Carti Memorii jurnale Recomandat

Axa lupului. Din Siberia până în India pe urmele evadaților din Gulag, de Sylvain Tesson

Axa lupului”Axa lupului. Din Siberia până în India pe urmele evadaților din Gulag”, de Sylvain Tesson

Editura Polirom, Colecție Hexagon, Iași, 2014
Traducere de Sorina Dănăilă

Sylvain Tesson este unul din cei mai exotici şi interesanţi scriitori francezi (cu siguranţă, şi curajoşi!) din momentul de faţă, o personalitate complexă, scriitor, geograf, ziarist, producător de documentare şi, mai ales, aventurier de profesie. Tesson a vizitat de mai multe ori ţara noastră în calitate de realizator al unui foarte interesant ciclu de documentare pentru canalul public France 5, difuzate în cadrul emisiunii Echapée belles[1]. În volumul Axa lupului[2]. Din Siberia până în India pe urmele evadţilor din gulag, apărut în Franţa în 2004, Tesson şi-a propus să meargă pe urmele unui mic grup de deţinuti din Gulagul sovietic care, internaţi într-unul din lagarele din zona Iakutsk (la trei sute de kilometri de Cercul Polar), a reuşit să evadeze în aprilie 1941. Singura şansă a acestor oameni de a scăpa de sistemul totalitar-represiv stalinist era să ajungă în India britanică. Aventura nebunească, supraomenească a fost descrisă de către unul din supravietuitori[3], Slavomir Rawicz, în volumul The long walk[4], aparut în limba engleză în 1956, scris în urma conversaţiilor avute cu ziaristul britanic Ronald Downing, la mai mult de un deceniu de la desfăşurarea dramticelor evenimente.

Cursul nebunesc al acestei aventuri a fost pus ulterior sub numeroase semne de întrebare de către tot felul de istorici şi geografi, plecându-se de la diverse detalii ale vieţii ulterioare a lui Rawicz sau neconcordanţe de natură geografică. Apoi, cartea a apărut într-o Europă Occidentală care era destul de puternic impregnată de filocomunism şi admiraţie faţă de Stalin, înainte de şocul produs de prima carte a lui Soljeniţîn. Rawicz s-a apărat cu armele modestiei: „Nu-mi amintesc pe ce drumuri am apucat-o sau ce munţi am traversat; nu am ştiut niciodată numele celor mai multe dintre locurile pe unde am trecut, căci nu aveam nici hărţi, nici cunoştinţe prealabile de geografie.” Salvat miracuos, Rawicz s-a alătura Armatei lui Anders din Iran, ajungând şi în Palestina. La finalul războiului s-a stabilit în Marea Britanie.

Sylvain Tesson
Sylvain Tesson

Se ridică totuşi întrebarea de ce ar fi scris această mărturie cutremurătoare dacă nu ar fi fost adevărată, Rawicz numaiscriind nimic altceva de-a lungul lungii sale vieţi (a murit tocmai în 2004!), afundându-se într-o tăcere rece, de mormânt, nerevenind asupra acestei polemici. Cartea a fost ecranizată relativ recent în filmul „The Way Back”[5]. Rawicz fusese condamnat la pedeapsa standard – 20 de ani de muncă forţată în Gulag – pentru că era ofiţer al Armatei Poloneze, luat prizonier de Armata Roşie după invadarea Poloniei Orientale la 17 septembrie 1939. „Nu au nici o altă opţiune decât să se îndrepte către sud. Către India. Nu au provizii, nu au hărţi, echipament sau arme. Şi cum au o imagine foarte aproximativă asupra geografiei Asiei Centrale, plănuiesc să ajungă în câteva săptămâni la marea Bengalului, fără să ştie că mii de kilometri îi separă de acest punct terminus.(…) Evadaţii, care sunt, într-un anume fel, asemenea unei fiare hăituite, au apucat-o şi ei pe această axă care duce de la septetrionul Eurasiei până la versanţii Himalaiei, axa lupului.” O axă care n-a prea fost adoptată de triburile migratoare (mongole, turcice etc.), care mai degrabă plecau din Siberia Orientala, Asia Centrala către apus.

Tesson nu îşi propune s-o facă pe detectivul: „Nu am stofă de cârtiţă şi nici nas de copoi, deci nu am pornit la drum pentru a face o anchetă, nici pentru a reconstitui la milimetru şi in situ întortocherile drumului de ocnaş evadat. De altfel, cum aş putea pretinde să retrăiesc condiţiile de viaţă ale acelor vremuri, astăzi, când Ceka şi NKVD nu mai sunt decât un vis urât? Ceea ce îmi propun este să străbat drumurile evadări pentru a aduce astfel un omagiu tuturor călătorilor stepelor, tuturor înfometaţilor de orizonturi, tuturor pionierilor care defrişează spaţiul şi neobosiţilor care ştiu că a te opri înseamnă moarte.”[6] Iar pentru aceasta Tesson nu a apelat deloc la nici un fel de mijloc mecanice, doar la cai în Mongolia şi bicicletă prin Himalaya, o îmbunătăţire substanţială faţă de crudul destin al evadaţilor.

IMC_0048

Ajuns în Iakutsk, în Siberia Orientală, Tesson îşi începe traseul în mijlocul unei neînţelegeri generale. Nici un rus cât de cât treaz nu pricepe capriciile acestui francez care o rupe puţin pe rusă. Pe Lacul Baikal[7], la pescuit, pe nava unor moscoviţi bogaţi, Tesson este descusut (în vara lui 2003) “-Da’ despre ruşi ce cred (francezii-n.m)? mai este curios căpitanul. – Că e singurul popor din lume care se îndreaptă cu paşi hotărâţi către secolul al XIX-lea, îl informez eu.”[8] Tesson la fel ca şi conaţionalul său Nicholas Werth[9] este atent şi caută vestigii ale trecutului stalinist, se întâlneşte cu foşti deţinuţi sau oameni care s-au născut în Gulag. Dă peste locul fundaţiei unei mănăstiri acoperite de apele lacului Kotokel care adăpostea în 1918 o comunitate monahală de 29 de călugări. Bolşevicii au pus piciorul pe această îndepărtată insulă şi în primăvara anului 1918 i-au împuşcat pe toţi. Prin mijlocul imensei taigale siberiene, aventurierul francez dă, fireste, numai peste ruşi care fie sunt deja beţi sau se află în curs de trotilare. Dar care îl invită să se ameţească împreună, pentru că toţi ruşii din acea zonă îndepărtată, depopulată, abandonată, cu peisaje apocaliptice si o natura foarte dura poartă la ei recipiente cu vodkă. Femei, bărbaţi, tineri, bătrâni, toată lumea bea „Oprire în satul Ziriansk : la stalov comand cvas. Clienţii nu mă scapa din ochi. Locul pute îngrozitor, dar oamenii care-l umplu sunt prea beţi ca să-şi mai dea seama. Şi-apoi, se ştie că orice revoltă se îneacă în alcool. Prin aceste locuri, votca este cel mai bun prieten al guvernanţilor, capacul care ţine cazanul sub control.”[10]

”Nina mă invită să dăm gata o sticlă de vodcă, aşa încât ne apucăm de închinat- pentru lac, în sănătatea ei, a mea, pentru pescuit, dar mai ales pentru campania antialcool care a început la Iakutsk de câteva săptămâni.”[11]„Tot exersând această artă a închinării în cerc vicios cum este obiceiul la ruşi, băgăm în noi felii groase de cârnaţi plini de grăsime şi dăm pe gât pahar după pahar de vodcă: primele pentru a stinge focul pe care îl aprind cele din urmă, iar ultimele pentru a dizolva amintirea grăsoasă pe care o lasă cele dintâi.”

Intrând în Mongolia, scriitorul călător francez îşi încalcă promisiunea făcută la începutul aventurii, adică de a călători precum o făcuse grupul de evadaţi şi îşi cumpără un armăsar: „Dacă evadaţii din gulag n-au avut altă cale decât să se angajeze la un marş forţat prin ameţitoarea stepă, eu, în schimb, nu am nici un motiv să fac că ei. Voi măsură nesfârşirea preeriilor mongole şi călare şi pe jos.”[12](..)Agăţat de armătură şeii, car cu mine un sac de provizii de stepă: brânzeturi şi carne uscată. Cu această hrană care ocupă puţin spaţiu şi dacă găseşte apă, un călăreţ poate supravieţui săptămâni întregi.” Tesson întreprinde cercetări la Ulan Bator, întreabă diverse personalităţi dacă evadarea grupului lui Rawicz ar fi fost posibilă- marea dificultate era traversarea părţii centrale a deşertului Gobi. Se pare că şi alţi deţinuţi din Gulag (chiar şi din Armata voluntarilor lui Vlasov, raskolnici) ar fi evadat şi fie ar fi murit, fie s-ar fi topit în peisajul deşertic, trăind prin iurtele mongole sau coborând în pădurile din China. Au există şi călugări budhişti mongoli care s-au refugiat în Tibet pentru a scăpa de represiunea stalinistă. Traversând pe cal deşertul Gobi, se alimentează cu apă de la puţurile special săpate, dar care se pierd în natura moartă, fiind foarte greu de descoperit dacă nu ai o hartă specială care să le indice. Tesson se întreabă cum au putut Rawicz şi compania să traverseze această întindere pustie când lui, călăreţ dotat cu GPS îi era foarte greu.

IMC_0049

„Mă gândesc la câtă suferinţă trebuie să fi îndurat fugarii. Căci zilele nu sunt deloc plăcute aici, nici măcar pentru mine, care călătoresc din proprie voinţă şi în condiţii de lux, cu cal, bidon de apă, poezie, hărţi…” Nevoit să facă un ocol considerabil pentru că nu este lăsat să treacă printr-un punct de frontieră mongolo-chinez interzis străinilor, cumpără o bicicletă şi reia drumul în partea chinezească a deşertului Gobi, străbătând 400 km. „Deşertul chinezesc este o fiară moartă care-şi arată spinarea dezgolită.”„Travesarea deşertului Gobi constituie într-adevăr apogeul mistic al evadării lui Rawicz, căci tocmai în măruntaile deşertului fugarii, deveniţi şovăitori ca şi umbele lor, îşi vor supune trupurile aproape moarte la proba încrâncenării sufletelor lor, dovedind că voinţă încinsă poate îndoi şi rupe oţelul imposibilului. Hrănindu-se cu şerpi, mestecând noroi pentru a extrage din el apa, lipsiţi de orice recipient, ignorând până şi dimensiunile deşertului care i-a înghiţit, cele opt cadavre vii se vor târî mai mult decât vor merge timp de câteva zile cărora nici Rawicz nu le mai ştia numărul.” De altfel în această lungă tranversare doi şi mor.

Ajungând în R.P. Chineză, Tessan îşi exprimă fără reţinere antipatia faţă de ocuparea samavolnică a Tibetului de către puterea de la Pekin: „De când fiii cerului controlează ţara pe care au eliberat-o cu puşcă în mâna, în 1950, ei sunt cei care-i adminsitrează accesul. Beijing a făcut din Tibet o raclă păzită pe care colonii nu doresc s-o vadă străbătută de turişti lăsaţi cum e mai rău, adică de capul lor.” Culmea ambiţiei chineze: construirea unei căi ferate la 4.000-5.000 metri altitudine care va lega Lhasa[13], capitala Tibetului, de restul continentului chinez, distrugând masiv, fără cruţare, ambientul montan sublim al Himalaei (dar când le-a păsat comuniştilor de natură?), dar şi izolarea subversivă a Tibetului mistic. În drum pe jos, către oraşul interzis Llasa, capitală Tibetului, alături de cinci călugări budist cu care stă împreună zece zile: „Nu mă mai satur de energia lor fericită care-mi umple fiinţă ca o sevă. Tovărăşia lor este binefăcătoare. Mă scald în dulcea nebunie pe care-o iradiază.” Ajungând la Lhasa constată: „Chinezii au şters complet trecutul de pe înaltul platou al zeilor. Cetatea cerească a decăzut: seamănă din ce în ce mai mult cu o tabăra de cantonament. Cazărmi, antene, bănci, magazine: ordinea şi banul au îngenuncheat vechiul Tibet”[14]

Când haitele de gărzi roşii au fost slobozite peste aceste ţinut cu ordinul de a eradica vechiul edificiu religios, ele au ras 80% din patrimoniul arhitectural sacru. Tinerii maoişti au făcut uz de dinamită împotriva fortăreţei credinţei. Viaţa lui Budha a fost declarată reacţionară. O simplă robă roşie de călugăr atrăgea pedeapsa cu moartea pentru cel care o purta (..) Numeroşi tibetani, călugări, ţărani, orăşeni, simpli cetăţeni, femei şi copii, continuă şi azi să fugă de comunism. Ajung în Nepal prin înaltele trecători îngheţate. Pe drum, mulţi îşi pierd o mâna sau un picior. Unii îşi pierd chiar viaţa, înghiţiţi de crevase.”

IMC_0010

Trece în India: „Pentru evadaţi (nu mai erau decât patru supravietuitori), doi ani de încercări greu de suportat de un om (eram asemenea unor schelete ambulante au luat sfârşit aici, la umbră unui codru neştuit de nimeni, în faţa unor soldaţi (britanici) neîncrezători, într-un soi de atmosfera de total derizoriu pe care nu o merită o astfel de epopee. Primul lucru pe care l-au cerut soldaţii britanici a fost să pună pe foc zdrenţele fugarilor. Şi asfel, flăcările au ars coloniile nenumărate de păduchi, mistuind odată cu ele şi amintirea infernului”[15] Cei patru supravieţuitori au fost transportaţi la Calcutta. Trecând şi el prin această parte estică a Indiei remarcă paradoxul că, fiind pe urmele unor evadaţi din raiul comunist, a ajuns în cel mai comunist stat indian: „Peste tot, pe zidurile caselor, pe ţesătură drapelelor şi pe picioarele podurulor se afişează cicanul, secera şi sigla Partidului marxist-leninist al Bengalului.”

Sylvain Tesson este şi filosof, nu numai călător, de altfel fiecare astfel de călător de cursă lungă dezvoltă un adevărat sistem filosofic care se învârte în jurul întrebărilor esenţiale ce este viaţă/cine este omul? Pentru că parcurgerea solitară a unor distanţe uriaşe întoarce privirea omului dinspre exterior către interior: „Aceste câteva zile petrecute în Mongolia preeriilor îmi arată că singurătatea a devenit pentru mine o stare necesară: o găsesc atât de confortabilă, sora bună cu libertatea.”[16]„În stepă, nu ai o altă variantă decât să înaintezi. Omul nu e decât un trecător. Orice oprire nu e decât o amânare.(..) Un cap în călătorie e un geamantan itinerant plin de hârtii de demult. Îl transporţi peste tot, scoţi din el amintiri la fel cum ai scotoci printr-un cufar. Memoria, salvarea de la singurătate.”[17]„Aşchia singurătăţii mi se înfige în suflet, adâncindu-mi rana sub efectul lungilor săptămâni de linişte absolută. Petrec zece zile în tăcere şi pustietate, timp în care efortul fizic cântăreşte prea puţin în balanţa dificultăţilor acestei etape, în comparaţie cu monotonia trecerii orelor. Inamicul numărul unu în stepă este uniformitatea clipelor care se succedă, perfect identice, încât nici nu-ţi mai dai seama dacă e vorba de câteva secunde sau de câteva zile.”[18]

IMC_0011

Scriitorul şi aventurierul francez tinde mai degrabă să creadă relatarea lui Rawicz, văzând mai departe decât lipsa unui detaliu geografic sau altul sau chiar a doi yeti pe care Rawicz îi descrie în cartea sa: „Un evadat care supravieţuieşte interogatoriilor, cumplitului regim de detenţie ori deportării în Siberia şi care încă mai regăseşte forţă, odată încarcerat, să fugă în stepă aparţine de facto unei elite. El se află în vârful unei ierarhii a rezistenţei fizice şi a determinării morale, şi simplul fenomen al selecţiei naturale îl înarmează împotriva unui anumit număr de pericole.” Tessin are intuitia de a surprinde esenţa: „Nici o ideologie nu va reuşi vreodată să pună lacăte imposibil de deschis şi că nici un buldog credincios acelei ideologii nu va fi în stare să împiedice oamenii să plece să-şi recâştige Libertatea, pâinea această a sufletului, la fel de necesară vieţii ca şi pâinea sufletului.”

Puteți cumpăra cartea: Editura Polirom/Elefant.ro/Libris.ro/E-book.


[1] A ajuns la Tulcea, Periprava, pe urmele lipovenilor.

[2] Editions Robert Laffont, 2004, Editura Polirom, 2014, pentru versiunea in limba romana.

[3] Au evadat sase: doi polonezi, un leton, un lituanian, un iugoslav şi un american, grupului alaturându-i-se o tânără poloneza evadată în alte circumstanţe, care avea să moară pe platoul tibetan in urma extenuării fizice.

[4] In franceză A mareche forcée “In mars fortat”. In 2012, a aparut si versiunea romana a acestei tulburatoare carti, “Intoarcerea acasa”, Corint, asupra careia vom reveni.

[5] Vezi recenzia pe Filme-cărți.ro.

[6] Pag. 18.

[7] Lui Tesson i-a plăcut atât de mult acest lac, încât ulterior a petrecut şase luni în singurătate absolută, într-o cabană situată pe malul Baikalului, experienţă concertizată şi descrisă, fireşte, într-o carte 2011 : Dans les forêts de Sibérie, Gallimard, care a primit Premiul Médicis pentru eseu (2011)

[8] Pag. 64.

[9] În La route de la Kolyma.

[10] Pag. 86.

[11] Pag. 73.

[12] Pag. 103.

[13] Era în construcţie în 2003, nu ştim dacă a fost terminată.

[14] Op. cit., pag. 183.

[15] Pag. 199.

[16] Pag. 106.

[17] Pag. 137.

[18] Pag. 134.

Articole similare

O viziune a prizonieratului în Germania: Din zbuciumul captivităţii, de Maior Gheorghe Caracaș

Codrut

Interviu în exclusivitate Daniela Zeca, autoarea romanului ”Omar cel orb”

Jovi Ene

”1927. O vară care a schimbat lumea”, de Bill Bryson

Hristina Frangos

1 comment

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult