„Tintin au pays des soviets” (Tintin în ţara sovietelor), de Hergé
Casterman, Paris, 1929
Ce mod ciudat si atipic de a-si face intrarea pe scena mare a controverselor culturale dar si politice a ales, intenţionat sau nu, este o altă poveste, Hergé, pseudonimul artistic al lui Georges Prosper Remi[], personalitate complexă a culturii belgiene, născut la 22 mai 1907 in localitatea belgiana Etterbeek şi mort la 3 martie 1983 la Woluwe-Saint-Lambert! Devenit redactor-şef al ziarului Le Vingtième Siecle al cărui director şi proprietar era abatele Norbert Wallez, Georges Remi a primit sarcina de serviciu de a crea un personaj de bandă desenată menit a arăta tinerilor belgieni realităţile deloc atrăgătoare din URSS. Tintin în ţara sovietelor[1] este primul volum dintr-o lungă serie de albume de benzi desenate intitulată Aventurile lui Tintin scrisă şi desenată de Hergé care a avut un mare succes internaţional (mai ales în spaţiul francofon). Personajele principale sunt Tintin, un reporter plecat în lume pentru a o descoperi şi Milou, fox-terrier-ul său. Benzile desenate, aparent atât de nevinovate!, au apărut într-o primă formă în suplimentul pentru tineri al ziarului belgian Le Vingtieme Siecle (supliment intitulat Le Petit Vingtième ) între 10 ianuarie 1929 – 8 mai 1930, iar începând cu 26 octombrie 1930 fiind preluate şi de publicaţia Coeurs Vaillants. Hergé s-a inspirat din benzile desenate americane fiind considerat unul din părinţii BD-ului european.
Pentru că Hergé nu a vizitat niciodată URSS el s-a inspirat din volumul scris de Joseph Douillet, consulul regatului Belgiei la Rostov pe Don “Moscou sans voile”. Mai multe scene redate de diplomatul belgian în acea cartea se regăsesc transpuse/preluate de Hergé în albumul său sub forma unor peripeţii prin care eroul nostru, Tintin, trece cu bine. Mai târziu, Hergé avea să mărturisească :eram angajatul unui ziar, aveam o poziţie superioară redactorului iar redactorul era superior reporterului. Iar reporterul era marele călator al epocii pentru că atunci trăiam în febra călătorilor care parcurgeau lumea cum era Kessel. Am dorit să fac din Tintin un reporter de ziar care voia să călătorească. Iar pentru prima călătorie, mi s-a părut foarte important, am ales acea ţară de unde ajungeau la noi ecouri terifiante şi, adesea, contradictorii, Rusia Sovietelor.
Subiectul cărţii este destul de simplu: Tintin, ziarist de investigaţie, este trimis în URSS pentru a scrie un reportaj la faţa locului. Un fapt de-a dreptul banal într-o democraţie, ştim bine, se poate transforma într-o aventură periculoasă într-o ţară dominată de un sistem totalitar. Puterea sovietica nu este prea încântată de venirea lui Tintin, poate pentru că el nu fusese cumpărat, precum alţi reprezentanţi ai vestului, de aceea doreşte să-l lichideze chiar înainte de a pune piciorul în URSS. Un agent secret sovietic urcă în acelaşi tren în care se află Tintin, amplasând o bombă care, detonată, deraiază în Germania trenul însă nu reuşeşte să-l ucidă pe Tintin care este arestat de autorităţile germane. Acuzat de terorism, Milou îşi salvează în ultimul minut stăpânul iar cei doi ajung în cele din urmă în ţara sovietelor. Doar pentru a trece din aventură în aventură, pentru a ţine cititorul ziarului cu sufletul la gură şi a-l face să cumpere şi ediţia următoare, căci GPU doreşte să-l lichideze pe curajosul reporter belgian. Ajuns la Moscova, rămâne celebră remarca lui Tintin care, observând decadenţa oraşului, spune “Dintr-un oraş magnific cum era Moscova, iată că sovietele au transformat-o într-o mocirlă infectă.” Plimbându-se pe străzile capitalei, Tintin observă o lungă coada la care stau copii scheletici. Se întreabă şi-şi răspunde “Ce este aceasta coada la care stau aceşti copii? Ah, aşa se distribuie pâinea gratuită săracilor din Moscova. Ia să vedem cum funcţionează!”
Apropiindu-se pentru a cerceta îndeaproape, Tintin şi Milou descoperă că pâinea se acorda doar comuniştilor. Hergé nu scapă nici acest prilej pentru a scrie “încă una din plăgile Rusie de astăzi: aceste bande de copii abandonaţi care mişună prin oraşe şi la ţară trăind din cerşit şi furat’. Până şi Milou este mişcat căci îi scapă un “bieţii puşti.” Un copil care nu este comunist este îmbrâncit şi lovit cu cizma de zbirul care distribuie pâinea gratuită fapt ce-l emoţionează pe Milou care îi dă o lecţie de umanitate (!), şterpelind de sub nasul brutei o franzelă pe care o oferă celui lovit. „În Rusia şi în Ucraina, numărul ţăranilor care au căzut victime deschiaburirii este estimat între 5 şi 6 milioane: spoliaţi, arestaţi, deportaţi, chiar executaţi şi lăsând în urma lor zeci de mii de orfani şi persoane fără adăpost care cerşesc sau se prostituează.”[2] La această realitate face referire şi scena rurală a aventurilor lui Tintin în raiul sovietic.
Arestat de nenumărate ori, Tintin scapă mereu. La Moscova cei doi eroi se cazează la un han însă nici aici nu sunt lăsaţi în pace de GPU care perseverează dorind să-l aresteze pe Tintin. Agentul GPU este pus pe fuga de Milou. Tentativa de arestare este dejucata de Tintin care se deghizează în fantomă fapt ce-l pune pe fugă pe agentul poliţiei secrete (dominat de o rămăşiţă de obscurantism anterevoluţionar). A doua zi, Tintin şi Milou se plimbă prin oraş descoperind, cu uimire, o adunare electorală! Tintin şi căţelul său se apropie pentru a observa de aproape derularea procesului electoral. La tribună, trei comunişti îmbrăcaţi în uniforme militare. Cel din mijloc informează adunarea de existenţa a trei liste electorale, una fiind cea comunistă. În următoarea scenă, cei doi comunişti fioroşi care-l flanchează pe Şef au aţintite asupra electoratului, în fiecare mână, câte un pistol ameninţător. Replica Şefului este ilara “Cine se opune listei comuniste să ridice mâinile în aer ! Nimeni? Atunci proclam lista comunistă adoptată în unanimitate!” Acest episod este preluat cu exactitate de Hergé din volumul consulului belgian.
Arestat de autorităţi, Tintin este dus într-o temniţă unde un ofiţer în costum îi face următoarea propunere “vă oferim o sută de mii de ruble dacă vreţi să faceţi parte din GPU. Dacă nu acceptaţi vă împuşc. Vă dau trei minute de gândire” Milou îşi salvează şi de această dată stăpânul. Aluzia la spionii sau agenţii de influenţă ai Sovietelor din Occident, cumpăraţi pentru sume însemnate, sunt străvezii. Tintin, având deosebitul talent de a-si baga nasul peste tot (unde nu-i fierbe oala, am spune noi, românii) descoperă o datcha[3] bântuită (!) fapt ce nu-l impresionează pe eroul nostru care este din nou prins de un gardian sovietic pentru că în acea datchă se aflau îngrămădite bogăţiile pe care Lenin, Troţky şi Stalin le sustrăseseră popoarelor sovietice. Tintin este condamnat la moarte căci cunoscătorul unui asemenea secret nu putea fi lăsat în viaţă dar scapă în mod miraculos.[4]
Chiar dacă alte peripeţii ale lui Tintin în ţara sovietelor par a fi aproximative, uneori naive (nu trebuie să uităm că Hergé se adresează copiilor şi tinerilor!) mesajul rămâne autentic, nu departe de adevăr (uneori mult mai grozav chiar decât scenele imaginate de autorul belgian) scena în care Tintin şi Milou descoperă modalitatea prin care propaganda sovietică îi înşeală pe vizitatorii naivi din Occidente este remarcabilă. Acurateţa ei este dovedită de studii ulterioare. Hergé ni-l înfăţişează pe Tintin după ce scapă dintr-o nouă ambuscadă a GPU (eh, bien!!Nous l avons echappé belle). Milou are un comentariu caustic “Mai bine rămâneam la Bruxelles” însă dacă ar fi rămas acolo nu ar fi descoperit funcţionarea la capacitate maximă a turnătoriilor şi oţelăriilor sovietice. În cadrul următor este redată scena în care un bolşevic explică unui grup de comunişti englezi faptul că “în ciuda zvonurilor din ţările burgheze, uzinele noastre funcţionează la capacitate maximă”.
Grupul credul, format din patru englezi are doar cuvinte de admiraţie pentru industria sovietică (Beautiful, very nice). Reporterul Tintin are o bănuială, totuşi, uzinele funcţionează prea intens, la capacitate maximă, de ce? Deschizând uşa uneia descoperă un muncitor care arde paie pentru a oferi furnalelor un fum înecăcios iar altul loveşte cu două ciocane o tablă pentru a-i înşela pe oaspeţii străini oferind iluzia unor linii de producţie. Milou remarcă înţelept “este fără îndoială o formaţie rusească de jazz.” Tintin oferă şi o explicaţie “iată cum îi păcălesc Sovietele pe nefericiţii care încă mai cred în paradisul roşu.” Milou are însă o altă preocupare, terre a terre, nu-şi mai aduce aminte când a mâncat ultima oară. [5] Jea François Revel remarca în volumul La Grande parade faptul că “există în fiecare societate, inclusiv în societăţile democratice, un procent important de bărbaţi şi femei care urăsc libertatea – şi, în consecinţă, adevărul. Aspiraţia de a trăi într-un sistem tiranic, atât pentru a participa la punerea în practică a acestei tiranii sau pentru a o suporta, este una din acuzele fără de care este imposibil de înţeles venirea la putere şi durata regimurilor totalitare în ţări printre cele mai civilizate precum Germania, Italia, China sau Rusia de la începutul secolului al XX-lea, Rusie care nu era deloc naţiunea de sălbatici descrisă de propaganda comunistă”[6]
(va urma)
[1] Hergé, Tintin au pays des soviets, Casterman, Paris, 1929.
[2] Dicţionarul comunismului, coordonator Stephen Courtois, POLIROM, Iasi, 2008.
[3] Casa de vacanţă.
[4] Pag.100
[5] pag.25-26
[6] La Grande parade, pag.97-98
1 comment