Carti Carti de istorie Recomandat

The New Russia, de Dorothy Thompson (I)

The New Russia, de Dorothy Thompson
New York, Henry Holt and Company, 1928

Vastul nou santier sovietic a atras-o si pe fiica unui pastor metodist american, Dorothy Thompson, una din cele mai influente si cunoscute femei din Statele Unite din prima jumatate a secolului trecut. Dupa studii universitare in cadrul Universitatii Syracuse din statul New York, Dorothy Thompson a ales sa se dedice unei cariere de jurnalist independent, desemnata in spatiul anglofon si nu numa cu sintagma de free-lancer. Ajunsa in Europa la inceputul anilor 1920 ea a publicat in presa din Statele Unite nenumarate articole, reportaje si interviuri despre Vechiul Continent care se afla într-o continuă ebluţiune. Thompson a fost ultimul ziarist cu care a vorbit liderul partidului irlandez republican Sinn Fein Terance MacSwiney înainte de a muri într-o închisoare britanică din Irlanda. Treptat a devenit interesata si de spatiul germanofon, ajungând corespondentul la Viena al publicatiei Public Ledger din Philadelphia iar după 1927 al importantului ziar The New York Post in capitala Germaniei.

A devenit fluenta in germana fapt ce i-a usururat misiunea de a-i lua in 1931 un interviu lui Adolf Hitler. Datorita remarcilor sale antinaziste a fost primul ziarist expulzat din Germania în 1934. cariera sa plian de succes a continuat si dupa cel de al doilea razboi mondial fiind considerata de multi prima doamna a jurnalsmului american. Puterea acestuia era ata de insemnata incat in anul 1939 revista Time a desemnata-o ca cea de a doua cea mai influenta femeie din America dupa Eleanor Roosvelt. Mai usor trecuta cu vederea este experienta comunista pe care a avut-o Thompson in anul 1927 in Uniunea Sovietica. Interesul aparatului de propaganda sovietic fata de Thompson s-a manifestat inca din anul 1926 cand aceasta l-a intalnit la Viena, in timpul unei petreceri si s-a indragostit de scriitorul american Sinclair Lewis. Amandoi reprezentau o prada de vis pentru sovietici. “În 1926 Dorothy Thompson avea ceva absolut irezistibil. Era o tânără plină de nerv, isteaţă, cu ceva din prospeţimea şi curiozitatea unei reportere de modă veche, cu mult vino-ncoace şi cu capacitatea de a scoate la lumina dedesubturile fiecărei poveşti, insistând să înţeleagă într-adevăr evenimentele. Dar această capacitate simplă se putea citi şi în cheie majoră. Mai întâi de toate, Dorothy Thompson era extrem de inteligentă. Articolele sale făceau dovada unui simţ stilistic înnăscut, ce depăşea cu mult cerinţele obişnuite ale ziaristicii, şi era binecuvântată cu un talent de a nu se lăsa distrasă de la interesul său constant pentru realitate. Ca fiică de predicator, părea un analist înnăscut al puterii, al politicii şi al evenimentelor.” [1]

Dorothy Thompson in Time

Celebrul Willi Munzemberg a mirosit imediat potenţialul propagandistic al acestei uniuni cu mare potenţial mediatic, astfel încât le-a propus rapid o călătorie tematică, de convingere de tipul All Inclusive in Uniunea Sovietica. Daca iniţial indragostitii au acceptat, ulterior Sinclair Lewis a declinat oferta lăsându-si iubita sa se îmbarce singură în această aventură pe care temerara Dorothy nu a refuzat-o. Trei săptămâni mai târziu Sinclair nu a mai răbdat distanţa care-l separa de Dorothy şi a ajuns şi el la Moscova. “A fost primit cu o petrecere de zile mari, data in cinstea lui. Autorul Străzii principale s-a deplasat prin Rusia sufocat de laude, banchete, adulaţia mulţimii si promisiunea unor ediţii in tiraje uriaşe.”[2] Se pare ca numai alcoolismul şi neglijenţa lui Sinclair l-a împiedicat pe acesta sa-si distrugă prestigiul literar printr-o cauţionare a stalinismului după modelul patentat de Romain Rolland. În mod sigur şi debutul editorial al soţiei sale, Dorothy Thompson, care a avut loc în 1928 cu volumul „The New Russia[3], carte pe care a citit-o l-a făcut să ezite pentru că, spre dezamăgirea celor care sperau intr-o pervertire al spiritului său critic, volumul se dovedeşte o sinteză analitică destul de precisă (chiar foarte precisă dacă ne gândim că a fost scrisă la zece ani de la instaurarea regimului bolşevic!).

Chiar dacă tonul general este destul de simpatetic cu eforturile comuniştilor de a moderniza societatea rusa, in punctele esenţiale Thompson este necruţătoare denunţând un spectru larg de practici, obiceiuri căci Thompson, spre deosebire de mulţi alţi tovarăşi de drum nu descrie neapărat locurile vizitate cu întreaga tematică (kolhoz model, fabrica model, şcoala model) ci reda analize societale, observând cu acurateţe maxima bolile care ameninţau să contagieze lumea liberă. Despre sufocarea culturii ziaristul american scrie “Spiritul bolşevismului nu pierde nici o ocazie pentru a-si predica doctrina şi a oferi o lecţie şi nu lăsa în pace teatrele săturându-le pana la ingretosare cu propaganda.” Care sunt tematicile interzise? Cei care au trăit în Est le ştiu prea bine “Dragostea romantică în cea mai pură formă nu este considerată un subiect care merită atenţia unor cetăţeni ai unui stat comunist, ce nu au timp de pierdut cu astfel de fleacuri; piesa de teatru despre sex este necunoscută în Rusia modernă. (…) problematica sufletului individual şi a autorului său este de asemenea scoasă în afara legii.” Ce mai ramane? Ce este permis? Ce este înălţător şi mobilizator, fireşte. “Revoluţia, cu toate conotaţiile sale patriotice şi naţionaliste care s-au dezvoltat din ea; eroismul, sacrificiul pentru naţiune şi clasă, conştiinţa solidarităţii cu clasa muncitoare; suferinţa comună; marile aventuri ale noilor idei; viitorul măreţ al epocii maşinii. Acestea sunt temele noului teatru rusesc. Au trecut zece ani de la revoluţie dar niciunde in lume ca pe scenele din Moscova nu este prezenta atât violenta (…) Rusia nu vrea ca cetăţenii ei să uite Revoluţia. Foloseşte orice prilej pentru a o ţine în viaţă.”[4]

Thompson s-a interesat de viaţa culturală din Uniunea Sovietică din perioada N.E.P. Esenin tocmai se sinucisese iar autoarea americană pune acest eveniment pe dezamăgirea lui faţă de diferenţa între idealurile măreţe ale Revoluţiei si situaţia grea de după. Discuta cu reprezentanţi ai noii arte socialiste spre a afla ca unul propune ca întreaga colecţie de picturi postimpresioniste furată de statul sovietic din locuinţele particulare ale claselor exploatatoare (tablouri de Matisse, Picassos, Gaugain) ar fi trebuit vândută pentru că “noi avem nevoie de o revoluţie mentală; o revoluţie a gustului” iar alt extremist propunea, nici mai mult nici mai puţin, interzicerea tipăririi cărţilor, o practică burgheză, o idee individualistă pentru că “ziarul este adevărata literatură a vremurilor noastre. Literatura modernă ar trebui să fie scurtă şi anonimă. Cum altfel vom dobândi un adevărat colectivism mental?”[5]

Dorothy Thompson

Reporterul american nu trece cu vedere nici tăvălugul revoluţionar care a trecut peste burghezia rusă „În aceşti ultimi zece ani, Rusia a  distrus, exilat sau redus la cea mai neagra mizerie reprezentanţii civilizaţiei anterioare aşa ca Rusia urbana nu mai cunoaşte buna dispoziţie burgheza de altădată.” Iar aceasta duce la mari complicaţii pentru vizitatorul străin care, dacă nu vorbeşte limba rusa,  nu are mari probleme in a găsi o modalitate de a se înţelege cu funcţionarii cailor ferate de la birourile de informaţii, cu vânzătorii de la casele de bilete ‚nu vei găsi pe nimeni care să vorbească engleza, franceza sau germana.”

Dorothy Thompson, spre deosebire de marea majoritate a călătorilor deveniţi mai mult sau mai puţin tovarăşi de drum s-a afundat cu un spirit cercetător destul de necunoscut epocii şi materiei studiului in descoperirea adevăratei feţe a comunismului, trecând peste faţada poleita si ajungând la miezul problemei. E drept, situarea temporala a calatorie sale i-a fost favorabila căci in 1927 Uniunea Sovietica inca era in scurtul interval de respiro numit NEP dar chiar si aşa, Thompson descrie numeroasele disfunctionalitati ale societatii sovietice. Iubeşte detaliile si este interesata de felul cum trăiesc oamenii simpli. Iar aceştia se cam înghesuiau în spaţii locative insuficiente, în ciuda confiscărilor imobilelor nobilimii sau burgheziei ruse. “Colectivizarea vieţii casnice a fost un eşec total. Guvernul o ştie de aceea construieşte cât de rapid poate, apartamente cu două, trei patru camere după model german sau american; ultimul lucru care poate fi pus la comun este, se pare, nevoia stomacului. În materie de bucătărie toţi oamenii sunt individualişti.”[6]

Descrie cu acurateţe suprapoluarea dar şi atmosfera irespirabila din aceste locuinţe, conflictele care apăreau, lipsa de intimitate pentru cele mai modeste nevoi umane dar si supravegherea constantă la care erau supuşi locuitorii acestor imobile “Un apartament cu zece camere care găzduia înainte o familie cu cinci membri, poate fi locuit acum de cinci sau mai multe familii. Experienţa a demonstrat că principiul proprietăţii private a tigăii pentru gătit nu poate fi distrus.” “Micii tirani ai Rusiei sunt comitetele de scară ale acestor case suprapopulate. Dacă un comunist trăieşte în casă atunci, în mod firesc, face parte din acest comitet iar unul dintre membrii comitetului este informator al O.G.P.U. Comitetul decide de către cine sunt ocupate camerele, aplanează conflictele care sunt aprige şi numeroase, stabileşte cuantumul chiriei în funcţie de clasa din care face parte persoana respectivă de aceea un străin sau un comerciant poate plăti mult mai mult pentru acelaşi spaţiu decât un muncitor, colectează banii de chirie, pentru apă, gaze şi are grijă de reparaţiile imobilului.”[7] Thompson menţionează că numărul delapidărilor din aceşti bani cât timp a stat ea în URSS era de 3000 doar pentru Moscova ! Daca libera exprimare a unor puncte de vedere politice era foarte riscantă chiar şi în perioada NEP în schimb libertatea economică permitea “unor magazine private să comercializeze diverse bunuri precum haine, articole industriale mici şi alte bunuri pentru casă. Aceste magazine sunt impozitate mai dur decât cooperativele, li se acorda spaţii comerciale in condiţii mai puţin favorabile şi se află la marginea legalităţii. Cu toate acestea, proprietarii lor fac o groază de bani. Singura explicaţie a acestui fapt este lipsa de bunuri şi foametea după ele. În faţa magazinelor de stat şi a cooperativelor de multe ori pot fi văzute cozi uriaşe; în orice zi a săptămânii întregul stoc de galoşi, haine vătuite sau bocanci poate fi epuizat într-o clipă.”[8]

(va urma) 


[1] Stephen Koch, Sfarsitul inocentei Intelectualii din Occident si tentatia stalinista Editura Albatros& Universal Dalsi, Bucuresti, 1997 pag. 287

[2] Ibidem pag.293

[3] New York, Henry Holt and Company

[4] Op. cit., pag.27-28

[5] Op. cit., pag.69-70

[6] pag.16-17

[7] pag.19-20

[8] pag. 22

Articole similare

Le vertige. Chronique des temps du culte de la personalité, de Evghenia Guinzbourg (I)

Codrut

Pogromul de la Iași, de Radu Ioanid

Delia Marc

Stasiland. Povești din spatele Zidului Berlinului, de Anna Funder

Jovi Ene

1 comment

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult