Interviu

”Am nevoie de scris, face parte din felul meu de viață” (interviu Sylvie Germain, FILIT 2018)

Extrem de fermă în opiniile sale, fără a-și uita înclinația spre filosofie (a absolvit studiile cu o teză în care fiecare capitol purta un titlu care începea cu termenul “noapte” – structură similară ”Cărții nopților”, scrisă ulterior), Sylvie Germain este o autoare eclectică și verstatilă, care crede cu tărie că literatura și filosofia se îmbină armonios. Pasionată de artele frumoase, mai ales de pictură, autoarea este o apariție deosebită în peisajul beletristicii contemporane, având mereu de spus ceva inedit și plin de înțeles. Interviul nostru cu ea s-a desfășurat la Festivalul Internațional de Literatură și Traducere (FILIT) Iași 2018.

– Sunteți o autoare extrem de prolifică. Unde găsiți puterea și inspirația de a scrie atât de mult și atât de bine?

Scriu totuși de 35 de ani, deci e normal ca în tot acest timp să se fi adunat niște cărți. Am scris, în materie de romane și proză scurtă, cam 12-15 cărți și probabil circa 15 eseuri, nu foarte lungi, în general despre istoria artei, pictură, fotografie sau spiritualitate.

– Scrieți greu? Sunt autori care scriu o carte pe an și autori care scriu o carte la cinci ani.

Nu scriu cu foarte mare ușurință și mi se pare din ce în ce mai greu odată cu vârsta. Și dificultatea aceasta vine în primul rând din teama de a mă repeta sau de a cădea într-o formă de facilitate. 

– Există un subiect încă rămas neexplorat, însă nu ați avut timpul, ocazia, sau resursele, încă? Care ar fi acesta?

M-ați luat un pic din scurt, e greu să vă răspund. Sunt, cu siguranță, subiecte pe care nu le-am abordat, dar probabil că nu m-am simțit în stare să o fac.

– Cum ați defini rolul jucat de scris în viața dumneavoastră?

Vital. Vital. Am nevoie de scris, face parte din felul meu de viață, e o modalitate de a mă simți racordată la realitate, de a fi în lume, la curent cu lumea și cu tot ceea ce se întâmplă. Nu e practică cotidiană care, să spunem, ține de un echilibru ca mersul pe jos sau mersul pe bicicletă, pe care îl poți practica într-o zi și în alta nu, pentru mine scrisul e vital. Și practica scrisului nu poate fi disociată de lectură.

– Dar dacă scrisul n-ar fi existat în viața dvs., v-ați gândit vreodată ce ați fi putut deveni? O altă meserie, o altă pasiune?

Ce mi-ar fi plăcut să fiu: dans, muzică, sculptură. Tot în domeniul artei.

Sylvie Germain și Jovi Ene.

– Cât de importante sunt traducerile după cărțile dvs.? Aveți o relație și lucrați împreună cu traducătorii, măcar ocazional?

Nu vorbesc foarte bine limbi străine, deci nu am capacitatea să judec munca unui traducător, însă stau la dispoziția lor și mi s-a întâmplat mai ales la începutul carierei, ca unii dintre ei să-mi scrie și să-mi ceară explicații despre anumite cuvinte sau sintagme. Dar să lucrez efectiv cu ei, lingvistic vorbind, nu pot.

– Aveți vreo influență asupra coperților cărților care apar în limbi străine?

Deloc. Deja în Franța e foarte greu să pot spune ceva. În materie de traduceri, deloc. Deși uneori e groaznic ce iese.

– În România, există câteva cărți ale dvs. traduse, și am remarcat că ați creat o colecție de personaje puternice și interesante. Aveți un „protejat” – unul la care țineți cel mai mult?

Se pune deseori scriitorilor întrebarea care este cartea preferată din cele scrise de ei, mi s-a întâmplat și mie și, în general, răspund că ultima.

În privința personajelor, este dificil să spun, dar poate că personajul din Le Livre des Nuits (Cartea nopților, apărută în limba română la Editura Univers, n.n.).

– Cât de important este să educați prin scris, copiii și toți oamenii care vă citesc, în general? Considerați că vă aflați într-o misiune de a ajuta oamenii să vadă sau să înțeleagă lucruri?

Eu nu mă simt învestită cu o misiune în acest sens, profesorii trebuie să o facă și cred că misiunea lor în școli, în universități, este extrem de importantă, să-i învețe pe elevi, pe studenți, în principal raportarea corectă la cuvânt, pentru că am văzut de-a lungul istoriei, dar și astăzi, din păcate, cât de ușor sunt manipulabili cei care nu au trecut bine prin școală sau insuficient. Așadar, consider că profesorii au adevărata misiune în acest sens.

– Ce sfaturi aveți pentru tinerii scriitori, pentru cei aflați la început de drum?

Nu am neapărat sfaturi, nu este genul meu să dau sfaturi tinerilor scriitori, dar nu pot să mă împiedic să constat că trăim într-o societate tot mai materialistă și că mulți dintre ei sunt atrași de acest miraj și, dacă ar fi să formulez un sfat, ar fi acela de a nu se lăsa atrași în acest cerc vicios și de a încerca să rămână conștienți, treji, lucizi, egali cu ei înșiși.

– Cu alte cuvinte, nu v-ați vedea niciodată ca profesor la un curs de creative writing?

Este o metodă anglo-saxonă, care s-a răspândit tot mai mult și în Franța acum, există o serie de ateliere de scriitură. Desigur, totul depinde de calitatea celui care le organizează. Dar nu mă imaginez pe mine făcând așa ceva, am un raport prea personal cu scriitura, atinge niște zone sensibile, niște zone ale imaginarului profund, care pot conduce către reacții imprevizibile. Aș putea-o face, dar probabil că aș face-o prost, pentru că nu simt acest gen de activitate.

– Este prima dată când vizitați România? Cum vă situați în raport cu literatura română, cunoașteți autori români clasici sau contemporani?

Nu, vin din 1990 în România, am fost cam de 5 ori, de fiecare dată pentru perioade destul de scurte și nu pot spune că am ajuns să cunosc România.

Nu cunosc prea bine literatura română contemporană, cu excepția Gabrielei Adameșteanu, pe care o cunoșteam înainte prin cartea ”O dimineață pierdută”, tradusă în limba franceză. De asemenea, îi cunosc pe scriitorii români traduși mult în Franța, precum Cioran, Ionesco, Dumitru Țepeneag pentru că a tradus mulți poeți români. De altfel, ca motto la ultimul meu roman, am pus un citat dintr-un  poet român, Sorin Mărculescu.

– Cât timp alocați lecturii și ce ne puteți recomanda în acest sens?

Citesc romane multe, desigur, dar poate și mai multe eseuri din domenii diferite, dar și poezie. Mi-ar fi greu să vă recomand ceva în special.

În general, îți vine să vorbești despre cărțile pe care le-ai citit recent și aș menționa pe ”Spinoza”, scrisă de filosoful Alain, cartea pe care a scris-o Louis Althusser după ce și-a omorât soția, am citit ceva poezie. E bine, de asemenea, când ni se cere să facem parte din jurii literare, așa am descoperit câțiva autori tineri, necunoscuți sau puțin cunoscuți. Recent, într-un asemenea cadru, am descoperit textul unui tânăr scriitor elvețian, pe nume Bruno Pellegrino, de doar 20 de ani, care scrie foarte frumos și te surprinde aproape să vezi că un tânăr poate scrie așa ceva, o carte despre viața unui poet elvețian, mort în anii 1960, Gustave Roux, intitulată ”Là-bas, août est un mois d’automne”. În afară de faptul că scrie foarte bine și are o sensibilitate rară, m-a impresionat și faptul că nu este un scriitor care să cedeze modei și, dimpotrivă, iată că se întoarce mult în trecut, asupra unui poet care l-a precedat cu o jumătate de secol.

– Care este relația dvs. cu critica literară din Franța și cu bloggerii literari din Franța?

Nu frecventez deloc aceste bloguri literare, nu am Facebook, Instagram, blog. Știu că se spune că ”dacă nu ai Facebook, nu exiști”, plătesc scump acest lucru, sunt conștientă de asta. Da, într-adevăr, faptul de a nu fi activă pe rețelele sociale, de a nu scrie pe subiecte la modă, de a nu participa la emisiuni televizate, mă costă. Nu exist, dar trăiesc.

– Ce tabieturi aveți când scrieți?

Nu, nu am, n-am nevoie decât de calm și de liniște. Scriu mai curând seara, uneori se întâmplă să petrec ore întregi în fața calculatorului și să scriu foarte puțin, dar îmi impun s-o fac în fiecare seară, înainte de a-mi permite o cafea sau un pahar de vin.

– Mulțumim.

(Întrebări: Iulia Dromereschi și Jovi Ene. A consemnat: Jovi Ene. Traducere: Simona Modreanu. Fotografia de copertă: pagina de facebook FILIT Iași.)

Articole similare

Dicționarul explicativ al limbii române – DEX

Jovi Ene

Interviu în exclusivitate Cristian Teodorescu, autorul romanului ”Medgidia, orasul de apoi”

Jovi Ene

Prin blogosfera cinefila (20 – 26 iunie 2011)

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult