Carti Memorii jurnale

Pe tărâmul speranţei – calea care transformă suferinţa în supravieţuire: „Între două lumi”, de Suleika Jaouad

Între două lumi. Amintiri dintr-o viață suspendată”, de Suleika Jaouad
Editura Humanitas, Colecţia Memorii / Jurnale / Biografii, Bucureşti, 2021
Traducere din engleză de Ines Simionescu, Anca Lăcătuş şi Andreea Niţă

Orice om se naşte cu o dublă cetăţenie, una din lumea celor sănătoşi şi alta din lumea cdelor bolnavi (…) Deşi preferăm cu toţii să folosim doar paşaportul bun, ma devreme sau mai târziu fiecare dintre noi este obligat, cel puţin pentru o vreme, să fie cetăţean al celeilalte lumi (p.229)

În contextul în care fiecare zi tinde să fie marcată de informaţii terifiante şi senzaţionale, din care aflăm că oamenii îşi pierd fulgerător vieţile, iar alţii câştigă lupta cu suferinţa cruntă într-un mod tot atât de inexplicabil, omul de astăzi devine adesea pierdut în mirajul ştirilor. Asistăm, astfel, la o permanentă scindare a conştiinţelor tentate să pună sub semnul tăcerii acele momente în care pragmatismul ştiinţelor concrete s-a dovedit a fi neputincios în confruntarea cu o forţă pe cât de nevăzută, pe atât de prezentă în destinul fiecăruia dintre noi, călători printr-o viaţă menită să ni se dezvăluie ca un important examen. Iar ceea ce am putea cataloga drept o promovare a acestuia cu o notă cât mai apropiată de cea maximă este aproprierea acelor cunoştinţe prin care învăţăm că, deşi suntem simpli călători prin această lume avem datoria de a înţelege că fiecare clipă din viaţă este un dar venit de Sus, şi un îndemn de a răspândi în jurul nostru seninătate şi compasiune.

O astfel de lecţie este şi cea oferită de jurnalista şi scriitoarea Suleika Jaouad, o prezenţă constantă şi vie în rândul celor care, după o luptă grea cu suferinţa, a dobândit acea nebănuită putere de a se pune de bunăvoie în slujba celor bolnavi. Toate experinţele persoanei înzestrate, între timp, cu statutul de eroină, toate clipele în care durerea fizică se contopea în mod inevitabil cu acea deznădejde care ameninţa să suspende orice picătură de firesc al existenţei au fost rând pe rând aduse în faţa lumii prin intermediul unei conferinţe primite cu entuziasm. În acelaşi timp, cele la care mulţi dintre noi avem acces doar pe cale virtuală se regăsesc în paginile volumului Între două lumi, o biografie complexă, care s-a bucurat, la fel de repede de un succes mondial răsunător.

Încărcată deopotrivă cu cu „o forţă creativă uluitoare” şi cu „un omenesc copleşitor” (Elizabeth Gilbert), această frescă vie a marilor dureri şi a adevăratelor bucurii se poate înscrie, fără îndoială, în rândul acelor basme condamnate la nemurire, pe care copiii nevinovaţi de lângă noi le ascultă cu plăcere, în vreme ce fiecare mai mic din noi îl aduce pe neînfricatul Făt-Frumos într-o poveste proprie, unde privitul cu seninătate înainte pare să fi fost odată prefigurat de o căutare deznădăjduită spre sine şi de o privire plină de recunoştinţă spre cele mai îndepăratate şi mai înalte. Pătrunzând în tainele acestor Amintiri dintr-o viaţă suspendată plină de adevăruri nebănuite şi uneori prea greu de cuprins cu mintea, suntem în acelaşi timp invitaţi să devenim martori la modul în care zilele aparent lipsite de griji se pot transforma, când nici nu prindem bine de veste, în clipe terifiante desprinse dintr-un crunt coşmar. Astfel, identitatea tinerei exuberante şi nonconformiste  se confundă cu cea a unei prizoniere lipsite de apărare în faţa unei boli necruţătoare, a unei leucemii cu simptome atipice, pe care vocile convingătoare ale medicilor specialişti le încadrează în manifestări specifice cu precădere vârstei a treia.

Ca urmare, la o primă vedere, sub ochii noştri se defăşoară o tulburătoare incursiune pe tărâmul suferinţei atroce în umbra căreia, studenţia, acea perioadă în care cei mai mulţi tineri îşi fac planuri ambiţioase cu privire la un viitor strălucit, devine pentru Suleika, în vârstă de doar douăzeci şi doi de ani, un important obstacol, a cărui depăşire cu succes are drept principală miză reîntoarcerea la viaţa normală, lipsită, atât cât este îngăduit, de orice suferinţă. În această ambianţă, dacă la începutul memoriilor, ne aşteptam ca destinul protagonistei să se împlinească la Paris – oraş al luminilor, în care fantezia se află la loc de mare cinste – paginile imediat următoare ne dezvăluie că această capitală avea să se transforme, dimpreună cu Suleika, într-un loc plin de umbre, în care bucuria şi optimismul tineresc tind să pălească în faţa unei presimţiri tulburătoare, a unei furtuni care începea să prindă putere. La rândul lui, spitalul, pe care autoarea nu îl asociază pănâ în acest moment decât cu experienţa propriei naşteri, devine acum un spaţiu destinat renaşterii, unde Suleika, pe care suferinţa o transformă într-un veritabil cetăţean de mâna a doua pe tărâmul timpului, va învăţa să păşească pe o cale care duce la vindecare, luptând cu durerile fizice, dar şi cu cele psihice, care îi vor scinda conştiinţa. Treptat, ele vor face ca cea mai mare parte a acţiunii să se bazeze pe descrierea minuţioasă a acelor clipe în care moartea pândea fiecare gură de aer, fiind mai prezentă ca niciodată dar şi a şedinţelor de chimioterapie menite să ţină măcar puţin în loc lăcomia cancerului, care mi-a distrus nu numai corpul ci şi orice am ştiut despre mine însămi, iar acum metastazase în relaţia noastră, distrugând tot ceea ce era bun şi pur între noi:

Ştiam că ceva era în neregulă, dar aveam încă momente când mă întrebam dacă nu cumva inventam totul – dacă simptomele mele erau reale sau închipuite (…). Cu timpul am devenit alergică la privirile pline de milă şi la încurajările celor care  ţineau cu tot dinadinsul să mă înveselească (…). Au început să mă irite cei care se plângeau că au avut o zi stresantă la serviciu (…) mi-era greu să nu mă simt exclusă atunci când prietenii mei îmi povesteau despre vreun concert sau despre o petrecere la care merseseră împreună (…). Zilele mele erau un fel de urgenţă prelungită, viaţa mea fusese redusă la patru pereţi albi, la un pat de spital şi la lumini fluorescente (…). Lumea de dincolo de fereastră părea tot mai îndepărtată, câmpul meu vizual devenise un vârf de ac (pp. 57, 94, 110).

Cu toate acestea, la fel ca în oricare altă mai veche sau mai nouă poveste despre o moarte care se lasă biruită de o credinţă puternică, universul sumbru al singurătăţii în faţa necunoscutului va fi îmblânzit, treptat, de o decizie importantă. Asemenea pictoriţei Frida Kahlo, despre care aflăm că şi-a transformat izolarea într-un spaţiu luminat de metaforă şi semnificaţie, sau a lui Roald Dahl, care credea că durerea cronică de care suferea îi lansase carierea de scriitor, Suleika decide, la rândul ei, să spargă barierele camerei de spital, evadând cu mintea şi cu sufletul spre o altă lume:

M-am hotărât să-mi redefinesc supravieţuirea ca pe un act de creaţie (…). De când mă confruntasem cu moartea, nu-mi mai păsa deloc ce credeau ceilalţi despre mine şi nu mă mai jenam să spun că speram să-mi pun amprenta pe această lume. Voiam să am o contribuţie, oricât de mică. Să las în urmă mai mult decât primisem (…). Voiam să înţeleg ce se întâmplase cu mine, să descifrez semnificaţia a ceea ce trăisem. Voiam ca ultimul cuvânt să-mi aparţină. Prin urmare, am decis să-mi fac un blog. Ideea era să creez o platformă pentru un grup de oameni care sunt prea adesea neînţeleşi sau trecuţi cu vederea: tinerii care suferă de cancer (pp. 129, 136-137).

În acest context, plecarea definitivă dintr-un spital în care viaţa se asemăna adesea cu cea petrecută într-un oraş mare, iar izolarea profundă şi starea de alienare se dezvăluiau ca nişte inevitabile ecouri ale vuietului pacienţilor, rezidenţilor şi asistentelor, coincide cu o reîntoarcere pe tărmul celor cu adevărat vii. Paginile reunite în cea de-a doua parte ne îndeamnă, astfel, să o însoţim pe Suleika într-un nou periplu către acele timpuri pierdute care necesită a fi recuperate. Scopul acestei călătorii iniţiatice este, fără îndoială, explorarea unor tărâmuri noi, unde autoarea ştie şi (pre)simte că va descoperi bucuria comuniunii cu o serie de prieteni într-ale durerilor, cu unii dintre acei oameni care i-au fost alături din spatele ecranelor, iar acum sunt gata să o înveţe tainele adevăratei vindecări. Alături de aceştia, ea va deveni un spirit puternic şi se va asemăna acelor super-eroi care s-au confruntat cu pericole mortale şi au trecut peste încercări imposibile, iar odată ce victoria a fost asigurată, se întorc în lumea obişnuită preschimbaţi, mai înţelepţi şi cu sentimentul reînnoit de apreciere pentru viaţă.

La rândul meu, ca cititor mai puţin experimentat în tainele vieţii, am perceput toată această pendulare Între două lumi ca pe o foarte curajoasă confesiune, menită să dezvăluie o serie de răspunsuri importante şi binevenite. Fără îndoială, acestea au înseninat mintea acelui trăitor care, deşi nu a simţit cu propria fiinţă zbuciumul unei dureri atroce, a asistat adesea neputincios la desfăşurarea unor clipe şi vremuri în care graniţa dintre cei bolnavi şi cei sănătoşi s-a dovedit a fi una fragilă, chiar dacă noile viziuni ştinţifice se contrazic adesea cu privire la ceea ce este cu adevărat de folos pentru obţinerea unor rezultate benefice întregii omeniri. În consecinţă, lumea ilustrată de Suleika Jaouad mi s-a desprins ca un nor plin de lumină şi speranţă, ca unul dintre acele îndemnuri de a ne reîntoarce cu mintea la cuvintele pline de înţelepciune care spuneau, printre altele, că „natura îţi dă zilnic exemplul de a trăi” şi că „ceea ce nu te omoară este făcut să te întărească”, pentru că fiecare zi este un dar, în vreme ce iubirea este cel mai puternic antidot pentru suferinţă:

Credeam odată că să te vindeci înseamnă să îndepărtezi orice suferinţă din corp şi din inimă. Să uiţi de durere, să o laşi în trecut. Îmi dau seama însă că nu aşa stau lucrurile. Să te vindeci înseamnă  să înveţi să trăieşti cu durerea care va exista mereu înăuntrul tău, fără să te prefaci că nu e acolo sau să-i permiţi să-ţi acapareze ziua. Înseamnă să înveţi să te confrunţi cu fantasmele şi să duci cu tine ce mai rămâne. Înseamnă să învăţ să accept oamenii pe care-i iubesc acum în loc să mă protejez de un viitor în care să sufăr că i-am pierdut (p.356).

Puteți cumpăra cartea: Libris.ro.

(Surse imagini: https://www.libris.ro/, https://humanitas.ro/, https://www.paginadepsihologie.ro/, https://www.barnesandnoble.com/)

Articole similare

Să vorbim discuții: Cartografia lumii de dincolo, de Laura T. Ilea

Tudor Mirică

Istorie romanțată sau saga de familie pe timp de pace și război?

Iulia Dromereschi

Iulian Comănescu, Părintele Născocitor de Întâmplări cu Becul Călător

Hristina Frangos

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult