Recomandat Revista presei culturale

Revista presei culturale (2 – 8 octombrie 2015)

suplimentul-de-culturaÎn această săptămână, am citit revistele Suplimentul de cultură, România literară.

Suplimentul de cultură”, nr. 493/12-18 septembrie 2015. Foarte interesant fragmentul extins din cartea lui Andrei Oișteanu, ce va apărea în această toamnă la Editura Polirom, intitulată ”Sexualitate și societate”. Reiau aici câteva fraze: ”Cert este faptul ca multimea actelor sexuale comise cu violenta de barbat este indicatorul cel mai exact al faptului ca, intr-o lume androcrata, barbatul o domina la toate palierele pe femeie. De-a lungul timpului, violul a fost considerat, daca nu chiar un „drept“ al barbatului, un fel de „abuz uzual“ (daca nu chiar un „abuz firesc“) al acestuia. Raportul sexual comis cu violenta asupra femeii era o actiune foarte uzuala in epoca premoderna. In schimb, plangerea din partea ei (penala sau de alta natura) era o actiune foarte neuzuala. Rusinea si teama de oprobriul public o bantuiau pe femeia siluita, la fel si frica de puterea barbatului violator. Chiar si acum (iulie 2015) un sondaj de opinie ne arata ca 20% dintre romani (deci unul din cinci) stiu amanunte despre un viol concret, dar tac, fara sa indrazneasca sa-l reclame la politie.”

rl-headerRomânia literară”, nr. 35/28 august 2015. Cronicarul reia la Ochiul magic câteva considerații dintr-un articol al lui Andrei Cornea din revista 22 despre religia românilor: ”Eseistul se întreabă de ce lipsesc din sondaj referiri la lectura Vechiului şi Noului Testament de către cei care se declară atât de credincioşi. Opinia lui Andrei Cornea este că Biblia nu e citită de prea mulţi români, din nefericire. Ceea ce conduce la o problemă greu de rezolvat: „Ne mărturisim însă surprinderea că o societate, care se prezintă pe sine drept creştină, se poate considera în ordine fără acest fundament” (dat de cunoaşterea Bibliei, n.n.). Are dreptate eseistul de la 22. Dar, am zice, dincolo de lipsa fundamentului (sau armăturii) teoretic (e), religiozitatea românilor are şi alte neajunsuri, poate şi mai vădite. Credinţa de care majoritatea face caz pare a nu fi o dimensiune interioară, asumată, ci doar una superficială, declarativă, o haină pentru vreme rea: se constată aceasta uşor din manifestările de zi cu zi, din puzderia de fapte antisociale – se minte, se fură, se înşală, se comit crime. Cu cât ridicăm mai multe biserici peste tot prin ţară, cu atât comportamentul românilor este tot mai departe de cadrul preceptelor creştine.”

Mircea Mihăieș vorbește despre cum te poți rata ca scriitor. Printre scriitori, sunt și mulți care scriu doar despre și pentru ei: ”Nu înţeleg, în schimb, vasta majoritate a scriitorilor care continuă să producă volume de poezii, proze, eseuri, ba chiar şi studii savante, fără să le fie solicitate de cineva şi fără să aibă fie şi un singur cititor. Aceasta e categoria care mă tulbură cel mai mult. Dacă ar scrie doar „pentru sine”, aşa cum o făceau pe vremuri adolescentele ce ţineau jurnale, ori „pictorii de duminică”, sau, cum se întâmplă cu diverşi instrumentişti (pianişti, violonişti, suflători etc.), cărora nici nu le trece prin minte să expună într-o expoziţie ori să urce vreodată pe o scenă, aş înţelege. Cu scriitorii, lucrurile stau pe dos: cu cât sunt mai aproape de punctul zero al valorii estetice, cu atât energia auto-promovării e mai clocotitoare. Prin metoda infailibilă a lanţului slăbiciunilor, te pomeneşti că oameni care au scris cărţi de excelentă calitate, ajung să pledeze cu ochi înlăcrimaţi pentru tot soiul de veleitari cu morgă, de nulităţi ce pozează în campioni ai spiritului ori de şnapani pentru care scrisul a rămas ultima rubrică a infracţiunii pe care încă n-au bifat-o. ”

România literară”, nr. 39/25 septembrie 2015. Până vom citi și vom recenza și noi ”Patimă și desfătare”, de Constanța Vintilă-Ghițulescu, am citit articolul Simonei Vasilache despre aceeași carte: ”După feluritele mâncăruri și târguieli, urmează, îndeajuns de surprinzător, Lectura. Însă, dacă ne gândim că o ocupație favorită de după-amiază va fi, nu mult mai târziu, cititul gazetelor, îmbinarea pe care o face Constanța Vintilă-Ghițulescu e cum nu se poate mai justificată. Boierii vremii își procură almanahuri de prin Transilvania, ori direct de la Viena sau Paris. Bibliotecile lor, puține, se sprijină pe tratate de bune moravuri sau, în cel mai bun caz, pe romane franțuzești îndoielnice. Gustul pentru carte este abia la început. Însă acela pentru conversație se șlefuiește de timpuriu, căci vorbele nepotrivite pot face mult rău vieții sociale. Controlul trupului în societate, de la gesturi la mimică, până la așezatul la masă, sau la gura sobei, cenzurarea pornirilor naturale, precum scărpinatul, mai ales în epoca unei igiene precare, sunt alte laturi ale identității sociale de care se preocupă civilizatori ca Anton Pann sau Iordache Golescu. De aici la grija pentru curățenia trupului și frumusețea obrazului nu mai e mult.”

Articole similare

Like Crazy (2011)

Jovi Ene

Săptămâna Pedro Almodovar: Mujeres al borde de un ataque de nervios (1988)

Jovi Ene

Mesagerii ploii, de Ismail Kadare

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult