Carti Carti de istorie Recomandat

Tânărul Stalin, de Simon Sebag Montefiore

Tanarul Stalin”Tânărul Stalin”, de Simon Sebag Montefiore

Editura Polirom, Colecția Historia, Iași, 2015
Traducere de Justina Bandol

Grea, dacă nu imposibilă, este misiunea de a recenza cărţile lui Simon Sebag Montefiore despre Stalin, fie că vorbim despre tânărul Stalin[1] sau despre cel matur care transpare din Curtea Ţarului Roşu [2] (căci analizând destinul curtenilor lui Stalin, de fapt, istoricul britanic îl contemplă şi-l disecă tot pe Stalin, soarele în jurul căruia diverse „planete”, „sateliţi” sau doar „meteoriţi” ai nomenklaturii sovietice au avut diverse traiectorii, fluctuaţii şi deseori căderi abisale).

Scrupuloasa cercetare a lui Simon Sebag Montefiore, Tânărul Stalin, are marea calitate de a-l umaniza pe Iosif Djugaşvili (Stalin), pentru că noi, acum, avem legitima tendinţă de a-i diaboliza, fără a-i cunoaşte, pe cei doi mari tirani ai secolului trecut, Stalin şi Hitler. Ba chiar de a le respinge umanitatea, crezând că făcând astfel scăpăm de povara responsabilităţii. Să nu uităm ca, înainte de a fi monştri însetaţi de sânge, cei doi au fost oameni, au trăit, au sperat, au suferit, au iubit înainte de a ocupa poziţiile care i-au adus în prim planul istoriei. În acelaşi timp, istoricul britanic nu cade în cealaltă extremă, amintind frecvent crimele pe care le-a patronat maturul Stalin.

Se ştie foarte puţin că Iosif Djugaşvili provenea dintr-o familie georgiana destrămată. Tatăl său, Beso, era un croitor căzut în patima alcoolului care avea obiceiul de a-şi bate atât copilul, cât şi soţia, frumoasă Keke, mama lui Stalin. “Psihiatrii cred că violenţa face întotdeauna rău copiilor, şi cu siguranţă lui Stalin nu i-a insuflat dragoste şi simpatie faţă de semeni. Mulţi copii maltrataţi de părinţi alcoolici le copiază apoi comportamentul, ajungând să-şi bată ei înşişi soţia sau copiii, dar puţini sunt cei care devin nişte tirani criminali”[3]. Şi Adolf încasa bătăi de la bătrânul Alois Hitler, la fel de beţiv precum Beso. Tipic faţă de destinul oamenilor mari, care au brăzdat istoria, este punerea sub semnul întrebării a paternităţii lui Stalin. Chiar şi Stalin, mai târziu, avea o mare plăcere/slăbiciune, tipic caucaziană, de a împrăştia diverse zvonuri despre originea presupusului sau tată natutural, diferit de cizmarul Beso. Care ar fi fost ba şeful poliţiei din Gori, ba un preot. Se pare că, până la urmă, adevărul era mult mai banal: chiar era fiul tatălului sau Beso, fapt confirmat de un apropiat care-l cunoscuse şi pe Beso: „Pe măsură ce îmbătrânea, (Stalin) semăna tot mai mult cu el şi, când şi-a lăsat mustaţă, au devenit identici.”

Studiul lui Simon Sebag Montefiore ni se pare esenţial dintr-o altă perspectiva, poate puţin mai greu acesibilă la o primă vedere şi lectură. Stalin din anii 1930-55, cel care a ucis milioane de oameni (evident, nu direct, pentru că avea o aversiune pentru a comite crime cu propriile mâini preferând să-i pună pe alţii, ceea ce se va dovedi mult mai periculos), nu are cum să fie înţeles fără a studia cu mare atenţie chipul „tânărului Stalin”, perioada lui (de)formativă. Pentru că practic toate trasaturile caracteriologice ale tiranului Stalin s-au constituit/au apărut/s-au dezvoltat în cele două decenii care au premers momentul 1917. Şi aici trebuie incluse: manipularea şi cunoaşterea profundă a oamenilor, lipsa oricăror scrupule în vederea îndeplinirii Ţelului revoluţionar suprem, ingeniozitatea, cinismul, teatralitatea, indiferenţa suverană faţă de suferinţă pe care o provoca şi celor mai apropiaţi (mamei, ambelor soţii), cruzimea şi curajul de a risca, nu înainte de a analiza profund toate aspectele unei situaţii. Nu degeaba tocmai această cunoaştere profundă a vieţii criminale din Georgia avea să facă diferenţa atunci când Stalin a dorit să înlăture o pleiadă de intelectuali care-i erau superiori spiritual, dar pe care i-a căsăpit şi manipulat fără milă (Troţki, Zinoviev, Buharin etc.)

„Stalin crescuse în Caucazul întemeiat pe spiritul de clan; îşi petrecuse toată vârstă matură în subteranele clandestinităţii , mediu aparte, în care violenţa, fanatismul şi loialitatea erau principalele monede de schimb; se formase în jungla luptei neobosite, a dramelor şi presiunii constante; ajuns la putere, era o fiinţă rară-om al violenţei şi al ideilor totodată, expert în banditism, dar şi marxist habotnic, însă mai mult ca orice, încrezător în sine însuşi şi în calităţile sale intransigente de conducător, în care vedea singurul mod de a guverna o ţară aflată în criză şi de a transforma un simplu ideal într-o utopie reală.” [4]

Simon Sebag Montefiore
Simon Sebag Montefiore

Totuşi aproape eludata a rămas viaţa lui Stalin de dinainte de 1917, care se dovedeşte a fi aproape cea a unui şef de clan mafiot, caraterizata prin jafuri la drumul mare, falsificarea de bani, obţinerea de taxe de protecţie de la mai toţi industriaşii europeni (Rotschild, Nobel), care aveau investiţii majore în zona petroliferă a fostului oraş persan Baku şi chiar pirateria (atacarea navelor care transportau sume de bani penru că Lenin, în dulcele lui exil, avea nevoie de bani). Şi aceasta atât înainte de căsătoria cu prima lui soţie, Kato, cât şi după moartea acesteia de care Stalin poate fi învinuit în mod direct (ca şi în cazul celei de a doua, Nadejda, care s-a sinucis în 1932), căci fugind de represiunea ţaristă din Tibilisi, el a forţat-o pe Kato să trăiască în nişte condiţii grele, într-un oraş, Baku, sufocat de căldură şi o poluare teribilă, datorată câmpurilor petrolifere din preajmă. „Baku era o harababură de naţii, un amestec de sărăcie cumplită şi averi nemăsurate. Speranţa de viaţă era de numai treizeci de ani. Petrolul mustea peste tot. Copacii nu puteau creşte în atmosfera aceea toxică.[5] Kato a murit de tifos la numai 22 de ani, lăsându-i primul copil, pe Iakov.

Cartea lui Simon Sebag Montefiore poate fi citită şi ca un roman de aventuri. A înşirui toate acţiunile şi activităţiile lui revoluţionare este imposibil, măcar în spaţiul acestei recenzii, însă după ce a fost exilat de mai multe ori de autorităţile ţariste ale caror laxism pare incredibil acum în lumina Gulagului în 1913 acestea l-au luat în sfârşi în serios pe Stalin. Ultimul exil siberian al lui Stalin a durat totuşi patru ani de zile, petrecuţi de Stalin în condiţii destul de mizerabile în amontele fluviului Enisei, la Turuhansk, „un ţinut siberian obscur al nopţilor artice îngheţate, departe de orice urmă de civilizaţie”, în care temperatura ajungea de regulă iarna care dura opt-nouă luni şi la -60 grade Celsius, zona care va cunoaşte din plin grozăviile Gulagului. Care era meniul condamnaţilor? „Peşte, plăcinte, sturion, somon alb cu piure de cartofi, icre, caviar afumat.” Lui Stalin i se permitea să se plimbe peste tot, să vâneze, să pescuiască, să citească, să primeasca bani şi corespondenţă. Nu mai punem la socoteală aventurile amoroase de care a avut parte cu vârf şi îndesat.[6]

Măreaţa Revoluţie din octombrie 1917 de la Petrograd, aşa cum este descrisă de istoricul britanic, a fost mai degrabă o scenetă proastă de operetă. Le-a ieşit bolşevicilor doar pentru că guvernul provizoriu era încă şi mai şubred, prost organizat, condus de Kerenski. Amuzantă este cucerirea Palatului de Iarnă, sediul guvernului provizoriu, care a fost mitizată de propaganda bolşevică, transformată în momentul fondator al noului stat. În fapt, Palatul de Iarnă era apărat de 400 de cadeţi adolescenţi, de nişte cazaci care au plecat, dezamăgiţi şi de un batalion de şoc format din femei. Atât apărătorii, cât şi atacatorii bolşevici au dat însă de rezevele masive de vin al fostului ţar Nicolae al II-lea care avea vinuri chiar de pe vremea împărătesei Ecaterina a II-a. Ştim bine cât de mare este tentaţia bahică la ruşi. Practic nici măcar paznicii cramei nu au reuşit să scape de tentaţie, doar spărgea sticlelor şi butoaielor reuşind să domolească avântul alcoolic al trupelor, dar şi aşa, trecătorii au băut vinul din şanţurile de scurgere. Bombardamentul Palatului de Iarnă a fost atât de intens şi bine organizat încât doar 2 obuze l-au atins, provocând, e drept, groaza apărătorilor. Trupele bolşevice, după ce au pus stăpânire pe clădire… au început să prăde şi violeze.

Stalin nu a făcut parte din galeria liderilor bolşevici care s-au distins în aceste evenimente, dar trecutul lui revoluţionar şi apropierea de Lenin l-au dus în postura de a fi numit comisar al poporului pentru naţionalităţi, sub numele de I.V. Djugaşvili-Stalin: „Obscuritatea lui în 1917 avea să rămână întotdeauna o rană pentru acest om slab, costeliv, care a încercat să şi-o tămăduiască printr-un mincinos cult al personalităţii. De fapt, Lenin şi o serie întreagă de bolşevici din conducerea partidului îi apreciau de multă vreme competenţa şi lipsa de scrupule (..) Lovitura de stat decursese neaşteptat de uşor, dar lupta pe viaţă şi pe moarte pentru păstrarea puterii începuse imediat”[7] Pe 25 octombrie, comuniştii au preluat puterea în oraş, iar pe 27 deja interziseseră presa de opoziţie, iar pe 7 decembrie a apărut CEKA! „Când bolşevicii estonieni au propus lichidarea trădătorilor în primele zile ale revoluţiei, Stalin le-a răspuns imediat Ideea unui lagăr de concentrare este excelentă”. [8]

Stalin
Stalin

Istoricul are datoria să se întrebe de ce au apărut anumite personalităţi în anumite momente ale istoriei, iar Simon Sebag Montefiore răspunde scurt şi pertinent la această imensă dilema: de ce a apărut şi cum s-a propagat stalinismul? „Apariţia lui Stalin nu a fost niciodată inevitabilă. Inteligenţa, încrederea în forţele proprii, intensitatea intelectuală, talentul politic, credinţa în violenţă şi experienţa ei, iratibilitatea, spiritul răzbunător, şarmul, sensibilitatea, lipsa de scrupule şi de empatie, pur şi simplu ciudăţenia acestui om existau, categoric, dar ele aveau un spaţiu anume de manifestare. În 1917, Stalin şi-a găsit acest spaţiu. N-ar fi putut să acceadă la putere în nici o altă perioada a istoriei: aici a fost vorba de o sincronizare a omului cu momentul istoric. (…) Tirania lui a devenit posibilă numai graţie stării de asediu în care s-a aflat Rusia sovietică, fanatismului utopic al ideologiei sale cvasireligioase, machismului nemilos al bolşevicilor, spiritului sângeros al Marelui Război şi viziunii criminale a lui Lenin despre dicatura proletariatului.”

Nu pot să nu remarc laboriosul proces de realizare a acestei cărţi, bibliografia impresionantă, varietatea mărturiilor, multe dintre ele (dacă nu cumva majoritatea) provenind din Georgia natală, unde au fost descoperite de către istoricul britanic câteva jurnale intime ale celor care l-au cunoscut pe Soso (Stalin) în perioada adolescenţei sau zbuciumatei tinereţi şi care au supravieţuit în arhivele locale, în mod miraculos, Marii Terori şi anilor cultului personalităţii deşănţate, când orice referire deranjantă putea să-l coste scump pe cel care o emitea, indiferent cât de apropiat fusese de dictator. Au mai fost folosite interviurile cu rarii martori ai perioadei care au supravieţuit sau arhivele din Baku, Moscova, Batumi, pe lângă cele din Tibilisi, Gori, toate aceste mărturii scrise în georgiana sau azeră şi mai puţin în rusă. Un efort titanic pentru că volumul este rodul a zece ani de cercetări în douăzeci şi trei de oraşe în nouă ţări pentru a scrie o carte esenţială pentru a înţelege originea sistemului totalitar stalinist.

Puteți cumpăra cartea: Editura Polirom/Libris.ro/Elefant.ro/E-book.


[1] Editura Polirom, Iasi, 2015.

[2] Editura Polirom, Iasi, 2014.

[3] Op. cit., pag. 49

[4] Pag. 305.

[5] Pag. 175.

[6] Paradoxal, la bătrâneţe. Stalin devenise un pudibond absurd.

[7] Op. cit., pag 303.

[8] Ibidem.

Articole similare

O vară fără bărbați, de Siri Hustvedt

Jovi Ene

Istorie și literatură: ”Magellan”, de Stefan Zweig

Dan Romascanu

Balcanii. O istorie despre diversitate și armonie, de Andrew Baruch Wachtel

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult