The Bishop’s Wife (1947) – Sotia episcopului
Regia: Henry Koster
Actori: Cary Grant, Loretta Young, David Niven
Atunci cand intrebi o persoana despre momentele care o fac fericita, dam de obicei de doua tipuri de raspunsuri. Primul dintre acestea este cel aflat sub impulsul momentului si al realizarii profesionale: spune ca vrea sa termine marele proiect inceput, sa faca o cariera, sa termine lucrarea de licenta sau facultatea, sa obtina permisul de conducere, sa ajunga sef peste o mare institutie. Al doilea tip de raspuns este cel sincer, indelung gandit si niciodata uitat: fericirea este familia, fericirea sunt prietenii, fericirea este definita de apropierea si fericirea celor dragi noua.
Cam despre lucrurile mentionate mai sus, intr-o versiune mult mai romantioasa si mai apropiata de pragurile credintei in Dumnezeu, se discuta si in “The Bishop’s Wife” (si chiar ma uitam acum cu surprindere ca filmul nu se afla printre cele 1001 filme pe care trebuie sa le vezi intr-o viata). Cary Grant este un inger care vine pe pamant in urma unei puternice rugaciuni, dar tocmai pentru a lamuri ce isi doreste cu adevarat un episcop. Un barbat normal, care are o familie frumoasa, bunastare materiala si cam tot ce isi doreste. Sotia sa ii este mereu alaturi, fiica sa ii intelege departarea, el trebuie sa se concentreze la drumul spre adevarata fericire.
Numai ca el pleaca din partea din care nu trebuie, din primul raspuns la intrebarea noastra de mai sus: isi paraseste treptat familia pentru a se concentra asupra singurului lucru care merita, cel putin dupa parerea lui si anume construirea unei catedrala de proportii, pentru care cauta cu greutate banii necesari. In rugaciunea lui pentru finantare, apare ingerul Dudley ce reprezinta luminarea pentru toti cei din jur, mai putin pentru episcop, gelos pe succesul lui si pe apropierea fata de cei din jur, mai ales fata de sotia sa.
Si ingerii pot gresi, nu-i asa? In clipa in care ei devin sentimentali, afectuosi si incepe sa ii invidieze pe oameni, atunci este pericol sa doreasca sa ramana pe pamant si sa le influenteze viata celor de acolo. Asa se intampla si cu Dudley: afla si el raspunsul la intrebare-fericirea este in cei din jur, in familie, prietenie si iubire. Filmul devine astfel profund moralizator, religia se gaseste in spatele oricarui mesaj de acest fel, filmul terminandu-se de altfel cu o ultima intrare in biserica, in ziua de Craciun. Venind dupa “It’s a Wonderful Life”, ”The Bishop’s Wife” sufera tocmai din cauza aceastei comparatii cu un film perfect.
