Sorok pervyy (1956)

Sorok pervyy (1956) – The forty-first – Al 41-lea
Regia: Grigori Ciuhrai
Distributia: Izolda Izvitskaya, Oleg Strizhenov, Nikolai Kryuchkov

Daca rezonanta numelui acestui film este cunoscuta de aproape toata lumea, Al 41-lea fiind unul dintre filmele care au rulat mult timp in cinematografele de la noi in perioada comunista, putini cunosc si subiectul acestuia, dar mai cu seama prestanta sa in randul criticilor de film. Trecand peste acestea si peste faptul ca am ales sa vizionez acest film la recomandarile facute de Tudor Caranfil in ultimul volum din „Istoria cinematografiei in capodopere”, trebuie sa recunosc ca acest film m-a surprins cu adevarat, fiind unul dintre cele mai frumoase filme pe care le-am vizionat in ultima vreme: o poveste simpla, un cadru istoric, o adevarata invitatie spre cunoastere umana si spre motivatiile personalitatii in situatii specifice, o adevarata impletire intre razboi, ideologie si iubire.

Filmul era in sine doar un remake dupa cel realizat anterior de Iakov Protazanov, in 1927, ambele variante fiind adaptari pentru marele ecran a nuvelei lui Boris Lavreniov. Numai ca senzatia care a produs-o in epoca (luand premiul special al juriului la Festivalul de filme de la Cannes, din 1957) nu a fost doar ceva temporar, filmul pastrandu-si aroma de prospetime, de poezie, de realism si autenticitate pana in zilele noastre. Dar si o imagine extraordinara, pe care putine filme in epoca o aveau. De unde toate aceste arome? Subiectul este chiar neasteptat pentru cinematografia sovietica a acelor timpuri. Daca suntem la inceput in fata razboiului, subiectul real se afla undeva ascuns, pentru a fi aratat in adevarata splendoare in a doua jumatate a filmului: dragostea dintre o tanara luptatoare „rosie” (bolsevica) si un ofiter „alb” (tarist), in valtoarea evenimentelor revolutionare din 1917. Cum a trecut de cenzura? Poate doar din cauza finalului.

Aflam chiar de la inceput ce inseamna „al 41-lea”. Un regiment bolsevic infrant si decimat se taraste prin desert, sperand sa supravietuiasca pana la Marea Aral (si, in fata imaginilor, nu ne putem invinge mirarea fata de starea actuala a acestui lac, aproape in intregime secat, fata de momentele in care s-a realizat acest film). Dintre acestia, se distinge Maria Filatovna, maestra grupului in manuirea armelor de foc, care ajunsese pana atunci sa ucida 40 de oameni. Al 41-lea se dovedeste insa un „alt fel” de om: nu este ucis, glontele trece pe langa el si este luat prizonier. Vadim se dovedeste a fi un ofiter superior „alb”, care poarta cu el secrete importante. Asa incat Maria este cea care trebuie sa il aiba in grija si sa il calauzeasca spre locurile detinute de bolsevici, peste Marea Aral.

Numai ca barca lor naufragiaza pe o insula, iar Maria si Vadim sunt singurii supravietuitori. Si aici, neaspteptat pentru duritatea si implicarea ei in spiritul revolutionar, cei doi incep sa se apropie, sa se indragosteasca, sa se certe, sa se impace. Un altfel de calatorie, spre sufletul propriu al fiecaruia, isi are punctul de plecare, pentru ca, pana atunci, erau cuprinsi de un ideal, de o temere de apropiere de ceilalti, de o departare suficienta de oameni pentru a se apropia cu adevarat de cineva. Tarmul unei mari agitate devine adevaratul teren al fericirii lor, desi, in sinea lor, isi dau seama ca fericirea lor este temporara, ca imaginile statice, idilice se vor estompa la un moment dat, cand vor vedea prima nava apropiindu-se, cand trebuie sa se decida daca vor ramane impreuna sau se vor intoarce la „arme”. Un film PERFECT, al unei cinematografii careia este necesar sa ii redescoperim mereu capodoperele.

Nota: 10/10