Interviu Recomandat

Interviu Doina Ruști: ”… dincolo de toate astea, a fost un manuscris, în care pe o singură pagină era cuprinsă viața întreagă a unui om”’

Doina Ruști face parte dintre acei scriitori care iti devin prieteni si parteneri de dialoguri imaginare inainte de a avea sansa a-i cunoaste (in realitate sau prin intermediul Internetului), de a le pune intrebari, de a discuta cu ei. Am avut sansa sa citim si sa scriem in ultimii ani la Filme-cărți.ro despre doua romane ale ei  – doua carti foarte diferite, una a carei actiune se petrece in realitatea imediata, cealalta in trecutul plin de magie si de culoare al unor locuri familiare. Cu ocazia publicarii ‘Manuscrisului fanariot‘, am avut privilegiul sa ii punem cateva intrebari si dialogul s-a infiripat firesc si ne bucuram sa il aducem la cunostinta cititorilor nostri.

-Unde credeți că se situează personajele ‘Manuscrisului fanariot’? Mai aproape de Principele lui Barbu sau de Craii lui Mateiu?

Habar n-am. Ai numit doi scriitori dragi mie. M-am străduit să nu semăn cu ei.

-Cum v-a venit ideea să scrieți un roman având ca fundal Bucureștiul istoric? Cum a decurs procesul de documentare?

Am credința că istoria nu e făcută din faptele trecute, ci din felul în care au fost salvate. Lucrând la un film documentar, am avut nevoie de un specialist în secolul al 18-lea si asa am aflat că istoricii fug de acest secol. La Institutul N. Iorga nu e nimeni specializat pe această perioadă. Are succes sfârșitul de secol 18 si începutul secolului 19. Dar nu epoca fanariotă în totalitatea ei. Și-așa am început o investigație pe cont propriu. Mai ales că secolul acesta mi-e foarte drag, iar de-a lungul timpului mi-am adunat multe informații despre el. Am vrut să intru în viața acelei lumi și am construit un roman, cu intenția de a salva în el o parte din documentele la care am ajuns. Dacă eram istoric, aș fi scris un tratat:)

Nu-mi plac cei care-și plâng de milă. Nu-mi plac cei care spun că suntem un popor de nenorociți. Ce faci când nu ești mulțumit de părinții tăi? Urinezi pe ei? Este simplu să te smiorcăi sau să scuipi pe cineva în față. Greu este să ajungi la valoarea cuiva, iar si mai greu e să accepți că există o valoare dincolo de fața pe care-o detești. În romanul meu merg pe ideea că Bucureștiul este un loc visat, cu o geografie care face parte din sufletul oricărui român. Am vrut să fac din el un personaj. Cu bune si rele.

Iar dincolo de toate astea, a fost un manuscris, în care pe o singură pagină era cuprinsă viața întreagă a unui om. M-a obsedat. L-am publicat în Eighteenth Century Journal. Apoi l-am transformat în scenariu pentru un film documentar, cu Elefant Film si Germaine Kanda. Lucrăm încă la film, am avut câteva succese deja, ca de pildă cel de la One World Romania. Dar nici articolul științific, nici documentarul, care urmărește strict povestea, n-au fost de ajuns. Romanul e larg și-mi dă acel sentiment de siguranță spre care tânjește orice suflet de om.

Manuscrisul fanariot-Eroul ‘Manuscrisului fanariot’ este confruntat cu o dilemă aproape shakespereană: trebuie să aleagă între a-și pierde libertatea și a-și pierde dragostea. Credeți că mulți oameni ar face aceeași alegere?

Libertatea unui om din secolul al 18-lea nu poate fi discutată decât ținând cont de canoanele, mentalitatea și realitățile acelui veac. Or, în Bucureștiul fanariot, cred sincer că viața pe cont propriu putea fi uneori cu mult mai grea decât cea a unui sclav. Însă nu alegerea lui Leun contează în romanul meu. În această privință am urmat povestea din manuscrisul real. Ci m-a interesat viața din preajma ei. Cum a ajuns Leun să fie subiectul acelui manuscris? Cine a consemnat faptele? Cu ce era îmbrăcat boierul Doicescu și ce culoare avea cerul în acea zi? Acestea au fost întrebările pe care mi le-am pus.

-Veți mai scrie romane istorice?

Nu știu. Sunt într-o perioadă fără planuri. Tu însă știi deja:). În schimb, pot să-ți spun că o lungă perioadă voi fi legată de secolul al 18-lea valah. În afară de documentarul menționat, mai fac parte (ca scenarist) si din echipa altui documentar dedicat perioadei. De altfel, în ultima vreme sunt atrasă mai mult de film, de costrucția unei povești din imagini. Vara trecută am regizat un scurt metraj după povestirea mea Cristian, selecționat în câteva festivaluri, printre care si la Cannes, in Corner. Cred că odată cu toată lumea și poveștile mele încep să migreze spre timpul fluid al peliculei.

-‘Manuscrisul fanariot’ pare a se încadra într-o tendință de reconsiderare a personajelor de origine rromă în literatură și alte forme de artă din România (dacă este să considerăm filmul ‘Aferim!’, de exemplu). De fapt, părem că doar acum descoperim adevărata și deseori cruda istorie a acestei comunități care trăiește de sute de ani pe teritoriul României de astăzi. Credeți că aceste cărți și filme pot schimba ceva și în realitățile relațiilor dintre rromi și ceilalți români?

Orice efort artistic lasă urme în istorie. Nu mi-am propus însă un roman militant. Dar trebuie să menționez că multe dintre documentele păstrate în arhive se referă la țiganii robi. Inclusiv acest document care a făcut obiectul romanului meu. Nu poți să scrii despre secolul al 18-lea fără să vorbești despre sclavie și despre negustorii de oameni. Țiganii aveau soarta cea mai cruntă: se nășteau robi. Puteau fi bătuți, omorâți, făcuți cadou de către stăpânii lor. Dar nu trebuie să privim global. Există nuanțe, detalii, mentalități care merită luate în calcul. De pildă, marii boieri aveau atât de multe șatre, încât ca să scape de ele, cereau de la Domnie un document care le permitea țiganilor lor să se plimbe liberi prin țară. Existau, de asemenea, oameni care se nășteau liberi și care erau vânduți în contul unor datorii. Așa de pildă, într-un document am găsit cazul unui preot, vândut de niște cămătari. Acesta îi cerea domnitorului să-l răscumpere. Dar existau și alte categorii de oameni, de diverse etnii, vânduți, transformați în robi. Unii se vindeau de bunăvoie. Uneori stăpânii își eliberau sclavii, însă posibilitățile lor de supraviețuire erau minime. Or, romanul meu își plasează acțiunea în plin secol al sclaviei. Prin urmare, am încercat să reflect situația, nu să militez pentru o cauză.

Cât privește percepția actuală asupra țiganilor – e nevoie ca mai întâi ei înșiși să-și reevalueze istoria, destinul și, nu în ultimul rând, numele, care e fabulos, și la care au renunțat pe negândite. În romanul meu, un capitol se intitulează Țigan. Și nu este nimic ofensator în asta, doar o invitație de-a înțelege forța pe care o au unele cuvinte. De altfel, toată acțiunea se învârte în jurul a cinci lexeme care definesc destul de bine istoria românilor: București, sudit, țigan, amăgire și chilipir.

Mamica-Vă mai bântuie personajele cărților pe care le-ați scris după ce ați terminat de scris cartea? Când am scris despre una dintre cărțile precedente (‘Mămica la două albastrele’) am menționat că, dacă aș avea ocazia, v-aș întreba ‘ce s-a întâmplat cu personajul Carina după sfârșitul acestei cărți?’ Chiar – ce s-a mai întâmplat cu ea?

Uneori, mă mai gândesc. Nu este cazul Carinei: ea a fost doar o păpădie risipită în vânt, căci am construit-o pentru a îngroșa ideea romanului: acolo unde există o mămică defectă, toți urmașii ei sunt bolnavi. Dar despre soarta unui copil neiubit puteți afla si din Lizoanca, alt roman al meu.

-Luaţi în considerare opiniile bloggerilor sau consideraţi importante şi de autoritate doar cronicile criticilor literari de profesie? Contează şi bloggerii literari în acest univers mic al literaturii româneşti contemporane?

Contează foarte mult toți cei care citesc o carte. Dar recunosc: imi sunt mai la îndemână cronicile online. Îi evit pe bloggerii strânși în rețele, folosiți în campanii, acei mici anonimi care scriu toți aceleași lucruri, enunțate cu violență, încercând să-ți bage în cap o singură idee. Pe tine te-am remarcat în câteva rânduri și mi-a plăcut tocmai faptul că păreai în afara politicilor literare. Să critici cartea, iară nu autorul e un lucru greu, după cum zicea bătrânul ăla îngropat între timp sub mormane de trompetiști.

-Merită a fi citită literatura română contemporană? Mai aveți timp să citiți? Dacă se poate, recomandați cititorilor noștri trei cărți românești recente pe care le-ați lua cu dvs. pe o insulă, în concediu.

Sigur că citesc. De regulă, după ce termin de scris un roman, citesc mult si-mi aleg cărțile. Adică ignor orice recomandare. Citesc cateva luni doar romane de ultimă oră. Apoi iau pauză, ca să mă încarc pentru următorul roman. În timp ce scriu nu citesc ficțiune, ca să nu mă contaminez de stilul cuiva.

Sunt mai mulți scriitori contemporani pe care-i iubesc, însă nu voi da niciun nume. Nu vreau să se supere nimeni pe mine, pentru că l-am uitat.

-Ca cititori înfocaţi, întotdeauna am fost curioşi în legătură cu tabieturile scriitorilor… Când scrieţi, unde scrieţi, aveţi superstiţii în legătură cu scrisul?

Scriu zilnic, dimineața, cam o oră, când mintea e odihnită. Cu toate astea, noaptea îmi place mai mult. Sunt nocturnă, iar în timpul lung al nopții revin asupra celor scrise în cursul dimineții, mă joc, distilez, retrăiesc. Scriu pe un laptop mic, un netbook. Nu-mi place tableta. Mi se pare un surogat:) Uneori îmi fac note pe hârtie. De câte ori pun mâna pe un pix mă cuprinde o jale, mi se rupe sufletul. Nu știu de ce. Dar sunt exact ca miezul de nucă zdrobit într-o piuă de alamă. În ciuda acestui fapt, mă gândesc uneori să scriu o carte numai pe hârtie.

Vă mulţumim!

(Sublinierile ne aparțin.)

Articole similare

Călătorii literare cu Moni Stănilă: „Călătoriile mi se par esențiale, un mod de a aprecia viața. La fel de importante ca cititul”

Jovi Ene

Povestea ca personaj de legendă: Ultima cruciadă, de Simona Antonescu

Dan Romascanu

Prin blogosfera cinefila (18 – 24 iunie 2012)

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult