Carti Carti de fictiune Recomandat

Râul care ne desparte, de Ngugi wa Thiong’o

Raul care ne desparte”Râul care ne desparte”, de Ngugi wa Thiong’o

Editura Polirom, Colecția ”Biblioteca Polirom. Actual”, Iași, 2014
Traducere din limba engleză de Mihaela Negrilă

Kenyanul cu nume imposibil de pronunțat, Ngugi wa Thiong’o, realizează o treabă extraordinară în ”Râul care ne desparte”. Un necunoscut pentru mine și probabil pentru mulți, face dintr-un roman exact ceea ce ne așteptăm de la un reprezentat al literaturii negre din Africa: ne instalează în atmosfera Africii exotice, a unui trib din Kenya, aflat departe de civilizație sau măcar la marginea ei, cu tradiții și obiceiuri ce ne par destul de înapoiate, dar pe care ar trebui să le respectăm. Un roman aflat la granița, deci, dintre civilizații sau, și mai important, la granița dintre religii.

”Aceste dealuri și coame străvechi erau inima și sufletul regiunii. Ele păstrau pure și intacte magia și ritualurile triburilor. Oamenii lor se veseleau împreună, dăruindu-și unii altora sângele și căldura râsului lor. Uneori se luptau. Însă lupta era între ei înșiși și nimeni din afară nu era nevoit să afle vreodată. Erau muți față de străini, nerostind nici unul dintre secretele ai căror păzitori erau. Kagutui ka Mucii gatihakagwo Ageni – pânza uleiată a casei nu e pentru frecții pe pielea străinilor.”

Într-un astfel de peisaj, pe aceste dealuri și coame (cărora nu le-am reținut numele, păcatul meu!), se află mai multe ramuri ale unui trib african, despărțite doar de un râu, dar și de multe concepții cu privire la viitorul tribului: pe o parte, se află Chege și fiul său, Kabonyi, care, împreună cu sfatul bătrânilor, consideră că tradițiile din vechime trebuie păstrate, începând de la zeii străvechi și până la obiceiurile care ni se par acum ciudate, precum circumcizia masculină și feminină; pe cealaltă parte a râului, conducătorul este Joshua, un african convertit la creștinism și care, alături de adepții săi, respinge tot ce reprezintă tradiție, fie că este vorba de trib sau de proprii săi copii.

De altfel, cartea poate fi privită din două mari perspective (și fac asta fără să povestesc prea mult subiectul): prima perspectivă este aceea a introducerii cititorilor într-o lume pe care nu ne-o putem imagina, dar care încă pulsează de viață, atât cât mai poate, în Africa neagră, prin junglă sau prin savană. O lume care este atrasă, dar și respinge civilizația, care dorește să își păstreze tradițiile și obiceiurilor (uneori sângeroase), dar care în același timp dorește să își apropie oamenii de lucrurile bune ale civilizației creștine. Astfel de lume întâlnim și în ”Râul care ne desparte”: Chege, un înțelept al tribului, își simte sfârșitul aproape, dar simte și că fiul său îi poate fi demn succesor și cel care va îndeplini una dintre profețiile ancestrale ale tribului. De aceea, îl trimite să studieze la școala creștină din apropiere, să învețe ce știe omul alb, dar să nu se molipsească cu ambițiile acestuia. Chiar dacă el crede că ”acești creștini nu aveau să obțină nimic bun, zicea el mereu. Vedea mai mult decât putea oricine să vadă. Acești adepți ai lui Joshua aveau să aducă atât de multe dezbinări în ținutul lor, încât tribul va muri.” Mai departe, Waiyaki, fiul lui Chebe, se reîntoarce în cadrul tribului și înființează o serie de școli, considerând că învățătura albilor, combinată cu tradiția tribului, vor reuși să reînvie forța de demult, vor reuși ca deciziile guvernului să nu mai fie luate în pofida dorinței oamenilor născuți pe aceste pământuri.

Ngugi wa Thiong’o
Ngugi wa Thiong’o

A doua perspectivă este cea religioasă: care este forța religiei băștinașilor, prin ce se deosebesc ei de creștini, care sunt diferențele tradiției africane față de creștinismul catolic, aflat la primii pași prin jungla kenyană. Să spunem că nu este doar o discuție filosofică, ci este o continuă luptă între o tabără și alta, dacă nu mereu pe plan fizic, măcar prin șicane și altercații minore. Și chiar și așa, creștinismul iese șifonat, iar motivele sunt multiple, unele dintre ele cunoscute și azi. Închistarea unei religii în reguli și norme fără sens, aversiunea față de oricare altă religie, inclusiv a celor care au ca punct de plecare tot Vechiul Testament, respingerea tradițiilor unor popoare, dar și a oricăror rămășițe a acestora în rândul adepților, lipsa de omenie, până la urmă, la fiecare păcat, ca să enumăr doar câteva. De altfel, o simplă relație de dragoste, suprapusă unor conflicte între triburi, dar și între adepții celor două religii aduse în prim plan aici, duce și la un conflict adânc în chiar mintea celor care până mai ieri se considerau creștini:

”Nu! Nu putea fi o religie a iubirii. Niciodată. Niciodată. Religia iubirii se afla în inimă. Cealaltă era religia lui Joshua, care contravenea spiritului ei și încălca iubirea. Dacă credința lui Joshua și a lui Livingstone ajungea să despartă, ei atunci, nu era bună. Dacă ajungea să stea între un tată și fiica lui astfel încât moartea acesteia să nu-l miște, atunci era o religie inumană. Ea o voia pe cealaltă. Cealaltă, care-i ținea pe oameni împreună, care unea.”

Și ajungem astfel la întrebarea cea mai importantă: câte crime s-au săvârșit în numele unei religii și, în special, în numele creștinismului? De câte ori s-a făcut genocid în numele unor precepte, de către oameni pe care cu siguranță nu îi ducea mintea sau, mai rău, de către niște oameni care erau îndemnați la exterminarea unui popor, a unei etnii, a unui trib, de către niște preoți iresponsabili? Cartea lui Ngugi wa Thiong’o pune astfel de întrebări și ne îndeamnă să căutăm răspunsuri. Până la urmă, calea aleasă de oamenii tribului, de Waiyaki, era cea corectă: evoluția, chiar și religioasă, vine din educație. Aici este cheia.

O carte pe care o recomand oricui, fie că vorbim de un creștin convins, dar inteligent, fie că vorbim de un ateu care poate distinge între bine și rău. O capodoperă ce merită descoperită.

Puteți cumpăra cartea: Editura Polirom/Elefant.ro/Libris.ro/E-book.

Articole similare

Crâmpeie de viaţă şi de veşnicie: „Aneta”, de Lucian Domşa

Ana Maria Cazacu

Cât de departe ai merge pentru a-ți salva copilul? – Lanțul, de Adrian McKinty

Bianca Burada

Camille (1921)

Jovi Ene

1 comment

Sorina 15 mai 2014 at 21:13

De crimele fundamentalistilor islamici care persecuta si azi crestinii de ce nu se spune nimic? Dar comunismul? Si el ucidea oamenii care respingeau ateiismul. Si asta nu doar in tarile crestine.

Reply

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult