Chavela (2017)
Regia: Catherine Gund, Daresha Kyi
Născută în Costa Rica și trăind cea mai mare parte a vieții în Mexic, cântăreața Chavela Vargas a făcut pionierat din multe puncte de vedere. Născută în 1919, ea a devenit faimoasă în anii 1950, dar cariera ei a fost întreruptă de probleme personale și ea a fost uitată două decenii mai târziu până la punctul în care multă lume o credea moartă. Revenirea ei pe scene în jurul vârstei de 70 de ani a fost una dintre cele mai remarcabile din istoria muzicii, la fel ca și prezența ei în conștiința publică, atât pentru muzică, cât și pentru atitudine. Filmul ‘Chavela’, co-regizat de Catherine Gund și Daresha Kyi, cu participarea lui Pedro Almodóvar, face parte din această revenire spectaculoasă a unei artiste a cărei viață este încă înconjurată de mistere, la șase ani de la moartea sa.
Chavela Vargas a fost o femeie și o artistă foarte neconvențională care și-a construit carier și a trăit o mare parte din viața ei într-o țară conservatoare. A cântat muzica cowboyilor mexicani („rancheras”) și se îmbrăca neconvențional. Doar foarte târziu în viața și cariera ei a făcut public faptul că era lesbiană, dar orientarea ei sexuală, precum și dependența de alcool au fost principalele cauze ale căderii ei din grațiile publicului la apogeul carierei, în ciuda succesului și popularității de până atunci. Publicul pur și simplu a crezut că nu mai trăiește, dar spre surpriza tuturor (inclusiv probabil a ei) a avut curajul și puterea de a face una dintre cele mai senzaționale reveniri din istoria muzicii, bucurându-se din nou de succes și devenind o celebritate internațională. Avea peste 80 de ani când a debutat în locuri prestigioase precum Carnegie Hall sau Olympia, a cântat până după 90 de ani, chiar când devenise imobilizată în scaun cu roțile, iar muzica ei a fost o sursă de inspirație pentru mai multe filme ale lui Pedro Almodóvar.
Documentarul se ocupă destul de sumar de cariera ei timpurie, concentrându-se pe căderea și revenirea ei. Se bazează în principal pe propriile interviuri și pe mărturiile prietenilor (mai ales prietenelor) și colegilor săi. Există în film multe materiale despre viața ei privată, mai puțin despre muzica ei. Ca și în multe alte documentare muzicale, muzica prezentată pe ecran (cu o traducere foarte potrivită în engleză a versurilor) vorbește cel mai bine despre arta ei, dar pentru mine, știind aproape nimic despre muzica mexicană sau latino-americană a secolului XX, am avut impresia că este prezentat în film prea puțin material (sau deloc) despre inovațiile ei muzicale și despre cum a fost diferită și mai bună decât majoritatea celorlalți muzicieni ai generației ei. Este mai mult un documentar despre o viață excepțională decât despre un muzician excepțional.
