Prin blogosfera cinefila Recomandat

Prin blogosfera cinefila (5 – 11 septembrie 2011)

-Pe FilmSinopsis.ro, recenzia unui noi film foarte interesant, Nothing Personal, in regia Urszulei Antoniak: “Nothing Personal e o melancolie de toamnă, e un film sentimental cu puţine cuvinte pentru că regizorul s-a folosit de natură pentru a transmite starea sufletească a fiecărui personaj. Ca să le înţelegem mai bine, Antoniak se foloseşte înainte de momente importante de un cadru negru pe care este scris sec o stare sufletească sau o relaţie ce presupune anumite sentimente (Loneliness, The End of a Relationship, Marriage, The Beginning of a Relationship, Alone).”

Pe Ad’s Blog, gasim o sinteza despre Oameni second hand, cu referire expresa la doua actrite engleze tinere pe care le stimez foarte mult: Carey Mulligan si Keira Knightley si, mai ales, facand o recenzie profunda a filmului Never Let Me Go: Schiţată în microlumea unde anumiţi oameni sunt condamnaţi la statutul de “second hand”. Indivizi folosiţi ca depozite de organe anatomice. Posesori de suflete jetabile, ce servesc pe post de anexe inutile la nişte trupuri taxate ca bunuri de consum. Filmul trasează cu dureroasă acurateţe universul în care sunt blocate toate personajele ce fac parte “Programul naţional de donatori”, adică din pepiniera de organe anatomice în care ajung să funcţioneze pe parcursul scurtei lor vieţi. “

-Mel Gibson a lansat de curand un nou film, in regia lui Jodie Foster, intitulat The Beaver. Pe FilmSinopsis.ro gasim o recenzie a acestui film, ce ne indeamna sa il cautam si sa il vizionam si noi: Mel Gibson realizează cu The Beaver cel mai bun rol din ultimii ani. Retras mai mult după camerele de filmat şi cu prezenţe discrete în filme nu foarte apreciate, Mel Gibson realizează împreună cu Jodi Foster un rol, ciudat, intens care descrie oarecum starea sa sufletească.”

-Ca de obicei, Iulian Fira ne ofera impresii despre filme clasice, filme cult, ce au impresionat generatiile vechi si care pot fi o invatatura si pentru tinerii cinefili. In saptamana ce a trecut, despre A Brief Encounter: “Un barbat si o femeie, ambii casatoriti, au intalniri acidentale la inceput, deliberate mai tarziu, in gara de unde isi iau trenurile spre casa, fiecare intr-o alta directie. A Brief Encounter are trei nominalizari la Oscar, onoruri nu intotdeauna relevante, dupa parerea unora, dar care, in cazul de fata, reprezinta taman cele trei mari calitati ale acestei pelicule exceptionale.”

-Pina a avut lansarea saptamana trecuta si foarte multe persoane din blogosfera au trecut pe la premiera sau au vazut filmul in primele zile. Impresiile au fost foarte bune, dovada fiind prezentarea Adinei de pe blogul ei “La buticul cu filme si carti”: Pina nu este un film ci un conglomerat vizual, tactil, auditiv, o sinestezie, un buchet senzorial: cinemaul pseudo-biografic întâlnește dansul, muzica, teatrul și 3D-ul, iar rezultatul e vecin-seismic cu Dogville-ul lui Trier. Însă comparația mea cu Trier își ia reper doar tehnica vizuală, experimentul spațial, regizorul Wim Wenders nu are nimic din greața și contorsiunea lui Trier, ci Wim transmite, prin intermediul Pinei, un mesaj optimist despre dragoste, neîmplinire, singurătate, metamorfoze de tot felul toate defilate în pași de dans.”

Pentru microbisti, pentru pasionatii de fotbal si de sport in general, exista multe filme despre acest sport, din toate unghiurile. Unele dintre acestea (putine la numar) ii urmaresc si pe arbitri. Pe Marele Ecran, un nou rating de Colectabil pentru filmul Kill the Referee (2009): „Senzaţia că arbitrii formează şi ei o echipă e subliniată de miza turneului. Asemeni jucătorilor, visează să ajungă şi ei în fazele superioare ale Euro 2008 (şi asemeni lui Tamaş & Mutu se gîndesc cu jind la berea de după meci). O eroare gravă a triourilor de arbitri e taxată cu trimiterea lor acasă. Uneori, e doar chestie de noroc. Mejuto Gonzales e probabil singurul spaniol care nu s-a bucurat de victoria ţării sale in sferturi. Dacă ar fi pierdut ai lui, ar fi fost favorit pentru arbitrarea finalei: „Era ultima şansă pentru mine să ajung atît de sus”. Privindu-l apoi în barul de cartier unde a vizionat Spania-Germania, realizezi că trăieşte aceeasi drama cu a unui mare jucător care s-a retras inainte sa-si joace finala de vis.”

(Jovi)

Ziarele si paginile Web de duminica au relatat despre decernarea premiilor la incheierea Festivalului de Film de la Venetia. ‘Filmul rus “Faust”, în regia lui Aleksandr Sokurov, a câştigat Leul de Aur pentru cel mai bun film  la Festivalul Internaţional de la Veneţia, încheiat sâmbătă seară, potrivit Mediafax.  …”Faust” încheie un ciclu al regizorului rus ce tratează nebunia şi puterea, început în 1999 cu un portret al lui Adolf Hitler. Atmosfera este una sufocantă, populată cu cadavre, viscere şi personaje care dau fiori. Pentru salvarea lor, personajele trebuie să aştepte intervenţia unor oameni de pe alte planete.’

-Despre un festival de film mai putin cunoscut in spatiul balcanic, cel de la Durres in Albania scrie Mihai Fulger in Observatorul Cultural: ‘Nucleul programului îl constituie cele două competiții principale, cea internațională („Contemporary Visions“) și cea regională („Balkan World“). Prima dintre ele, jurizată de Nik Powell (producător și director al reputatei National Film and Television School din Londra), Henning Lohner (compozitor și artist video germano-american) și Kujtim Çashku (cineast și profesor de film albanez), a inclus opt lungmetraje de ficțiune europene. Dintre acestea, trofeul „Gladiatorul de Aur“ pentru Cel mai bun film l-a primit o coproducție Italia-Franța din 2009, regizată de cunoscutul cineast Marco Bellocchio. Vincere, un film cu adevărat victorios, o are ca protagonistă pe Ida Dalser (memorabil interpretată de Giovanna Mezzogiorno, premiată și ea la Durrës), prima soție a viitorului lider fascist Benito Mussolini; ea i-a născut un copil înainte de Primul Război Mondial, care i-a despărțit. Atunci cînd a ajuns la putere, Mussolini i-a persecutat pe Ida și pe fiul ei, ținîndu-i închiși în aziluri. O poveste impresionantă și inedită pentru cea mai mare parte a publicului, pe care Marco Bellocchio (recent premiat la Veneția pentru întreaga sa activitate) a transformat-o într-un film extraordinar.’ Festivalul a fost onorat si de vizita unor vedete de talie internationala ca Francis Ford Coppola si Claudia Cardinale.

-Cristina Mitrea de la 4arte a vazut ‘Pina’, filmul realizat de Wim Wenders despre si in memoria prietenei sale si marii artiste coreografe Pina Bausch. Despre ceea ce i s-a parut a fi ‘un rai muzical si vizual’ ea scrie: ‘Spectacolele din care Wenders ne ofera fragmente impresioneaza prin originalitate, indrazneala si pasiune. Totul este suflet, este traire, este element natural (pe scena apareau nu de putine ori pietre, pamant, apa), iar muzica pe care dansatorii se exprima subjuga si obsedeaza. Nimic nu este simplu, nimic nu este caldut in spectacolele Pinei, totul te forteaza sa te implici si sa te lasi dus de dans si de povestea pe care acesta o spune, de la dezlantuitul “Le sacre du printemps” si repetitivul obsedant “Café Muller” pana la inselatorul “Strenght and Beauty”. Iar dansul acompaniat de muzica lui Jun Miyake “Lilly of the Valley” este ceva despre care simti, fara a spune cuvinte mari, ca te apropie de un adevarat rai muzical si vizual.’

-Angelo Mitchievici de la ‘Romania Literara’ a vazut ultimul film din seria Harry Potter: ‘Timpul a maturizat nu numai protagoniştii, dar le-a maturizat şi conflictele şi modul lor de rezolvare. Bagheta magică a devenit din jucăria minunată cu care copiii descopereau lumea, o armă eficientă care scuipă foc, despică ţeste, distruge clădiri, aşa cum joaca de-a bau-bau pe coridoarele întunecate ale Hogwartsului s-a transformat într-un fel de război al lumilor. Până şi castelul a devenit un fel de staţie orbitală care şi-a activat scuturile de protecţie atacată de către forţele ostile ale unui alt lord Darth Vader cu laserele baghetelor gata de luptă. Şi ca să fie tacâmul complet, ca şi în Războiul stelelor, aflăm că lordul Voldemort, în încercarea de a-l distruge, i-a împrumutat lui Potter o fărâmă de paternitate metafizică, care devine destul de fizică în cele din urmă, solicitând o misiune suicidară din partea lui Potter. Şi felul în care Potter se scoală din morţi nou-nouţ nu este deloc clar. Filmul devine uşor confuz, aşa cum rezolvările devin uşor pripite, anumite personaje şi situaţii fiind expediate facil în această ultimă parte fapt care mi-a amintit de ultima parte, din Stăpânul inelelor al lui Peter Jackson, grandioasă şi stângaci condusă spre final. Privind înapoi cu nostalgie la un deceniu de magie, avem o frumoasă odisee a copilăriei şi adolescenţei care merită să ne însoţească amintirile. În fond, câteva generaţii au crescut în spiritul şcolii de magie de la Hogwarts, ceea ce nu e tocmai rău.’

-La ‘Marele Ecran’ nu au fost entuziasmati de ‘Columbiana’, cel mai recent thriller al carui scenariu este scris de Luc Besson: ‘Ceea ce m-a enervat si dezamagit in egala masura a fost risipa de potential. Filmul ar fi putut deveni un thriller de esenta tare cu o mai multa atentie pentru introducere si final. Partea de inceput e parca decupata dintr-un film de “miercuri pe ProTv”, jucand rolul declansator pentru obsesia razbunarii dar fiind plina de conversatii ridicole, seci si de secvente de urmarire montate aleator. Eroina aflata la varsta copilariei aduce a sora sud-americana a Hannei, adica tot o pustoaica antrenata sa supravietuiasca, doar ca partea cu antrenamentul exista doar pe cartea de vizita. Dupa uciderea parintilor ei de un mafiot columbian, Cataleya se refugiaza in Chicago unde vreme de 15 ani pregateste razbunarea sub atenta supraveghere a unchiului ei. Sarim temporal in prezent si facem cunostinta cu Jen/Cataleya (Zoe Saldana), asasin platit care intre contracte se mai ocupa si de “probleme personale” – in speta, scoaterea la lumina a lui Don Luis prin executarea “cu autograf” a cat mai multi fosti colaboratori.’

-La ‘Movie Zone’ au vazut un film ceva mai vechi ‘In Bruges’ care ne-a placut si noua: ‘Regia este de calitate, cinematografia la fel, povestea este foarte interesanta si la fel de bine creata, totul e frumos stilizat incepand ca si o comedie dupa care o ia pe o linie dramatica si in cele din urma  cireasa de pe tort: finalul e plin de suspans…si dupa cum ziceam  e bine “asezonat” cu umor negru…’

(Dan)

Articole similare

Revista presei culturale (1 – 7 noiembrie 2013)

Jovi Ene

O femeie, două lumi: Félix & Meira (2014)

Dan Romascanu

Din istoria creștinismului timpuriu: Ce s-a pierdut din creștinism, de Bart D. Ehrman

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult