Stiri

Ediție-bilanț a Festivalului Internațional de Literatură de la București

afis-filb-9În perioada 7-9 decembrie, în capitală va avea loc cea de a IX-a ediție a Festivalului Internațional de Literatură de la București (FILB), o ediție-bilant – „Scriitorii invitați în această a noua ediție a FILB au fiecare felul său de a lupta împotriva realității, fie refugiindu-se în trecut și în legendă, fie în basm și memorie, fie de-a dreptul, practicând o critică socială virulentă. Îi unește ceea ce ar trebui să fie – și este – motorul din spatele oricărui vehicul literar autentic: refuzul lumii așa cum este ea. Ediția aceasta le pune o întrebare retorică, așadar: Adio, arme? Răspunsul îl știm, dar vrem să-l auzim clar și răspicat”, a declarat Bogdan-Alexandru Stănescu, Președintele FILB.

Programul ediției din acest an include două seri de lecturi publice și dezbateri la Clubul Țăranului: pe 8 și 9 decembrie, începînd cu ora 18.00, precum și un eveniment dedicat studenților, realizat în colaborare cu Departamentul de Științe ale Comunicării din cadrul Facultății de Litere de la Universitatea din București: pe 7 decembrie, de la ora 18.00.

În prima seară de lecturi publice și dezbateri de la Clubul Țăranului, pe 8 decembrie, iubitorii de literatură din capitală au șansa de a se întîlni cu prozatoarele Irina Teodorescu (Franța), Veronica D. Niculescu, Lavinia Braniște și Irina Georgescu Groza – patru momente de lecturi publice din cele mai recente volume publicate de autoare, urmate de o dezbatere cu tema „Despre «scriitura feminină»: există o scriitură feminină sau este doar o etichetă comodă pentru critica literară și pentru jurnalismul cultural?”.

Vineri, 9 decembrie, patru prozatori vin în fața cititorilor pe scena de la Clubul Țăranului. Este vorba despre Jan Koneffke (Germania), Marin Mălaicu-Hondrari, Vlad Zografi și Tudor Ganea. Tema dezbaterii ce va urma momentelor de lecturi publice în ultima seară a Festivalului este „Fuga de realitate: utopii, patrii adoptate, realism magic. Ce se întâmplă cu bunul și bătrânul realism?”.

„Avem ghinionul de a trăi vremuri interesante: asistăm la nașterea naționalismelor care mai de care mai agresive, la triumful discursului xenofob, la o uniformizare a gândirii pe coordonatele unui «bun-simț» plat și lipsit de nuanțe. Am intenționat chiar de la nașterea acestui Festival, în 2008, să construim o platformă de libertate și de non-conformism și credem că e din ce în ce mai pregnantă nevoia de a ne întreba dacă literatura nu ar trebui să reintre în istorie și să folosească unica ei armă, cuvântul, împotriva unei lumi care de ceva vreme bolborosește și se bâlbâie”, a mai spus Bogdan-Alexandru Stănescu, Președintele FILB.

În 9 ani de cînd există, FILB a adus la București 114 scriitori din 25 de țări!

Festivalul Internațional de Literatură de la București (FILB) a fost inițiat în octombrie 2008, de Oana Boca (manager cultural) și scriitorii Vasile Ernu și Bogdan-Alexandru Stănescu. Din 2012, Ioana Gruenwald s-a alăturat echipei organizatorice.

În cei nouă ani de existență, FILB le-a prilejuit cititorilor din București întîlnirea cu 114 scriitori din 25 de țări: Albania, Brazilia, Bulgaria, Croaţia, Franța, Germania, Ungaria, Irlanda, Israel, Jamaica, Republica Macedonia, Republica Moldova, Malta, Marea Britanie, Muntenegru, Olanda, Palestina, Polonia, Portugalia, Rusia, Serbia, Suedia, Statele Unite ale Americii, Turcia și România.

FILB este singurul festival de literatură din România care a fost prezentat public la cel mai important festival din lume, Edinburgh Festivals (august 2015).

În 2015, FILB a fost recompensat cu Premiul al II-lea la Gala Societății Civile! De asemenea, Festivalul a fost nominalizat în 2015 la Premiile Radio România Cultural, secțiunea „Cel mai bun festival al anului 2014”.

În plus, FILB 8 a adus la București Literary Death Match, un show internațional de succes în întreaga lume, spectacolul în care literatura intră în ringul de box, proiectul cu „cele mai antrenante lecturi” (LA Times).

FILB este, astăzi, cel mai important festival independent, internațional, de literatură din România!

Organizator: Headsome Communication

Un proiect realizat cu sprijinul: Ministerului Culturii, Institutului Cultural Român

Parteneri: Clubul Țăranului, Traduki, Institutul Francez, Universitatea din București, Editura Polirom, Goethe-Institut, MNLR, Editura Humanitas, Editura Humanitas Fiction, Casa de Pariuri Literare

Parteneri media: RFI România, Știrile TVR, Radio România Cultural, News.ro, Observator cultural, Suplimentul de cultură, Bookaholic, Bookblog, Semne bune, BookMag, Filme și cărți, Ceașca de cultură, The Romania Journal, Gratuitor, D-LITE, LiterNet

afis-filb-9

Articole similare

Seminar şi lansare de carte în prezenţa autoarei Connie MILLER!

Jovi Ene

Noutăți Netflix România martie 2018 + știre bonus despre Stranger Things sezonul 3

Jovi Ene

TRIP TALK #6: în focus Virginia Negru, dansator cu spirit nomad

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult