Filme Filme europene

Dunkirk (2017)

Dunkirk (2017)
Regia și scenariul: Christopher Nolan
Distribuţia: Fionn Whitehead, Aneurin Barnard, Tom Hardy, Mark Rylance, Kenneth Branagh, Cillian Murphy, Harry Styles

Dunkerque este un oraș din nordul Franţei, în apropierea graniţei cu Belgia și în vecinătatea Regatului Unit. Aici a avut loc retragerea trupelor Aliaţilor, ameninţate de înaintarea celor germane. Ulimul film semnat de Christopher Nolan prezintă această retragere, într-o manieră care ne face pe toţi martorii unui moment de cumpănă din desfășurarea celui de-al Doilea Război Mondial.

Imaginea realizată pe peliculă de 70 de mm impresionează încă de la primul cadru, când avem senzaţia că ni se deschide o ușă în mijlocul istoriei. Înainte să apucăm să admirăm străzile, arhitectura orașului sau trăsăturile personajelor, Nolan dezlănţuie o rafală de gloanţe din care scapă numai protagonistul și publicul. Urmează o cursă disperată a supravieţuirii, în care soldaţilor încolonaţi pe plaja franceză le sunt testate instinctele, inteligenţa, camaraderia sau caracterul.

Lupta se desfășoară pe trei paliere: pe ţărmul de o picturalitate aparte – unde așteparea (inamicului, a navelor de salvare ori a refluxului) este cea mai grea încercare, în apă – unde un cronometru nevăzut pare să declanșeze o cursă infernală pentru cei aflaţi la un pas de casă și în aer – de unde inamicul zădărnicește planurile Aliaţilor cu ușurinţa cu care sunt răsturnate piesele de domino.

Nu doar tempoul diferit al celor trei zone ale luptei dă filmului complexitate și suspans, ci și alegerea regizorului de a prezenta evenimentele în mod necronologic. Rămânem surpinși să constatăm că, spre exemplu, personajul interpretat de Cillian Murphy, este mai întâi salvat de o ambarcaţiune iar apoi eșuează împreună cu alţi camarazi pe plaja de la Dunkirk.

Cu toate că filmul nu are mult dialog, există un echilibru formidabil în scenele de pe plajă și o cursivitate a celor din aer ori din apă, create datorită compoziţiei cadrelor și a mișcărilor de aparat.

Personajele sunt autentice, credibile, angajează spectatorul în a empatiza cu ele și etalează o gamă largă de tipologii și comportamente (de la curaj la meschinărie, de la sacrificiu de sine la sacrificarea altora). Nu există figuri șterse care susţin un singur personaj, ci contururi clare și în ceea ce privește personajele mărunte pentru economia luptei. De aici frica pe care o resimţim după fiecare atac al germanilor. Pentru că linia care delimitează supravieţuitorii de cei căzuţi la datorie are o mișcare imprevizibilă.

Ceea ce duce filmul la un cu totul alt nivel, nu este nici jocul cu cronologia, nici imaginea desăvârșită și nu sunt nici personajele care nu doar imită, ci întruchipează cu adevărat o armată în care fiecare individ este copilul, iubitul, soţul sau tatăl cuiva. Cel care ne smulge din scaunele de cinema și ne aruncă în mijlocul ostilităţilor este sunetul. Grandios, înspăimântător, infernal, el reprezintă dimensiunea determinantă pe care Hans Zimmer i-o dă filmului regizat de Christopher Nolan. Mai ales datorită lui, lupta este trăită, nu doar privită. În vreme ce personajele sunt încolţite pe plaja de la Dunkirk ori în navele de luptă, pe scaunele din faţa ecranului se tresare, se duc mâinile la cap și la gură, se oprește răsuflarea și se face inima cât un purice, mai ales datorită sunetului.

Laudele ar putea continua despre decorul autentic, spiritul de luptă și emoţiile pe care le creează pelicula. Totuși, nu putem pierde din vedere scenariul. Din păcate, pentru a simţi importanţa luptei este nevoie să citim în cărţile de istorie sau măcar pe imdb. Christopher Nolan nu ne spune o poveste, ci doar surprinde un moment din razboi. Vedem că este în joc viaţa a 400.000 de soldaţi, dar nu conștientizăm că se joacă și soarta războiului sau a umanităţii. Iar la final, după cele aproximativ 100 de minute de film, aștepţi încă să se întâmple ceva. E de necrezut ca toată această desfășurare de forţe să se încheie cu două beri oferite pe geamul compartimentului. Și totuși…

Dunkirk oferă o viziune uluitoare a unui punct culminant redat și reluat din toate unghiurile sale. Excepţional la capitolul sunet, cu o imagine spectaculoasă și personaje care sunt deopotrivă individualităţi și colectiv, tensionat și impresionant ca structură cronologică, filmul lui Christopher Nolan trezește, poate, nostalgia după o poveste deplină, o poveste pe măsura mijloacelor cu care autorul ne-a dezvăluit retragerea trupelor aliate din faţa celor ale germanilor, la Dunkerque, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Un film de văzut fie la cinema, fie deloc.

Nota: 8/10

Articole similare

Dom Hemingway (2013)

Andreea Andrusca

Un eseu de artă ratat: Francofonia (2015)

Dan Romascanu

Favo(u)ritul în cursa pentru Oscar: The Favourite (2018)

Dan Romascanu

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult