Carti Carti de istorie Recomandat

Nimic de invidiat. Vieți obișnuite din Coreea de Nord, de Barbara Demick

nimic-de-invidiat-vieti-obisnuite-in-coreea-de-nord_1_fullsize”Nimic de invidiat. Vieți obișnuite din Coreea de Nord”, de Barbara Demick

Editura Meteor Publishing, București, 2013
Traducere din limba engleză de Mihai-Dan Pavelescu

Cartea aceasta nu trebuie povestită, ci trebuie citită! De fapt, îmi e foarte greu să povestesc o carte care se constituie un rechizitoriu nemilos, sincer, meritoriu la adresa oricărei forme de totalitarism, nu numai a celui nord-coreean care face obiectul acestor mărturii. Pentru că asta este cartea Barbarei Demick, o colecție de mărturii ficționalizate (pentru o lectură mai ușoară), ”șase povești de viață” ale unor oameni simpli, nord-coreeni, care au dus o viață îngrozitoare în propria țară și au reușit, după mai multe întâmplări, să fugă și să ajungă în Coreea de Sud.

Așadar, nu vă voi povesti la rândul meu ceea ce s-a întâmplat cu aceste personaje reale, e important să le descoperiți voi, prin propria lectură, întâmplările, unele fericite (cum este posibilă dragostea în această țară și prin câte încercări trebuie să treacă cei care doresc să se întâlnească, de exemplu), majoritatea dureroase, inimaginabil de dure și nefericite. Voi pune accentul în cele câteva rânduri și citate pe care le voi scrie aici pe viața din Coreea de Nord (de altfel, în perfectă concordanță cu subtitlul cărții, ”Vieți obișnuite în Coreea de Nord”).

Barbara Demick
Barbara Demick

Într-o țară foarte săracă, care a trecut printr-o perioadă de foamete letală după 1990, dar și prin inundații catastrofale, propaganda începe din copilărie și continuă fără întrerupere toată viața. Chiar dacă există un schimb subteran de produse, din ce în ce mai pronunțat, cu China, de-a lungul graniței, iar anumite programe de televiziune de la țara-soră din sud se recepționează în unele gospodării (ilegal, desigur), acestea sunt cazuri izolate: majoritatea populației nord-coreene este îndoctrinată până în adâncul sufletului. Kim Ir-sen trebuia venerat ca o divinitate, fiul său, Kim Jong-il, ca fiul unei divinități, fotografiile cu ei fiind obligatorii în orice casă, iar inspecțiile veneau de multe ori, neașteptat, pentru a vedea, de exemplu, dacă acestea erau așezate impecabil și bine șterse zilnic de praf. Așa cum scria și Barbara Demick, îndoctrinarea a început încă din pruncie (majoritatea grădinițelor erau anexe ale fabricilor și întreprinderilor de stat, te duceai dimineața, îți lăsai copilul, pe care îl luai când plecai acasă, uneori după 14 ore de muncă), și continuă pe parcursul celor cincizeci de ani de viață, în care ”toate cântecele, filmele, articolele de ziar și panourile publicitare au fost concepute pentru a-l zeifica pe Kim Ir-sen”.

Haideți să vă dau câteva exemple de îndoctrinare forțată, impusă, băgată pe gât încă din copilărie. Iată cum arată câteva probleme de matematică dintr-un manual pentru clasa I (deși ultima dintre probleme pare a fi una de împărțire, dar asta contează mai puțin):

”Opt băieți și nouă fete cântă imnuri de laudă la adresa lui Kim Ir-sen. Câți copii cântă în total?”

”O fată este mesager pentru trupele noastre patriotice în timpul războiului împotriva ocupanților japonezi. Ea poartă mesajele într-un coș în care se află cinci mere, dar este oprită de un soldat japonez la un punct de control. El îi fură două mere. Câte mere au mai rămas?”

”Trei soldați din Armata Populară Coreeană au omorât treizeci de soldați americani. Câți soldați americani a omorât fiecare dintre ei, dacă au omorât un număr egal de soldați?”

Se spera că moartea lui Kim Ir-sen va aduce izbăvirea, cel puțin de cei care doreau altceva pentru ei și pentru țara lor. Mare a fost dezamăgirea când au descoperit că populația chiar suferea și că fiul său era gata să își asume succesiunea (așa cum a făcut, mai târziu, nepotul lui Kim Ir-sen). Oak-hee, una dintre protagonistele cărții, chiar și-a spus, după ce tatăl ei a spus că fiul e chiar mai rău decât tatăl: Acum chiar suntem terminați.”

Cartea în limba engleză
Cartea în limba engleză

Ai curaj să te împotrivești regimului, să nu ștergi de praf portretele conducătorilor, să te uiți la televiziunile sud-coreene, să citești un ziar străin sau orice altă activitate considerată de către autorități o formă de protest tacit? Ești imediat arestat și trimis în unul dintre lagărele de muncă silnică, care sunt situate, majoritatea, în munții din nordul țării. De altfel, există prea puține mărturii despre aceste ”locuri de supraveghere și control” (o traducere aproximativă a sintagmei nord-coreene ”kwanliso”), pentru că prea puțini dintre cei care ajung acolo supraviețuiesc, iar imaginile de la fața locului lipsesc, cu excepția celor din satelit. Ei bine, potrivit acestor imagini, în aceste centre ar fi internați aproape 200.000 de oameni. ”Internările în kwanliso sunt pe viață. Copiii, părinții și frații sunt internați și ei, pentru a epura ”sângele pătat” care dăinuie vreme de trei generații. Deoarece nu sunt rude de sânge, partenerii de căsătorie nu sunt condamnați, dar sunt siliți să divorțeze.”

Desigur, nu e vorba numai de suferințe. Printre rânduri, descoperim frumoase povești de dragoste înflăcărată sau de iubire părintească, descoperim oameni care chiar încearcă să reușească prin propriile forțe în această societate imbecilă. Accentul însă este pe acele persoane care au încercat și au reușit să supraviețuiească, care au suferit și au reușit să evadeze din totalitarismul socialist al acestei dictaturi. Cei câțiva care au supraviețuit (pentru că numărul lor este infim) au trecut în Coreea de Sud, după o escală aproape obligatorie în China (granița dintre țările-surori este complet militarizată, deși se numește Zonă Demilitarizată) și încearcă să se adapteze la o societate deschisă. Culmea este că puțini dintre puțini reușesc: sentimentul lor este de tristețe, de neadaptare, indus de multele schimbări la care sunt supuși în mod obligatoriu, fără a fi forțați și de nostalgia pentru țara care era ”acasă”. Alte drame, cu alte cuvinte, unii dintre ei nu se vor adapta niciodată, alții chiar se întorc de bunăvoie. Nimic de invidiat, am putea spune.

Puteți cumpăra cartea: Editura Meteor Press/Elefant.ro/Libris.ro.

Articole similare

Revista presei culturale (4 – 10 octombrie 2013)

Jovi Ene

Prin blogosfera literară (4 – 10 septembrie 2017)

Jovi Ene

Cărți pentru copii: Marile minuni ale lumii, de Russell Ash

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult