Carti Carti de istorie Recomandat

The New Russia, de Dorothy Thompson (II)

The New Russia, de Dorothy Thompson
New York, Henry Holt and Company, 1928

Prima parte aici.

Spre deosebire de alţi calatori mai mult sau mai puţin înregimentaţi, lui Dorothy Thompson i se păreau suspecte şi hotelurile din Moscova in care erau găzduiţi străinii si in care a stat si ea. “În mod repetat mi s-a spus ca portarii hotelurilor care găzduiesc străini sunt agenţi ai O.G.P.U. Poţi sa-ti laşi in camera de hotel banii, bijuteriile si chiar cele mai personale documente. Prietenii mei din corpul diplomatic m-au asigurat că acestea din urmă vor fi toate citite iar in cazul meu daca a fost cazul, au fost puse înapoi cu o exactitate remarcabilă. Hotelurile sunt administrate de Sovietul Moscovei care se pare că şi-a ales angajaţii mai degrabă în funcţie de vederile lor politice decât aptitudinile lor de a întreţine un hotel.” Idealurile înălţătoare ale Revoluţie au lăsat loc meschinăriei. “Revoluţia a transformat oamenii obişnuiţi în zei; după consumarea ei, se ceartă ca înainte, fiecare pentru micile lui avantaje. Lupta pentru supravieţuire a scos la suprafaţă cele mai urâte instincte; competiţia a continuat, redusă la un nivel incredibil de mic datorită proletarizarii întregii societăţi. În locul unei birocraţii teroriste şi meschine a regimului ţarist, o tiranie a oamenilor mici care se credeau importanţi, a venit o alta birocratie la fel de meschina si terorista. Orice mitocan ambiţios care lingea un creion, orice nemernic care odată, în vâlvătaia Revoluţiei a ţinut un discurs sau a scris vreun manifest şi-a croit drumul până la vârful societăţii drept purtator de cuvânt sau interpret al clasei muncitoare”[1]

Fascinat este faptul că toate aceste condiţii deplorabile au fost reproduse cu minuţiozitate în spaţiul unde Uniunea Sovietica si-a impus dominaţia după cel de al Doilea Război Mondial. Motivaţia este diversa. Distrugerea celulei de baza, a familiei a reprezentat unul dintre cele mai absurde si ambiţioase deziderate comuniste căci se pleca de la ideea ca familia este o reminiscenta burgheza. Sădirea îndoieli chiar si intre tata si fiu, soţ si soţie nu putea decât sa ajute menţinerea regimului totalitar.

Dovedind un acut simţ analitic demn de ştiinţele politice contemporane, Dorothy Thompson face şi o descriere amănunţita a alambicatului sistem politic oficial al Uniunii Sovietice, o imensă mascaradă fără nici un fel de putere reala,  care dorea să instituie un fel de democraţie originala anti-democratică (prin care membrii PCUS aveau iluzia de a controla maşinăria) insa cercurile concentrice de putere nu reuşesc sa o impresioneze pe autoarea americana care condamna o mulţime de aspecte de la subreprezentarea taranilor (săraci căci kulacii nu aveau voie oricum sa ia parte la circul „democratic” sovietic), totuşi o clasa aliata cu clasa muncitoare de la oraş,  pana la iluzia ca republicile unionale ar avea libertatea de a  parasi structura federala in ciuda dreptului teoretic stipulat in Constituţie. Celulele comuniste „stau la baza unuia dintre cel mai uimitor sistem de spionaj politic. (…) Aceste milioane de membrii răspândiţi în celule în întreaga Rusie sunt oameni căliţi. Credinţa lor în cauză este deasupra oricăror interese personale iar supunerea lor fata de ordine este absoluta fiind dovedita încontinuu iar fiecare deviere de la ea pedepsita. In interiorul unei ţări analfabete, needucate care a fost lipsită de orice altă conducere, ei reprezintă o clasă elitistă; un corp disciplinat  care se mişcă cu o precizie prusacă, conştienţi de ţel şi stăpâniţi de o credinţă de nestrămutat care seamana mai mult cu o credinţa religioasă decât cu un crez politic. ”[2]

Dorothy Thompson

Chiar dacă ziarista americană exagerează calităţile Partidului[3], imaginea oferită este destul de exactă. După o expunere concisa a sistemului de conducere al Sovietelor autoarea emite concluzia că dictatura proletariatului nu era decât dictatura unui partid, enunţ care ni se pare banal astăzi dar care era exotic atunci, în lumea anglo-saxonă. „Acest partid crede cu fanatism că este un fel de Moise a cărui menire este să conducă proletarii din Rusia – şi din întreaga lume – din sălbăticia unei gândirii confuze şi unor acţiuni prudente către Tărâmul Promis al colectivismului. Cuvintele de pe tăbliţele de piatră vin de la Marx dar spiritul care le inspiră vine de la Lenin. Fără spirit, aceasta organizaţie, indiferent cât de bine este concepută, ar fi cedat de mult timp.”[4]Thompson recurge la paralela între mişcarea comunistă şi cea creştină ceea ce uneori pare forţat având în vedere tot ceea ce le separă căci una este o doctrină a iubirii iar cealaltă a urii.

Relevant pentru abordările timide de la începutul perioadei de fermecare, Thompson relatează cum a fost abordată de un binevoitor în timpul marii parade militare prilejuită de împlinirea unui deceniu de la momentul fondator al regimului sovietic, Revoluţia din Octombrie. Persoana respectivă, probabil un agent al OGPU, vorbea limba germană şi s-a oferit să-i traducă autoarei discursurile rostite de notabilităţile sovietice, ba mai mult, auzind că nu este comunistă şi nici tovarăşă de drum a încercat să o convingă de supremaţia şi justeţea comunismului! Din paginile scrise de ziarista americană odată ajunsă în Statele Unite ne dăm seama cu uşurinţă că nu prea a reuşit. Descrierea regimului terorii este relevanta in acest sens. „O.G.P.U. are si o forţă armată formată din militari în uniforme. Aceştia sunt recrutaţi pe bază de încredere şi, am aflat de la oameni care trăiesc în Rusia, sunt probabil cei mai eficienţi şi incoruptibili oameni pe care-i are guvernul sovietic.(…) Cea mai mare parte a organizaţiei este invizibilă. Funcţionează prin intermediul agenţilor în civil formând cel mai extins şi secret serviciu care există în întreaga lume.”[5]Spre lauda ei, reporterul american şi-a dat seama că „străinul care vine în Rusia simte că este supravegheat de foarte aproape. Am observat că atunci când vorbeam cu cineva atât în şcoli cât şi în uzine sau birouri, invariabil, apărea altcineva pe lângă noi care se făcea ca munceşte altceva.”[6]

Dorothy Thompson

În capitolul „Leninismul: o reţetă puternică” Thompson mai degrabă încearcă cu disperare să găsească justificări pentru dictatura Partidului Comunist prezentându-i pe cei un milion de membri cât avea P.C.U.S. pe atunci, drept asceţi-anahoreţi ai comunismului în drumul către sfinţenie, spre deosebire de ceilalţi muritori din Rusia şi din lume (căci comunismul părea în epocă, următoarea etapa pe care omenirea ar fi trebuit s-o parcurgă) cărora, chipurile, abaterile/ păcatele le erau iertate pentru ca, firesc, nu erau comunişti si nu aveai cum sa aştepţi la mare lucru de la ei. „Această organizaţie a păstrat puterea în Rusia de un deceniu împotriva atacurilor, expediţiilor militare şi boicotului lumii şi, de bine sau de rău, a adunat şi adună atâta pasiune, devotament si energie în acest ţinut sleit încât trebuie găsită o altă explicaţie  mai satisfăcătoare decât faptul ca ruşii sunt docili iar bolşevicii necruţători, stăpânind mijloacele forţei. Puterea morală a bolşevismului este sursa unei incredibile puteri.”[7]

Regimul sovietic a ştiut şi să îşi teatralizeze condiţia, pozând într-o prima perioada in victima absoluta si nevinovata. De la secta religioasa a leniniştilor se aşteptă însăşi pogorârea raiului pe pământ. „Leninismul este mai mult decât un program politico-economic. Pentru ca nici un astfel de program scris din raţiune nu ar fi putut constitui un asemenea ordin de preoţi care, devotaţi ateismului aduc comunismului pasiune, disciplina, sacrificiu si spirit de abandon al oricărui drept individual al omului pe care numai  marile mişcări religioase le-au putut genera.”[8]Însă compararea misticii comuniste cu cea religioasa nu este fără fundament, Thompson intuieşte remarcabil substituirea conţinutului creştin cu cel bolşevic. Fervoarea rămâne aparent intactă, iar cultul lui Isus Hristos era înlocuit de cel al lui Lenin. „Partidul comunist din Rusia ca orice ordin, este foarte selectiv. Nu e nici urmă de democraţie în interiorul lui; este un partid al celor aleşi şi mulţi sunt chemaţi, putini sunt ales.”[9]

(va urma) 


[1] pag. 58-59

[2] pag.84

[3] Presupunând prin absurd că acesta le-a avut vreodată!

[4] pag.88

[5] Pag. 180-181

[6] Pag. 182

[7] pag.116

[8] pag.117

[9] pag.109

Articole similare

Raiul lui Wallace era chiar Kolîma!

Codrut

Gulag Voices, de Anne Applebaum (I)

Codrut

La umbra Paradisului în flăcări: Naufragiul Civilizațiilor, de Amin Maalouf

Carmen Florea

1 comment

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult