Carti Eseuri

”Momentele și schițele” lui Matei Vișniec

”Caragiale e de vină. Despre tandrețe. Teatru vag”, de Matei Vișniec
Editura Humanitas, București, 2019

”Eu totuși cred că societatea trebuie structurată din când în când. Dar nu prin revoluții, că astea se lasă cu vărsare de sânge. Cu gesturi mici. Cu umor.” (pag. 68)

”Momentele și schițele” lui Matei Vișniec au fost ultimele texte pe care le-am citit în anul 2019, iar alegerea mea a fost determinată de faptul că mi-am dorit ca noul an să fie unul plin de umor și ultima carte a anului trecut să fie una care să mă țină aproape permanent cu zâmbetul pe buze. Matei Vișniec îl urmează aici pe unul dintre mentorii săi, I.L. Caragiale, despre care scrie în ”cuvântul-înainte”, intitulat ”Despre cele trei surse ale iubirii mele pentru teatru”, că i-a deschis gustul pentru lectură tocmai prin momente și schițe, iar acest volum este cumva un omagiu, o invitație la lectură și la scenă.

După cum spune și titlul volumului, aceste mici scenete sunt împărțite în trei părți mari – Caragiale e de vină, Despre tandrețe și Teatru vag – dar mi s-a părut că împărțirea nu e neapărat necesară, de vreme ce toate textele, majoritatea de mici dimensiuni, au în comun, în afară de stilul literar ales, și cartografierea ironică a unor trăsături emblematice ale lumii contemporane, precum corupția, educația, chinurile închisorii, dar și familia, dragostea și degringolada adusă de diferențele pestrițe dintre oameni. Să luăm, de exemplu, excelenta serie de schițe ”Discurs politic”, pentru a observa felul în care discursul găunos și fără orizont al politicienilor este prezentat oamenilor fără nicio jenă și fără să existe, de asemenea, niciun fel de sancțiune a celor în fața cărora este perorat. Sau seria de momente care înfățișează politicianul corupt Sănătoiu, incapabil să se schimbe nici măcar în închisoare, la fel cum suntem uluiți de felul aproape evlavios în care este privit de alegători și acoliți.

Desigur, dincolo de politică și politicieni, mai există și alte schițe serioase în acest volum sau texte care, sub un umor tăios și ironic, dezbat probleme importante ale realității. E cazul excelentului monolog din ”Ființa zidită”, despre lumea copilăriei, despre timiditate și închistare, despre felul în care omul din tine este cu totul altfel decât ceea ce arăți în afară.

 „Oare toți oamenii care sunt retrași, blegi, nătăfleți, mocoșiți, sensibili, nehotărâți, buimaci și cu două mâini stângi ascund în ei câte o ființă zidită?

Acum, când scriu aceste rânduri, ființa zidită respiră mai bine. Sunt câțiva ani buni de când călătorim mult împreună. Iar într-o bună zi ni s-a întâmplat să fim într-un compartiment de tren și să simțim, alături de noi, că un alt călător avea o ființă zidită în interiorul său.” (pag. 135)

Mai departe, sunt o mulțime de texte, unele singulare, altele care sunt înlănțuite pe o serie de teme și personaje care ne sunt iremediabil simpatice și demne de a fi păstrate în amintire. Dacă ar trebui să fac o selecție pe repede-înainte, aș enumera ”O doamnă cu un buchet de flori” (o discuție în contradictoriu între două femei, pe marginea unui mormânt), ”Despre extincția voluntară a speciei umane” (Ea ia o decizie radicală, de una singură: inaugurarea unei mișcări planetare sintetizată în sitagma ”fără sex”), ”Paul și Kroll” (doi gemeni mărturisesc asemănările depline dintre ei) sau ”Ne dăm seama imediat dacă totul merge bine” (un cuplu folosesc o mamă surogat, pe care o urmăresc de la distanță). În plus, avem niște dialoguri savuroase, construite, normal!, a la Caragiale, între Ea și El sau între Mache și Lache:

„Lache: Eu însumi sunt minoritar și am de gând să-mi cer drepturile.
Mache: Ce fel de minoritar ești tu, Lache, că te cunosc mai bine ca pe mine însumi? Evreu nu ești, ungur nu ești, armean nu ești, homosexual nu ești, bisexual nu ești, travestit nu ești, greco-catolic nu ești, musulman nu ești, străin nu ești, refugiat nu ești, clandestin nu ești, clonă nu ești, hibrid nano-uman nu ești… Și nici de pe Lună nu știu să fi venit. Pe cine vrei tu să prostești ca să iei puterea?
Lache: Mache, uită-te puțin în berăria asta…
Mache: Mă uit.
Lache: Ce beau majoritatea clienților?
Mache: Beau bere.
Lache: Și mai ce?
Mache: Și din când în când câte un pahar de vin. Sau șpriț.
Lache: Și mai ce?
Mache: Și mai trag și câte o vodcă uneori.
Lache: Iar eu ce am în față, Mache?
Mache: Ai un pahar de vermut.
Lache: De câți ani venim noi aici în berăria asta, Mache?
Mache: De mulți…
Lache: Și pe mulți ai mai văzut tu cerând zi de zi vermut?
Mache: Pe nimeni, doar pe tine.
Lache: Păi vezi că sunt minoritar?” (pag. 44-45)

Așadar, ”Caragiale e de vină. Despre tandrețe. Teatru vag” este un volum cu de toate, care te binedispune și te face să privești cu alți ochi tarele lumii moderne. Doar Caragiale este unul dintre cei care ne-au învățat că se poate face haz de necazurile noastre și ale comunității.

Puteți cumpăra cartea: Editura Humanitas/Libris.ro/Elefant.ro.

(Sursă fotografii: Libhumanitas.ro, Observatorcultural.ro © Andra Bădulescu)

Articole similare

Prin blogosfera literară (23 – 29 noiembrie 2015)

Dan Romascanu

Un roman ”erotic” despre satul românesc: ”8”, de Tudor Ganea

Jovi Ene

„Să fiu ospătat în pritaneu!”: Platon. Opera integrală, Volumul I

Tudor Mirică

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult