Stiri

Dubla lansare de carte Carol Iancu

carolIancu_carteJoi, 25 aprilie 2013, orele 17:00, Institutul Cultural Român de la Tel Aviv va găzdui lansarea volumelor Profesori şi studenţi evrei la Universitatea din Iaşi şi la alte universităţi româneşti şi europene (sfârşitul secolului al XIX-lea – sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial), coordonat de prof. dr. Carol Iancu de la Universitatea Montpellier III şi prof. dr. Alexandru-Florin Platon, şi Evreii din Hârlău. Istoria unei comunităţi de prof. Carol Iancu.

Lansarea va avea loc în prezenţa prof. dr. Carol Iancu.

Eveniment în limba română.

În cadrul evenimentului vor lua cuvântul:

  • dr. Gina Pană, director ICR Tel Aviv
  • prof. dr. Carol Iancu, Universitatea Montpellier III
  • dr. Shlomo Leibovici Laiş, preşedinte ACMEOR
  • dr. Silviu Sanie, Universitatea Al. Ioan Cuza Iaşi
  • dr. Michaël Iancu, directorul Institutului Maïmonide din Montpellier
  • dr. Nathan Cohen, preşedinte HOR Beer Sheva
  • Richard Armonn, preşedintele Muzeului Evreilor Români din Rosh Pina.

Profesori şi studenţi evrei la Universitatea din Iaşi şi la alte universităţi româneşti şi europene (sfârşitul secolului al XIX-lea – sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial), coordonat de prof. dr. Carol Iancu de la Universitatea Montpellier III şi prof. dr. Alexandru-Florin Platon (Editura Universităţii “Alexandru Ioan Cuza”, 2012)

Volumul reuneşte textele comunicărilor prezentate în cadrul colocviului Profesori şi studenţi evrei la Universitatea din Iaşi şi la alte universităţi româneşti şi europene (sfârşitul secolului al XIX-lea – sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial), desfăşurat în perioada 1-3 septembrie 2010 la Iaşi, sub egida comună a Universităţii Al. Ioan Cuza şi a Universităţii Montpellier III Paul Valéry.

evreii din HarlauEvreii din Hârlău. Istoria unei comunităţi (Editura Universităţii “Alexandru Ioan Cuza”, Colecţia Historica-Dagesh, 2013. Cuvânt înainte de Alexandru Florin Platon)

“Hârlăul, străveche vatră de cultură şi spiritualitate românească, a fost timp de peste 250 de ani şi leagănul unei importante comunităţi evreieşti. Scrierea istoriei acesteia a reprezentat pentru profesorul Carol Iancu, o “datorie a memoriei” dar şi o necesitate ştiinţifică deoarece nici un studiu de ansamblu nu i-a fost consacrat până în prezent. Bazată pe o vastă documentaţie adunată în arhivele din România, Franţa, Israel şi Statele Unite, şi pe numeroase mărturii orale, acest volum relatează destinul unui grup minoritar care a reprezentat la sfârşitul secolului al XIX-lea peste 50% din populaţia localităţii şi care a jucat un rol economic deosebit în dezvoltarea acesteia. Autorul a putut crea o “bancă de date” privind aspectele demografice şi onomastice, un veritabil memorial care salvează de la uitare peste patru mii de nume. Universul religios şi cultural, şcoala israelito-română, mişcarea sionistă, tragedia Şoahului, exodul comunităţii sub noua stăpânire comunistă, ataşamentul faţă de locurile natale a evreilor hârlăuani stabiliţi în Israel şi în alte ţări, toate aceste subiecte, tratate cu rigoare şi cu pasiune, sunt completate cu numeroase anexe, tabele, documente în facsimil şi ilustraţii.”

Carol Iancu este profesor de istorie contemporană, clasa excepţională, la Universitatea Paul Valéry Montpellier 3 şi Directorul Şcolii de Înalte Studii ale Iudaismului (Ecole des Hautes Etudes du Judaïsme) din Franţa. Doctor honoris causa al Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, al Universităţii Alexandru Ioan Cuza din Iaşi şi al Universităţii din Oradea. Prof.Iancu este membru al Academiei din Nîmes, fondată în 1682, precum şi preşedinte al Asociaţiei de prietenie iudeo-creştină (secţiunea Jules Isaac) din Franţa.

Articole similare

Editura Herald la Bookfest 2017 – Din dragoste pentru carte

Jovi Ene

NexT si Vodafone

Delia Marc

Facem inimile să bată la unison, numai în Orășelul „O inimă de Broscuță”!

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult