Editorial Recomandat

Călător privilegiat în SUA şi URSS: George Macovescu

MacovescuGeorge Macovescu a fost un (alt) răsfăţat la regimului totalitar comunist din România, unul din micii boieri roşii care a reuşit să supravieţuiască schimbarilor politice şi chiar să prospere. Ascensiunea lui a fost spectaculoasa, chiar dacă formaţia sa era destul de diferită faţă de a altor comunişti (absolvent al Facultăţii de Drept în 1939, colaborator al ziarelor de stânga Adevărul şi Dimineaţa), membru al PCdR încă din 1936, din perioada ilegalităţii, atât de mitică şi mitizată de către comunişti după 1945. De fapt, comuniştii, atâţia câţi erau, câteva sute, nu au ameninţat deloc, cu adevărat, stabilitatea regimului politic interbelic, iar suferinţa lor din închisori a fost minimă- cei mai importanţi lideri având chiar şansa de a fi folosiţi de autorităţi ca monedă de schimb[1]. Dar toate acestea se ştiu deja foarte bine. De asemenea, un truism istoric: extrema dreaptă a fost mult mai nocivă şi activă, bucurându-se cu adevărat de un sprijin popular însemnat.

Macovescu pare mai degrabă a se încadra în categoria intelectualilor idealişti care au însoţit, cauţionat şi oferit expertiză şi o vitrina respectabilă liderilor comunişti adevăraţi, care in viziunea lui Vladimir Tismăneanu alcatuiau mai degraba „un grup de gangsteri politici, impostori insolenţi şi birocraţi cinci, indivizi autoproclamaţi elită a clasei muncitoare, exponenţi ai unei ideologii pretins atotbiruitoare şi atotsiutoare.[2] Nu am reuşit să aflăm cum (şi unde) a petrecut Macovescu al Doilea Război Mondial, totuşi, se pare că nu a fost închis datorită apartenenţei sale politice, dar nici pe front nu a fost. După 1945, a avut o cariera mai degraba tehnica de prim ordin, fiind rând pe rând, membru al Legaţiei României la Londra (1947-49), director în MAE până în 1952, când a fost demis pentru că prima lui sotie, Tereza Macovescu, era de origine evreiască. După ce s-a despărţit de ea, Macovescu a revenit în structurile de stat ale RPR, iar în 1959 a fost trimis ambasador la Washington.

Moartea lui Dej mai degrabă i-a propulsat cariera diplomatico-politică, devenind în perioada 1972-78 ministrul de externe al lui Ceauşescu. După acest an, până în 1982, a fost preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, pentru că Macovescu a cocheta serios şi cu scrisul[3], publicand 13 titluri anodine, ultimul, cum altfel, un Jurnal (2006) la obscura editura Domino. Ne mirăm că nu a aparut un volum de convorbiri în care şi el, ca atâţia alţi boieri roşii, să caute justificări. Aceasta nu s-a întâmplat probabil şi pentru că rolul său în ultimul deceniu ceausist a fost marginal. Nu avea ce să justifice.

Cert este că o parte din „opera” lui Macovescu este alcătuită din amintirile din ilegalitate. L-a cunoscut îndeaproape pe Alexandru Sahia, pe care l-a descris în cel puţin două cărţi [4]Dacă ar fi să-l caracterizez pe Alexandru Sahia, aş spune că a fost un mare pasionat care în scurta-i existenţă a ars ca o torţă pentru o cauză istorică. Ce l-a mânat pe tânărul acela pornit dintr-un fund de sat, spre cel mai înalt ideal al veacului nostru, spre socialism?” Şi tot el oferă şi răspunsul, unul cat se poate de plat şi previzibil (un adevărat clişeu comunist): pentru a înlocui vechiul cu noul. Orânduirea veche era putredă, cea nouă perfectă. Altundeva povesteşte cum l-a văzut pe ilegalistul Sahia în plină acţiune propagandistică, exact în Atelierele Griviţa (unde altundeva decât în acest loc mitic al comunismului românesc căruia îi lipsea cu disperare legitimitatea?), iar încercarea unui comisar de a-l întrerupe şi aresta a fost zădărnicită de muncitorii care nu numai că l-ar fi apărat, dar i-ar fi permis să-şi continue discursul care era axat pe călătoria lui în URSS din 1934[5]. Cert este că „Sahia nu s-a clintit niciodată” şi „şi-a mărturisit în scris, zi de zi, până la moarte, credinţa în victoria clasei muncitoare”.

În timp ce imensa majoriatate a românilor aveau dificultăţi să călătorească în RDG, Macovescu s-a plimbat de-a lungul vieţii sale mult şi bine. În interes de serviciu, am putea adauga, însă aceste vizite au reprezentat bune prilejuri pentru fostul ziarist de a descrie cele văzute. În volumul ‚Oameni şi fapte”, pe lângă tot felul de articole antifasciste, mai degrabă banale, apărute înainte de izbucirea celui de al Doilea Război Mondial, au fost reunite şi reportajele lui Macovescu. Macovescu adună (sau îi sunt adunate?) atât impresii americane, engleze, cât şi sovietice. Edificator pentru spiritul timpului este viziunea faţă de realităţile americane şi cele sovietice. Înaintea impresiilor americane sunt publicate reportaje autohtone, din Roşiorii-de-Vede şi sunt precedate de cele din Munţii Apuseni şi de la malul marii, într-o logică aparte.

Cele patru texte despre Statele Unite au fost scris în intervalul 1938-40, publicate probabil în ziarele cu care colabora Macovescu. Viziunea de ansamblu a Statelor Unite este una defavorabilă (altfel nici nu ar fi fost publicate). „Viaţa americanului se deapănă între birou sau fabrică, metrou sau automobil şi cinematograf”. New Yorkul l-a dezamăgit, un oraş învechit, materialist, provizoriu (?) „departe de a fi un oraş modern, aşa cum se crede”, cu poduri alandala, de fapt simple îngrămădriri de fier şi ele învechite, doar circulaţia fiind organizată perfect. În cartierul Harlem observă rasismul, unul din subiectele predilecte ale propagandei comuniste (negrii care-i servesc pe albi), după principiul are URSS Gulag, dar şi voi îi discriminaţi pe negri. Un comunist nu avea voie să creadă altceva despre inima sistemului capitalist american şi mondial. Nu ştim dacă autorul a scris ceva despre perioada când a fost ambasador al RPR în capitală americană, posibil în prima parte a jurnalului său apărut în 2006.

Primul-ministru israelian Golda Meir îl primeşte în vizită oficială la Ierusalim pe George Macovescu, iulie 1974 (Historia.ro)
Primul-ministru israelian Golda Meir îl primeşte în vizită oficială la Ierusalim pe George Macovescu, iulie 1974 (Historia.ro)

Apoteoza pereginărilor sale este viziunea şi vizita în URSS făcută imediat după război, în 1946. Nici nu-şi începe bine scurta relatare că Macovescu, asemenea tuturor călătorilor înregimentaţi, dă sfaturi unui potenţial public care arde de nerăbdare s-o ia la goana prin URSS[6]. Nu are sens să te cari cu cărţi şi ghiduri de călătorie, pentru că “nimic din ceea ce s-a scris nu dă, nu poate să dea imaginea uriaşă, covârşitoare a Uniunii Sovietice”. Macovescu recunoaşte că vizita sa din 1946 a fost scurtă şi nu are nimic senzaţional, urmând în mare acelaşi traseu, a văzut un kolhoz aflat la 30 de kilometri de Moscova, uzina Ordjonikidze din Moscova (cu exact „2800 de lucrători şi funcţionari din care 45% sunt femei”) etc. Observă cozile la ziare şi, evident, nici urmă de cozi la brutării (cum reuşise să observ un anume Andre Gide în 1936).

Şi Macovescu înşiruie acelaşi tip de banalităţi propagandistice, care au fost reluate neîncetat de toţi călătorii înregimentaţi care au fost în URSS, care „este mare, uriaşă” „gândul că te afli într-o ţară de două sute de milioane de oameni te stăpâneşte” (dar dacă ar fi mers în India sau China?), „omul sovietic stăpâneşte natura”, poate şi pentru că este un om nou, iar „ realizările regimului sovietic te uimesc” poate şi pentru că Ucraina a fost invadată de electricitate (!). Cât despre grija sovietică faţă de copil, ea este desăvârşită pentru că „s-a spus şi s-a scris că Uniunea Sovietică este ţară în care copilul se bucură de cea mai mare atenţie”, de aceea la Leningrad unde a mai fost dus, ar exista, în afara Muzeului dedicat apărătorilor eroici din timpul blocadei, şi o facultate de medicină cu 42 de catedre şi 1900 de studenţi doar pentru specializarea de pediatrie. Modesta sa relatare a experienţei sovietice, se încheie previzibil: „Acum, din Kremlin pornesc gândurile generoase şi hotărârile energice pentru fericirea popoarelor din marea şi puternica Uniune Sovietică”. Nimic nou.

George Macovescu nu avea cum să navigheze în altă direcţie, probabil că descrierile sale sovietice chiar reflectau punctul său de vedere, el făcând parte din categoria călătorilor care erau convinşi încă dinainte de a pune piciorul în URSS de măreţia şi superioritatea raiului sovietic. În afară banalităţii observaţiilor directe, a bombardamentului de truisme, el cade în aceeaşi capcană ca foarte mulţi alţi călători înaintea lui: aplică un reducţionism salvator, menit a evidenţia realizările sovietice şi a le extrage dintr-un tablou mai larg. Ca şi cum doar în URSS a fi existat electricitate, doar în URSS s-au construit uzine, baraje şi staţii de metrou. De altfel, această abordare a fost şi călcâiul lui Ahile al propagandei filo-sovietice, lipsa de realism sau artificialitatea sau. Efectele ei au fost foarte modeste. Fără Armata Roşie, comuniştii nu s-ar fi impus democratic niciunde în Europa postbelică indiferent de tirajele pe care le aveau ziarele care publicau astfel de reportaje sau cărţile de călătorie, iar George Macovescu este greu de crezut că ar fi ajuns vreodată ministru de externe, că să nu mai vorbim de preşedinte al Uniunii Scriitorilor.


[1] Vezi cum a ajuns Ana Pauker în URSS.

[2] Efigii ale unui coşmar istoric, Editura Humanitas, Bucuresti, 2015, pag. 27.

[3] Vezi https://ro.wikipedia.org/wiki/George_Macovescu

[4] “Farmecul pamantului”, Editura Dacia, 1977, pag. 44-51, dar si in ‘Oameni si fapte” ESPLA, 1957.

[5] Vezi https://filme-carti.ro/carti/scrieri-alese-de-alexandru-sahia-i-13384

[6] În URSS, în 1946, oricum se aflau câteva sute de mii de prizonieri de război români care cunoşteau în mod direct binefacerile comunismului.

Articole similare

Întâlnire cu Horațiu Mălăele și ”O poveste cu Horațiu”, de Doina Papp

Andreea Andrusca

5 cărți preferate ale lui Haruki Murakami

Jovi Ene

Revista presei culturale (13 – 19 decembrie 2013)

Codrut

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult