Editorial Recomandat

Implicarea Irlandei în războiul civil spaniol, 1936-1939 (I)

Ireland-and-the-Spanish-Civil-War-9Nu sunt deloc surprizătoare implicarea şi interesul irlandezilor faţă de războiul civil spaniol (1936-39), interes şi atenţie de care s-au bucurat evenimentele din Spania la nivel mondial. Cu atât mai mult cu cât irlandezii avuseseră destule contacte istorice cu Spania căreia i-au furnizat de-a lungul expansiunii sale coloniale numeroşi mercenari, atraşi atât de perspective sociale deloc de neglijat, cât şi de comuniunea confesională care, între secolele al XVI-lea şi al XVIII-lea, juca un rol foarte important. Un alt motiv l-a constituit şi competiţia dintre Spania şi tradiţionalul duşman al irlandezilor catolici, Anglia. Să nu uităm că Armanda spniolă a eşuat în dreptul ţărmurilor irlandeze. Micro-războiul mondial din Spania sau, altfel spus, câmpul de exerciţiu al celui de al Doilea Război Mondial, războiul civil spaniol, nu avea cum să nu afecteze şi influenţeze spiritele pasionale ale irlandezilor. Ca şi în multe alte ţări, exista nevoia imperioasă de a te poziţiona, de a susţine o parte sau alta.

În mod exemplificatoriu pentru complexitatea acestui conflict civil (şi, probabil, a oricărui război civil), susţinătorii ambelor tabere aveau argumente la fel de bine întemeiate căci fractura societăţii spaniole nu data din 1936, acel an fiind doar apogeul erupţiei vulcanului iberic. Să nu uităm că “Franco se bucura de o anumită reputaţie într-o parte a opiniei publice spaniole. După eliberarea Alcazarului şi o serie neîntreruptă de succese, se bucura de o indiscutabilă popularitate în Spania naţionalistă şi chiar în anumite medii conservatoare din Marea Britanie şi din Franţa. Suscita incontestabile abnegaţii, deşi lipsit de prestigiu fizic şi de elocventă şi chinuit de o voce în falset, nu seducea mulţimile.”[1]

Rebeliunea generalilor spanioli din 17 iulie 1936 a fost reflectată în primele luni în mod diferit de ziarele irlandeze, care, la început, nu au avut reporteri la faţa locului, publicând articole folosind informaţiile agenţiilor de presă internaţionale sau preluând altele din ziarele britanice, de aceea nici grupările politice de dreapta sau de stânga irlandeze nu au dat crezare foarte mult relatărilor atrocităţilor de început, înfăptuite, în egală măsura, de ambele părţi. Prestigiosul ziar The Irish Times, susţinător al cercurilor şi intereselor clasei de mijloc şi mediilor protestante rămase în Irlanda de Sud dupa 1921, a avut, la început, o poziţie anticomunistă clară (criticase răscoala minerilor din Asturii din 1934 înăbuşită de generalul Francisco Franco), însă cu timpul şi-a mai nuanţat discursul, crezând că „nu este foarte important pentru Irlanda dacă Spania decide să se arunce la gâtul comunismului sau fascismului, pentru că ambele sunt la fel de detestabile popoarelor cu tradiţii liberale”.

220px-Irish_Independent_First_Issue_1905_01_02Ziarul The Irish Independent, apropiat Partidului Fine Gael, aflat din 1932 în opoziţie, era net: „Toţi cei care susţin vechea credinţă şi vechile tradiţii ale Spaniei, sprijină actuala revoltă împotriva regimului marxist de la Madrid”(22 iulie 1936). The Irish Press, ziar apropiat de celalalt mare partid sud-irlandez, condus de Eamon de Valera, Fianna Fail, avea aceeaşi atitudine general-anticomunistă, dar mai puţin virulent anti-republicană, având în vedere poziţia în care se afla Fianna Fail, căci, ştim bine, una este să fii la putere şi cu totul alta în opoziţie. „Se ridică întrebarea dacă Spania va rămâne o ţară creştină, cum a fost atât de mult timp sau va deveni una bolşevică şi atee”. Fianna Fail era un partid republican ce dorea ruperea oricăror legături simbolice sau teoretice rămase între Irlanda de Sud şi Marea Britanie si care, în mod logic, ar fi fost mai degrabă înclinat să susţină tabăra legitimistă republicană care, la începutul conflictului spaniol nu era dominată de comunişti care doar făceau parte dintr-o coaliţie largă, Frontul Popular inspirat de Comintern, imaginată de Stalin. Aceasta dacă nu ar fi fost în egală măsură şi un partid catolic, cu un mare respect pentru ierarhia Bisericii Catolice din Irlanda, poziţionat la mare depărtare de alte partide republicane şi laice de pe Continent.

Ziarele din Irlanda de Nord au avut atitudini nuanţate, în funcţie de publicul căruia i se adresau. Unele dintre ele scriau pentru majoritatea protestantă, care nu rezona prea tare la distrugerile şi martiriul Bisericii Catolice din Spania[2]. Ca şi la Dublin, în cel de al doilea oraş ca mărime al Irlandei de Sud, Cork, cele două cotidiene care apăreau aveau orientări diferite. Daca The Cork Examiner a fost mai temperat şi neutru, prezentând ştiri din ambele tabere, folosindu-se de fluxul de stiri al Agenţiei Reuters, The Evening Echo s-a alăturat explicit taberei naţionaliste a lui Franco.[3] Ziarul protestant Belfast Telegraph a păstrat o atitudine neutră, în timp ce Irish News din Derry, oraş cu majoritate catolică, a luat partea rebeliunii generalilor spanioli. Presa irlandeză de dreapta, catolică, a luat apărarea taberei naţionaliste, folosind termeni foarte apropiaţi de sufletul şi conştiinţa irlandeză, cu precădere în secolul al XX-lea precum revolt, uprising, insurgents, rebels, foarte îndrăgiţi de irlandezi, căci ei înşişi fuseseră numiţi aşa sau recurseseră la astfel de gesturi violente pentru a scăpa de opresiunea britanică relativ cu puţin timp înainte (Rebeliunea Paştelui din 1916, sau Războiul Anglo-Irlandez din 1919-21).

pa-8643867-390x285Solidaritatea catolica a jucat un rol foarte important în catalizarea sprijinului unei semnificative secţiuni a societăţii irlandeze faţă de războiul civil spaniol de partea naţionaliştilor.Catolicismul trebuie măturat fără milă. Nu cerem ca toate bisericile să fie distruse, noi cerem ca nici un vestigiu al cultului să nu mai supravieţuiască în aceste biserici şi ca păianjenul negru al fanatismului să nu-şi mai ţese pânza.” se scria în organul de presă al mişcării anarhiste la 5 august 1936. “Paradoxal, militanţii de extremă stânga au fost cei care le-au permis naţionaliştilor să-şi dea o legitimitate invocând apărarea religiei creştine, apoi de a construi mitul cruciadei. Prin declanşarea unei atroce persecuţii, anarhiştii îndeosebi, dar şi socialiştii şi, cu mai multă moderaţie, comuniştii i-au oferit lui Franco o justificare preţioasă, ale cărei avantaje le-a înţeles rapid, căci au influenţat în mod foarte nefavorabil opinia publică străină. (…)Trebuie s-o spunem deschis : exista realmente un proiect de distrugere a Bisericii Catolice şi a religiei şi el se manifestase cu ocazia unor episoade punctuale. Extrema stângă pregătea proiectul radical al unei revoluţii culturale trecând prin eliminarea adversarului detestat.[4]

Supuşi unei represiuni violente, încă din primele zile în zonele importante rămase sub controlul guvernului republican de la Madrid (aproximativ două treimi din teritoriul metropolitan al Spaniei), cardinalii spanioli au emis „Scrisoare comună către cardinalii din întreaga lume” dezbătută de către înaltul cler catolic irlandez în timpul întâlnirii de la Maynooth, sediul Bisericii Catolice din Irlanda, la 13 octombrie 1936, arătându-se completa solidaritate „Spania se duce în aceste momente bătălia Creştinătăţii împotriva puterilor subversive ale comunismului.” S-a decis folosirea tuturor mijloacelor -şi în Irlanda anilor 1930 acestea nu erau deloc puţine – pentru a susţine cauza naţionalistă (întâlniri, colectări de fonduri, articole de presa). Cardinalul MacRory a înfiinţat un fond pentru a susţine lupta împotriva comunismului, banii fiind colectaţi la intarea în biserici, cu ocazia slujbelor de duminică. Până în octombrie 1936 se strânseseră 40.000 de lire.[5] Ziarele care susţineau mai degrabă cauza republicană au fost supuse stigmatului Bisericii Catolice, iar unul dintre acestea Ireland Today chiar şi-a încetat apariţia în martie 1938! În 1936 nu te jucai cu puterea catolică irlandeză!

(va urma)


[1] Războiul civil din Spania, de Bartolomé Bennassar, Editura ALL, Bucuresti, 2009, Traducere de Beatrice Stanciu, pag. 240.

[2] În timpul razboiului civil spaniol, au fost asasinaţi 6.832 de membri ai clereului catolic: 12 cardinali, 283 călugăriţe, 4.184 de preoţi şi 2.365 de calugari, conform istoricului britanic Thomas.

[3] Cork and the Spanish War, de David Convery, Univeristy Collage Cork, 2006, pag.3.

[4] Op. cit.

[5] Communist Politics in Ireland 1916-45, Queens Univeristy Belfast, 1977, pag. 379.

Articole similare

Filme, cărţi şi câteodată fotbal: 20 iunie 2014

Jovi Ene

Saptamana Elizabeth Taylor (25-30 aprilie 2011)

Dan Romascanu

Top 5 cele mai bune filme văzute pe Netflix în ianuarie 2021

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult