Soţii de artişti, de Alphonse Daudet

„Soţii de artişti”, de Alphonse Daudet
Editura Allfa, Bucureşti, Colecţie „Iubiri de altădată”, 2012
Traducere din limba franceză de Cristina Geantă

Puteţi cumpăra cartea acum, de pe site-ul Editurii All.

Colecţia „Iubiri de altădată” îndeplineşte două principale atribute: în primul rând, ne implică în imaginea literară a unuia dintre cele mai importante sentimente omeneşti, acela al iubirii, care a fost şi va fi întotdeauna analizat şi descris în literatura universală. Niciuna dintre cele trei cărţi ale colecţiei pe care le-am citit în ultima perioadă nu au ratat subiectul, au fost pline de delicii sentimentale şi au meritat efortul de a mă apleca asupra unei alte forme de literatură decât ceea pe care o citesc de obicei.

În al doilea rând, am avut impresia că mi-am început îndeplinirea unei dorinţe mai vechi ale mele, dar care ar trebui să o încerce orice cititor adevărat de literatură, anume reîntoarcerea la clasici. Dacă multe dintre cărţile mari au fost citite în copilărie şi adolescenţă, sunt „grele” şi deseori greu de redescoperit, ele necesită o lectură mai atentă şi mai detaliată, pe care am reuşi-o la vârsta „adultă” de acum. Ca sa numim doar trei autori – A.P. Cehov, Alphonse Daudet şi Edmondo de Amicis –, şi tot am avea sentimentul că i-am redescoperit pe clasici…

„Soţii de artişti”, scrisă de autorul celebrelor isprăvi ale lui Tartarin din Tarascon (una dintre cărţile mele favorite din copilărie), Alphonse Daudet, este o colecţie de mici povestiri despre soarta căsniciilor la şi printre artişti, trecând prin toate ipostazele tipice ale acestui gen de „dragoste”: îndepărtarea soţiei artistului de acesta, îndepărtarea artistului de soţia lui, imposibilitatea creaţiei artistice după căsătorie, dispariţia rapidă a iubirii după succesului unuia dintre soţii artişti, etc.

Concepţia cărţii este anunţată încă din prologul cărţii, într-o discuţie între un pictor (care consideră că artiştii nu trebuie să se căsătorească) şi un poet (apărător al ideei advese): „Dar fiindcă, în ciuda observaţiilor mele, eşti hotărât să încerci experienţa căsătoriei, iată o mică operă pe care te rog s-o citeşti. Este scrisă – ia aminte – de un bărbat căsătorit, foarte îndrăgostit de soţia sa, foarte fericit în căminul său, un tip indiscret care, petrecându-şi viaţa printre artişti, s-a amuzat să schiţeze unele dintre aceste căsnicii despre care ţi-am vorbit până acum.”

Nu lipsesc nici ideile anti-iubire, dar nici pledoariile complexe şi pline de suflet pentru dragoste, avem parte de 12 povestiri care ne pot schimba gândurile de la una la alta, fiind pe rând partizanii sau adversarii beneficiilor aduse de acest sentiment vieţii artiştilor.

Iată două astfel de idei:

1. În povestirea „Crezul iubirii”, femeia care dorise toată viaţa să fie soţie de artist, se mărită datorită circumstanţelor cu un… horticultor. Când aceasta fuge în cele din urmă cu un poet (mare greşeală!), el ce simte?: „Odată plecată nevasta, închisese din nou uşa verde a oazei sale şi se apucase liniştit să-şi îngrijească trandafirii, gândindu-se bucuros că aceia, cel puţin, înfipţi în pământ cu rădăcinile lor lungi, nu puteau să-l părăsească.”

2. În povestirea „O neînţelegere”, în varianta femeii, un artist care îşi căuta vocaţia şi care refuză o slujbă „lumească” este astfel judecat: „Vai! Artiştii, aceste biete minţi tulburate care înţeleg viaţa tocmai invers decât trebuie! Unde să ajungi cu un asemenea om? Aş fi vrut să-i vorbesc, să-l fac să înţeleagă. Dar nu. Mi se spusese bine: „Este nebun.” Atunci, la ce bun să-i mai vorbesc? Noi nu vorbim aceeaşi limbă. Nu m-ar înţelege, nu mai mult decât îl înţeleg eu pe el… Iar acum iată-ne aici, privindu-ne unul pe celălalt. Simt ura din privirea sa şi totuşi am o oarecare afecţiune pentru el. Este de-a dreptul penibil.”. Nu rămâne decât să citiţi şi varianta lui…

Puteţi cumpăra cartea acum, de pe site-ul Editurii All.