Stiri

Câteva știri din lumea culturală românească (2 – 8 octombrie 2017)

Știrile săptămânii: Scriitori din 10 țări vin luna acesta la Timișoara, la FILTM, ediția a VI-a; O nouă ediţie a cărţii „Ziua în care a fugit Somnul” de Victoria Pătraşcu, cu ilustraţii de Ágnes Keszeg, la Editura Cartea Copiilor; Creatorul serialului Dowton Abbey, Julian Fellowes, intră în colecția Babel de la Editura Nemira cu romanul Belgravia; Disco BTT – Prima expoziție din România dedicată perioadei discotecilor comuniste; Freedom Inc: despre eliberarea companiilor, inovație și performanță, la Editura Publica; Leonor Leal – Recital de dans flamenco, la Teatrul Național București.

Scriitori din 10 țări vin luna acesta la Timișoara, la FILTM, ediția a VI-a

La finalul lunii octombrie, peste 20 de scriitori din 10 țări sosesc în capitala Banatului la cea de a VI-a ediție a Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara (FILTM). Lecturi publice, dezbateri, dialoguri ale scriitorilor invitați cu cititorii, la care se adaugă și două formate noi în arhitectura programului Festivalului: un amplu maraton de poezie, reunind autori din zona Europei Centrale și de Sud-Est, și Literary Death Match – pentru prima dată, la Timișoara, literatura intră în ring.

Primele două seri ale festivalului au loc la Sala Barocă a Muzeului de Artă din Timișoara.

Miercuri, 25 octombrie, începând cu ora 18.00, iubitorii de literatură din Timișoara au șansa de a se întâlni cu doi dintre cei mai importanți scriitori români ai momentului: prozatoarea Gabriela Adameșteanu, cea mai tradusă autoare română contemporană, și Ion Vianu, un scriitor care își împarte destinul între Elveția și România – unul dintre cei mai buni medici psihiatri români din a doua jumătate a secolului XX, astăzi, una dintre cele mai plăcute surprize ale literaturii anilor 2000. Tema dezbaterii la care participă cei doi scriitori, moderați de scriitoarea timișoreană Adriana Babeți, este „Istoria, între memorie și ficțiune”.

Joi, 26 octombrie, organizatorii FILTM îi așază față în față pe: Serhii Jadan, cunoscut poet ucrainean, un veteran al Euromaidanului, alături de prozatorul german de origine poloneză Matthias Nawrat,

Tatiana Țîbuleac (Republica Moldova) – autoarea unuia dintre cele mai bune romane apărute în 2016, și pe Dan Lungu, cel mai tradus scriitor român din noua generație. Amfitrionul serii este jurnalistul Cristian Pătrășconiu, iar tema dialogului este „Istoria: o poveste de familie”.

Cea de a treia seară a FILTM 6, vineri, 27 octombrie, le propune cititorilor timișoreni întâlnirea cu 10 nume de primă mărime ale poeziei europene de astăzi, în cadrul unui maraton, moderat de poetul Robert Șerban, în Sala Mare Teatrului Național din Timișoara.

Participă: Robert Simonisek (Slovenia), Erdős Virág (Ungaria), Tanja Stupar-Trifunović (Bosnia și Herțegovina), Jovan Zivlak (Serbia), Jacek Dehnel (Polonia) și, din România, Eugen Bunaru, Slavomir Gvozdenovici, Ana Dragu, Costel Stancu, Domnica Drumea.

Ultima seară a ediției din acest an a FILTM, sâmbătă, 28 octombrie, aduce la Timișoara un format inedit: este vorba despre Literary Death Match, proiect de succes care a fost itinerat în întreaga lume. Gândit sub forma unui „meci de box”, Literary Death Match își propune să confrunte pe scenă patru autori care citesc din creațiile proprii, pentru fi apoi evaluați de un juriu. După prima rundă, rămân în ring doi competitori pentru care amfitrionul proiectului, Adrian Todd Zuniga, propune o probă secretă. În urma celei de a doua confruntări, este ales câștigătorul – desigur, alegerea unui câștigător este doar un pretext pentru a testa noi formule prin care literatura poate să rămână actuală pentru noile generații de cititori.

Scriitorii care intră în ring la Timișoara sunt: V. Leac, Cosmina Moroșan, Livia Ștefan și Vlad Drăgoi, iar lista juraților îi reunește pe scriitorii Mircea Mihăieș și Marcel Tolcea, alături de Gianina Corondan.

„Din 2016 nu mă mai mir că va fi și ediția a VI-a, a VII-a, a VIII-a și așa mai departe, întrucât atunci am fost sigur-sigur că Timișoara va câștiga competiția pentru titlul de Capitală Culturală a Europei în 2021. Și nu am ratat niciun prilej să fac public, cu mult înainte de anunțarea rezultatului, convingerea mea și argumentele care mă determinau să… încremenesc în ea. Minunile ne sunt la îndemână. Nu ține decât de noi să le „prindem” și să le perpetuăm. Să le împărtășim cu semenii noștri. Să ne bucurăm laolaltă de ele.

Să ne bucurăm, așadar, de FILTM care, anul acesta, va dura nu trei zile, ci patru, în care va fi un maraton de poezie (cum n-a mai fost până acum), în care va fi un meci de box literar (cum nu s-a mai văzut pe la noi), în care nume importante ale literaturii europene vor sta față în față (deci, alături) cu cititorii”, a declarat Robert Șerban, Președintele Festivalului Internațional de LIteratură de la Timișoara.


O nouă ediţie a cărţii „Ziua în care a fugit Somnul” de Victoria Pătraşcu, cu ilustraţii de Ágnes Keszeg

Editura Cartea Copiilor lansează „Ziua în care a fugit Somnul” într-o nouă ediţie ilustrată de artista Ágnes Keszeg. Cartea semnată de Victoria Pătraşcu este una dintre cele mai populare cărţi pentru copii publicate vreodată de un autor român, dramatizată de-a lungul timpului în spectacole de teatru şi radiofonice şi introdusă, începând de anul acesta, într-un manual şcolar.  În plus, în urmă cu o săptămână, „Ziua în care a fugit Somnul” a fost inclusă în selecţia „Cele mai frumoase cărţi” ale anului 2017 în România.

Doi fraţi gemeni, Alex și Ana, își sărbătoresc ziua de naștere. Împlinesc patru ani şi, la această vârstă, nu poți să-ți pui o dorință oarecare când sufli în lumânările de pe tort. Trebuie să-ți dorești ceva foarte important! De pildă, să nu mai dormi niciodată. Gata cu somnul, cine are nevoie de el? N-ar fi nemaipomenit să te poți juca tot timpul? Însă Somnul aude dorinţa copiilor şi, furios, se hotărăşte să nu se mai întoarcă niciodată la ei.

Prima ediție a cărții „Ziua în care a fugit Somnul” a apărut în 2008 şi a reprezentat debutul editorial al scriitoarei Victoria Pătraşcu. „Ziua în care a fugit Somnul este primul născut. Și asta îi conferă un statut special. La anul împlinește zece ani. Este, fără îndoială, povestea în care, scriind-o, m-am cufundat pe deplin, ca într-un vis colorat, populat de ființe nemuritoare și amuzante care, ca niște mici zei, încurcă și descurcă viețile oamenilor. Mă bucur că cititorii au rezonat și au iubit povestea. Sper ca deopotrivă, copii și părinți, să se lase călăuziți pe mai departe de Somn, spre lumea dintre Lună și Carul Mare, acolo unde visele roiespc în mii și mii de culori“, subliniază Victoria Pătraşcu.

Cartea a fost dramatizată prima dată în 2009, pentru un spectacol radiofonic, la Radio România, în regia lui Mihai Lungeanu. În 2013 ea a fost redramatizată, pentru un spectacol realizat de Teatrul Momolino, în regia Antoanetei Zaharia. Spectacolul se joacă în continuare în Bucureşti şi în ţară. Anul acesta, „Ziua în care a fugit Somnul” va fi inclusă și într-un manual şcolar pentru clasa a IV-a. Mai mult, în anul 2011, „Ziua în care a fugit Somnul” a apărut într-un catalog al Institutului Cultural Român („La literatura rumana para los niños”),publicat de ICR Madrid, care cuprinde o selecţie de texte din cele mai frumoase poveşti pentru copii din România.

Ediţia „Ziua în care a fugit Somnul” realizată de editura Cartea Copiilor este îmbogăţită cu noi ilustraţii semnate de Ágnes Keszeg. Artista a lucrat cu plăcere la această carte, care îi era deja dragă: „Aveam cartea de nouă ani şi era una din preferatele mele. Nici nu puteam să-mi imaginez povestea cu alte ilustraţii, iar de când am primit propunerea de a ilustra Somnul, n-am mai deschis cartea decât la sfârşit şi am dat frâu liber imaginaţiei, încercând să las textul să mă inspire. Din acest motiv, a fost o provocare şi mai mare decât la alte cărţi ilustrate până acum. Mi-a plăcut enorm!”.

Victoria Pătraşcu are o experienţă de peste un deceniu ca redactor în presă şi televiziune, iar din 2007 se ocupă de conceperea şi susţinerea de proiecte educaţionale destinate, în mare parte, copiilor. A mai publicat la editura Cartea Copiilor volumele „Stejarul pitic, cel mai bun tătic!” (2012) şi „Ela cea fără de cuvinte” (2015). Prima carte a fost finalistă a concursului Gala„Bun de Tipar” şi, sub formă de piesă de teatru, a fost difuzată de Teatrul Naţional Radiofonic (Radio România) şi a fost selecţionată pentru International Children’s and Youth Radio Drama Festival, desfăşurat la Bratislava. Cartea “Ela cea fără de cuvinte” a fost selectată în catalogul „The White Ravens”, una dintre cele mai prestigioase selecţii de carte pentru copii. În 2016, Victoria Pătraşcu a primit Premiul de Excelență acordat de Radio Itsy Bitsy, la categoria carte pentru copii.

Ágnes Keszeg este originară din Turda şi a studiat la Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca (masterat în Design vestimentar). De 11 ani creează ilustrații pentru cărți de copii și pentru reviste de modă. Are mii de desene publicate în cele 30 de cărți realizate pentru edituri din România și Ungaria și în zeci de reviste din toată lumea, din Coreea până în Mexic. În plus, a realizat mai multe colecţii de bijuterii, de eşarfe şi de păpuși din porțelan, îmbrăcate cu haine brodate de ea.

Cartea „Ziua în care a fugit Somnul” este recomandată copiilor între 3 şi 7 ani și este disponibilă pe site-ul editurii (www.carteacopiilor.ro) la prețul de 33 lei. La toate comenzile online realizate pe site, indiferent de valoare sau de cantitate, Cartea Copiilor oferă de fiecare dată o carte cadou. În această perioadă, cartea cadou este antologia „Fabule”.


Creatorul serialului Dowton Abbey, Julian Fellowes, intră în colecția Babel cu romanul Belgravia

Autorul serialului de succes Downton Abbey, Julian Fellowes, care a adus epoca victoriană din nou la modă, revine cu o poveste despre societatea britanică de secol XIX, plină de eleganță și pasiuni nebănuite. Romanul Belgravia apare în colecția Babel a editurii Nemira, în traducerea Adrianei Voicu.

Pe 15 iunie 1815, înalta societate britanică participă la balul ducesei de Richmond – care va rămâne cunoscută drept una dintre cele mai tragice petreceri din istorie. Pentru că are loc în seara de dinaintea asediului de la Waterloo, iar mulți dintre tinerii domni de la bal vor ajunge a doua zi direct pe câmpul de luptă. Pentru frumoasa Sophia Trenchard, atunci se schimbă totul, dar povestea continuă peste 25 de ani, odată cu mutarea familiei Trenchard în noua zonă rezidențială Belgravia.

„A citi Belgravia e ca și cum ai vizita o reconstituire modernă a unei case victoriene, unde fiecare cornișă e perfectă, însă e o casă victoriană cu instalații de secol XXI și wi-fi.“ The New York Times

Julian Fellowes s-a născut în 1949 la Cairo, dar a urmat școala în Marea Britanie. A devenit cunoscut în toată lumea pentru scenariul filmului Gosford Park – care a câștigat Oscarul pentru Scenariu Original în 2002 – și pentru regia și scenariul Downton Abbey, serial de epocă extrem de popular și apreciat de critică. Pasionat de lumea victoriană, cele mai multe proiecte literare, cinematografice sau pentru micul ecran ale autorului au ca subiect această perioadă (cele mai cunoscute sunt Separate Lives în 2002 sau The Young Victoria în 2009). În 2010 a semnat scenariul pentru The Tourist, cu Angelina Jolie și Johnny Depp. În literatură a debutat în anii ’70 sub pseudonimul Rebecca Greville cu mai multe romane de dragoste. A semnat cu numele lui romanele Snobs (Snobii – Nemira, 2009) și Past Imperfect în 2009.


Disco BTT – Prima expoziție din România dedicată perioadei discotecilor comuniste

Asociația Culturală Control N vă invită la o călătorie în timp, odată cu organizarea expoziției multimedia DISCO BTT – Discotecile Comuniste. Expoziţia îşi propune să redea, cu ajutorul unor multiple mijloace vizuale, o parte din istoria recentă a României, despre care nu există în prezent o documentaţie foarte clară, ea rămânând doar în memoria generaţiilor care au trăit-o: perioada anilor ’70-‘80.

Expoziția DISCO BTT este o creaţie artistică originală, inspirată din elementele acelor vremuri, ce îşi propune să poarte vizitatorul prin diverse spaţii neconvenţionale. Expoziția imaginează un traseu senzorial prin mai multe camere, concepute fiecare pe baza unei realități din acele vremuri. Spaţiul expozițional e format din 8 încăperi pe care vizitatorul le parcurge, ghidat scenografic. Fiecare încăpăre reprezintă un capitol important în formarea unei imagini de ansamblu asupra a ceea ce a însemnat această perioadă din istoria comunistă. Nu există ghid, vizita e individuală, nu se formează grupuri de vizitatori, fiecare putând zăbovi oricât în oricare dintre încăperi. Expoziţia e construită cu ajutorul diverselor elemente audio-vizuale, combinate pentru a reda o emoţie concretă: muzică, proiecţii video, fotografii, decor, obiecte de recuzită, tipărituri, interviuri.

Expozitia va putea fi vizitată în incinta Palatului Știrbei din Bucuresti (Calea Victoriei nr. 107) în perioada 21 octombrie – 11 noiembrie 2017, între orele 18,00 – 20,00 (în timpul săptămânii) și 18,00 – 22,00, sâmbăta și duminica. Programul de vizitare merge pe modelul orarului de funcționare al discotecilor din perioada comunistă, la fel ca și alte elemente supriză din cadrul expoziției, pe care vizitatorii sunt invitați să le descopere în traseul lor. Intrarea este liberă.

Conceptul expoziției DISCO BTT îi aparține regizoarei de film Iulia Rugină, cunoscută pentru filmele sale Breaking News (lansat în cinematografele din România în această toamnă, pe 29 septembrie), Love Building (2013) și Alt Love Building (2014).

DISCO BTT e o călătorie. Pentru cei care au trăit perioada, e o reconectare cu lucruri și senzații pe care nu le-au mai întâlnit de mult. Pentru cei ce nu erau încă născuți cât să poată dansa vreodată în vreo discotecă studențească, e o lume nouă în care pășesc concret, din cameră în cameră, ca și cum ar fi acolo, acum 40 de ani”, spune Iulia Rugină.

Consultanța privind organizarea expoziției a fost asigurată de Sorin Lupașcu, celebru DJ în perioada discotecilor BTT.  Scenografia e semnată de Andreea Popa, scenograf de film cu experiența a peste 20 de filme de lung metraj și colaborări cu regizori precum Claude Lelouche, Joel Schumacher, Cristi Puiu, Cristian Nemescu sau Nae Caranfil.

Expoziția multimedia Disco BTT – Discotecile Comuniste e un proiect organizat de Asociația Culturală Control N și co-finanțat de Adminstrația Fondului Cultural Național. Proiectul se bucură de parteneriatul cu proiectul Discotecă.

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitea beneficiarului finațării.

Mai multe detalii despre proiect și organizatori se pot găsi pe site-ul www.controln.ro și pe pagina de Facebook a evenimentului.


Freedom Inc: despre eliberarea companiilor, inovație și performanță

Cartea Freedom Inc. a câștigat în Franța premiul pentru cel mai bun volum de business și a fost bestseller la categoria business – management timp de șapte luni consecutiv. A inspirat sute de lideri care au lansat propriile inițiative de eliberare a companiilor. Fenomenul a ajuns pe coperta unor publicaţii importante, a fost prezentat la știrile unor televiziuni europene de top și a fost subiectul unui documentar TV de 90 de minute, care a bătut toate recordurile de popularitate. Majoritatea companiilor eliberate au fost de mărime mică și mijlocie și unele dintre ele au crescut extraordinar de atunci.

Eliberarea companiilor nu este o strategie. E o filosofie de afaceri pe care nenumărați lideri din întreaga lume o folosesc pentru a-și transforma radical organizațiile. Când liderii oferă medii de lucru bazate pe respect și libertate, angajații își folosesc inițiativa personală pentru a transforma un vis comun într-o realitate. În plus — sau în mod natural — organizațiile lor obțin, de obicei, performanțe mai bune decât competiția.

Ediția în limba română a cărții Freedom Inc. a apărut cu sprijinul Carrefour România. Jean-Baptiste Dernoncourt, CEO Carrefour România: „Dacă eficiența a generat proceduri și control, ce va genera inovația? Înainte să punem controlul pe primul plan, ce ați zice să ne bazăm mai întâi pe încredere? Cum ar arăta o companie care ar crea un mediu de lucru în care inteligența colectivă, încrederea, complementaritatea și un scop revoluționar, care să fie împărtășit în masă, ar fi pilonii? Care ar fi profilul liderului unei astfel de companii? După părerea mea, acesta este subiectul cărții de față.”

Brian Carney este membru al consiliului editorial al Wall Street Journal din Londra și editor la Wall Street Journal Europa. În 2009, a câștigat prestigiosul Premiu Gerald Loeb Award for Commentary și, în 2003, Premiul Bastiat pentru jurnalism.

Isaac Getz, doctor în psihologie și management, este profesor la Europe Business School din Paris. Isaac conduce și publică studii despre inovație, leadership și transformările corporative pentru excelență și dezvoltare și, de asemenea, ține conferințe despre aceste subiecte.

Lansarea cărții în București:

Isaac Getz este unul dintre vorbitorii principali ai HighFuture Conference, organizată de HR Club, miercuri, 4 octombrie, la Stejarii Country Club. Participanții la eveniment vor primi câte un exemplar al cărții Freedom Inc., oferit de Carrefour. În cadrul evenimentului se va anunța ora la care Isaac Getz va acorda autografe.


Leonor Leal – Recital de dans flamenco

Ambasada Spaniei şi Instituto Cervantes din Bucureşti organizeazã, în colaborare cu Teatrul Naţional “I.L. Caragiale”, marţi, 10 octombrie, ora 20:00, la Sala Studio a T.N.B., spectacolul „Leonor Leal – Recital de dans flamenco”.

Spectacolul de dans flamenco o are ca protagonistă pe dansatoarea Leonor Leal, aflatã pentru a doua oarã în România, care va fi acompaniată de trei muzicieni de înalt nivel: Alfredo Lagos (chitară), Antonio Moreno (percuție) și David Lagos (voce).

Piese ale unor artiști precum Antonia Mercé la Argentina, Vicente Escudero, Carmen Amaya, Antonio el Bailarín sau Mario Maya sunt reinterpretate de Leonor Leal pentru a crea o nouã viziune și pentru a propune o nouă poveste în alt corp. O reflecție asupra moștenirii culturale, a transmiterii de cunoștințe și a practicii artistice.

Un laborator de compoziție prin amintiri, arhive și chiar prin lipsă. O propunere esențială pentru a ne aminti că, pentru dans, corpul este, în sine, un document inevitabil prezent și contemporan.

Leonor Leal a studiat dans clasic şi spaniol si a fãcut, cu timpul, trecerea cãtre flamenco, fiind solicitatã sã danseze în companii de renume precum cele ale maeştrilor, Antonio “El Pipa”, Andrés Marín, Javier Barón sau Cristina Hoyos, printre alţii.
Cu timpul, pasiunea pentru dansul flamenco şi constanta sa formare în acest gen de dans a facut ca numele ei sã aparã alãturi de cel al unor mari artişti precum Joaquín Grilo, Antonio Canales, Rafael Campallo, Alejandro Granados, pianiştii Mie Matsumura, Dorantes, Rosa Torres Pardo sau  Camerata Flamenco Proyect, chitaristul José Antonio Ruíz sau  Rafael Bonavita (chitarã barocã).

Premiera primului sau spectacol solo,“Leoleolé”, are loc în 2008 în cadrul Festivalului de la Jerez, unde a fost extrem de bine receptata de critica de flamenco atât naţionalã, cât şi internaţionalã. Începând din 2008, îmbinã munca de profesor de dans cu cea de solistã şi creatoare a propriilor coregrafii. În 2011, obţine, cu cel de-al doilea spectacol,  “eLe eLe” , premiul Pentru cel Mai Bun Artist – Revelaţie în cadrul Festivalului de la Jerez, un spectacol cu care în anul urmator are turnee în Europa. Tot în 2012 are premiera spectacolul „ “Mosaicos” în renumitul Teatru Cánovas din Málaga şi începe turnee cu acest spectacol în Franţa (Paris), Emiratele Arabe, Marea Britanie, Liban, Egipt, Iordania.

Participã anual fie ca profesor invitat, fie ca solistã în Festivaluri Internaţionale de flamenco precum Festivalul Ibérica Contemporánea de la Querétaro, Festivalul de la Berlin, centre de dans private din Frankfurt, Friburg, Roma, Bologna, Franţa sau Rusia. Își completează cariera artistică cu studii universitare despre Practica scenică și Cultura Vizuală în cadrul Masterului oferit de Muzeul Reina Sofia.

Alfredo Lagos, chitarist şi concertist de flamenco, este un artist cu un registru muzical foarte larg, considerat de mulţi critici drept un artist complet. Viziunea sa chitaristică îmbină sensibilitatea, creativitatea şi tehnica. Scriitorul  J.M. Caballero Bonald, un exeget al flamenco, scriitor distins cu prestigiosul premiu literar „Cervantes”,  îl descria astfel: „denotă o sensibilitate şi o tehnică cu adevărat admirabile. În el se împletesc perfect şcoala de flamenco din Jerez cu tendinţele cele mai avangandiste ale interpretării instrumentului naţional…”.

Începe prin a interpreta muzicã pentru dans şi este cãutat de cele mai importante nume ale acestei arte. Primul turneu îl realizeazã la vârsta de 18 ani în Japonia, alãturi de Sara Baras şi Joaquín Grilo.

Sunt de menţionat participarea sa în spectacolul „Lumina, desfătarea şi melancolia” produs de Isidro Muñoz şi maestrul J. Ortiz împreună cu Estrella Morente, dar şi colaborările sale cu marii artişti flamenco precum Miguel Poveda şi Enrique Morente, cu acesta din urmă înregistrând pentru  filmul Iberia regizat de Carlos Saura o producţie muzicală inspirată din suita lui Isaac Albéniz.

A fost premiat cu distincţii de prestigiu precum „Chitarist – Revelaţie” sau „Cel mai bun chitarist” la premiile „Flamenco Astăzi” acordate de critica specializată.

Antonio Moreno este un muzician eclectic şi versatil, influenţat de tradiţia culturalã a oraşului sãu natal, Utrera (Sevilla), un adevãrat reper geografic pentru genul flamenco. Creeazã un nou stil de interpretare care îmbinã tradiţia acestei arte cu o solidã pregãtire în muzica clasicã europeanã.

Absolvent al Conservatorului Superior de Muzicã de la Sevilla, îşi începe activitatea ca membu al Orchestrei de Tineret din Andalucía şi al Orchestrei „Tineri ai Mediteranei”. În prezent este profesor de percuţie la Conservatorul Superior de Muzicã din Badajoz, având un doctorat la Universitatea din Sevilla cu lucrarea „Percuţia în Flamenco: Modele de interpretare şi analizã muzicologicã”. Interpreteazã lucrãri ale unor compozitori precum José Ignacio de la Peña, Novel Samano, Mauricio Sotelo.

Face parte din compania dansatorului Israél Galván, cu care participã la spectacole şi festivaluri de muzicã şi dans din toatã lumea, cu spectacole precum Arena, Redux, Lo Real y Fla-co-men. Obţine premiul pentru Cel mai Bun Instrumentist de Flamenco la Concursul Internaţional „Cântecul Minelor”.

David Lagos s-a nãscut în sânul unei familii de muzicieni, şi-a însuşit încă din primii ani tehnica vocală denumita „cante de atrás”. A participat la turnee în Japonia alături de compania de muzică şi dans a lui Carmen Mota, iar împreună cu compania Luisillo a străbătut China şi Rusia urmând ca mai apoi să susţină concerte în Europa şi America alături de Cristina Hoyos. A colaborat cu voci însemnate ale flamecoului  afirmându-se ca solist în cadrul Bienalei de la Sevilla din 2002 unde a şi primit premiul criticii la categoria „Artist revelaţie”.

Discul său de debut „Oglinda în care mă privesc” a apărut în 2009 şi a fost premiat cu distincţia Premiul Flamenco Astăzi al Criticii. În 2014 şi-a consolidat cariera de solist fiindu-i oferit premiul „Cante de las Minasr” în cadrul prestigiosului festival de gen din Murcia. Triumful său artistic constă în îmbinarea „apoteotică” a patru modalităţi de cânt: alegrías, seguiriyas, malagueñas şi cartageneras. David Lagos şi-a prezentat în premieră ultima operă „Clasic Personal” la festivalul din Jerez din 2016 însoţit de dansatoarea Belén Maya şi de chitariştii Manolo Franco şi Emilio Caracafé.

Organizatori: Ambasada Spaniei şi Instituto Cervantes din Bucureşti

Colaboratori: Teatrul Naţional „I.L. Caragiale” din Bucureşti

Biletele pot fi achiziţionate online: https://goo.gl/6DL7Yr sau de la Agenţia de Bilete a Teatrului Naţional  “I.L. Caragiale” (Bd. Nicolae Bălcescu, nr. 2), luni (10:00 – 16:00) şi marţi – duminicã (10:00 – 19:00).

Articole similare

Marcel Iureș și Mihaela Sîrbu într-o comedie dulce-amară, pe Cinepub.ro

Jovi Ene

Black Mirror: Bandersnatch… Alegeti intelept!

Jovi Ene

Premiera săptămânii pe Cinepub.ro: Baloane de curcubeu (1982)

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult