Phantom Thread (2017)
Regia Paul Thomas Anderson
Cu Daniel Day-Lewis, Vicky Krieps, Lesley Manville
În loc de „Firul Fantomă”, titlu care n-am priceput eu bine ce vrea să spună (apare, e drept, o fantomă, dar fără fir), i-aș fi zis filmului ăsta „Îmblânzirea Scorpiului”. Morala e cât se poate de clară: dacă tu, Alma, nu reușești cu vorba bună să-l faci să te bage tot timpul în seamă, cauți o modalitate să-l faci să depindă de tine (dându-i, spre exemplu, senzația că îi salvezi viața). Dacă nu-ți reușește din prima, mai ai dreptul la o încercare, după care succesul e garantat. Mai ales dacă între timp îi torni și-un copil.
Și astfel, perseverând, reușești să transformi un artist tenebros într-un tată de familie de cea mai bună calitate, dintre cei care au făcut faima națiunii engleze. De ce spun tenebros? Nu mi-e clar, dar asta mi-au sugerat scările întortocheate și abrupte ale micului său palat, movurile triste ale rochiilor pe care le tot crea (fiind, desigur, creator de rochii), dramele existențiale ale clientelor sale de lux: „Nu e treaba noastră ce decide d-na Rose să facă cu viața ei, dar nu se poate comporta așa într-o rochie de la Casa Woodcock!” Normal că nu! Plus toate ticurile pe care lumea își închipuie că trebuie să le frecventeze un artist genial ca să fie clar că e genial. Unul nu i-a scăpat!
Filmul are însă și părți bune, cum ar fi engleza superbă pe care o vorbesc membrii high-life-ului londonez, și căreia-i cam duceam dorul după avalanșa de filme americane văzute. Totuși, îmi pare deja că-l înțeleg pe Daniel Day-Lewis de ce vrea să se lase de actorie: Alma l-a îmblânzit și pe el.
