Carti Carti de istorie Recomandat

The New Russia, de Dorothy Thompson (III)

The New Russia, de Dorothy Thompson
New York, Henry Holt and Company, 1928

Prima parte aici, a doua parte aici.

Curajoasă, se aruncă şi într-o analiză a economiei Uniunii Sovietice încercând să descâlcească încurcatul ghem al statisticii sovietice şi, ştim bine, nimic nu este mai nesigur intr-o tara comunista decât cifrele (procentele care de-formează statisticile). Punctul ei de vedere era influenţat de sistemul capitalist de unde venea astfel încât folosirea termenilor de solvent, faliment nu poate decât sa para amuzanta în condiţiile unei economii etatiste care pur şi simplu abolise principiile economiei capitaliste, semnându-şi singura condamnarea la sufocare. Capitolul al şaptelea din cartea lui Dorothy Thompson, Psihoza războiului,[1]este unul dintre cele mai interesante căci autoarea realizează o anatomie destul de exactă a regimului totalitar comunist. Să nu uitam nici un moment ca aceasta analiza a fost făcută în anul 1927 fiind publicata in anul următor. De aceea este cu atât mai lăudabilă condamnarea terorii.

„Teroarea are la dispoziţie mijloace înspăimântătoare. Se fac arestări în miez de noapte, se intra in case percheziţionându-le în căutarea de probe incriminatorii, lăsându-le cu susul in jos. Teroarea folosita de regim împotriva populaţiei se extinde chiar si asupra membrilor Partidului Comunist. Aduce aminte de Inchiziţia Evului Mediu.(…) Fiecare redactează anual un raport despre colegii săi. În plus, fiecare ambasada sovietica are in personalul sau un membru al O.U.G.P.; nici măcar ambasadorul nu ştie cine este. Întreaga administraţie nu este decât un amplu sistem de spionaj”. Aceasta duce la ceea ce a inculcat regimul comunist peste tot unde a fost implementat (şi în România): frica de răspundere. „Fiecare se teme pentru slujba lui, să nu facă vreo prostie iar rezultatul este ca funcţionarul mediu prefera să nu facă mai degrabă nimic decât sa face ceva greşit. El este un sclav, un sclav al unui sistem ubicuu si inuman.”[2]

Thompson descrie o societate militarizata, aflata pe picior de război (care război civil oricum nu se terminase de mult timp). O astfel de stare de continua beligeranta era justificata si normala in societăţile comuniste, războiul cel mai înverşunat ducându-se mai degrabă în interiorul propriei tari căci elementele contrarevoluţionare şi duşmane trebuiau lichidate, nu? Un pretext excelent pentru a extrage coloana vertebrala a ţărilor cucerite. „Contrarevoluţia invadatorilor din străinătate este justificarea sovietelor pentru a menţine o imensa structura OGPU, poliţia militară secreta cu curţile ei marţiale, agenţii ei provocatori, anchetele încrucişate, arestările in miez de noapte si ocazionalele şi înspăimântătoarele execuţii, sentinţe la exil şi toate activităţile revoluţionare nelegale care, menţinute, fac absurda pretenţia regimului comunist precum ca cetăţenii Rusiei trăiesc intr-un stat stabil. Rusia de acum este unul dintre cele mai militarizate state din lume si aceasta in ciuda dorinţelor sincere ale liderilor ei pentru o dezarmarea mondiala”[3] Chiar daca autoarea miroase paradoxul, se insela cand credea in dorintele „sincere” ale conducatorilor bolşevici, si, mai ales, ale lui Stalin.

Dorothy Thompson

In aceeasi linie a analizei cu introspectii psihologice remarcabile se înscriu si celelalte capitole si mai ales „Creând un nou tipar mental” si „Eros schilodit”. In primul Thompson se refera la încercarea comuniştilor de a spăla creierul unui întreg popor, evident, a acelei parti care nu fusese fie silita sa se exileze, fie executata sumar sau trimisa in Gulag si, mai ales, la nevoia imperioasa de a remodela psihicul copiilor pentru a-l face prizonierul regimului pentru eternitate căci comuniştii au avut (mai bine decât oricare alt regim politic) aceasta ştiinţa perversa de a perverti conştiinţa umană. Thompson o remarca cu exactitate „Niciunde in istoria moderna, nici măcar în Germania după Bismark nu a existat un efort mai concentrat din partea statului pentru a schimba prin educaţie nu numai mintea dar şi emoţiile poporului.”[4] Copii erau îndoctrinaţi, o ştim bine, prin prezentarea unei societăţi ideale in care era distractiv sa munceşti împreuna cu alţii, realitatea fiind izgonita cu brutalitate din imaginarul perfect al propagandei comuniste. Thompson menţionează numele unei anume Katja, cu care ar fi fost prietena, o adolescenta de 14 ani care avea in fiecare săptămâna cinci ore de pregătire politică. In schimb, educaţia să dădea rateuri la algebra sau franceza.

‚Fiecare şcoala are un colţ dedicat lui Lenin pe care elevii îl decorează. El este un constant exemplu. Nici o altă fotografie sau pictura cu el nu-l înfăţişează altfel decât îmbrăcat in haine muncitoreşti, cu o şapcă, o haina prăfuită şi nişte pantaloni uzati. In povestile despre el depanate la şcoala este foarte uman, plin de bun simt. Copii vorbesc despre el folosind sintagma tovarăşul Lenin”. Observând această transmutaţie, ziaristă americană conchide sec „Dumnezeul acestui stat ateu este Colectivitatea.”[5] Dar si „Pentru intelectualul care considera viaţă şi ideile dinamice, Rusia este o inchisoare mentala. Pentru ca Rusia crede ca a descoperit adevărul absolut.”[6]

Dorothy Thompson

În capitolul „Eros schilodit” autoarea, o ardentă susţinătoare a cauzei sufragetelor în Statele Unite[7]prezintă una din puţinele analize feministe ale situaţiei femeii şi feminităţii din raiul sovietic la zece ani de la instaurarea dictaturii bolşevice. Thompson descrie cu minuţiozitate soarta crudă a femeii care nu a fost eliberată din sclavia bărbatului (după cum ar fi fost cazul înainte de 1917) decât pentru a fi acaparată de sistemul sclavagist al statului sovietic, mult mai necruţător şi înăbuşitor pentru delicata natură feminină. „Comunismul a atacat asocierile sentimentale şi estetice ale dragostei. A încercat să reducă toate legăturile sentimentale doar la aspectul biologic în care satisfacerea dorinţelor sexuale nu este mai complicată şi mai puţin interesantă decât umplerea stomacului. Cineva care trăieşte la Moscova îşi dă seama încetul cu încetul că aceasta este o ţară din care frumuseţea a fugit. Rareori mai vede cineva o femeie frumoasă – într-o ţară cândva renumită pentru frumuseţea, inteligenţa şi farmecul lor. Nu pot accepta argumentul că frumuseţea este o chestiune de clasă, de selecţie sexuală a plutocraţilor sau aristocraţilor, că obiceiurile de îngrijire sunt apanajul condiţiilor burgheze şi că motivul pentru care sunt atât de puţine femei frumoase la Moscova este faptul că toate sunt de origine proletară sau rurală. (…) În orice adunare publică sau pe străzi se observă faptul că femeile sunt prost îngrijite, au pielea obosită şi fleşcăită, deseori palide – sub stratul de cosmetice care au început să fie folosite din nou – şi, fără îndoială ca aceasta se datorează condiţiilor materiale de viaţă.(…)Această frumuseţe interioară a femeii, mândria sexului provenită din cunoaşterea faptului că este iubită se pare că a pierit în noua societate din Rusia unde se pune numai accentul pe a face şi nu pe a fi (subl.n.), unde şcolile şi toate celelalte mijloace de influenţă conduc către diminuarea importanţei dragostei, unde Eros, una din cele mai importante puteri care a dus la dezvoltarea şi diferenţierea personalităţii individuale este considerat duşmanul statului, de sorginte burgheză.”

Scriitoarea americana îşi continuă interogaţiile „Cineva se poate întreba după ce a trăit ceva timp în Rusia dacă procesul nu ar putea fi numit mai degrabă sterilizare sau emancipare; dacă Rusia, simplificând Eros-ul şi rezumându-l la satisfacerea necesităţilor sexuale nu construieşte o societate mai ostilă decât oricare alta din lume faţă de tot ceea ce este esenţial femeii. (…) Femeia, adusă la acelaşi nivel cu bărbatul, este de-feminizată.”

În ciuda unor remarci inexacte, a unor judecăţi eronate (Thompson laudă procesul de modernizare a mediului rural întreprins de către puterea comunistă insa trebuie adăugat ca peregrinările sale au avut lor către sfârşitul perioadei NEP) cartea pe care a scris-o ziarista americana poate fi data oricând drept exemplu de analiza judicioasa, raţională si nemiloasa cu un regim care nici măcar nu ajunsese la apogeul criminalităţii sale. In fata unui prezumtiv tribunal al istorie, Thompson nu ar avea ce-si reprosa. Intr-adevar, “dupa cum prevăzuse Willi, Thompson a ajuns, într-adevăr, cel mai important ziarist antifascist american din generaţia ei, dar a devenit în acelasi timp, si o anticomunista convinsa si bine informata, intr-un interval infiorator de scurt.”


[1] The War Psychosis

[2] Pag. 188

[3] Pag. 170-171

[4] pag. 215

[5] pag. 219

[6] pag. 256

[7] O ampla miscare civica prin care se incerca obtinerea de catre femei a unor drepturi politice egale cu cele ale barbatilor

Articole similare

Revista presei culturale (3 – 9 ianuarie 2014)

Jovi Ene

Din trecut, de Constantin C. Giurescu

Jovi Ene

Pe drumul hârtiei, de Erik Orsenna

Jovi Ene

1 comment

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult