Filme Filme americane

O noapte cam plictisitoare la muzeu: Ocean’s Eight (2018)

Ocean’s Eight (2018)
Regia: Gary Ross

Scenariul: Gary Ross, Olivia Milch
Distribuţia: Sandra Bullock, Cate Blanchett, Anne Hathaway, Rihanna, Dakota Fanning, Helena Bonham Carter, Katie Holmes

Cred că am cam terminat cu filmele vacanței de vară pentru anul 2018. Ce penurie! După ce abia am supraviețuit celor două ore ale celei mai recente serii “Mission: Impossible” (a 6-a la număr) speram să petrec două ore mai plăcute vizionând constelația de actrițe talentate care apar în ‘Ocean’s Eight’. Prezența oricăreia dintre Sandra Bullock, Cate Blanchett, Anne Hathaway sau Helena Bonham Carter pe afiș ar fi un motiv bun pentru mine să mă facă să îmi cumpăr biletul de cinema și popcornul și să vizionez orice film în care joacă. Cum se face că din colaborarea tuturora în “Ocean’s Eight“, a rezultat o producție destul de mediocră, care abia extrage un zâmbet și cu o acțiune cam permanent trenantă?

Mi-e teamă că trebuie să dau vina pe regizorul și co-autorul scenariului Gary Ross pentru acest eșec. Ross a reușit destul de bine atunci când a scris și a regizat filme care erau la marginea mainstream-ului și includ aici și ‘Hunger Games’. Cu ‘Ocean’s Eight’, el călătorește pe valurile unor mari succese de la Hollywood, nu numai deoarece continuă o serie cu o formulă bine stabilită, dar se și bazează o tradiție de succese ale marilor studiouri bazate pe prezența unor actori foarte populari care aduc pe ecran povestiri despre spargeri elaborate în bănci sau muzee celebre aflate în destinații turistice de cărți poștale. Problema este că în această versiune a vechii povești nu există nici pasiune, nici tensiune, nici vreo idee originală. Da, echipa de hoți este compusă doar din femei, dar cam atât putem spune ca originalitate, căci această direcție nu a fost suficient valorificată, iar rezultatul este mult sub cantitatea de talent investit și potențialul promis de distribuție.

Fetele încearcă să facă tot ce pot. Sandra Bullock conduce echipa și construiește un plan care, din păcate, nu este niciodată nici clar și nici prea interesant pentru spectatori, Cate Blanchett aduce pe ecranul subtextul ei obișnuit “sunt mult mai mult decât par”, dar nu ajungem niciodată să știm aici ceea ce înseamnă “mult mai mult” , Anne Hathaway este perfectă în rolul ei de starletă frumoasă, dar nu prea inteligentă, doar Helena Bonham Carter are șansa de a avea singurul rol cu ​​un potențial mai comic și o poveste de fundal mai bună. Acțiunea trenează, am văzut dansurile între fasciculele de laser de prea multe ori să mă mai distreze, Muzeul Metropolitan este prea puțin folosit ca locație, și în cele din urmă ‘Ocean’s Eight’ pare să dureze la fel de mult cât “M: I6” deși este cu o jumătate de oră bună mai scurt. Vestea proastă este că acest film este poate cel mai bun divertisment de care avem parte în această vară.

Nota: 5/10

Articole similare

Prin blogosfera cinefila (9 – 15 decembrie 2013)

Dan Romascanu

Bend It Like Beckham (2002)

Jovi Ene

Suicide Squad (2016) – Brigada sinucigașilor

Mihaela

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult