Prin blogosfera literara Recomandat

Prin blogosfera literara (23 – 29 septembrie 2013)

festivalul-enescu-2013S-a incheiat la sfarsitul saptamanii Festivalul George Enescu si cu aceasta si excelenta serie de relatari de la liternet.ro care ne-a tinut oarecum la curent pe noi cei aflati departe si cat poate fi exprimat in cuvinte despre ceea ce s-a intamplat in acest septembrie in salile de concerte din Bucuresti. Din cronicile ultimei saptamani am retinut-o pe cea despre concertul de la Ateneu cu Hilary Hahn si orchestra Camerata Salzburg: ‘În concertul de la Ateneul Român, Hilary Hahn a fascinat publicul. Concertul nr. 3 pentru vioară de Mozart a fost cântat, după opinia mea, absolut în stil clasic, cu o vie expresivitate şi spirit tineresc. După Expoziţia orchestrală, cântată cu brio de virtuozii din Camerata Salzburg, sunetul reliefat al viorii soliste a umplut sala cu strălucirea temelor luminoase ale Allegro-ului. Arcuirile împlinite ale frazelor muzicale, încheiate, conform stilemelor mozartiene, cu triluri sprintene, confereau autenticitate şi atractivitate. Supleţea domina mişcările instrumentale ale solistei. Arcuşul ei genera un sunet când sclipitor, când spumos ori plin de reverie. Un vibrato rapid de subliniere a unor culminaţii era plasat strict în ritmul desfăşurării melodice. Frumoasa temă-episod din Dezvoltarea formei de sonată a răsunat plină de o distincţie rară. În partea mediană a concertului, Adagio, afirmarea ideii muzicale a viorii soliste a ţinut sala cu respiraţia tăiată. Cu o stăpânire fantastică a trăsăturii de arcuş, Hilary Hahn lega o mulţime de sunete, cu o mare susţinere a sonorităţii, precum o vastă pregătire. Sensibila fermată aplicată înainte de cruză suspenda discursul pentru o fracţiune de secundă, ca o buclă în timp. Formulele ritmice suprapunctate, apogiaturile şi jocul de triolete dăruiau muzicii acestei părţi o mare nobleţe. Finalul, Rondeau. Allegro, a proiectat spre sală cunoscuta temă poreclită Strasbourg, cântată de orchestră cu o euforie molipsitoare. Alternanţa Refren-Cuplet era realizată cu un gust estetic desăvârşit. Acele mici cadenţe ale viorii soliste nu tulburau cu nimic fluenţa. Acel Scherzo intercalat în Andante mă ducea cu gândul la o scenă rotativă, unde decorul se schimbă radical. Apoi, cu zâmbetul pe buze, dar cu mult nerv în arcuş, solista s-a avântat într-un pasaj frenetic pe care la reluat cu variaţiuni originale, în care arpegiile vălurite în spiccato uimeau prin agilitate.’

Maria-Tanase-5Putine, mult prea putine articole din presa si blogosfera au marcat centenarul nasterii Mariei Tanase. Una dintre exceptii am gasit-o pe blogul lui Vladimir Tismaneanu: ‘Pentru mine, Maria Tanase (1913-1963) a fost marea legenda a acelor vremuri despre care tot incercam sa ne amintim, cu fiorul, zbuciumul, nelinistile, terorile unor clipe nauce si naucitoare. A intruchipat geniul, asemeni lui Brancusi, Enescu, Blaga sau Pallady. Avea vocatia unicitatii si unicitatea vocatiei. Adica a chemarii. Era chintesenta unei trairi, o lumanare care ardea sub zodia eternitatii. Vocea ei era vrajita si ne vrajea pe toti. Romania secolului al XX-lea a fost marcata de multe maledictiuni. Dar au existat si cateva binecuvantari. Una s-a numit Maria Tanase.’

Laszlo Alexandru abordeaza din nou protocronismul si adeptii sai mai noi pe blogul sau intr-un ciclu de articole intitulat ‘Protocroniştii dau tîrcoale’. Tinta in al doilea articol al seriei este interpretarea cu scule protocroniste a Divinei Comedii de catre Patapievici: ‘Pe terenul protocronismului, fructificat în interpretările Divinei Comedii, stăm şi noi bine. În cărticica sa Ochii Beatricei. Cum arăta cu adevărat lumea lui Dante? (Bucureşti, Ed. Humanitas, 2004), fizicianul H.-R. Patapievici ne povesteşte cîte ceva despre configuraţia universului dantesc. Ajuns cu drumeţia sa la trecerea de la cerurile concentrice ale Paradisului spre Empireu, comentatorul notează fără a şovăi: „Există o soluţie geometrică vizualizabilă a lumii descrise de Dante. Ea a fost, pentru prima oară în mod coerent, în 1854, dezvoltată de către matematicianul Bernhard Riemann. (…) Ideea spaţiului sferic ne permite să vizualizăm în mod unitar, şi geometric consistent, divizata lume rezultată din descrierile lui Dante” (p. 92-93). Iată-l pe poetul italian cum revoluţionează geometria euclidiană, aducînd-o, cu o anticipare de 550 de ani, în zona geometriei riemanniene!’

Petre Anghel scrie pe blogul sau despre sfarsitul si inceputul de drum al lui Marin Preda: ‘Deşi nu a confundat niciodată arta cu alte componente ale spiritului, Marin Preda a fugit şi chiar a dispreţuit evazionismul : pentru el scriitorul este un om al cetăţii, dar nu un agitator, ci o fiinţă care se lasă impregnată de realitate. Pentru un scriitor, în viziunea sa, nimic nu este … apoetic sau aprozaic. Sunt puţini scriitorii cu o ureche atât de fină ca a lui Marin Preda. El detecta suferinţa umană, bucuria şi nenorocirea, auzea stomacul care rodea în gol şi inima care bătea ştrangulat. Spre deosebire de alţii, care considerau că trebuie să se confunde cu gloata pentru a-i lua pulsul, Preda era un singuratic, un mare singuratic, care prefera ca la el să ajungă realitatea filtrată. Prefera să audă vuietul mării din depărtare, nu de pe ţărm. În acelaşi timp, voia să se confrunte şi cu alte opinii. Preda nu pleca niciodată de la premiza că realitatea văzută şi auzită de el, sau, mai ales, ce a înţeles el, este definitiv. Culegea impresii. Pentru el rolul întrebării era esenţial. Socotea că adevărul nu stă în răspuns, care oricum poate varia în raport cu interlocutorul, ci în întrebare. Şi, de fapt, în felul cum s-ar putea justifica un răspuns. Acel pe ce te bazezi?, rostit de atâtea personaje, este esenţial pentru judecata lui Preda.’

n10584Florin Pitea are un blog numit ‘Tesatorul’ unde in afara de a ne povesti despre cartile sale ne impartaseste si impresii din propriile lecturi. Iata de pilda ce scrie despre ‘Necroville’ a lui Ian McDonald: ‘Pentru vînătorii de conexiuni intertextuale, romanul lui Ian McDonald este un deliciu. Cum îi stă bine artefactului literar postmodern, Necroville e doldora de trimiteri la literatură, de la Shakespeare şi Milton la Čapek şi Gibson, dar şi la cinematografie. Decorul urban al romanului e înţesat de ecrane pe care rulează pelicule celebre, iar pe parcursul acţiunii personajele principale surprind secvenţe din Vrăjitorul din Oz, din Pe aripile vîntului şi din zeci de alte filme. Desigur, unele trimiteri sînt mai subtile decît altele, iar confruntarea finală dintre oligarhul Adam Tesler şi fiul său resuscitat aminteşte de o scenă similară din Blade Runner, chiar dacă pelicula aceasta de căpătîi a genului cyberpunk nu este menţionată explicit. Nu în ultimul rînd, Necroville merită citit şi pentru şuvoiul inepuizabil de imagini suprarealiste din paginile sale. Practic pe fiecare filă apar personaje exotice, artefacte ingenioase, decoruri spectaculoase, costume umitoare, ca într-un caleidoscop multicolor.’

Horia Picu scrie la sighet-online.ro despre ‘Mironositele’ lui Frederico Andahazi: ‘Federico Andahazi are multă imaginaţie. Inventează o poveste, neverosimilă – că de-aia-i poveste – cu mari scriitori ai începutului secolului al XIX-lea – în care îi întâlnim pe lordul Byron şi pe secretarul său, John Polidori, pe Mary şi Percy Shelley. Prezenţa lui Polidori printre ceilalţi scriitori atât de bine cunoscuţi nu-i deloc întâmplătoare. El este cel care a creat romanele fantastice cu vampiri. Despre vampir, dar un fel aparte de vampir e vorba şi în „Mironosiţele”.’

(Dan)

Craii si mortiiMicawber scrie pe blogul sau, Ce-am-mai-citit, despre un nou roman inscris in competitia pentru cel mai bun roman românesc al anului 2013, Premiul Literar ”Augustin Fratila”. E vorba de Craii si mortii, de Dan Stanca, Editura Cartea Romaneasca, despre care scrie: ”Craii şi morţii e un roman cu idee interesantă, nu lipsit de tramă epică şi chiar suspense pe alocuri, din păcate tributar câteodată unui retorism supărător, materializat prin repetiţii şi refrenuri greoaie, şi cu incursiuni într-o istorie fantasy care riscă să-l obosească inutil pe cititor.”

(Jovi)

Contributori: Jovi, Dan.

Recenzii cărţi pe Filme-carti.ro în această săptămână:

-”Templul de aur”, de Yukio Mishima

Evadarea imposibilă”, de Lena Constante

Moartea samurailor ronini”, de Tamenaga Shunsui

Articole similare

Culinariard. Restaurante, cârciumi, vorbe, de Claudiu Leonte

Jovi Ene

Un american la Chișinău, de Dumitru Crudu

Jovi Ene

Prin blogosfera cinefilă (30 ianuarie – 12 februarie 2017)

Jovi Ene

1 comment

codrut constantinescu 1 octombrie 2013 at 08:52

„Craii şi morţii e un roman cu idee interesantă, nu lipsit de tramă epică şi chiar suspense” Ce-i aia suspense?

Reply

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult