Filme Filme europene Recomandat

36 Quai des Orfevres (2004)

36 Quai des Orfevres (2004) – Politia judiciara
Regia: Olivier Marchal
Distributia : Daniel Auteil, Gérard Depardieu, André Dussollier, Valeria Golino, Daniel Duval, Francis Renaud, Catherine Marchal, Mylène Demongeot

36 Quai des Orfevres – adresa Palatului monumental al caror arhitecti au fost Gilbert si Diet in ultimul patrar al secolului al 19-lea, reprezinta sediul Politiei Judiciare franceze, omoloaga Scotland Yardului britanic. Dincolo de fatada impresionanta a cladirii, pe coridoarele inalte si in birourile populate de elita politiei franceze se intersecteaza destine umane complexe. Devotati  care considera ca « politistii sunt deasupra lucrurilor rele », care cred in etica si onoare si indivizi arivisti, corupti, imorali, mai criminali decat aceia pe care datoria ii obliga sa ii captureze.

36 Quai des Orfevres

Am considerat acest film superior multora dintre productiile americane de gen, deoarece prezinta intr-un mod credibil si cat se poate de uman complexitatea muncii de politist, caracterele celor prinsi in activitatea zilnica impotriva crimei si jafului, infiltrarea influentelor politice in aceasta activitate, coruptia, lupta pentru putere, lasitatea, cinismul, tradarea, dar si devotamentul, dedicarea, onoarea, greselile si pretul platit pentru ele. Si toata aceasta impresie, calitatea deosebita a scenariului si a regiei i se datoreaza lui Oliver Marchal, care si-a investit zestrea celor 12 ani petrecuti ca « flic » in Politia franceza.

Actiunea este antrenant construita si dirijata, astfel incat suntem introdusi in alerta eforturilor depuse pentru depistarea bandei care se afla la cel de-al 7-lea jaf armat in timp de 18 luni asupra dubitelor transporturilor bancare, in acelasi timp, in Politie urmand sa aiba loc un transfer de putere, in urma pensionarii Directorului Directiei Judiciare. Cei doi concurenti pentru pozitia de frunte sunt Leo Vrinks – Seful BRI (Brigade de Recherche et d’Intervention) si Denis Klein – Seful OCU (Operational Coordinate Unit), odinioara amici, dar de multa vreme  separati de metodele si comandamentele morale/imorale sub imperiul carora actioneaza fiecare.

Cele doua unitati de lupta ale Politiei reprezinta aceeasi familie, dar ca si intr-o familie, unii ii dusmanesc pe ceilalti, unii sunt gata sa insele, sa tradeze codurile onoarei de politist, sa falsifice adevarul in favoarea lor, pentru a intra in gratiile sefilor, pentru ca « Superiorii sunt ca fetele batrane, nu te joci cu ei » si « Jigodiile chiar au tupeu ». O astfel de « jigodie » este Klein, care « s-a sters la fund ani de zile cu codul etic », care ataca si santajeaza murdar amenintand « nu te lua de mine, o sa regreti », care incalca etica legaturii dintre politist si informator, care are fata de replica mustratoare a Directorului in retragere « printre criminali, indivizi ca tine sfarsesc intr-o parcare », cel mai cinic si sinistru raspuns pentru un politist « printre criminali, indivizi ca mine nu asculta indivizi ca tine ».

Gerard Depardieu

De cealalta parte a baricadei se afla Leo Vrinks si echipa sa. Acestia – nici nu-mi puteam inchipui – nu sunt nici ei niste sfinti, insa ii vedem animati cu adevarat de intentia de a-si face datoria, chiar daca metodele de aplicare a dreptatii sunt uneori discutabile. Vrinks este un politist devotat, un familist care incearca din rasputeri sa isi tina universul caminului departe de complicatiile muncii sale, care greseste adesea, substituindu-se justitiei, pedepsindu-i el insusi pe raufacatori, dar care impreuna cu oamenii sai formeaza un nucleu capabil sa coordoneze actiunea pentru capturarea bandei de criminali si jefuitori urmarita. Aceasta actiune insa este compromisa in mod dureros si constient tocmai de catre Klein si se soldeaza cu moartea unuia dintre cei mai buni politisti ai lui Vrinks, prietenul sau Eddie Valence. Afacerile Interne intra pe fir pentru a-l investiga pe Klein pentru sfarsitul tragic al actiunii BRI si al politistului « mort la datorie »

Actiunea filmului se deruleaza extraordinar, complicat, dar uimitor de cursiv si inteligent, fara ca spectatorul sa intampine probleme de intelegere, de concentrare, de confuzie. O mare calitate, repet, a scenariului si a regiei.

Ticalosia lui Klein pedaleaza asupra relatiei lui Vrinks cu Hugo Silien, caci, nu e asa ?, doar l-a atentionat pe Vrinks – santajandu-l « nu te lua de mine, o sa regreti ». Si intr-adevar, e devoalat faptul ca in timpul permisiei  din inchisoare, de 24 de ore, Siliens i-a furnizat politistului informatia privind identitatea sefilor bandei de hoti-criminali, dar in schimb l-a facut partas – in necunostinta de cauza – asupra crimei pe care acesta o faptuieste – totul sub ochii unei informatoare. Si tocmai aceasta informatoare ajunge la mana lui Klein.

36 Quai des Orfevres

De aici incolo, sub ochii nostri, Sistemul lucreaza ! Vrinks este arestat ! Klein este absolvit de orice vina de catre Comisia de Afaceri Interne, dosarul sau administrativ este curat si primeste numirea la sefia Politiei Judiciare. Dar setea sa de razbunare nu are limite. Razbunarea este eroina incognito a filmului. Nu numai Vrinks trebuie anihilat, razbunarea sa trebuie sa o ajunga si pe Camille, sotia acestuia, caci se pare ca undeva, in trecut, aceasta l-a respins in favoarea lui Vrinks. Asa ca urmarindu-i Camillei telefonul, sunt recuperate convorbirile acesteia cu Silien, care eliberat din inchisoare, ii cere o intalnire. Intalnire in care Silien vrea sa o ajute material pe Camille – pentru a rezista cat timp politistul se afla in inchisoare. Intalnire care are loc sub atenta urmarire a oamenilor lui Klein, care prind intr-un clenci pe sosea masina celor doi si o arunca in camp  intr-o avalansa de rostogoliri. Apropiindu-se de masina zdrobita, Klein slobozeste un glont in corpul Camillei, implinindu-se pofta cumplita de razbunare si silindu-si echipa de politisti, martori ai crimei sale, sa adopte « singura versiune » : Camille a fost omorata de catre Silien.

Si din nou, Sistemul lucreaza. Cei care tac sunt avansati in grad sub mana noului Director, vechea echipa a lui Vrinks este dezasamblata, Ève Verhagen este singura politista care are curajul sa ii dea o replica usturatoare Sefului :”Intr-o buna zi, fantomele vor veni sa te ia. Si va trebui sa raspunzi singur pentru tot ce ai facut”. O replica si lasa si curajoasa in acelasi timp, care o costa insa stagnarea in cariera.

Dupa 7 ani de ispasire a pedepsei, Vrinks este eliberat pentru buna purtare si este gata sa revina alaturi de fiica sa, asa cum ii promisese in ziua tragica care ii reunise la inmormantarea Camillei. Si in buna traditie a romanului clasic francez, Leo Vrinks revine precum Monte-Cristo, spre a afla adevarul si a razbuna moartea Camillei. Un prim drum la mormantul acestei, apoi scormonirea pentru detectarea martorilor si cunoasterea faptelor reale. Si afla ca glontul ucigas care curmase viata sotiei sale fusese slobozit de catre Klein, in stupoarea generala a echipei de politisti.

A sosit ziua in care „fantoma” e pregatita sa il ia pe Klein.Urmarit incontinuu de catre oamenii lui Klein, care e las si temator pentru sine, Vrinks scapa de sub mana acestora si se infiltreaza la Marele Bal al Politiei, ale carui onoruri le face chiar Directorul Politiei Judiciare. In linistea si singuratatea grupului sanitar, in fata lavoarului, Klein isi ridica ochii si in oglinda vede alaturi de el, exact imaginea pe care o ura si de care se ferea sub pavaza coruptilor si docililor sai politisti. Si intorsatura de situatie a fost neprevazuta, pentru mine cel putin. Vrinks nu trage, nu il omoara pe Klein. Ii pune revolverul pe marginea lavoarului si ii ofera o alta alternativa:” Daca nu reusesti din prima, mai sunt 13 gloante in incarcator”. Si pleaca.

36 Quai des Orfevres

Dar ticalosul e LAS, e las pana la Dumnezeu, insfaca pistolul, strabate Saala de Bal si se arunca pana in strada in fata cladirii, unde il zareste in fata pe Vrinks, departandu-se pe chei. Striga, „Du-te dracu’. Vrinks! Auzi? A murit…din cauza ta! Numai din cauza ta! Tu esti cel care a gresit. Daca ne lasai in pace nu s-ar fi intamplat nimic. Ma auzi…jigodia naibii? Auzi?” il ia in catarea armei, lasa arma jos si aude ca este interpelat: „Klein!” – „Ce e?” raspunde „Iti amintesti de mine?” il intreaba un motociclist cu gluga trasa pe cap in timp ce ii sloboade un glont in frunte. Apoi, din planul doi, spectatorul aude alte doua gloante trase in Klein prabusit pe trotuar. Cel ce ridica mana din razbunare, moare de alta mana – si tot din razbunare!

Ma repet: extraordinar de bine si de credibil acest scenariu, dirijat de catre Oliver Marchal cu talent si cu profunda empatie pentru viata si lumea politistilor din care a facut parte. Aici politistul este om, cu parti bune si cu parti rele, cu greseli recunoscute si asumate, cu greseli care se rasfrang asupra vietii lor si mai grav asupra vietii colegilor si familiei. Pe de alta parte, politistul este om si ca orice om, are sau nu are caracter. Iar lipsa caracterului unui individ intr-o echipa, este distructiva pentru soarta tuturor.

Cinematografia franceza s-a intors cu aceasta pelicula in randul memorabilelor productii politiste din anii 60 – 70 – 80 si ma gandesc la  Le clan des siciliens, la Un Flic, la Pour la peau d’un flic, drame bazate pe scenarii inteligente, conduse de mari regizori si in care au evoluat mari artisti.

Si daca am ajuns la artisti, distributia acestui film este magistrala. O pleiada de actori contemporani de mare talent, care isi construiesc si interpreteaza partiturile in note de virtuozitate. Auteil si Depardieu dau credibilitate maxima eroilor interpretati si alaturi de acestia, performanta intregii distributii este memorabila: de la figura incrancenata si daltuita parca in piatra a lui Daniel Duval, la lacrimile stapanite din greu din ochii lui Francis Renaud, de la alunecarea in lasitate a lui Andre Dussolier, la frumusetea si devotamentul Valeriei Golino,   de la raceala si in final determinarea Catherinei Marchal, pana la bucuria revederii inca frumoasei eroine din Fantomas, Mylene Demongeot. O distributie perfecta Si bineinteles, un rol si-a rezervat si Oliver Marchal, rolul lui Christo, barbatul lui Manou (Demongeot), cel care intr-o viata de 46 de ani, 18 ii petrecuse in inchisoare.

Puterea acestui film este data si de imaginea deosebita a lui Denis Rouden, care impreuna cu coloana sonora, creaza o atmosfera tensionata si sumbra intr-un Paris umed si intunecat (nu am observat nici o raza de soare si nicio pata colorata vesel de-a lungul filmului). Decupajul figurilor actorilor, prim planurile fetelor acestora subliniaza bogatia starilor eroilor interpretati. Ii privim in ochi pe actori si participam la emotia acumulata in actiunea trepidanta.

Daca nu ati vazut inca acest film, mai aveti timp. Important este insa, sa nu il ratati!

Nota: 9.5/10

Articole similare

Copilul, sistemul şi societatea – System Crasher (2019), un film de Nora Fingscheidt

Tudor-Costin Sicomas

Un barbat intra in camera, de Nicole Krauss

Delia Marc

Războaie între generații: Le choix des armes (1981)

Dan Romascanu

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult