Carti Carti de fictiune Recomandat

Sânge satanic, de Cristina Nemerovschi

“Sânge satanic”, de Cristina Nemerovschi
Editura Herg Benet, ediţia a II-a, Bucureşti, 2011
Prefaţă de Ştefan Bolea

Moto: „Mă duc la bibliotecă să mă uit la cărţi. Să-i cer cu împrumut. Văd că are ceva kundera, eu n-am citit decât gluma, valsul de adio, uşurătatea şi parcă am mai început ceva, dar nu mai ştiu cum se chema, în vremurile străvechi în care mergea la bcu. Mai are kafka, da’ nu vreau, am citit tot, dostoievski am citit tot, de curând, bruckner…”

Văzând zilele trecute Easy Rider”, mi-am dat seama cât de mult seamănă cei doi protagonişti principali ai filmului cu eroul cărţii Cristinei Nemerovschi, M.: persoane însetate de libertate, neînţelese de cei din jur, a căror singura alinare era reuniunea cu cei care au aceleaşi principii, refugiaţi în droguri şi băutură, dar cunoscători atenţi ai lumii înconjurătoare.

Este clar că eroul din „Sânge satanic” este un neînţeles al societăţii conformiste, un neadaptat al comunităţii, asemenea reacţii fiind expresia tipică a celor care nu au trăit clipele sale boeme (sau măcar o parte dintre ele), o boemie care merge dincolo de adolescenţă pentru a se transforma pentru personajul nostru într-un mod de viaţă. Dacă nu ai avut asemenea momente, poţi risca să cazi în derizoriu, considerând că un astfel de personaj este doar un idiot, un om care nu are niciun moment de inteligenţă, categorisindu-l astfel prea repede, fără a-l cunoaşte cu adevărat. Nimic mai fals.

Cei care apucă cartea sunt izbiţi încă de la început de propria descriere a lui M., aşezată la derută pe ultima copertă a romanului: „Ascult black metal, sunt ateu, lumea mă crede satanist, sunt bisexual, mizantrop, uneori doar misogin, scriu o carte, beau în fiecare zi şi mă droghez în fiecare săptămână. Cum sună asta ca prim rând al unui cv? În care îţi exprimi dorinţa de a fi din nou larvă, de a te întoarce în vremea în care nu existai ca fiinţă adevărată, în care erai doar un morman de carne şi sânge aşteptând să primească sens şi viaţă. Am din ce în ce mai des senzaţia asta tâmpită că nu a mai rămas nimic. Dar poate că nici nu mai contează.” Şi nu am spus „la derută” pentru că descrierea ar fi incorectă, ci pentru că autoarea a ales doar o părticică a descrierii unei personalităţi, acea exterioară, fără a explica faptul că M. este absolvent al Facultăţii de filosofie, că citeşte încă mult, că ştie pe de rost sonete întregi de Shakespeare şi că, deşi se simte copleşit de prostimea unei lumi, poate munci cu uşurinţă într-o slujbă atât de solicitantă ca jurnalismul.

Cristina Nemerovschi

Am terminat romanul acum aproape o lună, am ales să aştept o perioadă pentru a-mi cristaliza concluziile şi am realizat că, din punctul meu de vedere, se poate considera că acest roman are două trăsături distinctive, care îl poate include într-un subgen literar sau altul. În primul rând, este romanul rockerilor, al tuturor acelora care, având o pasiune pentru un gen de muzică sau pentru un gen de viaţă, au fost respinşi de cei din jur pentru că erau consideraţi departe de conservatorismul impus al societăţii. E clar că rockerii sunt o astfel de categorie, una pornită din mişcarea hippiotă din anii ’60-’70 şi continuată, iată, de metalişti şi de satanişti, respinsă întotdeauna de o societate închistată. Pe nedrept, aş putea spune, deşi e clar că sunt cazuri în care o linie de demarcaţie spre frivolitate şi decadenţă este depăşită.

Concepţiile lui M. despre viaţa de rocker şi ceea ce este dincolo de ea (pentru că, nu-i aşa?, toţi evoluăm spre momente de responsabilitate şi conformism) sunt pline de tâlc şi de adevăruri spuse cu mare sinceritate: „E aiurea, până şi eu, care am crezut dintotdeauna că viaţa se termină la 20 şi ceva de ani, că peste vârsta asta nu mai ai nimic de învăţat, nimic de trăit, că intri pe o traiectorie descendentă, că te senilizezi, te prosteşti şi te umpli de prejudecăţi pe măsură ce te apropii de 40 de ani, după aia oricum nici nu se mai pune problema, devii un babalâc scârbos, am ajuns să realizez că mulţi din generaţia ăstora care aveau douăzeci de ani la revoluţie sunt mai mişto decât adolescenţii de azi. Ăştia de azi nu mai gândesc, nu mai simt, aşa e, generaţia jocurilor pe calculator, generaţia hi5, twitter mai nou, generaţia hai să chiuim că e cool, chiulim şi mergem la sala de forţă ca să facem muşchi să futem gagici, chiulim şi mergem pe centură să facem bani de silicoane. Nu frate, chileşti ca să stai cu oameni care îţi plac, ca să bei, ca să te urci pe clădiri şi să sperii proştii, ca să le arăţi semnu’ dracului  babelor în metrou, ca să te plimbi prin cimitire şi să compui muzică, să scrii poezii, chiuleşti ca să simţi ceva în timpul ăsta, nu chiuleşti ca să investeşti timpul în clăditul unui viitor magnific.”

Coperta primei editii

În al doilea rând, este un roman filosofic, fiind înfăţişată, cu neîndoielnică migală, gândirea unui personaj în căutarea propriei deveniri, chiar dacă aparent trece printr-o perioadă irealistă a vieţii sale şi, mai ales, îndepărtat pentru întotdeauna de generaţia căreia îi aparţine: „Probabil că viaţa mea în momentul de faţă are toate atributele pentru a fi detestată, my life is shit for others. Pentru mine, a-mi analiza viaţa este o chestie imposibilă şi falsă. Nu mă pot vedea prin ochii altora. Nu am criterii, nu am principii, trăiesc doar pentru plăcerea de moment, pentru frumuseţe, pentru iubire, pentru ură, pentru răzbunare, pentru a desfide legile universului pe care toţi orbii le urmează.” Chiar dacă este detestat din depărtare de toţi oamenii, M. este un personaj care place, care te face să simţi că nu ai trăit degeaba acele timpuri de contradicţie, de viaţă liberă, în care încercai să te opui oricăror principii şi să realizezi totul fără sprijinul nimănui.

Cristina Nemerovschi reuşeşte, prin această carte, o treabă genială: reconstruieşte drumul unei generaţii (poate chiar acea generaţie mult-hulită de către unii, a Pieţii Universităţii), formată din oamenii care credeau în propriile idealuri şi în nişte principii la care nu puteau renunţa. Se poate considera că ceea ce am spus mai sus sunt cuvinte prea mari, dar este o părere personală, părerea unei persoane care a citit romanul cu mult interes şi care a descoperit treptat drama unui personaj inadaptat, dar cu principii puternice: „Nu am pentru ce să trăiesc. Şi îi dispreţuiesc profund pe oamenii care au sau cred că trebuie să ai ceva pentru care să trăieşti. Nu am avut niciodată; doar m-am minţit că am, a fost o scuză. Dar am terminat cu asta. Când ai pentru ce să trăieşti pierzi din vedere tocmai trăind. Trăiesc doar ca să văd ce iese din asta. Şi să mă piş pe mine de râs. Până mor de râs, pe bune. Nu îmi dau niciun motiv pentru care aş putea să mă preocup de soarta omenirii. Îi consider pe toţi nişte extratereştri. Sau mă consider pe mine, ceea ce e fix acelaşi lucru. Nu mai semănăm prin nimic, şi atunci de ce aş avea compasiune, înţelegere? De ce aş iubi nişte fiinţe care nu îmi spun nimic? De ce le-aş ucide, dacă efortul ar fi prea mare şi nu mi-aş demonstra nimic prin asta?”

Dacă nu sunteţi convinşi de cele de mai sus şi sunt sigur că există “cârcotaşi” de meserie care refuză să citească romanul numai din pricina titlului său, vă recomand să citiţi măcar capitolul “De ce nu iubim femeile”. Astfel, veţi continua lectura sau o veţi refuza pentru totdeauna. Părerea mea este că veţi alege prima opţiune…

Puteţi cumpăra cartea acum, de pe site-ul Editurii Herg Benet.

Articole similare

Al cincilea val, de Rick Tancey

Jovi Ene

Patru nuvele de Ismail Kadare: ”Călărețul cu șoim”

Jovi Ene

Dragoste demonică: Despre dragoste şi alţi demoni, de Gabriel Garcia Marquez

Tudor-Costin Sicomas

3 comments

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult