Recomandat Revista presei culturale

Revista presei culturale (3 – 9 ianuarie 2014)

observator-cultural-logoÎn această săptămână, am citit din revistele Observator cultural, Cultura, Memoria, 22.

Observator cultural”, nr. 444 (702)/5-11 decembrie 2013. Am citit de curând ”Vă țineți de glume, domnule Feynman!” și mi-a plăcut foarte mult (recenzia va apărea zilele următoare pe Filme-cărți.ro). Despre această carte și despre personalitatea imensă a fizicianului scrie Liviu Ornea: ”Pasionant e capitolul care descrie perioada petrecută la Los Alamos, în echipa proiectului Manhattan – bomba atomică. Ai senzația că erau o mână de puști care se distrau – într-un fel, chiar asta făceau, pasionați cum erau de fizică și matematică și fericiți că n-au nimic altceva care să le ocupe mintea. E drept, Feynman, mai zglobiu, în încercarea de a-și convinge colegii și superiorii că securitatea locului nu e tocmai ce-ar trebui să fie, s-a apucat să învețe și să spargă seifuri – curând, a ajuns un specialist reputat în domeniu.”

inacestnumarCultura”, nr. 43 (447)/21 noiembrie 2013. Răsfoind un număr mai vechi al revistei Cultura, am găsit un articol impresionant al lui Constantin Coroiu, care merită, dacă nu predat la școală, măcar luat în seamă de ”simpaticii” noștri politicieni. Despre ”Nostalgii din mileniul II” sau despre cum pierdem noi meciul cu istoria: ”…Ce mult mi-ar fi placut ca pe 15 ianuarie 2000, Anul Eminescu, sa nu fiu jurnalistul, mai mult sau mai putin cultural, nevoit sa relateze de la Ipotesti pentru ziarul la care lucram despre navalirea puhoiului de politicieni, „transportati la localitate“, cum ar fi zis un faimos personaj caragialean, cu un tren ministerial ori cu limuzine de lux si paziti de o armata intreaga de politisti si sepepisti. Daca Anul Eminescu nu ar fi fost, din nefericire, si unul electoral, as fi fost scutit poate de a vedea acolo atâtea figuri patibulare si atâtia „mititei“ pe care i-a stigmatizat pour toujours Eminescu. Mi-am amintit atunci, la Ipotesti, de ceea ce spusese Calinescu, si anume ca, pe când „figura lui Eminescu se ridica pâna la cer“, ei se inghesuiau electoral ca niste termite respingatoare „pe lânga talpile lui“.”

RevistaMemoriaMemoria”, nr. 85 (4/2013). Ca de obicei, bogată și plină de articole de istorie autentică românească. Iată câteva dintre acestea: Claudia-Florentina Dobre semnează un articol intitulat ”Decomunizarea în spațiul public bulgar”, ce merită semnalat, măcar pentru a face o comparație între noi și vecinii de la sud: ”Recentele evenimente din Bulgaria marchează poate adevărata ruptură de comunism. Deşi regimul a căzut acum mai bine de 22 de ani, urmele şi urmaşii săi au bântuit şi mai ales modelat societatea bulgară postcomunistă în toată această perioadă.

Despre riscurile meseriei de blogger politic în lume scrie Robson Bonin într-un articol intitulat ”Dosarul Rușinii”: ”Blogger-ița Yoani Sanchez va debarca zilele acestea în Brazilia pentru a-și difuza cartea Din Cuba, cu dragoste, culegere a textelor sale despre trista viață cotidiană a poporului cubanez sub dictatura fraților Fidel și Raul Castro. Activitatea pe blog i-a adus disidentei o persecuție implacabilă. A fost sechestrată, torturată și, ani de zile, împiedicată să părăsească țara. Este etichetată drept mercenară de către comuniștii din insulă și acuzată că trădează principiile revoluționare.”

O serie impresionantă de articole sunt eseurile scrise și publicate de către adolescenți, clasele IX-XII. Tema principală: despre libertate, despre beneficiile ei, despre trecerea de la comunism la democrație. Unul dintre ele, ”Despre libertate, altfel…”, este semnat de Eva Teodora Cacerovschi, clasa a IX-a-Liceul Alexandru Odobescu, Lehliu-Gară, care tratează și problema fugarilor spre Serbia, de care sunt pline cimitirele de la granița sârbească: ”Am datoria de a-l salva de uitare pe acest adolescent. El a îndrăznit să viseze, a îndrăznit să lupte pentru a-și obține libertatea și datorită lui – și celorlalți 16.000 de români care așteaptă răbdători, sub crucile dărâmate de vânt și ploi, ca autoritățile noastre de acum să-și amintească de ei – eu și colegii mei putem să ne împlinim visele în libertate, putem călători și lucra oriunde în Europa, putem scrie, fără teama de cenzură, putem asculta orice muzică ne place, putem urmări orice film ne dorim și putem să ne petrecem zilele de vară, alături de prieteni, departe de cozi interminabile la pâine, lapte, carne, legume…”

(Jovi)

Revista-22-logo-Am retinut din numarul 1 pe 2014 datat 7-13 ianuarie al ‘Revistei 22 interviul pe care Octavian Manea i l-a luat lui Robert D. Kaplan, autor al mai multor carti excelente care imbina reportajul de calatorie cu analiza geopolitica, printre care ‘Balkan Ghosts’ si recent aparuta ‘The Revenge of Geography’. ‘OM: Un concept central în The Revenge of Geography este noțiunea de frontieră. Vorbiți de regiuni frontieră care despart lumi diferite. Sunt Ucraina și Georgia victimele competiției pentru influența asupra unor regiuni frontieră? RDK: Ucraina este crucială pentru Rusia. De o mie de ori mai importantă decât Georgia. Ucraina este inima geografică a Rusiei kieviene. Rusia devine o putere europeană prin intermediul Ucrainei. Fără Ucraina, este doar o putere euroasiatică. Rusia niciodată nu s-a împăcat cu independența Ucrainei. Ucraina va continua să rămână un spațiu contestat. Dar să reținem un lucru: Rusia înțelege și joacă mult mai bine geopolitc decât Uniunea Europeană. Până la urmă, care este geopolitica UE? Sikorski și Buildt făcând lobby pe lângă Comisia Europeană să ofere… Între timp, Putin doar acționează. În cele din urmă, să ne uităm la hartă. Rusia poate să aducă atât de multe prejudicii Ucrainei fără să miște un soldat. Trebuie doar să rezilieze câteva acorduri energetice cheie, estul Ucrainei este prorus. Actuala criză a permis regimului Ianukovici să preseze pentru a obține mai multe concesii de la Moscova. Iar Putin știe că, atunci când subiectul nu va mai ține prima pagină a ziarelor, va avea mult mai mult spațiu de manevră. Saakașvili a fost un dezastru pentru Georgia pentru că a crezut că are sprijinul Americii. A avut prea multă încredere în asigurări verbale, în loc să vadă balanța de putere din regiune. Problema este că America este foarte departe, iar Rusia foarte aproape. ‘

Despre cartea recenta a lui Vladimir Tismaneanu ‘Diavolul in istorie’ scrie alaturi de Codrut in ‘Revista 22’ si Angelo Mitchievici: ‘Trebuie spus de la început că diavolul evocat, şi nu invocat de Vladimir Tismăneanu este un ideolog, aşa cum mai vechiul diavol medieval era teolog, mai precis, el apare la confiniile cu sistemele totalitare, cu ideologiile extremei stângi şi extremei drepte, este un diavol care se remarcă prin capacitatea sa de a organiza în spirit utopic societăţile moderne. Vladimir Tismăneanu reţinea de la Leszek Kołakowski această problematică a încarnării demonului într-un secol atât de agitat şi constata cu surprindere că pentru filosoful polonez diavolul nu era o metaforă. Într- adevăr, cum poate fi o metaforă Holocaustul şi Gulagul, expresia numaidecât vizibilă a demoniei acestui secol. Însă de- monstraţia pe care o pune în scenă Vladimir Tismăneanu este una cu mult mai ambiţioasă, aceea de a deconstrui resorturile răului totalitar intrând în chiar miezul său ideologic, în inima întunericului, iar acest fapt angajează trei direcţii, una comparatistă, prin care celor două totalitarisme li se releva fondul comun, dar şi diferenţa specifică, una imagologică, de cercetare a bagajului imaginar la confiniile cu utopia pe care cele două totalitarisme îl vehiculează, şi o a treia care ţine de urmărirea unei dinamici care le este proprie, felul în care ele se constituie, de fapt, ca variante ale unei modernităţi avortate, mutante.’

(Dan)

-Primul numar al Revistei 22 este bogat in subiecte, unele dintre ele putand fi citite doar in editia on-line. Brindusa Armanca incepe un serial despre Păcatele presei românești. Inventar 2013 (I):

„Canalele de ştiri au alergat după subiecte de senzaţie, făcând de gardă ba pe treptele Înaltei Curţi, ba pe la spitale şi morgi, sau cu ochii pe nunţi şi divorţuri. Dar și restul presei a preferat a seduce, în loc să educe, inducând lacrimi, jale și dor, emoții ne­numărate culese fie de pe șoselele în­sân­gerate ale patriei, din cimitire și celule de penitenciar, din culisele mizere ale po­li­ticii sau din budoarele starletelor, fie di­rect de pe YouTube. Astfel, cel mai me­dia­tizat personaj în anul 2013, conform mo­nitorizărilor Media Trust, a fost Gigi Be­cali, cu 4.680 de apariții numai în presa scrisă, urmat de Andreea Marin și Bianca Drăgușanu. Nu marile realizări pro­fe­sio­na­le au acaparat interesul presei, ci dra­mo­letele per­sonale, scandalul sau, ma­xim, în­tâmplări din sport, dacă e vorba de alte per­­sonaje mediatizate in­tens, ca Reghecampf sau Mitică Dragomir.

Este confirmat şi în anul precedent fe­no­menul imitaţiei, incapacitatea funciară a mass-media de a scotoci şi de a găsi su­biec­te originale de interes public, în mod cre­ativ. Aşa se explică în parte sărăcia investigaţiilor, lipsa marilor anchete şi a analizelor pertinente. Adevărat că, sub apăsarea crizei şi a intereselor explicite ale patronilor, investigaţia de presă n-a fost stimulată. Convergenţa mediilor a în­cu­ra­jat trecerea subiectelor din presa scrisă (tipărită şi online) în audiovizual, ceea ce uneori a intensificat efectul anchetei, al­teori a bagatelizat subiectul. Emisiuni ori­ginale de anchetă, produse la standard înalt, ca România, te iubesc de la Pro TV, Cu ochii-n patru de pe TVR sau În pre­mieră cu Carmen Avram de pe Antene, sunt o raritate.”

Andrei Plesu face o analiza politica foarte pertinenta care a fost preluata si in editia on-line a Revistei 22 : USL, sau cum se organizează un eşec. Cum? Nu este atat de greu, ne pricepem de minune.

„În istoria post-decembristă a României, eşecul politic al USL e un eşec de o incontestabilă originalitate. Să cîştigi alegerile în chip detaşat, să obţii o majoritate parlamentară uriaşă, să vii la putere pe un fond de nemulţumire economică acută, imputabilă guvernelor anterioare, şi să reuşeşti, în mai puţin de doi ani, să ratezi sistematic, pe mai toate planurile, este o probă rară de inaptitudine managerială. Inevitabil, cei identificaţi îndeobşte ca „băsişti” îşi rîd în barbă contemplînd catastrofa. În ce mă priveşte, lucrurile mi se par mai curînd înspăimîntătoare. Cînd o guvernare dă cu oiştea-n gard, toţi avem de pierdut. Nu e loc pentru degustarea satisfăcută a prăbuşirii(…) Guvernanţii au avut, în sfîrşit, dezavantajul unei opoziţii nule. Oameni merituoşi din zona de dreapta n-au reuşit să devină suficient de simpatici, n-au reuşit să coaguleze în formaţiuni de perspectivă decît căznit sau superficial. Cît despre PDL, el pare condamnat la o convalescenţă perpetuă. Aşa stînd lucrurile, reprezentanţii partidelor din afara spectrului guvernamental ar face bine să nu se considere nici ei inocenţi, cînd contemplă situaţia generală. Deocamdată, sunt în război cu propria lor marginalitate, cu portretul pe care şi l-au făcut în trecutul apropiat şi în prezent, cu inexperienţa (sau neînzestrarea) lor electoral”.

Victor Naumescu analizeaza Sfârşitul erei Erdoğan, ascensiunea Turciei şi laitmotivul `loviturii de stat` în spaţiul bizantin„Cu alte cuvinte, în spaţiul bizantin, liderii acceptă cu greu sau deloc plecarea de la putere, respectiv ideea de a se bucura de o pensionare liniştită, idee atât de firească în democraţiile occidentale, unde am văzut recent că până şi regii abdică (nu mai vorbim de preşedinţi şi premieri), fără ca lumea să fi ieşit neapărat în stradă, pentru a le solicita plecarea. În Orient, bineînţeles, numai o „lovitură de stat”, o „trădare”, o „conspiraţie a agenţiilor străine” etc. poate să le conteste liderilor, de la preşedinţi de republică sau de partid până la primari ori rectori, geniul conducător şi să-i decupleze în cele din urmă de la exercitarea puterii de-a lungul întregii vieţi. Altfel ei nu pot înţelege, de bună voie, că totul are un început şi un sfârşit. Este o veche lecţie a Răsăritului, reparcursă periodic dar niciodată învăţată. Este, totodată, o tară profundă, moştenită din generaţie în generaţie, a culturii politice orientale (de ieri şi de azi), într-un spaţiu al lăcomiei şi cinismului unde sultanii, voievozii şi ţarii nu se lăsau uşor duşi de pe tron, poate tocmai pentru că ştiau atât de bine ce înseamnă atât privilegiile personale şi familiale, cât şi riscurile pierderii puterii în ţările lor. În tradiţia orientală, liderii naţionali şi locali ajung mai repede sau mai târziu ciocoi, de tip vechi sau nou, pentru a-l parafraza pe Nicolae Filimon, indiferent cât de nobile vor fi fost intenţiile începutului.”

(Codruț)

Contributori: Jovi, Dan, Codruț.

Articole similare

În derivă, în spațiu: Aniara (2018)

Dan Romascanu

Sindromul post-traumatic pe înțelesul tuturor: ”Dragă Edward”, de Ann Napolitano

Jovi Ene

Sharuiala finală

Codrut

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult