Stiri

Câteva știri din lumea culturală românească (4 – 10 februarie 2019)

Știrile săptămânii: Noi apariții la Editura Humanitas; „Evoluția bărbatului” de Grayson Perry & revista IOCAN 8, Editura Vellant; Vrăjitorii de odinioară – o nouă serie educativă și plină de aventuri, de la îndrăgita Cressida Cowell, Editura Nemi; Noutate Editura Herald: Reconstructia. Cum sa-ti refaci viata dupa divort sau despartire de Bruce Fisher, Robert Alberti; Un nou jurnal de la Mindfulness Project: În natură, Editura Publica; #MustRead Odiseea spațială 2001 – un science fiction din lista cărților de citit într-o viață, apărută la Editura Nemira; EA – un volum necesar care demonstrează că feminismul nu este un subiect de nișă, de la Curtea Veche Publishing; Clasic, si totusi, flamenco – Recital extraordinar de violoncel si dans flamenco cu Leonor Leal si Andrei Kivu; Agenda Culturala Februarie 2019 – Instituto Cervantes; Luna din palat – povestea concubinei care a ajuns împărăteasa Chinei; Comuniune de Ann Patchett, alegerea Humanitas Fiction pentru Ziua Îndrăgostiților.

Noi apariții la Editura Humanitas

Neven Sesardić, Când rațiunea pleacă în vacanță. Filozofii în politică

După o tinereţe frământată petrecută la Zagreb, unde, ca asistent de filozofie, a intrat în conflict deschis cu exponenţii marxismului oficial al vremii, Neven Sesardić a colindat câteva universităţi occidentale, ca bursier mai întâi, apoi ca profesor şi profesor asociat. Spirit perspicace şi combativ, el a constatat că şi aici, în cetăţile occidentale ale raţiunii, aceasta din urmă nu e în toate împrejurările regină, mai exact că filozofii înşişi pot fi orbiţi de patimi politice. Şi, la fel ca în tinereţe, Sesardić a ales să nu tacă, trecând în revistă cele mai răsunătoare cazuri de alunecare spre extrema stângă din rândul universitarilor americani de ieri şi de azi. Între numele de prim rang reţinute de analiza filozofului croat se numără Bertrand Russell, Otto Neurath, Rudolf Carnap, Albert Einstein, Kurt Gödel, Ludwig Wittgenstein, Imre Lakatos, Michael Dummett, Hilary Putnam sau Robert Nozick.

Bart D. Ehrman, Ce s-a pierdut din creștinism. Bătăliile pentru Scriptură și credințele pe care nu le-am cunoscut

Bart Ehrman ne oferă un remarcabil tablou al primelor forme de creștinism, prezentând felul în care acestea au fost suprimate, reformate sau uitate. Grupurile primilor creştini pretindeau, toate, că urmează învățăturile lui Isus și ale apostolilor săi, sprijinindu-se pe texte atribuite acelorași ucenici ai lui Isus. Cercetarea arheologică modernă a recuperat o parte dintre aceste texte, iar spectaculoasa lor descoperire dezvăluie o surprinzătoare diversitate religioasă a creștinismului vechi. Acestea sunt „Scripturile pierdute“, pe care se întemeiază și credințele unor curente creștine precum ebioniții iudeo-creștini, marcioniți anti-iudaici sau variatele grupuri gnostice.

Ileana, principesă de România, Spitalul „Inima Reginei“

„Să poată dărui vindecarea fusese şi marea dorinţă a mamei mele. Lucrând în saloanele însorite şi conducând mica mea echipă, mi-a venit în minte că acest spital, construit pe un teren care a fost al ei, pentru oamenii din satul de munte pe care ea l-a iubit, pentru soldații pe care ea i-a privit cu mândrie și i-a numit «soldații ei» – ea, care în timpul Primului Război Mondial fusese numită mama văduvelor și a orfanilor, «mama răniților» – acest spital ar trebui să fie al ei. Am dorit întotdeauna să-i construiesc un monument la Bran. Dintr-odată știam că aici, în fața mea, se afla lucrul pe care doream să-l realizez. Spitalul meu, desigur, trebuia dedicat memoriei sale! Dar nu am vrut să-i spun «Regina Maria»; erau şi alte spitale ce purtau acest nume. Am decis ca spitalul meu să se numească Spitalul «Inima Reginei».“

Ernst Jünger, Cartea ceasului de nisip

Cartea ceasului de nisip închipuie bric-à-brac-ul muzeal, învăluit în aburul trecutului şi purtând pecetea insolitului. Este aerul cabinetelor de rarităţi cu gravuri vechi şi cărţi rare, al prăvăliilor de antichităţi, prin ale căror colţuri colbuite lucesc enigmatic piese exotice, maşinării complicate, ingeniozităţi tehnice, minunăţii de tot felul, vădind o fantezie bogată şi vocaţia aglomerării baroce de lucruri din cele mai surprinzătoare.“ – Viorica Nișcov

Galileo Galilei, Sidereus nuncius sau Anunțul stelar

Prima traducere în limba română a lucrării care a schimbat din temelii felul nostru de a privi lumea

„Cu descoperirile sale astronomice, Galilei a dezvăluit o nouă dimensiune a experienţei: vechiul cer, contemplat până atunci, nu mai exista, mai exact nu existase niciodată, şi era înlocuit cu un cer nou, pe care nimeni de-aci înainte nu-l mai putea ignora. Dar dacă ele, odată verificate, au trezit entuziasm şi admiraţie mai ales printre susţinătorii teoriei copernicane, altora schimbarea paradigmelor de care s-a pomenit le-a produs nelinişte sau spaimă. În versurile sale devenite celebre din Anatomy of the World (1611), poetul englez John Donne afirma că «noile stele» văzute prin telescop decretau sfârşitul unui univers perfect, deplin şi ordonat.“ – Franco Giudice


„Evoluția bărbatului” de Grayson Perry & revista IOCAN 8, Nominalizare PEN pentru un viitor roman Endorfiction

Editura Vellant începe anul cu întrebări însemnate: Ce înseamnă să fii bărbat în secolul XXI?  „Evoluția bărbatului” este un text echilibrat care are forța să ne schimbe atitudinea față de bărbatul de azi. Cartea lui Grayson Perry contribuie semnificativ la o conversație necesară despre masculinitate. 

Revista Iocan încheie anul 3 cu numărul 8 și cu texte mai vechi sau mai noi, tot scurte, numai bune de citit între întrebări complicate.

Cum reușești să oferi un sens vieții îndiferent de provocările pe care le întâlnești în cale?Cartea lui Viktor Frankl este atât de citită încât a ajuns în doar o lună la al doilea tiraj. Să tot urcăm raftul cărților citite cu VERSANT.

Colecția ENDORFICTION nu vine cu o întrebare, ci cu o confirmare. „Freshwater / Apabună” de Akwaeke Emezi a fost nominalizat la PEN Awards pentru debut. Alexandra Rusu și Cristian Fulaș dau motive să așteptăm cu nerăbdare această endorfină literară. Tot în colecția Endorfiction, este în pregătire un roman nominalizat la Man Booker Prize și Republic of Consciousness Prize 2018. „Mori, iubitule!” de Ariana Harwicz este o endorfină literară ce va veni cu o recomandare: a se citi în intimitatea unei camere care este doar a ta.

Cine mai scrie pe la noi rime pentru puștime?! Carmen Tiderle pregătește un nou volum de poezii pentru copii, al patrulea după debutul aproape fulminant cu „PE DOS. Poezii cu prostii pentru copii”, carte tocmai reeditată într-un format necartonat. Mai ușor de purtat în ghiozdan. „Micul prinț” pe înțelesul și deliciul celor mai mici cititori este al doilea picturebook velan. Autoarele de succes internațional Agnès de Lestrade și Valeria Docampo reinterpretează capodopera lui Antoine de Saint-Exupéry într-un fel unic și spectaculos.

Iar dacă aveți răbdare să citiți până la final, vă răsplătim cu ilustrații perfecte de distribuit cu #dragibarbati și #evolutiabarbatului și de stârnit conversația atât de necesară despre masculinitatea de azi.

Ce înseamnă să fii bărbat în secolul XXI? Artistul Grayson Perry explorează ce anume este masculinitatea: de la sex la putere, de la mode vestimentare la cariere profesionale, dar și ce anume ar putea deveni pe viitor. Ce fel de bărbat ar putea face din lume un loc mai bun? Ce s-ar întampla dacă am regândi filozofia de tip macho, versiunea depășită a masculinitații, și am îmbrățișa un ideal diferit de masculinitate?

„Unul dintre aspectele masculinității pluraliste cu care bărbații s-ar putea să aibă o problemă e opțiunea. Masculinitatea de modă veche nu ne oferea opțiuni. Voi încerca să ofer câteva sfaturi drept ghid. Țelurile feminismului pot fi scrise pe o carte poștală. M-am străduit și eu să întocmesc un manifest pentru viitorul masculinității. Iată-l mai jos:

Drepturile bărbaților:

  • Dreptul de a fi vulnerabil
  • Dreptul de a fi slab
  • Dreptul de a greși
  • Dreptul de a fi intuitiv
  • Dreptul de a nu ști
  • Dreptul de a fi nesigur
  • Dreptul de a fi flexibil
  • Dreptul de a nu te rușina de niciuna dintre calitățile de mai sus.” – Grayson Perry

,,Grayson Perry este un ghid extrem de elocvent și plin de duh care ne însoțește prin această casă a groazei care este masculinitatea modernă. El vrea, ca noi bărbații, să fim mai ciudați, mai liberi și mai puțin previzibili.”- New York Times

Despre autor

Grayson Perry este unul dintre cei mai apreciați artiști din Marea Britanie cu expoziții solo-show în întreaga lume. Este deținător al unui Turner Prize în anul 2003 și a unui premiu BAFTA pentru un documentar produs de Channel 4 intitulat The Vanity of Small Differences, All in the Best Possible Taste.

Revista iocan încheie cel de-al treilea an al existenței sale cu o colecție de proze semnate de autori mai vechi și mai noi – Primo Levi, Vintilă Mihăilescu, Bogdan Răileanu, Lavinia Braniște, Anca Vieru și Liviu Rebreanu, ca să-i amintim doar pe o parte dintre ei. Copertă și fotografii de Vlad Eftenie.

Revista Iocan numărul 8 apare cu sprijinul AFCN.

În pregătire

Mori, iubitule!
de Ariana Harwicz
Traducător: Liliana Pleșa Iacob
Copertă: Vali Petridean

Roman nominalizat la Man Booker Prize și Republic of Consciousness Prize 2018

Animalul povestitor
de Jonathan Gottschall

colecția VERSANT

„Povestea nu e nici unealtă nouă, nici condiment minune, ci esența experienței umane: cum învățăm, cum ne înțelegem, cum ne raportăm la lume. Pe cât o folosim, pe atât ne adâncim dependența. Această carte minunată o să-ți explice de ce.” – Cristian Lupșa, echipa DoR


Vrăjitorii de odinioară – o nouă serie educativă și plină de aventuri, de la îndrăgita Cressida Cowell

Editura Nemi de carte pentru copii publică o nouă serie educativă și plină de aventuri semnată de Cressida Cowell: Vrăjitorii de odinioară.

Așa cum ne-a obișnuit, autoarea seriei de succes Cum să-ți dresezi dragonul, creează o lume magică a Războinicilor, a Magicienilor, a Giganților și a Spiridușilor, dând viață unor personaje credibile, ușor de îndrăgit de către copii și adulți deopotrivă.

Vrăjitorii de odinioară este povestea unui băiețel vrăjitor și a unei fetițe războinice care au crescut învățând să se urască fără să se cunoască și care trebuie să-și unească forțele pentru a se confrunta cu un inamic comun, pe tărâmul fantastic al anticei Britanii, plin de mistere și păduri magice.

Cressida Cowell a primit premiul pentru cea mai bună poveste la Blue Peter Book Awards 2018 cu primul roman din seria Vrăjitorii de odinioară.

Organizat de BookTrust, Blue Peter Book Awards premiază cele mai bune cărți pentru copii publicate în anul precedent, iar volumele câștigătoare sunt votate de peste 500 de elevi din școlile din Marea Britanie.

Drepturile pentru ecranizarea seriei au fost cumpărate de DreamWorks.

Cressida Cowell a crescut în Londra și pe o mică insulă, aproape nelocuită, de pe coasta de Vest a Scoţiei unde și-a petrecut timpul scriind povești, pescuind și căutând dragoni. Era convinsă că pe insulă trăiau cu adevărat dragoni și, de atunci, a rămas fascinată de ei. Este primul autor de cărți pentru copii care a primit premiul prestigioasei reviste Philosophy Now pentru „Lupta împotriva Ignoranței”, deoarece romanele din seria de success Cum să-ți dresezi dragonul (apărute la editura Nemi pentru copii – Cum să-ți dresezi dragonulCum să fii pirat, Cum să vorbești dragoneza) le stimulează imaginația micilor cititori, dar totodată îi face să mediteze la teme etice, politice și sociale, iar materialele auxiliare sau activitățile care se pot inspira din cărți sunt nenumărate.


Noutate editoriala: Reconstructia. Cum sa-ti refaci viata dupa divort sau despartire de Bruce Fisher, Robert Alberti

Reconstructia. Cum sa-ti refaci viata dupa divort sau despartire este cartea de care ai nevoie pentru a-ti reincepe viata atunci cand simti ca tot ce-ai construit pana atunci se naruie in jurul tau. Fiind considerata in repetate randuri cea mai buna carte pentru cei aflati intr-un divort sau la capatul unei relatii importante din viata lor, a cunoscut numeroase reeditari, a fost tradusa in mai mult de 10 limbi si s-a vandut in peste un milion de exemplare in decursul timpului.

Modelul Reconstructiei dupa divort in 19 pasi al lui Bruce Fisher este rezultatul a peste 20 de ani de cercetari si evaluari si a integrat feedbackul unui numar urias de participanti la seminarele organizate de autor pentru cei divortati. El reprezinta cea mai bine documentata strategie disponibila in prezent, ajutand oamenii din intreaga lume sa depaseasca dificultatile acestei etape conflictuale de viata. In acelasi timp, urmand acest model, parintii reusesc sa-si ajute la randul lor copiii, invatand sa construiasca in timp relatii sanatoase cu acestia si cu noi parteneri de viata.

Prezentand in mod simbolic procesul reconstructiei ca pe un urcus anevoios pe muntele vietii, volumul de fata va ofera instrumentele necesare pentru a incheia ascensiunea si a ajunge in varf, acolo unde privelistea si sentimentul reusitei ne rasplatesc toate eforturile. Aceste instrumente va vor ajuta:

– sa depasiti furtunile emotionale ce insotesc despartirea si sa gestionati sentimentele ce apar pe traseul reconstructiei: negarea, furia, frica, singuratatea, suferinta;
– sa va intelegeti mai bine pe dvs. si pe partenerul de viata, raspunzandu-va la intrebarile obsedante „de ce m-a parasit?”, „cum am ajuns aici?”, „de ce a esuat casnicia mea?”, „merit sa fiu iubit(a)?” si altele;
– sa va redobanditi increderea in sine si in ceilalti;
– sa va construiti autonomia si integritatea personala, obtinand astfel capacitatea de a face cele mai bune alegeri in viitor.

 *

„Dupa divort urmeaza un proces de adaptare – cu un inceput, un sfarsit si pasi specifici de invatare pe parcurs. Cand simti o durere, esti nerabdator sa afli cum te poti vindeca. Daca esti precum cei mai multi dintre noi, probabil ca ai deja cateva tipare distructive de comportament de ceva timp – poate chiar din copilarie. Schimbarea este dificila. Cat timp ai fost angrenat intr-o relatie de iubire, poate ca te-ai simtit suficient de bine sa nu simti nevoia de schimbare. Dar acum a aparut suferinta. Ce este de facut? Ei bine, poti folosi suferinta ca motivatie pentru a invata si a creste. Nu este usor. Dar poti.”

„Spaimele prin care treci la inceputul separarii sunt ca un viscol. Unde sa te ascunzi? Cum sa-ti gasesti drumul? Preferi sa nu urci muntele, caci pana si aici, la baza lui, te simti coplesit(a). Cum sa ajungi sus, cand esti convins(a) ca poteca va deveni mai intunecoasa, mai amenintatoare, mai infricosatoare? Vrei sa te ascunzi, sa gasesti bratele cuiva in care sa te adapostesti si sa fugi de furtuna inspaimantatoare. […] Cum faci fata temerilor tale? Ce faci cand descoperi spaimele care te-au paralizat? Poti gasi curajul de a le infrunta, ca sa fii gata sa urci muntele?” Bruce Fisher, Robert Alberti

Bruce Fisher (1931–1998) este unul din cei mai influenti terapeuti maritali, fiind cunoscut pentru contributiile sale inovatoare in terapia de cuplu, in special pentru elaborarea, cu aproape 40 de ani in urma, a un model de „reconstructie” dupa divort care este inca utilizat in prezent. Fondator si director al Centrului pentru Studierea Relatiilor de Familie din Boulder, a instruit personal mii de persoane pentru a fi terapeuti in acest domeniu, imbogatind vietile a mii de oameni din intreaga lume. A fost un terapeut renumit pentru persoanele aflate in divort, scriitor, profesor, membru al Asociatiei Americane pentru Terapie Maritala si de Familie. Cartea Reconstructia – cel mai bun ghid pentru supravietuirea dupa divort, a aparut in peste un milion de exemplare in Statele Unite si a fost tradusa in zece limbi. Alte lucrari ale lui sunt: Loving Choices (Alegeri in iubire), scrisa impreuna cu Nina Hart, si Rebuilding Facilitator’s Manual (Manualul Facilitatorului Reconstructiei), elaborat impreuna cu Jere Bierhaus.

Robert Alberti a dobandit reputatie internationala pentru activitatea lui de scriitor si editor, fiind laudat adesea ca „standardul de aur” pentru autoajutorarea psihologica. Dupa ce s‑a retras recent dintr‑o lunga cariera de psiholog, terapeut marital si familial, autor de carti, redactor si editor, Alberti este acum membru in Life Membership, asociat la American Psychological Association, membru al American Association for Marriage and Family Therapy si de peste 50 de ani membru al American Counseling Association. A publicat opt carti, buletine informative pentru numeroase organizatii, zeci de articole, a editat peste 100 de carti de psihologie popularizata ale altor autori. Cariera oficiala a lui Alberti a inceput in 1970, cu prima editie a YourPerfect Right (Dreptul tau perfect), elaborata impreuna cu Michael Emmons. Aflata acum la a zecea editie revizuita, Your Perfect Right are peste 1,3 milioane de exemplare in Statele Unite si a fost tradusa in peste 20 de limbi in intreaga lume. Alberti a colaborat cu regretatul terapeut din domeniul divortului, Bruce Fisher, la a treia editie a Reconstructiei si a terminat recent a patra editie revizuita.


Un nou jurnal de la Mindfulness Project: În natură

„Un ghid esențial de mindfulness care îți va îmbunătăți starea de bine.”—Ariana Huffington

Nu ai nevoie decât de‐o clipă ca să‐ți ridici privirea spre cer, să te bucuri de atingerea vântului pe obraji ori să asculți cântecul păsărilor. Asemenea scurte momente de conectare cu simțurile noastre și cu micile minuni ale naturii ne pot reaminti că și noi facem parte din ea. Și astfel putem să ne reînnoim sufletul și să ne regăsim liniștea de care avem atâta nevoie.

În natură, acest ghid practic de mindfulness cu peste 70 de exerciții simple te va ajuta să(-ți) descoperi natura prin gesturi mici, dar semnificative. Scopul final al autoarelor este să ne ajute să ne deconectăm de la dispozitivele noastre și să ne reconectăm cu noi înșine în mod regulat.

Alexandra Frey și Autumn Totton, sunt fondatoarele The Mindfulness Project, o platformă destinată studiului și promovării meditației mindfulness. În Londra organizează cursuri pentru avansați cu o durată de opt săptămâni, dar și clase pentru începători, workshopuri și seminarii cu tematici dintre cele mai diverse. La nivel internațional, meditația mindfulness este promovată prin intermediul unor programe online.


#MustRead Odiseea spațială 2001 – un science fiction din lista cărților de citit într-o viață!

Editura Nemira publică în colecția Armada Clasic un science fiction aflat pe orice listă a cărților de citit într-o viață, ecranizat magistral de Stanley Kubrick – Odiseea spațială, de Arthur C. Clarke este prima parte a unei serii ce funcționează ca parte esențială a coloanei vertebrale a literaturii SF, o alegorie scrisă impecabil despre explorarea universului și despre reacția universului la umanitate.

Cartea și filmul omonim – scrise aproape simultan, deși filmul a avut premiera înaintea lansării cărții – au schimbat definitiv felul în care ne raportăm la orice ficțiune speculativă despre trecutul și viitorul speciei noastre.

Luna ascunde o mare enigmă. Drept urmare, pentru prima oară, oamenii sunt trimiși departe, în spațiu. Dar, cu mult înainte să ajungă la destinație, totul începe să meargă extrem de prost pentru echipajul de la bordul Discovery, aflat în drumul spre Saturn. Nava este comandată de HAL9000, un super-computer cu inteligență artificială, capabil de cele mai dezvoltate funcții cognitive, mai dezvoltate poate și decât ale minții umane.

„O viziune existențială și în același timp mistică, științifică, dar și teologică… o capodoperă SF!“ Saturday Review

„Plină de poezie, imaginație științifică și inteligența lui Clarke. O carte care ne face să vedem întreg universul cu alți ochi. O alegorie complexă despre istoria lumii.” The New Yorker


EA – un volum necesar care demonstrează că feminismul nu este un subiect de nișă

„Feminismul nu înseamnă pretenția la un tratament preferențial și nici apologia falsei similitudini dintre femei și bărbați, ci reparația unor nedreptăți ancestrale”. – Ema Prisca (din eseul „Omletă de șireturi”).

Curtea Veche Publishing anunță lansarea volumului de eseuri „Ea: perspective feministe asupra societății românești”, coordonat de Oana Zamfirache. Cartea aduce în prim-plan provocările pe care le înfruntă conștiința feministă în societatea românească actuală.

România, anul 2018. Din ce culori se compune imaginea femeii după mai bine de o sută de ani de feminism? Accesul femeilor la educație și dreptul la vot sunt teme comune, ele au libertatea de a-și alege singure propriul drum, iar egalitatea de șanse este pe buzele tuturor. Dar cum stau lucrurile când ne mutăm din teorie în practică? Ce a reușit feminismul să schimbe la locurile de joacă sau în manualele școlare ale femeilor și bărbaților de mâine, în relația de cuplu, în tramvai, în artă sau în legislație?

Câte întrebări, atâtea mărturisiri se regăsesc în paginile volumului „Ea: perspective feministe asupra societății românești”, voci feminine foarte diferite care caută răspunsuri despre firesc, despre inerție și despre câtă nevoie mai este astăzi ca fiicele să fie neascultătoare. „Prin volumul de față ne-am propus să aducem laolaltă voci feminine cât mai diverse din spațiul cultural românesc […]. Am încercat să aducem împreună femei diferite ca formare, preocupări, interese și viziune, care să pună reflectorul pe acest concept, iar rezultatul a fost un caleidoscop de teme. […] Vorbim despre cum să ajungi să descoperi feminismul în singurătate, prin lectură, pentru ca apoi să ți se impună necesitatea de a-l practica în comunitate”, spune în prefață Oana Zamfirache, coordonatoarea volumului.

Acesta este un volum necesar în România de astăzi, care își propune să coboare feminismul din mediile academice în stradă și să demonstreze că nu este un subiect de nișă. Iar acest lucru este evident pe măsură ce îl citim și înțelegem actualitatea laitmotivelor discutate: violența de gen, discriminarea în toate formele ei, limitările economice și sociale care planează asupra femeilor, modelele culturale și educaționale care nu evaluează critic inegalitatea de  gen. Cartea adună texte scrise în premieră de: Ilinca Neagu, Laura Sandu, Andreea Molocea, Liliana Popescu, Alexandra Bădicioiu Matei, Alina Purcaru, Sandra Ecobescu, Mihaela Michailov, Laura Ionescu, Andreea Bragă, Medeea Iancu, Oana Zamfirache, Oana Maria Zaharia, Anamaria Pravicencu, Ema Prisca, Miruna Pantel, Oana Băluță.

Volumul „Ea: perspective feministe asupra societății românești” poate fi achiziționat pe curteaveche.ro sau în librării la prețul de 30 lei.


Clasic, si totusi, flamenco – Recital extraordinar de violoncel si dans flamenco cu Leonor Leal (dans flamenco) si Andrei Kivu (violoncel)

Instituto Cervantes din Bucureşti organizeazã, în colaborare cu Teatrul Naţional “I.L. Caragiale”, miercuri, 13 februarie 2019,  ora 20:00, la Sala Pictură a T.N.B., un recital de violoncel și dans flamenco,  avându-i ca protagoniști pe dansatoarea Leonor Leal (aflatã pentru a treia oarã în România), alături de violoncelistul ANDREI KIVU.

Spectacolul reprezintă o foarte îndrăzneață experiență cross-over, născută din pasiunea celor doi artiști pentru muzica lui Bach, dar nu numai, fiindcă în program vor figura și transcriptii din lucrări de Claude Debussy și Gaspar Cassado.

Biletele pot fi achiziţionate online sau de la Agenţia de Bilete a Teatrului Naţional “I.L. Caragiale” (Bd. Nicolae Bălcescu, nr. 2), luni (10:00 – 16:00) şi marţi – duminicã (10:00 – 19:00).

***

Leonor Leal (Jérez de la Frontera, Spania) este o dansatoare care a studiat dans clasic și spaniol si, ulterior și flamenco, fiind solicitată să danseze în companii de renume precum cele ale maeștrilor Antonio “El Pipa”, Andrés Marín, Javier Barón sau Cristina Hoyos, printre alții.
 Cu timpul, pasiunea pentru dansul flamenco și constanta sa formare în acest gen de dans a făcut ca numele ei să apară alături de cel al unor mari artiști precum Joaquín Grilo, Antonio Canales, Rafael Campallo, Alejandro Granados, pianiștii Mie Matsumura, Dorantes, Rosa Torres Pardo sau  Camerata Flamenco Proyect, chitaristul Jose Antonio Ruiz sau Rafael Bonavita (chitară barocă).

Premiera primului său spectacol solo,“Leoleolé”, are loc în 2008 în cadrul Festivalului de la Jerez, unde a fost extrem de bine receptată de critica de flamenco,  atât națională, cât și internațională. Începând din 2008, îmbină atât munca de profesor de dans, cât și pe cea de solistă și creatoare a propriilor coregrafii. În 2011, obține, cu cel de-al doilea spectacol,  “eLe eLe” , premiul Pentru cel Mai Bun Artist – Revelație în cadrul Festivalului de la Jerez, un spectacol care în anul următor are turnee în Germania, la festivalul de la Dusseldorf, în Luxemburg, în diferite orase din Belgia și Olanda. Tot în 2012 are premiera spectacolul “Mosaicos” în renumitul Teatru Cánovas din Málaga și începe turnee cu acest spectacol în Franța (Paris), Emiratele Arabe, Marea Britanie, Liban, Egipt, Iordania.

La Bienala de la Sevilla, 2012, prezintă o piesă de dans de strada “La mujer Habitada” în regia lui  Víctor Zambrano cu care continuă procesul de creație până la Festivalul de la Jerez din 2013, când prezintă spectacolul “Naranja Amarga”. Pentru a-și îmbogăți paleta stilistică, creează diverse piese scurte, experimentale, precum “El verbo en tu Boca” (premiera la Bienala de la Sevilla din 2014), ”Frágil”  – Festivalul din Dusseldorf 2015, precum și  Vídeodanzas create în colaborare cu videoartistul Félix Vázquez. Tot în 2015 prezintă spectacolul  J.R.T. în colaborare cu dansatoarele Úrsula și Tamara López, în regia lui  Pedro G. Romero, cu premiera în februarie 2016 la Jerez de la Frontera și dezvoltă piesa “Frágil” pe care o prezintă la Festivalul de la Dusseldorf în compania lui Michio, Maura Morales și Ana Lessing Mengibar. În 2018 a prezentat în turneu spectacolul „Nocturno” împreună cu dansatoarea María Muñoz și muzicienii Antonio Moreno (percuție) și Alfredo Lagos (chitară).

Participă anual, fie ca profesor invitat, fie ca solistă în Festivaluri Internaționale de flamenco precum Festival Ibérica Contemporánea  de la Querétaro, Festivalul de la Berlin, centre de dans private din Frankfurt, Friburg, Roma, Bologna, Franta sau Rusia. Își completează cariera artistică cu studii universitare despre Practica scenică și Cultură Vizuală în cadrul Masterului oferit de Muzeul Reina Sofia.

***

Violoncelistul Andrei Kivu s-a născut la 26 Iulie 1970 în București. A  studiat violoncelul cu Anca Vartolomei la București, analiza muzicală cu Aurel Stroe, fenomenologie cu Iancu Dumitrescu și harmonic singing cu David Hykes la New York, Paris si Bucuresti.. A cântat ca solist acompaniat de Orchestre Royal de Wallonie (Mons, Belgia), New York University Orchestra, Orchestra Națională Radio România, Orchestra de Cameră Radio România, Orchestra Philarmonia, Orchestre Traditions Musicales Francaises, Katowice New Music Orchestra și multe altele.

Concertele sale au fost difuzate în direct la numeroase posturi de radio și  televiziune din intreaga lume: ABC Australia, Radio France, Radio Suisse Romande, ORF, TVR, Radio Romania

A fost invitat să predea în numeroase rânduri la New York University, Academia de Muzică “Givat Ram” din Ierusalim, University of Minnesota, Cal Arts, Conservatorul Regal din Madrid, Université de Montreal și la Academia de Muzică Franz Liszt de la Budapesta.

De-a lungul carierei a primit numeroase premii și distincții printre care „2003 International New Music Consortium Award for Outstanding Activities as a Performer, Teacher and Researcher on the New Music” și premiul “Uchimura 2002” (oferit de “UNESCO”).

Andrei Kivu este primul violoncelist român care a cântat Integrala Suitelor de Bach într-un singur concert (Paris, 2009), singurul violoncelist care a făcut și cântat transcripții pentru violoncel după Sonatele și Partitele pentru vioară de J. S. Bach (Paris, 2017), precum și  diverse alte piese pentru Flaut, Lăută sau Clavecin. El este deasemenea primul (și singurul, până în momentul de față) violoncelist român invitat să cânte la Royal Festival Hall, Lincoln Centre, Merkin Hall, Wiener Konzerthaus, Onassis Cultural Centre, Berghain și la mari festivaluri internaționale precum Wien Modern, Warsaw Autumn, Parramasala (Sydney, Australia), World Music Days (Elveția), Japan Expo (Paris), SPARK (Minneapolis, S.U.A.), la CTM Festival for Adventurous Arts (Berlin) și Sacrum Profanum (Cracovia, Polonia).

Repertoriul său curent (solo și acompaniat de pian) include peste 30 ore de muzică, de o mare varietate stilistică: de la Suitele de Bach la muzică contemporană, de avangardă și experimentală.

Apare ca solist și/sau invitat al diferitelor ansambluri pe mai mult de 30 de CD-uri și DVD-uri cu o largă distribuție internațională, printre colaborările cele mai onorante numărându-se acelea realizate cu prestigioasa casă de discuri Mode Records (New York).

Începând din 2009 trăiește la Paris. Din 2001 este membru al International School of Ki, iar din 2007 este membru al Harmonic Presence Foundation (New York/Paris).


Agenda Culturala Februarie 2019 – Instituto Cervantes

Miercuri, 13 februarie, ora 20:00, Sala Pictura, TNB

Leonor Leal (dans flamenco) si Andrei Kivu (violoncel)

Instituto Cervantes din Bucureşti organizeazã, în colaborare cu Teatrul Naţional “I.L. Caragiale”, miercuri, 13 februarie 2019,  ora 20:00, la Sala Pictură a T.N.B., un recital de violoncel și dans flamenco,  avându-i ca protagoniști pe dansatoarea Leonor Leal (aflatã pentru a treia oarã în România), alături de violoncelistul ANDREI KIVU. Spectacolul reprezintă o foarte îndrăzneață experiență cross-over, născută din pasiunea celor doi artiști pentru muzica lui Bach, dar nu numai, fiindcă în program vor figura și transcriptii din lucrări de Claude Debussy și Gaspar Cassado.

Biletele pot fi achiziţionate online sau de la Agenţia de Bilete a Teatrului Naţional “I.L. Caragiale” (Bd. Nicolae Bălcescu, nr. 2), luni (10:00 – 16:00) şi marţi – duminicã (10:00 – 19:00).

Joi, 14 februarie si vineri, 15 februarie

Atelier de initiere in dans flamenco cu Leonor Leal

Date și orar: 18.30 h – 20:30h
Loc: Instituto Cervantes Bucuresti, Bd. Regina Elisabeta 38
Pret: 200 RON
Număr maxim de locuri: 10

Data-limită de înscrieri: 13 februarie, ora 12:00 
Rezervari de loc prin email la cultbuc@cervantes.es si la tel. 021 210 27 37.
Înscrierea și plata pentru participarea la atelier se vor formaliza la Secretariatul de Cursuri al Instituto Cervantes sau prin transfer bancar, pe baza datelor din formularul de pre-înscriere care vă va fi pus la dispoziție după rezervarea prealabilă a locului prin email.

18 – 23 februarie: Proiectii de film. Cine clásico argentino

Program

Luni, 18 februarie, ora 19:00 – Un Oso Rojo ( 2002 ), de Adrian Caetano (subtitrare in româna)

Marti, 19 februarie, ora 19:00 – Pizza, Birra, Faso (1997), de Adrián Caetano si Bruno Stagnaro (subtitrare in engleza)

Miercuri, 20 februarie, ora 19:00 – Sur (1987), de Fernando Pino Solanas (Subtitrare in engleza)

Joi, 21 februarie, ora 19:00 – Roma (2004), de Adolfo Aristarain (Subtitrare in engleza)

Vineri, 22 februarie, ora 19:00 – El Lado Oscuro del Corazón (1992) de Eliseo Subiela (Subtitrare in engleza)

Sambata, 23 februarie, ora 17:00 – Hombre mirando al Sudeste (1986), de Eliseo Subiela (Subtitrare in engleza)

Sambata, 23 februarie, ora 19:00  – Juan Moreira (1973), de Leonardo Fabio (Subtitrare in engleza)

Loc: Sala Auditorium a Instituto Cervantes

Organizator: Ambasada Republicii Argentina in colaborare cu Instituto Cervantes

Intrarea este liberă în limita numărului de locuri disponibile. Accesul în sală se face pe baza unei solicitări de rezervare de loc trimisă la adresa de mail cultbuc@cervantes.es

Rezervarea devine valabilă numai dacă solicitantul a primit în scris o confirmare a disponibilitatii de locuri.

Vineri 22 februarie si sambata 23 februarie, ora 09.00 – 12.00

A XV-a editie a Festivalului de Teatru Scolar in limba spaniola

Loc: Palatul National al Copiilor

Organizator: Ambasada Spaniei prin Biroul Atasatului pentru Educatie, in colaborare cu Ministerul Educatiei Nationale din România, Instituto Cervantes din Bucuresti

Intrarea libera in limita locurilor disponibile, píesele de teatru se vor presenta in limba spaniola.

Joi, 28 martie , ora 19:30

Spectacol – lectura “You say Tomato”, de Joan Yago, regia Radu Iacoban

Loc: Sala Studio a Teatrului Odeon

Organizator: Teatrul Odeon, in cadrul proiectului Fabula Mundi, colaborator Instituto Cervantes

Intrarea libera in limita locurilor disponibile.


Luna din palat – povestea concubinei care a ajuns împărăteasa Chinei

Inspirat de povestea senzațională a lui Wu Zetian – singura femeie care a ajuns să conducă marele imperiu al Chinei, în secolul al VII-lea – romanul Luna din palat, de Weina Dal Randel, apare la editura Nemira, în colecția Damen Tango.

Luna din palat s-a bucurat de un real succes și a fost recompensat cu mai multe distincții, printre care RWA RITA® Award în 2017. A fost, de asemenea, nominalizat la Goodreads Choice Awards pentru Cel mai bun roman de ficțiune și la RT Book Reviewers Choice Award, la aceeași categorie.
Împreună cu romanul care i-a urmat, The Empress of Bright Moon, dedicat tot singurei femei-împărat din istoria Chinei, a fost tradus în șapte limbi, cele două volume fiind considerate printre cele mai reușite romane istorice din ultimii ani.

China secolului al VII-lea. O concubină de la palat învață repede că sunt multe feluri prin care îi poate atrage atenția Împăratului. Unele femei se machiază și se aranjează țipător ca să-i atragă privirile, altele îi oferă daruri fantastice sau se bazează pe armele seducției. Dar tânăra Mei nu se pricepe la niciunul dintre aceste șiretlicuri femeiești. Cu toate astea, îi va dărui Împăratului un cadou de neuitat.
Inteligența și curiozitatea ei o fac indezirabilă pentru restul concubinelor, dar tocmai acestea îl impresionează pe cel mai puternic om din China.

Totul, într-un moment când Palatul este sfâșiat între două tabere care se luptă pentru putere.
Dragostea, ambiția și loialitatea pot însemna viață sau moarte pentru femeia care va ajunge stăpâna tuturor.

„La fel ca firele de mătase fragile și totodată puternice, debutul minunat al lui Randel este povestea unei tinere care ajunge împărăteasă, dar și povestea relațiilor complicate dintre femeile de la palat. Cititorii vor fi cuceriți de scriitura colorată, ca de basm.” RT Book Reviews
Weina Dai Randel s-a născut și a crescut în China. Engleza este a doua ei limbă. La douăzeci și patru de ani s-a mutat în SUA și a început să scrie literatură, studiind la Texas Woman’s University în Denton, Texas, unde locuiește acum, împreună cu soțul și cei doi copii. 


Comuniune de Ann Patchett, alegerea Humanitas Fiction pentru Ziua Îndrăgostiților

Editura Humanitas Fiction vă invită la Librăria Humanitas de la Cișmigiu miercuri, 13 februarie, ora 19, la lansarea romanului Comuniune de Ann Patchett, o poveste lucidă și tandră despre profundele legături de iubire și loialitate care ne țin împreună.

Vor vorbi despre carte Marina Constantinescu, filolog, critic de teatru și realizator tv, Ana Maria Caia, jurnalist, Sandra Ecobescu, președintele Fundației Calea Victoriei, și Rodica Ștefan, traducătoarea romanului.

Comuniune este al treilea roman al scriitoarei americane Ann Patchett publicat în colecția „Raftul Denisei“, coordonată de Denisa Comănescu, după Belcanto (2007) și Fascinație (2013).

Accesul este gratuit pe baza unei rezervări prin Eventbook*.

În 2016, la data apariției, romanul Comuniune s-a bucurat de o foarte bună receptare din partea publicului și a criticii literare din Statele Unite ale Americii. Romanul a fost finalist la National Book Critics Circle Award 2016 și la Goodreads Choice for Best Fiction și desemnat cea mai bună carte a anului 2016 în publicațiile USA TodayNew York TimesKirkus ReviewsWashington Post sau New York Magazine.

„O privire intens amuzantă, detașată, fascinantă și profund emoționantă asupra «comuniunii» unei familii, cu afinitățile, conflictele și dramele sale.“ – Booklist

În clipa în care Bert Cousins o întâlnește pe Beverly Keating la petrecerea de botez a fiicei acesteia din urmă, cei doi se simt atrași unul de celălalt cu o forța căreia nu i se pot împotrivi. Iubirea ce se naște între ei, subminând căsniciile în care amândoi se află deja, va duce la destrămarea acestora și întemeierea unei noi familii împreună cu cei șase copii cu vârste cuprinse între cinci și doisprezece ani. De-acum încolo, fetele lui Beverly, Caroline și Franny, și copiii lui Bert — Cal, Holly, Albie și Jeannette — vor pendula între două cămine. Acesta este, de fapt, punctul din care povestea pornește în forță, istorisită pe mai multe voci și din perspective diferite, fiecare dintre personaje deținând, pe rând, rolul principal și având posibilitatea de a-și desfăoura propria realitate. Patchett urmărește vreme de cincizeci de ani destinele celor șase copii ai celor două familii, interacțiunile dintre ei în momentele-cheie ale vieților lor și felul în care divorțul părinților și reconfigurarea familiilor le modelează parcursul și alegerile, trasând în tușe sigure profiluri psihologice veridice, de o mare subtilitate.

ANN PATCHETT s-a născut în 1963 la Los Angeles, iar de la vârsta de șase ani a crescut în Nashville, Tennessee, unde locuiește și în prezent. Între 1981 și 1985 urmează cursurile de literatură de la Sarah Lawrence College, New York, începându-și cariera de scriitoare încă din studenție. Înainte de absolvire, prima ei povestire este publicată în Paris Review. Obține, în 1987, un masterat în creative writing de la University of Iowa. În 1990 primește o bursă din partea Fine Arts Work Center din Provincetown, Massachusetts, care îi permite să-și finalizeze primul roman, The Patron Saint of Liars, apărut în 1992 și ecranizat în 1998. În 1993 beneficiază de o bursă din partea Mary Ingraham Bunting Institute. Cel de-al doilea roman al lui Ann Patchett, Taft, este distins, în 1994, cu Janet Heidinger Kafka Prize, iar al treilea roman, The Magician’s Assistant (1997), ajunge pe lista scurtă la Orange Prize. În paralel, Ann Patchett colaborează la publicații prestigioase, cum ar fi New York Times MagazineThe Washington Post și Vogue. În 2001 îi apare Belcanto (Bel Canto; Humanitas Fiction, 2007), roman cu o spectaculoasă carieră internațională, recompensat cu PEN/Faulkner Award și Orange Prize, figurând de asemenea pe lista scurtă la National Book Critics Circle Award și IMPAC Dublin Literary Award. În 2007, Ann Patchett publică romanul Run, în 2011, Fascinație (State of Wonder; Humanitas Fiction, 2013), iar în 2016, Comuniune (Commonwealth; Humanitas Fiction, 2019). Ann Patchett este și autoarea a patru cărți de nonficțiune. În 2012 figurează pe lista celor mai influente 100 de personalități din lume apărută în revista Time.

Articole similare

Câteva știri din lumea filmului românesc (21 – 27 martie 2016)

Jovi Ene

Seară specială în închiderea Zilelor Filmului German, ediția a X-a

Jovi Ene

Câteva știri din lumea filmului românesc (8 – 14 aprilie 2019)

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult