Carti Memorii jurnale

Regăsirea speranței pierdute: Întoarcerea, de Hisham Matar

”Întoarcerea. Tați, fii și pământul dintre ei”, de Hisham Matar
Editura Polirom, Colecția Biblioteca Polirom. Actual, Iași, 2018
Traducere din limba engleză de Ona Frantz

Moto: ”Nu-ți face griji; sunt bine. Sunt ca muntele pe care furtunile trecătoare nici nu-l schimbă, nici nu-l micșorează.” (pag. 284)

Muammar Gaddafi a cucerit Libia printr-o lovitură de stat militară și a condus-o prin dictatură vreme de 42 de ani. Persecuțiile sale au dus la moartea a mii de opozanți, care au fost uciși pur și simplu, au murit de foame sau în urma torturii, în închisorile de maximă siguranță. Unul dintre opozanții regimului a fost Jaballa Matar, un diplomat de cultură enciclopedică, plecat în exil în Kenya și Egipt încă din anii 1980, dar care a fost la rândul său prins de serviciile secrete libiene și egiptene și încarcerat într-o închisoare în țara natală, cu posibilități minimale de comunicare cu cei din jur și cu familia și a cărui soartă a rămas necunoscută mulți ani.

Fiul său, Hisham Matar, exilat împreună cu familia, a terminat studiile în Marea Britanie, a devenit cetățean britanic, și-a mutat deseori domiciliul fără a se simți undeva cu adevărat acasă, a început să scrie, devenind un scriitor important, pe lângă latura sa activă în combaterea dictaturii libiene și în eliberarea deținuților politici. Nu era vorba doar despre tatăl său, de care nu mai știe nimic după momentul unui asasinat în masă din închisoare, întâmplat în 1994, ci și despre rudele sale – unchi, veri – care au fost încarcerate odată cu tatăl său. Negocierile sale au fost fructuoase (așa cum aflăm din carte) doar în ceea ce privește eliberarea rudelor, dar întunericul a domnit mai departe în ceea ce privește viața sau moartea tatălui său.

Așadar, după zeci de ani de exil, la peste 20 de ani de la arestarea tatălui său, Hisham Matar se întoarce acasă, iar gândurile și acțiunile sale – mare parte având legătură mai degrabă cu trecutul decât cu prezentul – sunt descrise în această carte autobiografică, ”Întoarcerea”. Revenirea în Libia, țara natală, țara pe care o iubește, cu orașele sale aflate pe malul Mediteranei sau, dimpotrivă, ascunse în nisipul deșertului, nu este deloc ușoară. După ce s-a aflat decenii la rând la cheremul dictatorului, Libia este și, în același timp, nu mai este aceeași. Rudele și prietenii îl îmbrățișează și îl așază la masă, schimbă platitudini de parcă ar fi plecat abia ieri, îl roagă să îi viziteze și a doua zi, îi readuc aminte de curțile umbrite sau de savoarea jocurilor din copilărie. Pe de altă parte, tot ei îl îndeamnă să sondeze mai departe pentru aflarea adevărului sau îi istorisesc, la rândul lor, despre perioadele în care au suferit în închisoare sau despre verii și cunoștințele care au murit în Primăvara arabă din Libia. Fiecare moment este pigmentat de întrebările pe care autorul și le pune: cum e mai bine, să te întorci în țara ta și să aflii despre toate grozăviile întâmplate chiar de la fața locului sau să rămâi mereu departe și oarecum distant?

”Avea dreptate Iosif Brodski. La fel și Nabokov, și Conrad. Artiști care nu s-au întors niciodată. Fiecare dintre ei a încercat, în felul lui, să se lecuiască de țara sa. Ce-ai lăsat în urmă s-a spulberat. Întoarce-te și vei avea de înfruntat absența ori desfigurarea a ceea ce prețuiai. Însă Dmitri Șostakovici, Boris Pasternak și Naghib Mahfuz aveai și ei dreptate: să nu-ți părăsești niciodată patria. Pleacă, și legătura ta cu obârșia va fi ruptă complet. Vei fi ca trunchiul unui copac uscat, tare și găunos.” (pag. 6)

Precum Telemah, fiul lui Ulise din Iliada și Odiseea, nume pomenit de mai multe ori în carte, Hisham pleacă așadar în lunga călătorie de recuperare a tatălui său, la mai mult de 25 de ani de la dispariția acestuia. Drumul său nu este simplu, pentru că nu există arhive, nu există informații care răzbat din spatele dictaturii, totul se bazează pe memoria oamenilor, cei care l-au putut observa din spatele gratiilor pe tatăl său cum încearcă să supraviețuiască. Pe când era la Londra, a încercat ani în șir să găsească probe și indicii care să îl lămurească cu privire la destinul părintelui, purtând negocieri până și cu unul dintre fii dictatorului, aflat atunci în grațiile guvernului britanic. Nu a reușit, a venit revoluția, țara s-a transformat și, cel mai important!, granițele au fost deschise. Dar nici la revenirea în patrie, care ocupă mare parte din volum, informațiile nu se îngrămădesc, semn rău.

Tocmai din acest motiv, ”Întoarcerea” nu este atât un volum de memorii, cât de recuperare a unei identități pierdute, este modalitatea prin care Hisham Matar se împacă treptat cu propria țară și cu propriile sentimente lăsate în urmă. Orice pas pe care îl face spre Tripoli, Benghazi, Misrata sau Ajdabiya reprezintă o întoarcere în copilărie și în intimitatea rudelor și prietenilor, dar și o împăcare cu sine, cu felul în care a evoluat în mulții ani de exil. Prieteniile se reînfiripă, rudele îl primesc cu brațele deschise, iar nostalgia pentru propria țară și pentru întâmplările din copilărie, în care petrecea timpul cu tatăl său, se simte în fiecare rând:

”Mi-am dat seama că purtasem în mine în toți acești ani copilul care am fost cândva, graiul și particularitățile lui mărunte, dinții lui nerăbdători și însetați să se înfigă în pulpa rece a unui pepene, trezirea în zori cu o singură întrebare în minte: ”Cum e marea azi? E netedă ca uleiul sau încrețită și tivită cu sputa albă a valurilor?” (pag. 113)

Există speranță în această carte, de vreme ce multe pagini se învârt în jurul dictaturii și al închisorilor arhipline de opozanții regimului? Chiar dacă atmosfera e destul de sumbră, speranța e cea care dă putere personajului principal: pe de o parte, speranța regăsirii tatălui său, viu sau mort, este cea care străbate de la un capăt la celalălt romanul, păstrând suspansul și tensiunea până în ultimele pagini, deși pe undeva ne dăm seama de soartă de mult mai devreme; pe de altă parte, avem speranța ca Libia, o societate ascunsă atâta timp în spatele unei dictaturi absurde și închise, să renască din propria cenușă după Primăvara Arabă și un război civil care s-a încheiat cu prea multe victime. Dacă această din urmă speranță se va împlini, vom afla în timp, dar rămânem după lectura acestei cărți cu o mărturie vie, tragică, a destinului poporului libian.

Puteți cumpăra cartea: Editura Polirom/Libris.ro/Elefant.ro.

Articole similare

Prin blogosfera literară (5 – 11 martie 2018)

Dan Romascanu

Trolls (2016) – Trolii

Jovi Ene

Knight and Day (2010)

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult