Filme Filme europene Recomandat

La source des femmes (2011)

La source des femmes (2011) – Izvorul femeilor
Regia: Radu Mihaileanu
Scenariul: Alain-Michel Blanc, Radu Mihaileanu
Distributia: Leïla Bekhti (Leila), Hafsia Herzi (Loubna/Esmeralda), Biyouna (Mama Rifle,  Saleh Bakri (Sami), Hiam Abbass (Fatima), Karin Leklou (Karim),  Saad Tsouli (Mohamend),  Mohamed Majd, Malek  Akhmiss

Exact cu cateva zile inainte de proiectia acestei pelicule in Gala de dechidere a Festivalului International de Film Bucuresti – 2012, terminasem de citit “Anticarul din Kabul” de Asne Seierstad. Astfel incat, din nou am avut dovada aranjamentelor de dincolo de vointa mea. Pur si simplu, lucrurile se potrivesc in viata. Si se nimeresc.

Sigur ca este vorba despre continente diferite si tratare a tematicii din unghiuri si stiluri diferite, numitorul comun este insa lumea araba, cu obiceiurile si mentalitatile ei de adanca sorginte fundamentalist-religioasa.

Acest film al lui Radu Mihaileanu este un incantator imn dedicat femeii in general si femeii arabe in special, piatra de temelie a familiei si a societatii. Femeia care isi asterne existenta pe panza vietii in fata tuturor martorilor chemati sa o vada, sa o admire, sa o inteleaga si sa o aprobe in demersul ei.

Filmul pare a fi un basm, o poveste coborata din cele 1001 de nopti – “marea comoara araba”, dar daca vei da valul la o parte, dedesubtul lui mustesc tragedii profunde. Pentru ca intr-o societate patriarhala cu adanci radacini religioase, femeia este aceea care tace, se supune, munceste, procreaza si se prosterneaza la picioarele stapanului barbat de pe pamant si stapanului Allah de deasupra  lumii islamice.

Femeile sunt acelea care sub soarele desertic necrutator, prin grohotisul alunecos, urca la izvorul de unde umplandu-si galetile, aduc zilnic apa necesara satului. Cu riscul ca pe drumul de intoarcere, sub povara apei vietii, sa alunece si sa cada, zdrobind in pantecele lor chiar vieti ce nu se vor mai naste. Si asta in timp ce barbatii satului zac lenevosi pe prispa, isi beau tacticos ceaiurile si isi impartasesc gandurile sterile. Si nu m-am putut impiedica sa-mi amintesc ca de fapt, nici Europa si nici Romania nu este mai breaza. Si la noi, aici, au surprins reporterii femeile spetindu-se la treaba, in timp ce “flacaii” satului se inghesuiau la carciuma! Mentalitati comune, indiferent cui se roaga satenii, lui Dumnezeu sau lui Allah.

Insa femeile acestui satuc berber se dovedesc puternice, pentru ca “doar Creatorul este mai intelept decat ele”. Astfel incat tanara si frumoasa Leila (nevasta invatatorului satului), sprijinita de varstnica si inteleapta Mama Rifle si avand-o alaturi pe Loubna – fetiscana isteata si indragostita – pun de o rebeliune :). Intra in “greva iubirii”, refuzandu-le barbatilor accesul la dragostea si senzualitatea lor. Pana cand acestia vor intelege si vor actiona. Ori vor prelua ei sarcina anevoioasa a transportului galetilor pline, ori vor implementa o solutia tehnica pentru aductia apei in sat, printr-o conducta conectata la izvorul din munte.

Un conflict deschis, in care cele doua tabere, pe picior de razboi, apeleaza la intreg arsenalul de masuri care le stau in puterea mintii si a inimilor. Femeile nu vor mai  fi numai instrumente pentru munca si obiecte ale dorintelor, sclave supuse, proprietati golite de gandire, dorinte si sperante. Isi vor face datoria de mame si de gospodine, dar ii vor ironiza fara mila pe barbatii satului. Si mai ales ii vor lua peste picior prin intermediul dansului si cantecelor specifice, ale caror cuvinte nascute ad-hoc exemplifica un simt al umorului si o determinare fara echivoc. Sunt extrem de clare si muscatoare cuvintele cantecului lor: “Nu fiti lase / Multe furnici pot misca un leu” :). Iata aici o exemplificare si o motivare puternica a acestor acte artistice spontane si autentice.

Pe de cealalta parte insa, ce coace mintea barbatilor? La ce solutie sunt ei gata sa apeleze, manipulati fiind in corpore de doi intriganti invidiosi: sa aduca in sat un lot de noi si viitoare neveste dornice sa se supuna barbatilor. Si aceasta pentru ca atitudinea femeilor lor este intoleranta: azi vor ca barbatii sa aduca apa, maine vor avea pretentia sa li se cumpere masini de spalat rufe, ba chiar vor tinde spre a invata toate sa scrie si sa citeasca. Si culmea este ca pana si barbatii cu scaun la cap ai satului, invatatorul Sami – sotul Leilei si imamul, par a marsa in rand cu turma aroganta, dar din fericire, din intelepciune si adevarata iubire (unul pentru femeia lui, celalalt pentru menirea lui), acestia devin aliatii femeilor.

Sigur ca in paralel cu firul principal al povestii se creioneaza si subconflicte, bine conduse dramatic si determinante pentru intelegerea mentalitatii universului arab. Povestea din trecut dintre Leila si jurnalistul care apare in sat in cautarea iubirii pe care a tradat-o, dar care pare cazut de pe alta planeta pentru ca se deda pentru ochii tuturor, studiului acelor “insecte infinit de mici” e absurd de hilara, insa devine dramatica odata cu deconspirarea durerosului adevar in fata lui Sami. Povestea iubirii aparent impartasita dintre Loubna si admiratorul ei, desi este fals instrumentata de catre Leila, duce la trezirea setei de cunoastere a tinerei, care reuseste sa invete sa scrie si sa citeasca si in final isi ia soarta in propriile maini, parasesind satul natal.

Povestea extraordinarei Mama Rifle, stalpul feminin al comunitatii, care a dat nastere in viata ei la 19 copii, pe multi vazandu-i cu durere murind de boala si de lipsuri, personalitate de o tarie de caracter exemplara, dar si de un umor sanatos si plin de speranta, in contrapartida cu figura aspra, acrita si rautacioasa a mamei soacre traditionala, Fatima….

Si mai presus de orice – umorul copios, imposibil de descris in cuvinte (trebuie vazut pe firul filmului), reprezentat de patrunderea si intrepatrunderea elementelor tehnologice ale vietii moderne in mijlocul satului berber. De exemplu telefoanele mobile (unul care deserveste familia Leilei este atarnat pe sarma in mijlocul bataturii, precum un caine de paza), care cand au, cand nu au semnal :). Sau telenovelele siropoase mexicane care le iau mintile femeilor arabe la fel ca si tuturor femeilor de pe mapamond si ale caror cuvinte sunt reproduse si repetate cu nesat de feriscanele satului :).

Dar pana la urma basmul are un final fericit, enuntat cat se poate de simplu si de omenesc: “izvorul divin nu e apa, ci e dragostea”.

Un film inspirat dintr-un fapt real intamplat in 2001 in Turcia. Radu Mihaileanu a simtit chemarea acestei povesti, a intuit potentialul ei cinematografic si ne-a incantat din nou cu o lectie despre dragoste si speranta. Despre care chiar regizorul ne-a impartasit ca este un film despre frumusetea femeii si frumusetea dragostei.

Si daca tot vorbesc despre frumusete, distributia filmului abunda in chipuri extrem de frumoase si de expresive, indiferent de varsta, pentru ca iar vin si il citez pe regizor ce ne atrage atentia asupra frumusetii chiar si a ridurilor pe fetele acelor personaje pentru care timpul este prieten si nu dusman. Mama Rifle si batranul tata al lui Sami au un mod de a-si trece si comunica  trairile din interior catre exterior, de o mare forta a autenticitatii, iar fetele lor brazdate din care ochii vii urmaresc si reflecta evenimentele reprezinta amprenta inteleciunii anilor de viata acumulati. “Mi se pare imposibil să nu filmezi frumuseţea chipurilor şi mâinilor lor, în special frumuseţea ridurilor lor“, afirma Radu Mihăileanu.

Iar cei doi protagonisti principali, Leïla Bekhti (Leila) si Saleh Bakri (Sami) in afara de o frumusete fizica impresionanta, sunt si purtatorii unei largi palete interpretative, remarcandu-se in numeroase productii cinematografice, amintind numai “A Prophet”, “Paris, je t’aime” (ea) si “The Time that Remains”, “The Band’s Visit” (el).

Alaturi de acestia, Biyouna realizeaza un personaj puternic al femeii vesnic impilate dar neingenunchiate si cu o enorma rezerva de empatie inteleapta pentru suratele ei. O mare actrita de origine algeriana – aceasta Biyouna. Si daca este sa vorbim de origini, ceea ce a facut aici Mihaileanu este ca a constituit laolalta o echipa complexa si din acest punct de vedere, dovedind inca o data ca arta nu are bariere de niciun fel de consideratii.

O echipa puternica si daruita cu mult talent, in care si romanii s-au implinit artistic. Vorbesc despre Viorica Petrovici – autoarea costumelor (nominalizare premii Cesar 2012) si Cristian Niculescu – decoruri – care reusesc sa ne comunice bogatia etnografica specifica si autenticitatea spatiilor de viata ale acestei comunitati arabe. Din Maroc, recte, dar caracteristice si Iordaniei si Tunisiei si Algeriei si Libanului.

O echipa in care Glynn Speeckaert, semnatarul cinematografei, creaza imagini de mare frumusete plastica atat a peisajelor nuantate in ocru, galben si maroniu, dar si a chipurilor personajelor, incadrate in prim planuri graitoare ca forta de transmitere a sentimentelor acestora.

O echipa unde Armand Amar creaza coloana sonora originala a filmului, integral inspirata din armoniile melodice locale. De altfel, Amar (nascut in Ierusalim), este si el un mai vechi colaborator al lui Radu Mihaileanu (de ex: “Concertul”)

Spre exeplificare, doua scurte fragmente din coloana sonora a filmului: Tristesse, Le Mur.

Si sa nu uit faptul ca unul dintre producatorii filmului, alaturi de Radu Mihaileanu, este si Luc Besson, un alt nume cunoscut si apreciat in lumea cinema-ului de inalta tinuta.

Scurta dar interesanta si plina de umor sesiune de Q&A, care a urmat vizionarii filmului a adus spectatorilor de la cinema Studio cateva dezvaluri pe care tin sa le prezint aici.

In ceea ce priveste acest film:

-filmarile au durat 11 saptamani, in Maroc;

-dupa premiera din Maroc a filmului, Radu Mihaileanu era  oprit pe strada de femei care ii marturiseau ca vazusera filmul chiar si de cinci ori: prima oara – cu prietenele – pe furis, a doua oara si-au luat alaturi si sotii, a treia oara l-au vazut impreuna cu socrii, apoi cu parintii si a cincea ora si-au luat alaturi copiii

In ceea ce priveste persoana sa, devenirea sa, proiectele de viitor:

-Radu Mihaileanu a marturisit cu emotie “Am locuit la 50 de metri de această sală, pe Magheru, şi ani de zile veneam aici duminică de duminică, la 10 dimineaţa, pentru filme cu Stan şi Bran, cu Chaplin. Aici s-a născut pasiunea mea pentru cinema”;

-Si-a amintit de anii de anii ’80 si de conditiile aspre de viata impuse de diriguitorii “iepocii de aur”, cand actor la TES fiind, el si colegii sai din toate teatrele tarii urcau pe scena in Sali fara caldura. Spectatorii cu paltoanele pe ei, actorii cu paltoanele peste costumele de epoca. “Noi nu vedeam paltoanele, vedeam costumele lor de epocă. Imaginea asta mă obsedează şi a ş putea pleca de la ea să fac ceva”, a afirmat Radu Mihăileanu – referindu-se la proiecte viitoare…

-In privinta unor proiecte viitoare cu tenta autobiografica, stiut fiind ca regizorul a parasit Romania in 1980  in conditiile si constrangerile dificile si absurde ale acelor timpuri , Radu Mihaileanu a spus”Voi face un film în momentul în care voi fi capabil să râd de tragedia mea”. Si spune ca ideea ” începe să fie coaptă. Am găsit poate cum… adică care ar fi limbajul şi care ar fi punctul de vedere ca să devină tragicomică şi absurdă.”

-Inca un nou proiect marca “Radu Mihaileanu” va prinde viata in curand, un film despre cultura Masai, aceasta si pentru ca el este “un calator” caruia ii place sa evadeze mereu in alte colturi ale lumii si dupa ce a vizitat “o cultură, o identitate, este însetat să cunoască alta”. Acest nou film va fi vorbit in limbile maa (a masailor), in swahili si in engleza, pentru adancirea autenticitatii, asa cum de altfel a procedat si cu La source des femme, vorbit in dialectul berber al arabilor- maghrebieni.

Sunt pe cale sa merg zilele acestea la o noua vizionare a “La source des femmes”. Daca veti lua in consideratie recomandarile mele si veti vedea si dumneavoastra filmul, ma veti intelege!

Nota: 9/10

Articole similare

La granița dintre documentar și ficțiune – Narcos: Mexico (2018)

Jovi Ene

Frozen (2013): Săptămâna Filme-cărți de Crăciun

Mihaela

Red 2 (2013)

Delia Marc

2 comments

B. Daccre- Barat 28 martie 2012 at 19:47

Un articol f. bun. Multumesc Delia

Reply
Despre Filme 29 martie 2012 at 11:51

Mihaileanu este un regizor excelent. Acum, dupa ce am citit textul de mai sus si am vazut imaginile incantatoare, nu mai am nicio scuza. Trebuie sa vad filmul. 🙂

Reply

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult