Carti Eseuri Recomandat

Peisaj după isterie, de Mircea Cărtărescu

”Peisaj după isterie. Articole, 2007-2017”, de Mircea Cărtărescu

Editura Humanitas, București, 2017

După cum îi spune și subtitlul, cartea ”Peisaj după isterie” a lui Mircea Cărtărescu cuprinde o serie întreagă de articole publicate în diferite ziare sau reviste, din România sau din străinătate, din perioada 2007-2017, dar și scrisori sau proze de efect cu amintiri din primii ani de viață sau din cariera sa. Titlul cărții surprinde perfect zilele care au urmat protestelor din ianuarie-februarie 2017, din perioada #Rezist, timp în care chiar și autorul a fost în Piața Victoriei în mai multe zile, și nu poate fi, chiar și așa, prea optimiste: isteria a fost, isteria rezistă încă, dar nici noi, cei care am protestat, nu am încetat să rezistăm, iar peisajul de după isterie nu s-a stabilizat.

Așadar, multe dintre articolele cuprinse aici sunt pe teme politice și au fost publicate inițial în perioada în care Mircea Cărtărescu scria pentru Evenimentul Zilei, în care acesta a considerat necesar să se implice activ în viața politică, măcar prin publicistică și, tocmai de aceea, a fost ironizat și jignit masiv în mass-media anti-băsistă pentru partizanat. Pentru mine, în toată această perioadă, Cărtărescu a fost un editorialist pe gustul meu, incisiv și pertinent, aproape de opțiunile mele politice, iar citirea sau recitirea acestor articole mi-a adus aminte de ceea ce a reprezentat toate acele atacuri și acțiuni politice și în viața mea. Desigur, unele articole au îmbătrânit, de vreme ce politica s-a schimbat, chiar protagoniștii au îmbătrânit și s-au transformat în ceea ce nu erau (Băsescu este exemplul cel mai reprezentativ) și era necesară, din punctul meu de vedere, neapărat, o datare a fiecărui articol, pentru o mai clară și bună situare în cronologia evenimentelor.

Multe dintre ideile generale de atunci, mai ales când este vorba de anii 2007-2012, rămân însă, pentru că actorii sau partidele care îi produc autorului amărăciune și oarece dispreț s-au perpetuat sau dacă nu ei, atunci ideile lor au rămas aceleași. Protestele împotriva unei mari părți a clasei politice au continuat, ba chiar s-au mărit, atât ca număr, cât și ca importanță, deși proporția celor care sunt împotriva sistemului corupt a rămas minoritară. La fel, intelectualii adevărați, tocmai din cauza faptului că gândesc, sunt încă stigmatizați:

”S-au întors vremurile în care cuvântul ”intelectual” devenise o injurie pronunțată cu maxim dispreț pe posturi de mare audiență. Trăim vremuri în care chiar ziarele ”de calitate” și-au desființat sau și-au redus la minimum paginile culturale, în care tot ce se mai citește sunt gunoaiele de bârfă și cancan, în care canalele de televiziune cu audiență maximă sunt simple colportoare de minciuni și manipulări grosiere. Librăriile au ajuns un fel de muzee în care nu mai intră nimeni, filmele adevărate (și avem un val minunat de cineaști tineri) nu au audiență, în general nimic din ceea ce este cu adevărat important pentru viața cuiva care nu vrea să fie un simplu animal nu mai contează nici cât negru sub unghie.” (pag. 24)

Mircea Cărtărescu

Așa cum autorul precizează într-o notă de subsol, de-a lungul anul 2016, a avut o corespondență cu autoarea bască Luisa Etxenike, iar scrisorile trimise de el, în număr de cinci, și-au regăsit locul și în această carte. Dintre acestea, mi-a atras atenția scrisoarea numărul II, în care Mircea Cărtărescu este rugat de partenera sa de corespondență să îi spună câte ceva despre România. Trecând, după explicații, peste complexul de dragoste-ură pe care îl are, cu privire la țara sa, aproape fiecare român (și pe care îl recunosc și la mine, de vreme ce mă enervează, mă nemulțumește aproape fiecare lucru la țara asta, fără să fac niciun pas hotărâtor pentru a o părăsi), el își mărturisește dragostea nemăsurată pentru Transilvania, pe care a cunoscut-o cu adevărat abia după ce soția sa, Ioana, l-a dus în lumea satului din nordul regiunii:

”Transilvania e altceva. Pentru mine, e aerul necesar în spațiul strâmt al țării mele, e azurul, puritatea, străvechiul, sunt oamenii ce gândesc lent și temeinic, e mirosul omniprezent al ierbii cosite. Îți mărturisesc că sunt îndrăgostit de acest ținut al României, deși nu sunt născut acolo. Dar poate că nu poți iubi cu adevărat un loc decât ca străin ce are un ochi mai proaspăt decât localnicul.” (pag. 133)

De departe, cea mai bună parte a cărții este cea cuprinsă în capitolul ”Lapis lazuli” (mereu m-a fascinat această expresie), care cuprinde articole complet îndepărtate de politică, texte personale, despre copilărie, adolescență și maturitate, articole despre anumite călătorii sau despre viață în general: în A treia bibliotecă, Mircea Cărtărescu este sincer și direct cu privire la biblioteca sa, față de scriitorii care își idolatrizează, adevărat sau nu, mobila în care ambalează și pune în valoare cărțile – biblioteca este ”o mobilă plină de cărți”, prima somptuoasă, comunistă, pe nume ”Anca”, a doua capitalistă, minimalistă, de la IKEA; în Mierte fierte, scoici prăjite, poate cea mai bună proză a volumului, ne regăsim într-o incursiune în lumea copilăriei autorului, în care rememorează mesele sărace, dar atât de gustoase, pe care i le pregătea mama lui, într-o lume în care nu existau frigidere, iar mâncarea preparată se rezuma la clătite, ciorbe cu lobodă sau ștevie, chisăliță, ciulama, spanac cu ouă deasupra, ”preparați”, orez cu lapte, mâncare de gutui, găluște sau colarezi; Lapis lazuli este o poveste despre dragoste, suferința produsă de ea și amintirile de peste timp; ”My love is like a raven…” este tot despre iubire, dar de data aceasta despre coincidențe și aparente irealități.

Împărțită, voit sau nu, în texte politice și texte personale, colecția de articole a lui Mircea Cărtărescu trebuia să ajungă în fața publicului, în mod necesar, pentru că vorbim de cel mai valoros scriitor român contemporan. Sunt, într-adevăr, inegale ca importanță și calitate, dar asemenea articole nu trebuie lăsate să se scurgă în ”penumbrele” internetului în cazul lui, chiar dacă nu prea sunt de acord, în cazul scriitorilor medii, minori sau necunoscuți, cu publicarea unor colecții de articole de pe site-uri și bloguri. Oricum, indiferent de ce spun eu, acest volum este și va fi judecat în funcție de partizanatul politic și perspectiva cititorului.

Puteți cumpăra cartea: Editura Humanitas/Libris.ro/Elefant.ro.

Articole similare

Prin blogosfera literară (3 – 9 iulie 2017)

Jovi Ene

Răcani, pifani şi veterani. Cum ne-am petrecut armata

Jovi Ene

Fiica papei, de Dario Fo

Jovi Ene

1 comment

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult