”Iubindu-l pe Pablo, urându-l pe Escobar”, de Virginia Vallejo
Editura Litera, București, 2017
Traducere: Oana Balaș
Virginia Vallejo dezvăluie în 2007 relaţia de dragoste, dar și implicațiile politice şi asasinatele comise de Pablo Escobar și apropiații săi, la paisprezece ani după moartea acestuia. Cartea este împărțită trei părţi: „Zilele nevinovăției şi ale iluziei”; „Zilele splendorii și ale spaimei”; „Zilele absenței şi ale tăcerii”, și conține și o serie de fotografii din arhiva personală a Virginiei. Eu am parcurs destul de repede volumul, mi-a plăcut ritmul și am savurat detaliile legate de perioada tumultuoasă în care s-au petrecut evenimentele. Am avut în față o mărturisire intimă, accentul fiind însă pus mai mult pe fapte, decât pe evocarea sentimentelor, deși sunt sensibilitatea are rolul ei clar definit.
Pablo Escobar, supranumit Regele Cocainei, a fost cel mai bogat criminal din istorie, valoarea sa fiind estimată la peste 30 de milioane de dolari, a fost împușcat pe 2 decembrie 1993. Pe parcursul anilor ’80 el a atras atenția autorităților pe plan internațional datorită extinderii traficului cu droguri în țări precum SUA, Mexic, Puerto Rico și Republica Dominicană. Beneficia de susținerea oficialilor guvernamentali, a judecătorilor și politicienilor, datorită amenințărilor cu moartea și sau a dării de mită. În campania electorală din 1989 a ordonat asasinarea a trei din cei cinci candidați la Președinție. Ulterior, Pablo Esbobar a mai avut acțiuni criminale de amploare precum bombardarea zborului Avianca 203 și a unei clădiri din Bogota, dar și luarea cu asalt a Tribunalului Suprem Columbian, rezultată în uciderea a mai mult de jumătate din judecători. În momentul în care s-a început urmărirea sa la nivel înalt, a pus la cale un plan de recompensare a localnicilor pentru uciderea polițiștilor columbieni, în această acțiune sângeroasă pierzându-și viata inutil sute de oameni.
”Pentru a-l captura și ucide, după un an și jumătate de urmărire, a fost nevoie de o recompensă de 25 de milioane de dolari, de banii câtorva dintre cele mai bogate persoane din Columbia, de avioane americane cu radare speciale și de intervenția unui comando al poliției columbiene special antrenat pentru a ceastă operațiune și de cea a aproximativ 8000 de persoane aparținând unor organizații de securitate ale statului, a mai multor efective DEA, FBI, CIA, Navy Seals din Marina Americană și a trupelor Delta din Armata Americană.” (pg. 9)
Decorul zugrăvit de Virginia Vallejo este în cea mai mare parte strălucitor, puține sunt scenele în care regăsim mizeria în care de fapt se zbăteau columbienii de rând. Autoarea pendulează între ținute somptuoase realizate de mari creatori, petreceri high class, bijuterii, genți și plaje exotice. Deși era celebră când l-a cunoscut pe Pablo, în 1981, Virginia reușește să urce o serie de trepte pe clasa socială datorită acestei relații, care însă se vor prăbuși peste ceva ani, atunci când Pablo se va implica în războaie interne și va fi nevoit să își restrângă atât libertatea de mișcare, cât și să gestioneze abil resursele financiare. Mai mult, va veni o vreme când povestea de dragoste se va transforma, așa cum era de așteptat, în dependență. O dependență care îi va mistui pe amândoi, pe Virginia pentru că va trăi sub amenințarea rivalilor amantului său, iar pe Pablo pentru că se va implica în numite conflicte care nu făceau decât să sporească dimensiunea prăpastiei în care se adâncise datorită unor decizii greșite în ceea ce privește afacerilor cu cocaină.
”Zilele acelea au fost stropite cu vin și presărate cu trandafiri, miere și râsete, cu prietenii adorabile. Totuși, nimic nu durează o veșnicie, iar într-o bună zi, acordurile cântecului de sting la fel de brusc pe cât au început.” (pg. 50)
Odată cu începutul anilor ’80 și până la moartea sa din 1993, Pablo Escobar și cartelul său au dus la o creștere fără precedent a ratei criminalității în Columbia, iar 1991, în orașul Medellín, cartierul general al lui Pablo Escobar, rata omuciderilor ajunsese la 381 pentru fiecare 100.000 de locuitori; numai în acel an fiind ucise peste 7500 de persoane. Unul dintre scopurile lui Pablo, dincolo de dobândirea unei averi colosale, a fost să devină unul dintre cei mai populari lideri ai tuturor timpurilor. Acest cult al personalității a și dus de altfel de la ruinarea relațiilor sale, atât cu Virginia, încât și cu o serie de apropiați ai săi, care când au bănuit declinul s-au detașat.
”Pablo, în schimb, este cu desăvârșire convins de faptul că susținătorii lui, femeile sale, prietenii lui și, evident, eu, îl iubim pentru el însuși, nu pentru averea lui. Deși are dreptate, mă întreb dacă sensibilitatea lui extremă, în combinație cu ceea ce pare a fi o personalitate bolnav de obsesivă , o să fie pregătită pentru celebritatea care se apropie și mai ales pentru valurile de antagonism pe care le ava aduce cu sine într-o țară în care oamenii crapă, proverbial, «nu de cancer, ci de pizmă».” (pg. 96)
Virginia mărturisește că la Pablo a atras-o puterea sa de gestiona tocmai aceste calități diferite, posibilitatea de a se implica în viața de rând a columbienilor (vezi episodul cu groapa de gunoi din Medellín) și a-i ajuta să ducă un trai mai bun, dar și capacitatea a ordona cu sânge rece uciderea oricui ar fi stat în calea proiectelor sale. Pablo s-a dovedit multe vreme o persoană capabilă să iasă din orice situație dificilă, dar și un amant genial, copleșind-o pe Virginia cu cadouri și vacanțe pe care nu le-a solicitat niciodată. Însă, chiar în mijlocul celor mai strălucitoare scene, Virginia spune la un moment dat că i se pare că zărește o umbră uriașă care planează asupra lui Pablo, a familiei și apropiaților săi, iar senzațiile neliniștitoare revin din ce în ce mai des. Fastul acela scump plătit își cerea tributul.
Pablo Escobar și-a construit însă și o imagine de Robin Hood modern și a fost admirat de mulți oameni săraci nu numai din Medellín, ci în întreaga Columbie. El a donat sume considerabile pentru construcția de terenuri de fotbal și săli de sport, spitale, școli și biserici, astfel că mulți l-au regretat atunci când a murit, la înmormântarea sa participând peste 25.000 de oameni.
Cartea Virginiei Vallejo, dincolo de ritmul care mi-a plăcut și detaliile legate de evenimentele la care a participat, legăturile și rețelele conexe ale lumii interlope, reușește să creeze un roman cursiv, cu sensibilitate nedisimulată, în care să își expună nu numai propriile temeri, trăite la intensitate maximă, dar și să ilustreze un Pablo pe care mulți nu l-au cunoscut. Mai multe fațete ale aceluiași om, care au conturat tabloul celui mai mare narcotraficant al tuturor timpurilor. În relația cu el, Virginia a întrevăzut limitele și nu le încalcă niciodată, reușind multă vreme să păstreze flacăra pasiunii alături de acest om ”formidabil, unic și teribil”.
”O mângâiere tandră, însoțită de o tăcere nesfărșită, tristețea adâncă din privirea lui dintotdeauna și două cuvinte imposibil de uitat răspund acum la recunoștința infinită pe care o așez în mâinile acelui om formidabil, unic și teribil (…) Când la despărțire rămân nu cu două, ci două sute de suflete luptându-se pentru compasiunea și rațiunea mea, un demon interior șoptește conștiinței mele că, dacă amanții care au răspunsuri ar răspunde întotdeauna la întrebările amanților care cunosc advărurile, lumea întreagă ar îngheța în câteva clipe”. (pg. 162)
Pablo însă se va transforma tot mai mult pe zi ce trece, mistuit de orgoliu și orbit de propria putere, va deveni un străin și pentru Virginia, care sub presiunea amenințărilor tot mai dese ale rivalilor săi și înfricoșată de perspectiva unei vieți în sărăcie va renunța treptat la dragostea pentru traficant. Am apreciat foarte mult faptul că jurnalista nu a încercat nicio clipă să îl scuze, în niciuna dintre situațiile despre care a discutat în roman. Subiectivitatea a rămas pentru relația amoroasă, dar faptele sale nu au nicio scuză și nici nu e căutată vreuna.
”De acum înainte, el va fi tot mai străin, tot mai puțin al meu…. O să fie din ce în ce mai absent, din ce în ce mai îndepărtat… Capacitatea lui de răzbunare, din ce în ce mai neîndurător… De acum înainte, fiecare moarte provocată de el va apăsa asupra mea, iar singurul meu destin va fi să îi am pe toți pe conștiință.” (pg. 169)
”Escobar este unul dintre oamenii cei mai nemiloși apăruți vreodată în istoria unei nații care adesea își alăptează odraslele cu ură, invidie și răzbunare dar pe măsură ce timpul trece, iar dragostea se preschimbă, am început să îl văd ca pe un copil mare care duce în spinare o cruce din ce în ce mai grea, alcătuită din răspunderi imaginare și delirante ale celor a căror ambiție conduce la obsesia de a controla și domina absolut totul, împrejurările, soarta și chiar pe oamenii care ar putea face face parte din trecutul, prezentul și viitorul lor.” (pg. 245)
Degradarea și decăderea lui Pablo Escobar sunt urmărite îndeaproape de Virginia Vallejo în romanul său, alături de temerile pe care acesta le are zi de zi atât față de iminenta moarte a amantului său, cât și de ruina financiară care o urmărește și se apropie tot mai mult și pe care chiar Pablo o va alimenta, datorită faptului ca jurnalista tinde să se delimiteze de viața și ororile pe care el le provoca. Se regăsește singură, lipsită de orice fel de apărare, fără sprijinul iubiților sau familiei, ca în fața plutonului de execuție, față în față cu dușmanii lui Pablo, ai rivalilor săi, dar și al femeilor care o invidiau. Cochetează cu ideea sinuciderii, însă printr-o minune, speranța reapare firav. Singura femeie care nu i-a cerut nimic lui Pablo, poate singura sa prietenă adevărată, singura care l-a iubit necondiționat va colabora însă cu autoritățile pentru a-și salva viața și pentru a dobândi protecție.
