Sans Soleil (1983)
Regia: Chris Marker
Distribuția: Florence Delay, Arielle Dombasle, Riyoko Ikeda, Kim Novak
‘Sans Soleil’ este un film greu de încadrat în vreo categorie, așa cum realizatorul său Chris Marker (1921 – 2012) a fost o personalitate cinematografică greu de caracterizat sau de plasat într-o singură rubrica a istoriei filmului francez. Filmul lui Marker din 1983 a fost proiectat la cinemateca noastră locală în afara vreunei serii, dar în realitate el completează în mod fericit și interesant retrospectivele dedicate lui Wim Wenders și Agnes Varda. Cel mai apropiat gen pentru ‘Sans Soleil’ ar fi filmele documentare de călătorie, acele ‘road movies’ în care a excelat Wenders. Cu Varda îl asociază apartenența la grupul creatorilor de film așa-numiți de pe Malul Stâng (Rive Gauche) al Senei, (împreună cu Alain Resnais), sub-curent al Noului Val francez, distinct prin respingerea declarată a comercializării, atracția față de experimente și căutarea permanentă de noi forme artistice, ca și prin orientarea politică stângistă.
Chris Marker, care și-a început biografia în Rezistență și a continuat-o ca cineast în 1961 într-un film care îl susținea pe Fidel Castro și regimul său din Cuba, a continuat de-a lungul întregii sale cariere cinematografice până în ultimii ani ai vieții să experimenteze și să fie angajat politic. Politica sa a făcut-o însă în filme, refuzând interviurile și publicitatea. Pe lângă politică a realizat însă cinematograf interesant, unele dintre filmele sale au deschis căi care au inspirat mulți alți cineaști. Dacă ar fi să definim totuși un gen al sau, el ar fi eseul cinematografic. ‘Sans soleil’ este în acest sens un exemplu reușit.
Banda sonoră curge în paralel cu imaginile proiectate și ambele au roluri egale în acest film al lui Chris Marker. Textul reprezintă un aparent schimb de scrisori între o călătoare în Japonia contemporană anului 1983 și o interlocutoare care călătorește și filmează în alte părți ale lumii. În realitate este vorba despre personaje alter-ego ale autorului, care întrețin un dialog imaginar despre lume, culturi și relațiile dintre ele, despre oameni și singurătate, despre noutate și tradiție. Sunt abordate multe subiecte, și discuțiile sunt în multe momente interesante. Dacă ar trebui să decidem care ar fi tema principala, ar trebui, cred eu, să o găsim în diversitatea culturilor, în diferențele de abordare, dar și în sentimentele care îi unesc pe locuitorii planetei oriunde s-ar afla ei. Va amintiți ‘Mondo Cane’, documentarul șocant din 1962 despre cruzimea lumii? Aici ar fi vorba mai degrabă despre un mai optimist ‘Mondo Umano’.
Mai mult de jumătate din imagini sunt filmate în Japonia, care este parcursă de la nord la sud. Ca mulți alți vizitatori ai Japoniei (am trăit și eu aceeași experiență), Chris Marker este fascinat de diversitatea de peisaje și de bogăția culturală, de combinația dintre ultra-modern și tradiție. Evitând locurile turistice el încearcă să surprindă cotidianul, banalul, tradițiile japonezilor, fascinația lor pentru jocuri și adoratia față de animale. Desigur, ultra-modernul anului 1983 are nuanțe de retro dacă vizionam filmul în 2019, dar aceasta adaugă încă o dimensiune (temporală) de comparație și de reflecții suplimentar la comparația permanentă geografică, cu secvențele filmate în Africa, Franța, Islanda. Singura parte a filmului care pare mai puțin legată de rest este cea filmată în San Francisco, o călătorie in oraș printre locațiile de filmare și un comentariu în imagini al filmului ‘Vertigo’ al lui Alfred Hitchcock. În definitiv însă, dacă considerăm acest film ca un eseu, în acest gen literar și acum cinematografic sunt permise și divagațiile.
‘Sans Soleil’ merită cu prisosință să fie văzut. Este o călătorie captivantă în spațiu, timp și culturi.
