Prin blogosfera literara Recomandat

Prin blogosfera literară (20 – 26 iunie 2016)

Viata fictiunii dupa o revolutieMirel Horodi scrie pentru ‘Baabel’ despre cartea recenta a lui Radu Cosasu „Viața ficțiunii după o revoluție” pe care o am si eu pe noptiera, asteptandu-si randul la lectura si recenzie: ‘Noul volum al lui Radu Cosașu ne oferă, în stilul său inegalabil, o abordare curajoasă a biografiei unui scriitor contaminat ideologic în adolescență de utopia comunistă, boală căreia i-a supraviețuit printr-un spirit de frondă și intelectualizare. „Secretul supraviețuirii e autoironia și înțelegerea față de instabilitatea stăruitoare a propriei tale ființe” (pag.69). Pe această linie s-ar putea vorbi în cazul lui Cosașu despre o „rezistență prin belotă”, care l-a ajutat să supraviețuiască la „tâmpenia insuportabilă (și multilaterală) a regimului”. S-a vindecat definitiv de boala din tinerețe, fără a deveni însă un renegat, deși anticomunismul este acum la modă…’

Cristian Patrascanoiu de la LaPunkt recomanda fara ezitari cartea lui Ovidiu VErdes ‘Muzici si faze’: Muzici şi faze, extraordinara carte a lui Ovidiu Verdeş, este un roman în multe privinţe de neocolit. … Întîi, atunci cînd este vorba despre ce face şi ce poate face un mare scriitor cu limba în care scrie, Muzici şi faze este, pur şi simplu, o demonstraţie de magie: pe mai bine de 400 de pagini, Ovidiu Verdeş aduce aduce un elogiu formidabil unei limbi române foarte vii.’

(Dan)

Cum l-am mancat pe tataMi-a plăcut și mie mult romanul ”Cum l-am mâncat pe tata” și mă bucur că de aceeași părere este și Ion-Valentin Ceaușescu pe Semnebune.ro: ”Chiar dacă la prima vedere putem crede că romanul Cum l-am mâncat pe tata este neserios și ușurel, odată ce înaintăm în lectură realizăm că nu este chiar așa. Chiar dacă acțiunea este destul de simplă, este admirabil felul în care și-a organizat autorul subiectul în așa fel încât să prezinte atât momente ale evoluției lumii, cât și evenimentele din interiorul unui grup. Pe măsură ce tatăl tot descoperă lucruri, grupul se schimbă, mentalitatea se schimbă și autorul sugerează aceste schimbări foarte abil, fie prin dialoguri, fie prin acțiune propriu zisă, mai niciodată nu le descrie în mod direct. Și aici se vede talentul lui Roy Lewis, iar într-adevăr, cartea aproape că se citește pe nerăsuflate. Înainte de final trebuie să spun că în carte nu este vorba despre canibali, o să vedeți singuri de unde vine titlul acesta insolit și foarte atrăgător. Cum l-am mâncat pe tata este în mod cert una dintre cele mai amuzante cărți citite de mine în ultima vreme și în mod clar este o lectură care vă va însenina și mai mult zilele de vacanță.”

Despre Felii de lămâie, de Anca Vieru, scrie Andres pe blogul său: ”Spuneam mai sus că povestirea care dă titlul volumului, Felii de lămâie, este cea care m-a făcut să dau paginile cărții în căutarea surprizei. Personajul principal, o doamnă care merge cu cățelul în parc, este cea prin ai cărei ochi vedem ce se întâmplă în jur. Este o doamnă care vorbește într-una de când ajunge pe bancă și până pleacă. Ce ar putea fi interesant aici? Vă asigur că povestirea vă va face să dați pagină după pagină până veți ajunge la final. Este minunat scrisă, fluidă, colorată, ba chiar are o poveste centrală pe care o vom descoperi pas cu pas, piesă cu piesă, și, la final, nu numai că vom avea parte de o răsturnare de situație, dar vom realiza că bănuielile de la început au fost reale. Sau poate nu…”

Eu nu prea citesc literatură polițistă. Voi? Aceeași întrebare o propune și Valeriu Gherghel pe blogul său Filosofiatis: ”Un roman polițist bun este un oximoron, precum fier de lemn sau cerc octogonal. Să nu-mi vorbiți de Poe, de Borges sau, acum, de Pessoa: toți au scris dintr-un pur amuzament (destul de ciudat). Acestea sînt accidente și un accident se repetă cu frecvența furtunilor tropicale la Polul Nord. Cei trei prozatori numiți mai sus au măcar scuza că au compus, de fapt, niște povestiri foarte scurte, nu au fost niște ”scriitori de gen” propriu-ziși, cel puțin Borges n-a exagerat. Cît despre Umberto Eco, el a redactat un roman parodic, o singură dată, a dat lovitura și s-a apucat de altele. Nici nu ar mai fi avut haz. Și, oricum, de îndată ce un prozator bun începe un roman polițist, foarte rar iese cu adevărat polițist.”

cartea-clanului-din-baltimore_1_fullsizeLaura Câlțea nu a fost prea entuziasmată de a doua carte a lui Joel Dicker publicată în românește, ”Cartea clanului din Baltimore”: ”Tot ce era interesant în Adevărul despre cazul Harry Quebert (intriga polițistă, trimiterile fine spre lumea ficțiunii și a rechinilor din lumea editorială, amestecul de sex și iubire inocentă, mizeria ascunsă sub fațatele perfecte ale familiilor și caselor americane) este reluat și în Cartea clanului din Baltimore, dar într-o formă mult mai artificială (de la narațiune la dialoguri și descrieri), plină de stereotipii și banalități, iar ceea ce iese este un roman searbăd fără cap și fără coadă pe care nu-l mai salvează nici măcar încercările de a-i da un sens în ultimele pagini (…). Practic, rețeta de succes din primul, s-a dovedit ineficientă în cazul celui de-al doilea. Și atunci, ce face oare ca primul să fie așa de bun și celălalt așa de prost? Și, mai ales, care îl reprezintă mai bine pe Dicker: romanul bun sau romanul prost? Probabil că ambele, atât datorită faptului că, în general, nici un scriitor nu a scris doar cărți bune, dar și pentru că Dicker e un autor tânăr, la început de drum. Eu îi voi citi în continuare cărțile, sunt convinsă că mai are lucruri de spus și o va face poate după ce mai trece puțin faza asta cu celebritatea și se va putea concentra doar asupra scrisului. ”

(Jovi)

Contributori: Dan, Jovi.

Recenzii cărţi pe Filme-carti.ro în această săptămână:

-”Iuda”, de Amos Oz

-”Românce văzute de străini”, de Vasile Panopol

Viața, jocul și moartea lui Lul Mazrek”, de Ismail Kadare

-”Amărâte și vesele vieți de jupânese și cucoane”, de Constantin Gane

Raftul Denisei-10 ani de fantezie literară

Articole similare

Să citim ce se întâmplă la Terasa Fericirii, cu Lavinia Bălulescu

Jovi Ene

Ar fi putut fi o capodoperă: The Lady from Shanghai (1947)

Dan Romascanu

Busola plăcerii, de David J. Linden

Jovi Ene

1 comment

Andres 27 iunie 2016 at 23:37

Mulțumesc pentru menționare, dragilor! Recomand cu mare drag cartea Ancăi. ^_^

Reply

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult