Filme Filme europene

Legile ascunse ale istoriei: Blutholz (2022)

Blutholz (2022)
Regia: Torsten C. Fischer
Distribuția: Vlad Sfetcu, Ciubuciu Bogdan Alexandru, Alexander Beyer

‘Nu cerceta aceste legi / Că ești nebun când le-ntelegi’. Versurile poetului ardelean George Coșbuc sunt de două ori menționate în finalul filmului ‘Blutholz’ (traducerea directă a titlului ar fi ‘Lemn de sânge’) al regizorului de televiziune german Torsten C. Fischer, realizat în 2022 și difuzat recent în premieră pe postul franco-german ARTE. Cei care vor vedea filmul vor înțelege contextul în care sunt rostite aceste versuri și cum își găsesc ele locul într-un thriller ‘noir’ cu tente ecologice, a cărui acțiune se petrece la Brașov și în munții din apropiere. Din punctul de vedere al spectatorului german sau vest-european în general, ‘Blutholz’ este un film de suspense care se petrece în Transilvania, una dintre frontierele exotice ale Europei. Pentru spectatorul român perspectiva este foarte diferită, căci eroii principali ai filmului au o istorie, și această istorie personală este legată de istoria României ultimilor ani ai comunismului și cea a fenomenelor politice și sociale care s-au petrecut de atunci încoace. Mi s-a părut remarcabilă buna documentare a scenariștilor și a regizorului în crearea unei intrigi care este interesantă ca thriller și credibilă pentru cei care cunosc contextul.

Hans Schussler, fost militar și anchetator specializat în dispariții și negocieri de ostateci, este trimis în România pentru a ancheta dispariția șefului unei firme care se ocupă cu afaceri forestiere și exportul de lemn din pădurile Transilvaniei. Revenirea sa în România nu este ușoară, el fiind german plecat din țară în anii ’80, după ce cunoscuse anchetele Securității și închisorile perioadei comuniste. Ancheta avansează cu dificultate. Localnicii privesc cu suspiciune străinii, mentalitățile nu par a se fi schimbat prea mult, corupția pare a fi prezentă în orice loc și la toate nivelele. Reîntâlnirea cu Silvia Dancu, o fostă prietenă din adolescență, devenită procuroare cu ambiții de politiciană, ar putea să ajute anchetei. Sau poate dimpotrivă, să o complice. Fantomele și traumele trecutului se întâlnesc cu realitățile dure ale prezentului. Cazul pe care îl anchetează este legat cu fire nevăzute de propriul său trecut.

Scenariul este bine scris și reușește să prindă câteva dintre elementele esențiale ale realităților României de astăzi. Partea de acțiune este credibilă, iar atmosfera de thriller este creată prin folosirea peisajelor pădurilor României, care chiar după distrugerile cauzate de supra-expoatarea din ultimele decenii rămân cele mai extinse din Europa. Sunt folosite elemente de folclor, printre care Jocul Urșilor practicat în zona Carpatică a estului Europei. Coincidența face ca și cel mai recent film al lui Cristian Mungiu (‘R.M.N.’) să folosească același element vizual. Interpretarea actorilor este foarte bună, cu Joachim Krol jucând excelent rolul principal, al anchetatorului venit să ancheteze încă un caz pentru a fi confruntrat cu propriul sau trecut. Singura distribuire greșită a fost, cred, cea din rolul Silviei, jucat de o actriță germană care vizibil nu știe limba română sau în orice caz o vorbește cu un accent teribil. Filmul fiind bilingv (germană și română), textul ei sună foarte rău în limba română. ‘Blutholz’ este interesant și ca thriller, dar și ca dramă politică și personală. Cei care vor alege să-l vadă nu vor greși.

Nota: 7/10

(Sursă fotografii: IMDb.com, https://www.arte.tv/de/videos/099582-000-A/blutholz/)

Articole similare

Patria cea crudă: Deutschland bleiche Mutter (1980)

Dan Romascanu

Hiroshima, My Love – 1 / Trenuri

Dan Romascanu

Spooks: Code 9 (2008)

Marcus Victor Grant

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult