Carti Memorii jurnale Recomandat

Scrisoare către tata, de Franz Kafka

scrisoare-catre-tata_1_fullsize”Scrisoare către tata”, de Franz Kafka

Editura Humanitas Fiction, Colecția Raftul Denisei, București, 2016
Traducere din germană de Mircea Ivănescu
Postfață de Ioana Pârvulescu

Suntem în 1919, când Franz Kafka eșuează încă o dată în tentativa sa de a se căsători, iar una dintre cauze pare să fie piedicile, nemulțumirile pe care le formulează încă o dată tatăl său. Unul dintre țelurile vieții pentru acest scriitor singuratic și introvertit este, a nu știu câta oară, neatins și continuarea pe același drum i se pare neacceptabilă:

”Căsătoria, întemeierea unei familii, acceptarea tuturor copiilor care vor veni, întreținerea lor în lumea asta nesigură, și poate chiar într-o măsură și îndrumarea lor, aceasta este, după convingerea mea, lucrul cel mai de seamă pe care poate să-l reușească un om.” (pag. 75-76)

Sunt multe persoane, inclusiv dintre cunoscuții mei, care se lasă controlate și dominate de către părinți chiar și la vârsta adultă. Sunt suficienți de mulți cei care nu au curajul să treacă peste cuvântul tatălui sau al mamei, nu fac niciun pas fără încuviințarea acestora, unii conștient (așa își doresc), alții fără să își dea seama și fără să o recunoască. Franz Kafka a fost unul dintre aceștia, fiind dominat aproape toată viața de personalitatea tatălui său (care, de altfel, i-a supraviețuit), o dominație pe care scriitorul a acceptat-o, fiind destul de slab din punct de vedere psihic și incapabil de a se elibera de ea.

Așadar, într-un moment critic, Kafka nu poate răbufni altfel decât prin scris, concepând această ”Scrisoare către tata”, de mare valoare literară, în care încearcă să se elibereze de dominația tatălui și să-și corecteze propria slăbiciune sufletească. Nu are nici măcar curajul să îi înmâneze personal scrisoare, ci i-o trimite prin intermediul mamei, care, după ce o citește, o returnează fiului cu o mică dojană (se dovedește, de altfel, chiar din cuprinsul scrisorii, că mama sa este la fel de slabă ca fiul, își iubește prea mult bărbatul pentru a permite oricui, inclusiv fiului, să îl supere).

Pentru fiecare generație, viața are altă conotație, iar suferința sau dimpotrivă fericirea sunt diferite în funcție de mai multe circumstanțe (fie ele personale, fie politice sau economice). La fel o resimte și Franz Kafka, pentru că el a trăit într-o familie deja împlinită profesional și economic, iar părinții săi i-au asigurat toate condițiile pentru a se dezvolta armonios din toate punctele de vedere. Dacă tatăl său a trebuit să muncească din greu toată viața și s-a sacrificat pentru copiii săi (lucru pe care îl spune și îl recunoaște de mai multe ori în Scrisoare…, fiind singurul băiat supraviețuitor, reprezentând, cel puțin la început, mândria oricărei familii), Franz i-a avut tot timpul alături pe părinți, care i-au asigurat toate condițiile pentru o viață perfectă, începând cu ”libertatea deplină să învăț ce am vrut…”:

”Ai sacrificat totul pentru copiii tăi și mai ales pentru mine, ca urmare, eu am trăit totdeauna fără nici o grijă și în belșug, am avut libertatea deplină să învăț ce am vrut, n-am avut nici un motiv să mă preocup de grijile vieții de toate zilele sau să resimt vreo altă grijă de orice fel; tu, în ce te privește, n-ai pretins nici o mulțumire pentru toate acestea, știi foarte bine ce înseamnă ”recunoștința copiilor”, dar te-ai fi așteptat totuși la ceva în schimb, la vreun semn de simpatie; în loc de toate astea, eu m-am ascuns întotdeauna din fața ta, în camera mea, cu cărțile mele, cu țicniții mei de prieteni, cu gândurile mele exaltate.” (pag. 6)

Franz Kafka
Franz Kafka

Pentru Kafka, toată această grijă a tatălui său pentru el, de la lucruri importante, precum căsnicia și o educație perfectă până la lucruri aparent inofensive, precum pasul de marș și felul în care mânca, este sufocantă și singura ambiție este să scape de ea. De altfel, trăind astfel de relație, realizezi că singura scăpare este părăsirea casei părinților, fiind incapabil să evoluezi în direcțiile în care dorești. Poate că părinții nu sunt cu adevărat sufocanți, ci doar grijulii, de vreme ce până în acel moment au responsabilitatea deplină asupra vieții tale. Odată scăpat de acolo (așa cum o face și Franz, care își găsește o slujbă măruntă, dar potrivită pentru el), părinții resimt la rândul lor o tristețe enormă și fiecare nouă revenire se transformă într-o nouă lecție de responsabilitate, într-un fel de sufocare, de dojeni și nemulțumire, pe care cei mai mulți dintre copii o resimt.

Scriitorul german simte cel mai bine această transformare, de vreme ce părinții săi încearcă în continuare să îi influențeze viața, nu să îi ofere încredere. Ei nu vor fi niciodată mulțumiți cu deciziile sale, vor încerca mereu să le impună pe ale lor, iar un copil matur are nevoie de altfel de încurajări. Tot acest sistem de factori au determinat, în timp, și modelarea personalității lui Franz Kafka: mereu nemulțumit, considerându-se un om fără realizări, fără o viață proprie, care putea veni doar prin sprijinul afectiv al celor din jur, nu prin impunerea anumitor reguli (inclusiv în ceea ce privește numele femeii cu care dorea să se căsătorească). ”Ușurarea propriului drum” nu vine niciodată de la părinți, aceasta este una dintre cauzele celebrei scrisori.

Totuși, pe tot parcursul cărții, Franz Kafka nu își atacă tatăl cu toate armele, nu jignește și nu îndeamnă la o despărțire definitivă, ci aproape toată nemulțumirea sa este îndreptată asupra propriei persoane, slabe și insuficient pregătită pentru viață, conștientă că lucrurile nu se vor schimba, indiferent cât de tare ”va striga”. Este o altă măsură asupra insuficienței, asupra lipsei de curaj și de tărie sufletească. Una este viața, pe care o ai așa cum ți-o construiești, alta este opera, unde Kafka este un scriitor genial, inovator, îndrăzneț.

Dacă scrisoarea este o mostră de operă literară de certă calitate, nu mai prejos sunt paginile scrise de Ioana Pârvulescu în postfața cărții, menită să ne apropie și mai mult de omul Franz Kafka, de opera și epoca sa, de implicațiile diferitelor probleme medicale și familiale asupra cărților sale și mai ales asupra scrisorii de față. Iar dacă există o metodă perfectă de a încheia această prezentare, aceasta este prin preluarea cuvintelor de final ale Ioanei Pârvulescu:

”Literatura universală datorează tatălui unele din cele mai frumoase pagini, iar scrisoarea lui Kafka este una dintre ele. Chiar dacă, așa cum se întâmplă adesea cu corespondența, ea nu conține nici cea mai mică intenție literară. În cazul lui Franz Kafka, literatura câștigă întotdeauna în fața vieții.” (pag. 137)

Puteți cumpăra cartea: Editura Humanitas Fiction/Libris.ro/Elefant.ro.

Articole similare

The Birds (1963)

Jovi Ene

Surrogates (2009)

Jovi Ene

Jack: Biografia lui Jack Nicholson, de John Parker

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult