnit ciocârliile.”

În mod firesc şi explicabil, autorul vizitează in zona Caucazului Georgia, ţara natală a dictatorului sovietic. De aceea portretul Georgiei este sublim “georgienii ocupă cel dintâi loc în lumea Caucazului, prin gradul lor de cultură la care au ajuns şi prin marea lor frumuseţe (….)Înalţi şi zvelţi, cu trăsăturile feţei regulate, cu pielea obrazului limpede, cu părul foarte negru şi strălucitor, cu o lumină vie în priviri, georgienii s-au ridicat de mult în admiraţia tuturor celorlalte popoare. Ca tot ce le e propriu, această neobişnuită frumuseţe e de asemeni multimilenară. Cei ce sosesc în Georgia dau de un întreg popor ai cărui oameni par, între munţii de granit şi porfir, statui nesfărâmate ale unei frumuseţi ideale.” Însă şi această lume a fost transformată “Georgia are acum înfăţişarea unei ţări despre care nu s-ar putea crede că se află atât de aproape de inima geografică a Orientului.”[9]Poetic, îşi încheie relatarea etapei georgiene cu aceeaşi revenire la elementul primordial: ciocârlia. “Deasupra bulevardului Rustaveli, ciocârliile cântau.”

O alta odă este închinată avionului şi aerogării din Moscova. “Rând pe rând avioanele îşi iau zborul spre atât de depărtate şi felurite oraşe, încât cei ce au venit din Moscova până aici în lungul aceleiaşi şosele, în acelaşi şir de maşini, o dată trecuţi prin holul aerogării în partea care stabileşte legătura cu cerul, se despart mai spectaculos decât electronii unui atom: unii vor fi în curând în Crimeia, alţii vor fi proiectaţi tocmai în Kamciatka. În tunetul cu care motoarele avioanelor se pun în mişcare, e parcă o sugestie despre miracolul energiei nucleare. În fond, în esenţa ei mecanică, aerogara este o uzină de proiectat oameni, cu puterea şi viteza unei explozii, pe distanţe continentale”[10] Chiar dacă Bogza a mutat cadrul, o pasăre rămâne “La acea oră, milioane de ciocârlii vestesc colhoznicilor ruşi – cum au vestit cu mii de ani în urma popoarelor scite – sosirea dimineţii. Sub ciocârlii şi sub avioane, câmpiile se trezesc la viaţă” Autorul zboară pe deasupra Rusiei, Munţilor Urali, Siberiei observând oraşele survolate în viteză, descoperind că în jumătatea de secol care a trecut, pe pământurile Rusiei au apărut oameni atât de măreţi, încât oraşele le poartă acum numele într-o nouă, schimbată geografie a patrie sovietice. Datorită acestor oameni şi revoluţiei pe care au înfăptuit-o, avionul trece în Siberia nu numai peste un lanţ de munţi, ci şi peste un masiv lanţ de uzine”[11]

Bogza ajunge în Asia Centrală “După mii de ani, inima Asiei bate din nou, revărsându-şi puterea în arterele lumii socialiste. Câte un vultur cenuşiu (frumoasă şi delicată translaţie de la ciocârlie la vultur!-n.m) luându-şi zborul de pe culmile Altaiului, aduce păsării argintii care zboară spre răsărit salutul marilor înălţimi asiatice.”[12] Aventurierul ideologic ajunge până la Vladivostok, o destinaţie rară în peregrinările tovarăşilor de drum, un alt motiv de extaz ideologic în faţa superiorităţii şi amplitudinii geografiei sovietice “De neînchipuit este, prin vastitate, oceanul aerian sovietic,” si “Acum, cu motoarele fierbinţi, avioanele poposesc în inima incandescentă a Asiei, la acele popoare felurite şi străvechi care, după mii de ani de asuprire, au început o viaţă nouă, întemeind, la adăpostul măreţului acoperiş al lumii-cum numesc ele munţii Pamirului – înfloritoare republici sovietice. Unul din semnele dezvoltării lor este larga folosire a aviaţiei (…)” Bogza reia obsesiv pe parcursul multor pagini ( cel puţin un sfert din materia cărţii) aceeaşi  idee, înfăşurând-o, îmbrăcând-o în alte forme. Reciclând farmecul absolut al călătoriei cu avionul. Însă avionul este folosit de Geo Bogza şi ca un mijloc de a demonstra superioritatea lumii sovietice. O posibilă concluzie “Plină de farmec este călătoria pe această mare Egee a norilor.”dar şi “Cel dintâi stat al muncitorilor s-a născut şi trăieşte sub un cer pe care aeronavele alunecă asemeni unor bolizi, creind o altă imagine a lumii, plină de grandoare. Peste întinderile Siberiei şi peste uriaşele ei fluvii plutesc avioane.”

Literatura din lungul reportaj scris de Geo Bogza este una torenţială, dominată de nenumărate torente de imagini alcătuite prin intermediul unei fantastice inflaţii de metafore, hiperbole şi alte figuri de stil. Volumul se sfârşeşte abrupt, cu un elogiu deşănţat lui…Prometeu care este strâns legat de noua societate muncitorească. “Te salut, cutezătorule Prometeu, părinte al unei răzvrătiri nemuritoare, făuritor al lumii care urcă!…”“Senzaţia mea este că metamorfoza postbelică a literaturii lui Geo Bogza se datorează în foarte mare măsură şi faptului că a zburat prea mult, chiar excesiv, cu avionul!”[13]


[1] Liviu Antonesei “Cu Geo Bogza prin Măreaţa Uniune Sovietică”

[2] Ibidem

[3] Geo Bogza Merdiane sovietice în  Scrieri în proză V, Editura de Stat pentru Literatură şi Artă, 1960 pag. 213-125

[4] Ibidem, pag.238

[5] pag. 230

[6] Ar fi interesant de ştiut câte sute de mii de zeki au murit în timpul săpării acestor canale.

[7] pag.282-283

[8] Pag. 317

[9] pag.312

[10] pag.325

[11] pag.329

[12] pag. 331

[13] Liviu Antonesei, op. cit.

Articole similare

Asteptandu-l pe Jovi (Godot) :)

Delia Marc

Scrieri alese, de Alexandru Sahia (II)

Codrut

E-book gratuit: ”Hai-hui prin Occident”, de Codruț Constantinescu

Jovi Ene

2 comments

constantin (un moldovean) 27 martie 2012 at 15:16

Geo Bogza a fost bine intenționat, comunismul a reprezentat o mare speranță pentru oamenii simpli, terfeliți, umiliți de tâlharii cu portmoneele bucșite. Comunismul a fost compromis din interior când burghezia roșie a ajuns la conducere.

Reply
codrut constantinescu 27 martie 2012 at 15:43

Intentiile bune nu-l absolva cu nimic de rezultatele sale criminale (60 mil de victime conform “Cartii negre a comunismului” ed. Stephane Courtois) care au putut fi foarte usor decelate inca din 1920, din timpul razboiului civil rus.Chiar si Bogza ulterior s-a dezis de comunism.Insa naivi se gasesc cu milioanele.

Reply

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult