Prin blogosfera cinefila Recomandat

Prin blogosfera cinefila (23 – 29 septembrie 2013)

prin-blogosfera-cinefila-Pe blogul Marele Ecran, Richie scrie despre un film mai putin cunoscut, The Ipcress File (1965), caruia ii acorda ratingul de Colectabil: ”Gasesc putin surprinzator faptul ca acelasi Harry Salzman care l-a propulsat pe marile ecrane pe superspionul romantic si aristocrat James Bond e responsabil si de aducerea in lumea de celuloid a opusului sau tipologic, Harry Palmer, agentul clasei muncitoare. In The Ipcress File, un film britanic pana in maduva oaselor regizat de Sidney Furie, spionul e dezbracat de toate elementele extravagante si putin-verosimile prezente in lumea creata de Ian Flemming pastrand doar sarmul specific unui englez educat.”

-Lucian Mircu, tot pe blogul Marele Ecran, scrie despre asteptarea febrila a ultimului episod din Breaking Bad, care se intampla duminica seara in SUA: ” Cu riscul de a deveni plictisitor, trebuie să o spun şi eu înainte de ultimul episod (care va fi la noapte în Statele Unite): Breaking Bad e serialul de televiziune suprem. Punct. Astăzi sunt împărţit între starea febrilă a aflării deznodământului şi tristeţea că acest deznodămînt trebuie totuşi să vină. Pe de o parte ştiu că va urma un gol, pe de alta sunt extrem de curios cum va reuşi creatorul Vince Gilligan & co să ne depăşească din nou aşteptările (care deja sunt foarte mari).”

foto 1-Cinesseur a văzut și el cel mai recent film al lui Bernardo Bertolucci, Io e te, despre care a scris si colega noastra, Andreea, pe Filme-carti.ro: ”E limpede că Io e te nu are mai nimic din insurgenţa şi îndrăzneala de altădată ale autorului său. Bertolucci nu mai e un agent provocator, tonul sediţios s-a mai estompat. Asta nu înseamnă că a renunţat şi la a ne tachina aşteptările, în cazul de faţă lăsând impresia că duce povestea într-o direcţie hard (vezi tema incestului, căreia îi dă târcoale de vro două ori, dar strict ca să arate că poate, nimic mai mult). E un film-armistiţiu, iar orice demers de acest gen presupune şi compromisuri. Aici, e compromisul celui care ştie că războiul său cu lumea se apropie de sfârşit.”

(Jovi)

M-am delectat in aceasta saptamana cu cateva dintre cronicile Angelei de la AnzhelaMovies. Se pare ca impartim pasiunea pentru ‘heavy metal’ asa incat m-a interesat cronica ei la ‘Metallica: Through the Never’: ‘”Metallica Through The Never” este un film – concert caracterizat de emotii puternice, senzatii vibrante si rock intravenous, administrat fara jumatati de masura. In timp ce James Hetfield, Lars Ulrich, Kirk Hammett si Robert Trujillo isi elibereaza cainii razboiului pe scena, Trip (Dane DeHaan), alergatorul formatiei, este trimis sa alimenteze cu benzina o masina de transport ce in mod misterios a ramas blocata. Ceea ce la inceput pare sa fie o simpla misiune de recuperare, se -transforma intr-o descindere Lewis Caroll -iana la limita suprarealismului, intr-o lume cuprinsa de revolta, aflata in colaps. Simbolistica puternica, imagistica violenta, cadrele agresive si heavy metal-ul anarhic al celor de la Metallica pe fundal, toate se succed in cea mai buna calitate sonora. Calitatea imaginii si a cadrelor este excelenta, efectele pirotehnice, pilonii tesla, vibratiile basului, efectele de scena, absolut fiecare detaliu este conturat perfect. Cadrele se succed lent, fara sa scape nici o farama din atmosfera incendiara, exploziva. Am apreciat enorm ca nu s-a apelat la tehnici ieftine de intensificare, gen shaky camera sau motion blur. Iar trupa este intr-o forma optima. Regizorul Nimrod Antal a facut o treaba excelenta.’

runner_runner_ver2_xlg-De ‘Runner Runner’ al lui Brad Furman Angela a fost mult mai putin entuziasmata si a scris: ‘Un exercitiu nefericit sau o fortare de imprejurari care a adus laolalta actori cu potential, intr-un recital fortat si liniar? “Runner Runner” lasa impresia ca isi grabeste protagonistii, lipsindu-i de orice control asupra directiei. Fiecare se lasa suspendat si prins de evenimente de o banalitate deranjanta, o banalitate lipsita de energie care nu este sustinuta decat de un monolog care speri ca intr-un final sa vina cu vreo revelatie naucitoare. Daca se intampla asta sau nu, intelegi inca de la inceput chiar din dialogul din debut, o parte realizata cu viclenie. Un scenariu care ciupeste multe idei ofertante, dar care ezita sa se concentreze asupra uneia singure: studentul inteligent cu potential, lumea virtuala si pirateria care aduce milioane de dolari, bogatasul care calca peste cadavre si/sau femeia din umbra care orchestreaza atat cat poate, cateva mutari pe tabla de sah.’

-In fine, cu cele scrise despre ‘Rush’ al lui Ron Howard ea a reusit sa ma convinga ca filmul nu este doar pentru amatorii de curse de Formula One: ‘Un biopic care respecta figurile a doi competitori, a doua personalitati care in anii ’70 ocupau titlurile ziarelor cu rivalitatea care avea sa le influenteze multe curse. Un film care aproape ca devine un tratat despre respectul mutual dintre doi indivizi care isi ascund invidia intr-un sentiment de stima ce nu avea sa fie recunoscut formal nicicand. Despre asta este pana la urma “Rush”- film bazat pe intamplari adevarate. Nu face nicio analiza asupra circuitelor de Formula 1, nu schiteaza portrete de invingator sau invins. Proportia justa a celor doua personaje pare a fi fost principala preocupare a regizorului Ron Howard, acesta distribuind uniform scenele individuale si infruntarile cand sunt descoperiti in sfidari; asta pentru a putea intelege mai bine si mai mult ceea ce a insemnat cu adevarat antiteza James Hunt si Niki Lauda.’

coperta_Sint o baba comunista!_editie limitataInca o opinie despre ‘Sunt o baba comunista’ am gasit la emmerdeur.ro: ‘Spre deosebire de alte discursuri cinematografice cu punct de referinţă România post-decembristă, în “Sunt o babă comunistă”, anii de comunism trezesc o melancolie dulce-amăruie, cu bune şi rele, în inima personajului central. Anii în care Partidul găsea loc fiecărui individ în societate (“Tu ştii ce înseamnă să îţi dea Partidul ordin?”), coagulaţi vizual în film în alb-negru, se întâlnesc cu un paradis capitalist, în care individul trebuie să îşi caute singur rolul (“Eu ce rol joc?”, se întreabă Ţucu). … “Sunt o babă comunistă”, în ciuda oricărei idiosincrazii, e un film onest, rezonabil, extrem de delectabil.’

(Dan)

Contributori: Jovi, Dan.

Recenzii filme pe Filme-carti.ro în această săptămână:

La limita de jos a cerului(2013)

Preambul la Festivalul Internațional de Film de Animație Anim’est 2013

Articole similare

Prin blogosfera literara (18 – 24 iunie 2012)

Jovi Ene

Un adio dulce: The Old Man & the Gun (2018)

Dan Romascanu

Citiți cât mai mult posibil! – Sfatul lui Gao Xingjian pentru tineri la FILIT 2017 (ziua 3)

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult