Filme Filme americane Recomandat

The Dilemma (2011): un film, doua pareri

The Dilemma (2011) – Cum s-o dai sa fie bine?
Producatori: Ron Howard, Vince Vaughn
Prodcator executiv: Todd Hallowell, Victoria Vaughn, Kim Roth
Regizor:  Ron Howard
Scenarist:  Allan Loeb
Distributia: Vince Vaughn,  Kevin James,  Jennifer Connelly, Winona Ryder , Channing Tatum, Queen Latifah

Ma incapatanez sa urmaresc in continuare comediile anului 2010, ajunse pe ecranele noastrea in acest debut de 2011, astfel incat saptamana aceasta am urmarit in premiera prin bunavointa “RO IMAGE 2000 ” pelicula “The Dilemma”. Avandu-i ca producatori pe Ron Howard si Vince Vaughn, si o distributie cu nume sonore precum acelasi carismatic Vince Vaughn, Jennifer Connelly, Winona Ryder si mereu surprinzatoarea Queen Latifah, filmul promite mult umor si interpretari de calitate. Din pacate ramane la stadiul de promisiune in ceea ce priveste umorul, echipa producatoare pierzandu-se prin amalgamul de stiluri abordate: comedie si actiune, drama si film psihologic, romantism si critica de moravuri.

Ideea principala a scenariului creaza premisele unei comedii de situatii: personajul principal descopera ca nevasta ceui mai bun prieten il inseala pe acesta, este santajat sa pastreze secretul iar comportamentului sau bulversat de intamplatoarea descoperire, urmata de altele de mai mica importanta, este interpretat gresit si genereaza noi situatii amuzante in relatia dintre personaje.

The Dilemma

Personajele principale sunt Ronny Valentine (Vince Vaughn) si Nick Brannen (Kevin James), prieteni de-o viata, parteneri intr-o firma cu care incearaca sa dea lovitura printr-un contract cu General Motors.

Ronny este inalt, aratos, are un debit verbal demn de invidiat ceea ce-l face expert in vanzari si este purtatorul de cuvant si negociatorul in afacere. De o lunga perioada de timp are o relatie cu Beth (Jennifer Connelly), fara a avea curajul sa o ceara in casatorie. De asemenea are o istorie de pasionat de jocuri de noroc si a urmat un tratament care l-a facut sa renunte la aceasta dependenta.

Nick este mic de statura, anxios, supraponderal, este creierul, responsabilul cu fabricarea dispozitivului care face o masina electrica sa “sune” ca una cu benzina si care le va aduce celebritate si bani. Are o casatorie aparent fericita cu Geneva(Winona Ryder) si incearca cu orice ocazie sa-si convinga prietenul sa faca marele pas.

Lucrurile o iau razna in momentul in care, cautand un loc ideal pentru o face cererea in casatorie, Ronny o vede pe Geneva sarutandu-se cu un tip care nu este Nick, in gradina botanica. Uimit, revoltat, inveninat de plantele otravitoare in care cade urmarind infidela, umilit si lovit de ingrijitorul gradinii, Ronny poarta cu sine covarsitoarea dilema la care nu vede momentan rezolvarea: sa-i spuna prietenului sau despre descoperire riscand o cearta cu acesta si mai mult decat atat, ratarea definitiva a proiectului la care lucreaza, sau sa pastreze secretul, tradand astfel increderea amicului sau.

Cum s-o dai sa fie bine?

Caruselul evenimentelor care urmeaza, numeroasele conflicte tratate uneori cu umor, alteori cu prea multa seriozitate si prea dramatic, au la baza lipsa de conversatie intre personaje. Fiecare are cate ceva de ascuns si lupta sa-si pastreze secretul de aici multe interpretari gresite ale unor fapte banale. Si multa psihanaliza, multe discutii cu sine insusi sau cu divinitatea in incercarea de a gasi solutii, discutii care s-a vrut a fi comice dar care cad in derizoriu prin abundenta.

Atat Vince Vaughn cat si Kevin James scot maximul de umor din personajele pe care le interpreteaza, fara a da stralucire si pertinenta relatiei de prietenie pe care se presupune ca o au. La fel de putin inspirate sunt si partenerele lor, intre cele doua cupluri neexistand nici un pic de chimie, iar daca intre Nick si Geneva acest lucru ar putea fi intentionat pentru a putea explica esecul casniciei lor, intre Ronny si Beth care se presupune ca au o relatie de lunga durata si sentimente reciproce puternice, explicatia este alegerea neinspirata a actorilor.

Winona Ryder

Personal consider ca Jennifer Connelly aduce pe ecrane o Beth stearsa, fara stralucire si personalitate iar interpretarea Winonei Ryder este salvata de cele cateva scene cu mult impact psihologic alaturi de Vince Vaughn. Cat despre Queen Latifah, personalitatea sa predispunea la un rol maret care i-ar fi pus in umbra pe eroii principali, insa mica intindere a partiturii sale si exagerarile din replicile rostite cu atat patos si talent o fac doar o pata de culoare in economia actiunii. Se remarca insa prestatia lui Channing Tatum care il intruchipeaza pe Zip, amantul Genevei, al carui fizic impresionant si plin de tatuaje ii creaza o imagine de virilitate, dur si rau. Confruntarile cu personajele principale il arata insa departe de persoanjul negativ care ar fi trebuit sa fie, devenind simpatic si starnind hohote de ras prin comportamentul de tip sensibil, prostut, sentimental care ii iese foarte bine.

“The Dilemma” incearca sa combine umorul cu drama si actiunea, dar esuaza in incercarea sa de a combina aceste stiluri prin neaprofundarea lor, astfel incat stim cu siguranta ce nu este acest film, lansandu-va provocarea de a descoperi singuri ce este si unde se incadreaza in preferintele dumneavostra.

Nota: 6/10
Mihaela

The Dilemma

Sa ma ierte Dumnezeu, dar eu chiar nu pot sa-i mai inteleg pe unii cineasti americani, in stare sa urce cu mare truda si talent pe cate o culme exemplara a celei de-a saptea arte, pentru ca mai apoi, cu multa autonepasata dezinvoltura, sa coboare stacheta la cel mai „popular” nivel. Cum a putut Ron Howard, castigator al unui Oscar in 2002 pentru „A Beutiful Mind” sa faca acest The Dilemma, dupa cativa ani in care s-ar fi presupus o acumulare profesionala pozitiva! Pentru ca piata cere acest nivel „saracut”? Ma rog, aceasta ar putea exprima un raspuns, dar macar daca am fi beneficiat de o „facatura” mai reusita, de ceva umor, de ceva gaguri mai cu spuma… ce sa zic… de ceva incat sa nu-mi fie jena pentru obrazul profesional al lui Howard.

Si hai sa nu dau vina numai pe el, vina si-o imparte in masura egala cu scenaristul Allan Loeb, pentru ca acesta din urma ar fi putut incropi din ideea acestei „comedii bufe”, un script mai logic inchegat, cu o dramaturgie mai bine gandita, cu un ritm egal sustinut cap-coada si intradevar – cu umor. Pentru ca, cu mult umor ar fi trebuit tratata tema prieteniei dintre doi tipi americani maturi ramasi ancorati in comportamentul si mentalitatea nivelului de colegiu, nedepasita in contemporaneitate – nici la nivelul abordarii afacerilor, nici la nivelul relatiilor sociale sau de dragoste si familie. Acestia doi – Nick si Ronny sunt jenant de „pusti”. Iar atunci cand Ronny descopera tradarea Genevei – sotia prietenului sau, combinata amoros cu un super-barbatel tatuat la greu, relatiile cuadrulaterului dintre protagonisti (plus Zip – amantul fatal) penduleaza „dilematic”: a dezvalui sau a nu dezvalui „marele adevar”, a fi loial prieteniei sau sa inchizi ochii. Filonul de umor este autentic, „de cat timp este nevoie ca sa cunosti pe cineva?” :), dar nu este exploatat pe masura ofertei, abia pe ici pe colo razbat ceva accente de haz care iti trezesc zambete firave. Doar scena  spre finalul filmului – din „cercul familiei”, un veritabil moment de „comedia dell’arte”reuseste sa canalizeze „catarsisul” si fiecare interpret se aseaza pe locul cuvenit din algoritmul dezmembrat al povestii.

Cum s-o dai sa fie bine?

Un semn de intrebare si o uimire „fooooooarte mare” pentru mine este si distributia. Adica iei un interpret mic, indopat si impanat – Kevin James (Nick), destul de dizgratios si nu-i oferi macar o partitura care sa-i transforme handicapul fizic intr-un personaj simpatic? Ceva a la Danny de Vito?Adica iei un tip discutabil de prezentabil 🙂 – Vince Vaugh (Ronny Valentine) si destul de talentat si il incorsetezi in clisee usor retardate, in loc sa-i conturezi personajul in puternice accente ironice si comice fine (depasind faza cu iritatia cauzata de tufa de passiflora – care intre noi fie vorba – nici nu este o planta traumatizanta). Singurele personaje mai convingatoare sunt Geneva (Winona Ryder) si Zip (Channing Tatum), acesta din urma – chiar foarte bun 🙂

Imaginea – Salvatore Totino – daca stau sa ma gandesc, mai salveaza ceva din comestibilul acestei pelicule, pentru ca e profesionista, vie, bogat colorata, intarziind adesea asupra citadinului ca personaj paralel al povestii.

Sigur ca intentia povestii contine indemnuri si idealuri pline de umanism: prietenie, dragoste, loialitate, oportunitati grozave de afaceri care trebuiesc speculate :), de acord… dar oricat as vrea sa ma las stapanita de bunavointa, nu pot mai mult de a da o nota destul de supraevaluata 🙂

Nota: 5/10
Delia

Articole similare

Un ‘Mulan’ care se straduieste sa placa tuturor: Mulan (2020)

Dan Romascanu

Semnal TV filme: weekend 4 – 6 noiembrie 2011

Delia Marc

Mad Max: Fury Road (2015)

Mihaela

1 comment

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult