Filme Filme europene

Prețul și limitele supraviețuirii: Au revoir là-haut (2017)

Au revoir là-haut (2017) – La revedere acolo sus
Regia: Albert Dupontel
Scenariul și dialogurile: Albert Dupontel, Pierre Lemaitre (Participare), după romanul lui Pierre Lemaitre (Premiul Goncourt, 2013)

Distributia : Nahuel Perez Biscayart (Edouard Péricourt), Albert Dupontel (Albert Maillard), Laurent Lafitte – De La  Comédie-Française (Pradelle), Niels Arestrup (Marcel Péricourt), Emilie Dequenne (Madeleine Péricourt), Héloïse Balster (Louise), Mélanie Thierry (Pauline), Michel Vuillermoz De La Comédie-Française (Joseph Merlin)

Un film remarcabil, din multe puncte de vedere si sa incerc sa dezvolt aceasta « sentinta ».

Mai intai, pentru poveste. S-au scris multe romane bune si foarte bune despre marasmul primului Razboi Mondial si tot atat de multe au fost ridicate pe marele ecran, cu sau fara concursul – ca scenaristi – al autorilor. Sa ne amintim de Erich Maria Remarque, sau de Ernest Hemingway, sau de Peter Weir, sau de Michael Morpugo (War Horse). Drame, tragicomedii, comedii… Dar parca niciuna dintre aceste bujuterii (si m-am limitat doar la cateva exemple), nu coboara atat de adanc si atat de original in misterul fiintei umane, in capacitatea individului de a se devota, de a se reconstrui, de a supravietui intr-o lume cruda, de a traversa experiente distrugatoare pastrandu-si si salvandu-si in extremis – «eul». Si parca, sintetizand esenta firii umane : “In spatele mastilor se imbratiseaza râsul si plânsul”.

Dar sa nu uitam si reversul medaliei, ilustrat cu multa intelegere psihologica a firii umane: “răul” – josnicia, perfidia, ticalosia, cruzimea…individul lipsit de scrupule, calcand pe vieti, pe morminte, pe visele celorlalti.

Pentru ca celor doi supravietuitori ai luptelor de pe Somme, de la cota 113, contabilul Albert Maillard si graficianul-caricaturist Edouard Péricourt (din inalta nobilime franceza) le sunt distorsionate destinele, de interventia malefica a eminentei cenusii a răului, capitanul Pradelle (la randul sau, supravietuitor).

Si pentru ca aceste doua entitati… binele si raul, ajung in aceasta poveste sa-si impleteasca destinele intr-un fabulos-burlesc Carnaval al mastilor venetiene, «Binele» apeleaza la un soi de « LEMAITRE » social-politic, pentru a denunta racilele unui patriotism-nationalism gaunos, de fatada, iar «Răul» se scufunda si sucomba in propria sa ticalosie, conform zicalei – “cine sapa groapa altuia, cade singur in ea”.

Si inca o remarca importanta privind “povestea”, din nou “nepoveste” spun. Povestea lui Albert DUPONTEL –  regizor-scenarist si  Pierre LEMAITRE – autorul romanului si scenarist, impleteste elemente fabuloase si enigmatice din traditiile populare. Din etosul si etnologia mustind in acele timpuri pe strazile si cartierele pitoresti ale Parisului. Cumva, impresia mea a fost ca ma aflu pe urmele unui Jean Valjean stramutat in zilele inceputului de secol XX. Si pe urmele unui altfel de Javert, unul incrancenat,  dar stapanit de fortele răului.

Iar personajele…  – si aici cuvintele sunt de maxima apreciere. Fara a citi deocamdata romanul (oferit cu multa darnicie spectatorilor, de catre Editura Trei si distribuitorul – Independenta Film), am remarcat bogata lor constructie cinematografica. Complex construite, halucinante uneori, debordand de umor alteori, morbide pana la insuportabilitate sau romantice pana la lacrima, interiorizate sau exultand… multa maiestrie a scenariului si regiei.

Din punct de vedere arhitectonic, filmul este construit pe doua planuri, pornind de la momentul actual – prezentul – reprezentat de audierea la Politie a lui Maillard si trecutul, care a condus catre acest prezent. Un echilibru bun intre aceste switch-uri. Un balans firesc, in scop explicativ.

Si am ajuns la cinematografie. Pentru ca reusita transmisiei dincolo de ecran a acestei povesti de viata si moarte, nu ar fi fost posibila fara ca Albert Dupontel sa apeleze la Vincent MATHIAS. Va amintiti de foarte buna comedie ”Qu’est-ce qu’on a fait au Bon Dieu?“ Regizorul a mai lucrat cu acest director de imagine, de exemplu – la productia “9 mois ferme” – din 2013 (), prin urmare colaborarea lor la filmul de fata se bazeaza pe o buna cunoastere si apreciere profesionala. Confirmata de imaginile de mare frumusete plastica a peliculei de fata.

Exceleaza camera de filmat in imaginile dezolante ale campului de lupta sfartecat de gropile obuzelor, strabatut in goana de cainele-mesager, purtand ordinul de incetare a focului – previzionand armistitiul (ne aflam in 9 noiembrie 1918).

Exceleaza camera de filmat in scenele prezentand transeele dezolante pline de soldati obositi, murdari… apoi poposind asupra dementei din ochii capitanului, mototolind si aruncand ordinul primit… poruncind cu perversitate trimiterea in recunoastere, catre dusman, a celor doi soldati (cel mai tanar si cel mai varstnic), pe care de altfel ii ucide cu sange rece, impuscandu-i in spate. “Intr-un razboi, ultimul mort e mai stupid decat primul”.

Exceleaza camera de filmat in scenele apocaliptice ale confruntarii celor doua armate combatante, iscata din voia si nevoia si nebunia capitanului Pradelle. Transee, foc, obuze, pamantul rascolit, corpuri umane zvarcolindu-se in aer… iadul iscat de nebunia si ticalosia unui comandant. Pentru ca unor le place moartea, (moartea altora).

Exceleaza camera de filmat in imortalizarea pitoreasca a Parisului sarac, a mansardelor sordide, a cimitirelor uriase si a mormintelor si a sicriilor dezgropate.

Exceleaza camera de filmat in infatisarea gesturilor blande cu care pustoica Louise mangaie fata mutilata a lui Edouard, dar si in momentul raintalnirii dintre cei doi Péricourt, tatal si fiul – cu lacrimile incetosandu-le ochii.

Exceleaza camera de filmat in prezentarea rocambulesca a petrecerii de la hotel Lutetia, o lume reala, intr-o irealitate ascunsa in spatele mastilor.

Si aici ajung la Măști – sub semnatura: Cécile KRETSCHMAR, care prezinta o experienta indelungata in cinematografie. Iata un interviu interesant cu aceasta creatoare, care se incheie cu un moment anecdotic referitor la filmul de fata.

Cum spuneam, “In spatele mastilor se imbratiseaza râsul si plânsul”. Mai ales daca o masca trebuie sa ascunda – in cazul nostru – hidoasa desfigurare a unui tanar atat de marcat psihologic de relatia sa cu un tata despotic.

Ei… si acum am ajuns la distributie, care este una de mare clasa, bine selectionata, bine indrumata; fara doar si poate acest film este unul de echipa. Fiecare veriga este solid potrivita si legata de cealalta.

Si pentru ca sunt o mare admiratoare a lui Niels ARESTRUP, incep prin a spune ca tatal lui Edouard Péricourt, Presedintele Péricourt, in interpretarea acestui urias actor, comunica perfect o tipologie «icon-ica» capata o prezenta si o consistenta profunda, oferind personajului credibilitate si acordandu-i intelegere si iertare pentru greselile si inflexibilitatea din trecut. Uriasul actor – la propriu si la figurat – ofera personajului tot ceea ce este uman si caracteristic si in zilele noastre unui politician de varf, poate mai putin lacrimile finale de regret si de asumare a greselilor.

Laurent LAFITTE – interpretul personajului « rău » este la randul sau un mare actor, pe care in mod sigur l-ati urmarit in multe productii cinematografice si iata un articol-interviu, din care puteti sa aflati mai mult despre el si cariera sa. Rolul sau, talentul, experienta si infatisarea sa ne duc cu gandul la un Julien Sorel reincarcat. J (deh, metehnele sunt mereu aceleasi si poate de aceea faptul ca interpretarea sa este originala si credibila si eroul sau reprezinta pentru spectator o tipologie repulsiva, este laudabil).

Cei doi protagonisti principali sunt Nahuel PEREZ BISCAYART– Edouard Péricourt si  Albert DUPONTEL – Albert Maillard, la randul lor cu vechi state de serviciu… i-am vazut si i-ati vazut cu siguranta evoluand in pelicule valoroase. Fara doar si poate, intre ei exista o intelegere si apropiere puternica intelectuala si profesionala, pentru ca rezultatul de pe ecran trece emotionant catre mintea si sufletul spectatorului. Tristetea, disperarea, durerea, mirarea, nebunia si lacrima din ochii lui Biscayart ne incarca emotional puternic. Empatia, prietenia, sacrificiul, umorul frust, omenia, smecheria chiar, jucate de Dupontel sunt exact pe dimensiunea personajului sau.

Supravietuirea are uneori dimensiunea unui sacrificiu si din punct de vedere moral, sacrificiul trebuie fructificat in numele binelui si al dreptatii.

Coloana Sonora originala a filmului este semnata de Christophe Julien, inspirata si explicitand momentele reprezentative ale pelicule si iata un exemplu, din final:

Filmul cuprinde si muzica semnata de Nino Rota, Debbie Wiseman, Enio Moricone:

Filmul AU REVOIR LÀ-HAUT a fost recompensat cu

Premiul César – 2018 

pentru cea mai bună regie,
cel mai bun scenariu adaptat,
cea mai bună imagine,
cele mai bune costume,
cel mai bun décor. 

Nota, ca intotdeauna – subiectiva: 8.5/10

Articole similare

12 Angry Men (1957)

Jovi Ene

Take Shelter (2011)

Jovi Ene

Divortul perfect, de Francesca Clementis

Delia Marc

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult