Prin blogosfera cinefila

Prin blogosfera cinefilă (5 – 11 martie 2018)

-Ca de obicei, printre cele mai bune articole ale săptămânii se găsește unul al lui Adrian Georgescu. El recomandă acum Seriale bune care nu sunt în limba engleză, iar printre ele se numără preferatul meu ”La casa de papel”: ”E unul dintre puținele thrillere care m-a ținut cu adevărat în fața televizorului din prima până-n ultima secundă. Scenariu bun, chiar dacă uneori trebuie să-ți mai suspenzi neîncrederea, acțiune care nu stagnează deloc, personaje foarte bine construite. Un personaj enigmatic, denumit „Profesorul”, adună o bandă de infractori în jurul său, pentru a da o lovitură în stil mare. Ei pun stăpânire pe Imprimeria Națională, luându-i ca ostateci pe vizitatorii aflați înăuntru. Planul nu e să fure banii aflați în acel moment acolo, ci să tragă de timp câteva zile, răstimp în care să tipărească 2,4 miliarde de euro, cu care să dispară.”

-Fotbal Infinit este unul dintre filmele săptămânii și despre el scrie Georgiana Mușat pe Scena9.ro: ”Fotbal Infinit e un documentar-eseu convențional stilistic (filmat monoton, din două unghiuri), dar care ascunde mai multe semnificații și straturi de analiză, însumând în feluri diferite temele obsesive ale lui Porumboiu (limitele limbajului, ale memoriei și ale cinemaului însuși), și rămânând simultan într-o zonă comică extrem de accesibilă. Deși se ascunde sub o carapace de termeni tehnici, filmul e mai mult despre ezoterism decât despre sport. De fapt, poate c-ar fi fost mai potrivit să se numească altfel: Fotbal, infinit.”

-Angela a făcut pe Cineamator.ro recomandări în privința serialelor de epocă pe care le poți vedea pe Netflix. Iată ce spune în preambulul articolului: ”Ca ador filmele de epoca nu mai este de mult timp niciun secret. Am dedicat cateva zeci de articole acestui subgen, asa ca nu puteam lasa sa treaca neobservate orice fel de propuneri, mai ales cand sunt atat de multe dintre care sa alegeti si disponibile doar la un click distanta. Astfel, incurajata de lista mare si variata de titluri din portofoliul platformei Netflix, am ales sa strang laolalta cele mai interesante, romantice si frumoase seriale sau miniserii de epoca de vazut. Sunt definitia perfecta pentru acele dupa-amiezi mohorate, cand tot ce aveti nevoie este „chill and binge”, o pisica in brate si o ceasca de ciocolata calda (dupa caz o bere, un vin). Asadar, daca va plac productiile istorice, de dragoste, de aventuri sau fantastice, ati nimerit exact unde trebuie: search, find si play. Oh, si daca aveti vreo slabiciune pentru vreo anumita perioada, am pus langa titlu si anii desfasurarii actiunii.”

-După ce premiile Oscar s-au acordat și în acest an, au apărut tot felul de discuții pe Facebook cu privire la inutilitatea și lipsa de încredere în aceste premii. Cu toate acestea, în fiecare an le urmărit cu atenție și vedem și filmele nominalizate ca să ne facem o părere. Despre aceste dispute, a scris foarte pertinent Ionuț Mareș pe ZiarulMetropolis.ro : ”Da, Oscarurile ocolesc în fiecare an câteva filme importante sau premiază lucruri care ne surprind. Dar ce palmares nu face asta? Da, e și ipocrizie la Hollywood. Da, problemele societății americane lipsesc din multe din aceste filme. Da, și eu aș fi vrut să văd printre nominalizări, de pildă, „Good Time”, al fraților Safdie. Dar tot în fiecare an, Academia Americană nominalizează sau/și premiază filme mari. În fond, și „The Shape of Water” (care nici mie nu mi-a plăcut foarte mult) vine cu patalamaua Leului de Aur de la Veneția, deci unul din festivalurile dedicate, teoretic, cinema-ului de autor. Apoi, nici măcar nu a fost un an rău. Dimpotrivă. Nu mi-e deloc rușine cu „Three Billboards Outside Ebbing, Missouri”, „The Post”, „Phantom Thread”, „Get Out”, „Dunkirk”, „Call Me by Your Name”. Plus categoria film străin sau excepționalul documentar „Visages, villages”, de Agnès Varda și JR (din păcate, nepremiat).”

(Jovi)

-Adrian Romila de la LaPunkt scrie despre ‘Paterson’ al lui Jim Jarmusch: ‘Un film despre darurile simple ale vieții, despre binefacerile iubirii, despre fructul dulce al coincidențelor de tot felul și despre magia greu de înlocuit a poeziei, acesta e Paterson, de Jim Jarmusch. Alături de cunoștința lui Ron Padgett, poetul american contemporan căruia îi aparțin, în realitate, poemele eroului din film, vi-l recomand, cu prisosință.’

-Adriana Gionea de la PostModern a vazut ‘Atelierul’ lui Laurent Cantet: ‘Laurent Cantet a devenit un exemplu de regizor care, deşi abordează teme sociale prin captarea dramelor personale expuse în scene în care tensiunea escaladează în dialoguri inflamabile, hotărâtoare pentru deznodământ, le permite personajelor să îşi păstreze individualitatea, nediluată în realizarea unui tablou colectiv. La fel ca în filmul ce i-a adus un Palme d’Or – Entre le murs – regizorul foloseste autenticitatea şi expresivitatea unor actori neprofesionişti. Aceştia sunt încurajaţi să improvizeze şi să ofere soluţii spontane, Cantet ţinând el însuşi un atelier cu aceştia înainte de începerea filmărilor. Foloseşte astfel dialogul şi autenticitatea personajelor pentru a vorbi subtil despre o întreagă Franţă contemporană prin intermediul relaţiilor tensionate dintr-un grup de elevi reprezentând mozaicul etnic al acestei ţări şi al întregii Europe Occidentale, scindate între politicile de incluziune şi xenofobie.’

-La CineAmator am gasit cronica lui ‘The Stangers: Prey at Night’: ‘La 10 ani distanta filmul beneficiaza de un sequel, fara legatura neaparat cu povestea din primul. Avem aceleasi elemente specifice unui (aproape) slasher movie, poate ceva mai grafic in unele scene fata de original. Cu o atmosfera sufocanta si tensiune asa cum trebuie unui thriller care respecta genul (buna alegere pentru muzica anilor ’80), Prey at Night nu reuseste sa egaleze primul film, dar ramane suficient de bine facut cat sa placa fanilor.’

(Dan)

Contributori: Jovi, Dan.

Recenzii filme pe Filme-carti.ro în această săptămână:

-”L’atelier(2017)

-”Carne tremula(1997)

-”Rebel in the Rye(2017)

-”Chavela(2017)

Eseu video: Pictura în filmele lui Lars Von Trier

Articole similare

Fanny and Alexander (1982)

Dan Romascanu

Revista presei culturale (2 – 8 octombrie 2015)

Jovi Ene

Prin blogosfera cinefila (30 aprilie – 6 mai 2012)

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult