Editorial

Fragment în avanpremieră: ”Cei trei regi”, de A Cheng

Filme-cărți.ro vă prezintă în avanpremieră un fragment din volumulCei trei regi”, de A Cheng, ce a apărut de curând la Editura Humanitas Fiction, în Colecția Raftul Denisei, o carte recomandată de blogul nostru. Traducere din chineză şi note de Florentina Vișan și Luminița Bălan. Vă reamintim că volumul va fi lansat astăzi, 9 mai 2018, la ora 19.00 la Librăria Humanitas de la Cișmigiu.

Iată, la început, câteva amănunte despre această carte:

Când nuvelele care alcătuiesc volumul Cei trei regiRegele Șahului, Regele Copacilor și Regele Copiilor —au apărut separat în China, la mijlocul anilor 1980, o adevărată „febră A Cheng“ s-a răspân­dit printre cititori; nici un alt autor nu îndrăznise să scrie despre Revoluția Culturală la modul ironic, voit naiv, ocolind discursul oficial și îmbinând elemente tradiționale și daoist-confucianiste pentru a reliefa nu greutățile și mizeria acelor ani, ci importanța principiilor morale.

Nuvelele de față pornesc de la întâmplări banale, dar, exact ca în poves­tirile clasice chineze și în apologii, pe neașteptate se petrece o ex­plozie a neobișnuitului, o trecere în insolit, iar proza lui A Cheng capătă accente de realism magic. Tânărul din nuvela Regele Șahului, în ciuda unei origini umile și-a unei vieți pline de privațiuni, urmă­rește atingerea perfecțiunii prin jocul de șah; un fost soldat, eroul din Regele Copacilor, împotrivindu-se defrișării sălbatice a mun­telui, preferă să moară decât să ia parte la dis­trugerea pădurii, iar protago­nistul ultimei nuvele, Regele Copiilor, trimis să predea la școala dintr-o tabără de muncă, ajunge să primească o lecție de curaj de la unul dintre elevii săi.

Fragment în avanpremieră ”Regele Copacilor”:

Soarele dogorea nemilos. Pe munte arşiţa era teribilă, iar ierburile răspândeau un iz iute. Când am ajuns la jumătatea versantului, secretarul s-a oprit şi a strigat către echipa de jos:

— Toată lumea la muncă! Toată lumea la muncă!

I-am privit. Păreau că toţi stau la poale şi privesc în sus către noi. Auzind strigătul secretarului, s-au pus în mişcare.

N-am mai mers mult şi l-am zărit pe Regele Copacilor. Frunzele îi atârnau puţin, pălite de soarele arzător. Tremurau uşor, lăsând razele să pătrundă strălucitoare printre ele. Păsările veneau plutind de departe, iar când se afundau în coroana copacului, ca nişte săgeţi, li se pierdea urma. Nu trecea mult timp şi ieşeau la iveală, se adunau din nou într- un stol care se rotea în jurul copacului, iar țipătul lor parcă se lăsa învăluit de lumina soarelui. Era un țipăt sec şi abrupt. O umbră întinsă se aşternea pe pământul liniştit stârnind o blândă adiere. Copacul însuşi devenise o lume în sine. Valul de căldură parcă se îndepărta, neîndrăznind să se apropie de el. Deodată, şeful de echipă a părut să șovăie şi la fel s-a întâmplat şi cu secretarul. Noi am trecut pe lângă ei şi ne-am continuat drumul. Abia când ne-am apropiat mai mult am desluşit că la poalele copacului uriaş răsărise trupul firav al unui om. Acesta şi-a înălţat uşurel capul şi atunci am tresărit: era Xiao Geda. Nu s-a ridicat, ci a rămas mai departe cu coatele sprijinite pe genunchi. Îşi pironise ochii asupra noastră, iar chipul îi era crispat.

— Nene Xiao, ai urcat şi dumneata pe munte? l-a întrebat într-o doară Li Li, privind către copac. Nene Xiao, a continuat el, ia spune, de unde să începem să tăiem copacul ăsta?

Xiao Geda amuţise şi doar îl ţintuia cu privirea. Gura îi era strânsă, asemenea unui firicel aproape invizibil. Li Li ne-a făcut semn să ne tragem aproape.

— Veniţi!

Ne-am învârtit în jurul lui Xiao Geda, ne-am dus de partea cealaltă a copacului, l-am măsurat din priviri şi am ridicat topoarele. Brusc, Xiao Geda a rostit cu o voce străină şi înfundată:

— Copii, nu acolo să tăiaţi!

Li Li a întors capul, l-a privit şi, lăsând jos toporul, l-a întrebat:

— Unde zici dumneata să tăiem?

Xiao Geda continua să stea jos nemişcat. A ridicat încet mâna stângă şi şi-a lovit uşurel braţul drept:

— Aici!

Li Li nu pricepea ce vrea să spună, aşa că şi-a plecat înainte capul, ca să vadă mai bine. Xiao Geda şi-a întins braţele, s-a ridicat în picioare şi apoi a arătat cu mâna dreaptă spre piept:

— Şi aici se poate! Pe dată ne-am dumirit ce se întâmpla de fapt. Li Li a pălit şi eu am simţit cum îmi bubuie inima în piept. Înmărmurisem cu toţii şi, sub bătaia razelor de soare, mi se părea că e şi mai cald. Li Li a deschis gura, dar n-a izbutit să rostească nici o vorbă. Apoi s-a mai liniştit, a înghiţit în sec şi a continuat:

— Nene Xiao, nu-i timp de glumă!

— Nici mie nu-mi arde de glumă, a spus Xiao Geda şi şi-a lăsat braţul drept să cadă.

   — Până la urmă, unde zici să tăiem?

   — Copii, v-am mai spus: aici! a repetat Xiao Geda, arătând din nou cu mâna dreaptă către piept.

Li Li deja se cam enervase. S-a gândit ce s-a gândit şi a spus calm:

— Copacul acesta nu poate fi tăiat?

Xiao Geda, cu mâna tot la piept, a spus cu voce domoală:

— Aici să tăiaţi!

Li Li era furios peste măsură:

— Copacul ăsta trebuie doborât! a spus el nervos. Ocupă atâta loc! Tot spaţiul de aici poate fi folosit pentru a sădi copaci cu rost.

— Da’ copacul ăsta n-are nici un rost? a întrebat Xiao Geda.

— Sigur că n-are, a spus Li Li. La ce e bun? Pentru lemne de foc? Să faci din el mese şi scaune? Case? Nici cine ştie ce valoare materială nu are!

— Eu văd că are, a spus Xiao Geda. Eu sunt un om necioplit şi nu mi-e cu putinţă să spun ce rost are. Tot ce ştiu este că nu i-a fost uşor să crească aşa mare. Dacă ar fi un copilaş, celui care l-a crescut nu i-ar fi deloc uşor să-i facă rău.

— N-a venit nimeni să-l crească mare, a spus Li Li, clătinând capul enervat. Sunt atâţia copaci sălbatici ca ăsta! Dacă n-ar fi fost ei, de mult am fi împlinit măreaţa sarcină a cultivării pământului. Pe o hârtie albă se aşterne bine desenul cel mai nou şi cel mai frumos. Astfel de copaci sunt o piedică şi trebuie tăiați. Asta înseamnă revoluţia. Nu suntem aici să creştem copii!

Xiao Geda tremura din tot trupul. Cu ochii plecaţi, a spus:

— Aveţi atâţia copaci să-i tăiați, nu-mi pasă de ei.

— Să nu-ţi pese! s-a răstit Li Li la el.

Dar tot cu privirea în pământ, Xiao Geda a continuat:

—Dar copacul ăsta trebuie să dăinuie. De-ar fi să se năruie lumea întreagă, un asemenea copac trebuie să rămână ca să fie mărturie.

— Mărturie pentru ce? s-a interesat Li Li.

— Pentru creaţia Celui de Sus.

— Omul a creat lumea, a spus Li Li printre hohote de râs. Cel de Sus a făcut ogorul? Nu, omul l-a făcut, ca să supravieţuiască. Cel de Sus a călit fierul? Nu, ci omul şi-a făcut unelte şi a transformat lumea cu ele, bineînţeles şi pe Cel de Sus, cum îi zici tu!

Xiao Geda se cufundase în tăcere, lipit de trunchiul copacului. Li Li ne-a făcut semn surâzător. Am răsuflat uşuraţi, ne-am luat topoarele şi ne-am apropiat.

Li Li a ridicat toporul şi a spus:

— Nene Xiao, hai, ajută-ne să tăiem copacul!

Xiao Geda îl privea înmărmurit, de parcă ceva tot nu-i era limpede, apoi, deodată, s-a adunat. Li Li a ridicat toporul, întreg trupul i s-a clătinat uşor şi, într-o străfulgerare rece, a izbit la înălţimea umerilor, dar, ca într-un vis, izbitura n-a răsunat câtuşi de puţin. Am clipit toţi şi abia după câteva secunde am descoperit că mâinile lui Xiao Geda opriseră toporul la numai câţiva centimetri de Regele Copacilor. Li Li s-a zbătut puţin să-l elibereze din strânsoare, dar n-a putut. Mie mi-era limpede că odată ce a fost oprit, toporul nu avea să se mai mişte nici un pic.

— Ce vrei să faci? a urlat Li Li ca un smintit şi s-a smucit înapoi, însă toporul a rămas în încleştarea mâinilor lui Xiao Geda.

Acesta strângea din maxilare; faţa întreagă îi era scăldată în lumină, în timp ce muşchii feţei îi tremurau vizibil. Ne-am retras puţin, slobozind un strigăt de spaimă. Apoi s-a aşternut liniştea. În această pace adâncă, vocea secretarului a izbucnit fulgerătoare:

— Xiao Geda, ai înnebunit?

Am întors capul şi l-am văzut pe secretar cum se apropie. Şeful de echipă rămăsese ţintuit locului. Bărbia îi tremura, iar ochii lui scăpărau o lumină rece. Secretarul s- a apropiat şi a zis, arătând spre topor:

— Dă-i drumul!

Li Li a lăsat toporul şi s-a retras câţiva paşi. Xiao Geda rămăsese neclintit cu toporul în mână, fără să scoată nici un cuvânt.

— Xiao Geda, ajunge! a spus secretarul. Vrei să jucăm cum îţi place ţie? Da’ cine te crezi tu? Tot nu ţi-e limpede? Îţi cauţi moartea?

Şi spunând acestea, secretarul a întins mâna şi a continuat să- l îndemne:

— Dă-mi toporul!

Xiao Geda nu-l privea. Faţa-i era schimonosită toată. Pe frunte îi apăruse o paloare rece care cobora de-a lungul nasului, sprâncenele tresăreau încordate, iar în colţul ochilor tremurânzi se ivise un strop de lumină. Secretarul s-a îndepărtat un pas, apoi s-a  întors şi a spus molcom:

— Nene Xiao, doar nu eşti nerod! Greşeala aia pe care ai făcut-o… să pomeneşti despre Cer… Totul e în mâinile mele… Te acopăr eu! Tu vezi-ţi de legumele tale. Ai tu vreo treabă cu copacii? Treburile cooperativei, ale statului, le hotărăşti tu cumva? Eu, că sunt un prăpădit de funcţionar, şi tot nu pot să le hotărăsc, darămite tu care eşti şi mai pră- pădit ca mine. Ce, ai înnebunit? Când tinerii revoluționari s-au răzvrătit, împăratul a lăsat frâiele din mână. Înlăturarea lui nu a fost o nenorocire prea mare. Atunci, înlăturarea ta ar putea fi o nenorocire? Şi chiar de-ar fi, cât valorezi tu? Tâmpenii! Nene Xiao, nimeni în tabără nu-i mai priceput la copaci şi eu ştiu acest lucru. Altfel, cum ți s-ar fi dat acest nume, Regele Copacilor? Ți-e greu, înțeleg, dar ai greșit, eu sunt secretarul de partid și trebuie să-mi fac treaba. Cum adică, tu nu vezi în ce necaz m-ai băgat? Tinerii au nevoie de revoluţie, au nevoie de comunism. Le stai tu împotrivă?

Xiao Geda se liniştise de-acum. O dâră de lumină i se aşternuse pe chip. Rămăsesem toţi ţintiţi locului, cu ochii pironiţi asupra lor, fără să clipim măcar. Aşadar, acest bărbat mărunţel, care îmbrăţişa trunchiul copacului şi nu se putea dezlipi de el, era adevăratul Rege al Copacilor. Sufletul meu, asemenea unui bolovan neşlefuit, începea să desluşească totul şi tremurând, simţeam cum mintea îmi devine tot mai încețoșată. Adevăratul Rege al Copacilor înlemnise de tot, doar braţele i se desprindeau uşor de copac. Toporul a căzut bubuind pe rădăcinile ce ieșeau din pământ la baza copacului. Ecoul s-a înălțat de-a lungul lui şi, pe când pierea în văzduh, asemenea unei tânguiri, zeci de păsări şi-au slobozit ţipătul, țâșnind din copac precum niște săgeţi eliberate din arc. Păsă- rile au alunecat într-un zbor lin, în josul muntelui, apoi din nou s-au ridicat domol, cu o fremătare de aripi. În cele din urmă, au pornit către zările îndepărtate, din ce în ce mai mici, până când s-au topit într-un punct negru, minuscul.

Li Li ne privea înfiorat. Entuziasmul îi scăzuse considerabil. Şi noi ne priveam unii pe alţii. Tăcut, secretarul a luat toporul şi i l-a dat lui Li Li, care continua să se uite la el cu acelaşi aer pierdut, fără să se clintească. Xiao Geda s-a desprins încetul cu încetul de copac, cu braţele atârnând pe lângă trup. S-a îndepărtat puţin şi s-a oprit locului. Nimeni nu pricepea cum ajunsese el acolo.

— Loveşte! a spus secretarul. La urma urmei, tot trebuie să dobori ceva. Tinerii au dreptate: nu trebuie să stai cu mâinile în sân, trebuie să loveşti. Apoi, a întors capul şi a strigat către şeful de echipă: Vino-n coace!

— Tăiaţi voi! Să taie tinerii! i-a răspuns acesta, ţinându-se tot departe. Li Li şi-a înălţat capul. N-a privit pe nimeni, ci, calm, a ridicat toporul şi a izbit.

S-a tot tăiat la copac timp de patru zile, din zori şi până-n seară. Şi tot patru zile Xiao Geda a vegheat alături tăcut, fără să-şi ia ochii de la toporul care se ridica şi apoi cădea nemilos asupra copacului. Nevasta lui gătea şi îl trimitea pe Liuzhua cu mâncarea pe munte, dar Xiao Geda gusta numai un pic şi apoi îi cerea lui Liuzhua să-i aducă nişte haine. Liuzhua se dezbărase de obrăznicia de odinioară şi, supus, se întorcea în mare grabă în tabără. De cum se lăsa înserarea, copilul ieşea cu mamă- sa în faţa căsuţei şi priveau către munte. Din zi în zi luna răsărea tot mai târziu şi tot mai ciobită. Cei din echipă se opreau uneori şi luau aminte la răsunetul loviturilor, care răzbătea firav de pe munte, apoi, treptat se îndepărtau, iar când se întâmpla să dea nas în nas unii cu alţii, se risipeau degrabă, care încotro, cu capetele plecate.

Eram într-o stare confuză. Eu unul nu prea înţelegeam ce e mai bine, să tăiem copacul sau nu. Nu mă duceam pe munte să iau parte la doborârea lui şi nici nu-mi prea ardea să stau la discuţii cu Li Li. Printre tinerii intelectuali erau câţiva nespus de zeloşi, care de fiecare dată când reveneau de pe munte trăncăneau şi râdeau zgomotos, cu multă dezinvoltură. Numai cu ei schimba Li Li priviri şi zâmbete. Ceilalţi erau îngânduraţi şi nu aveau ochi buni pentru cei care tăiau copacul.

Când s-a isprăvit munca, în a patra zi, cei câţiva care tăiaseră copacul au coborât de pe munte strigând în gura mare prin tabără:

— S-a terminat cu el! S-a terminat!

Pe măsură ce e risipea încordarea ultimelor patru zile, simţeam cum în suflet mi se strecura o mare uşurare. Li Li a intrat în cameră. A scotocit după o pensulă şi nişte tuş cu care a scris pe o hârtie câteva caractere. Apoi şi-a lipit hârtia pe valiză. Eu stăteam întins pe pat, dar am zărit de departe caracterele de-o şchioapă: „Noi suntem speranţa“. Ceilalţi au văzut şi ei, dar n-au zis nimic. Se împlinea ce trebuia împlinit.

Despre autor:

Scriitor, poet, scenarist și pictor, A Cheng (Zhong Acheng) s-a născut în 1949 la Beijing într-o familie de intelectuali. Tatăl său a ajuns la țară din pricina unui articol necon­form cu doctrina oficială, iar mama s-a văzut nevoită să vândă biblioteca familiei. Înainte însă, foarte tânărul A Cheng a reușit să citeas­că multă literatură și a făcut astfel cunoștință cu operele lui Tolstoi, Dostoievski, Balzac, Hugo. După declanșarea Revoluției Culturale, la 19 ani, a fost trimis la muncă în provincia Shanxi, apoi în Mongolia Interioară și în pro­vincia Yunnan. Revenind la Beijing în 1979, și-a continuat instrucția sub îndru­marea tatălui său și a făcut parte din grupul de avangardă „Stelele“. A debutat în 1984 cu nuvela Regele Șahului în Revista Literară din Shanghai. După uriașul succes al aces­teia, în 1985 a pu­blicat alte două nuvele, Regele Copacilor și Regele Copiilor (ecra­nizată în 1987 de Chen Kaige), care l-au impus drept un scriitor de mare expresi­vitate, emblematic pentru curen­tul literar „Căutarea rădăcinilor“, renumit pen­tru res­pingerea ideologiei maoiste. Aceste trei nu­vele sunt reunite în volumul Cei trei regi (Humanitas Fiction, 2018). A Cheng a mai publicat Jurnalul venețian (1997), un volum de proză scurtă, Talen­tul este pretutindeni (1998), și mai multe de eseuri: Discuții li­bere (1997), Erudiția (2016), Cultura nu este un condiment în mâncare (2016), pre­cum și numeroase scenarii. Pentru întreaga sa crea­ție, a primit Premiul Lu Xun (China), iar pen­tru Jurnalul venețian i s-a acordat în 1992 Premiul Internațional Nonino (Italia) și în 1995 Premiul pentru cea mai bună creație literară (Taiwan). După o lungă peri­oa­dă petrecută în SUA (1987—), A Cheng s-a întors la Beijing. Scrierile sale sunt traduse în peste 20 de limbi.

Articole similare

Top 5 cele mai bune filme văzute pe Netflix în mai 2021

Jovi Ene

Top 5 ospețe în filme

Dan Romascanu

Top 3 romane detectiv cu elemente mistice

Corina Moisei-Dabija

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult