Carti Carti de fictiune Recomandat

Marele Gatsby, de F. Scott Fitzgerald

marele-gatsby_1_fullsize”Marele Gatsby”, de F. Scott Fitzgerald

Editura Humanitas Fiction, Serie de autor F. Scott Fitzgerald, București, 2013
Traducere de Mircea Ivănescu

L-am descoperit pe Scott Fitzgerald întâmplător. Eram în Danemarca şi urmam lejerele cursuri (nu se acordau note pentru a-i motiva pe studenţi – un element democratic pe care l-ar adopta cu mult entuziasm toţi elevii şi studenţii români, însa aceasta era o nota distinctivă a unui hojskole, „şcoală populară” la care te înscrii din plăcere şi nu din obligaţie, căci mai există şi asemenea tineri) ale The International People’s Collage din oraşul hamletian Helsingor (Elsinore) aflat la o aruncătură de baţ de cel suedez Helsingborg, pe malul Mării Baltice. Studiind cursurile pe care aş fi  dorit să le urmez, îl remarcasem încă de acasă pe cel susţinut de un anume Max Lawson, autor al unei istorii a acestei instituţii (având, e drept, un titlu destul de indigest care, cel puţin nouă, ne aducea aminte de vremurile recent apuse din RSR, „A Celebration of 75 Years of Working for Peace and International Friendship”) pe care mi-a oferit-o atunci când ne-am întâlnit, cu dedicaţie „To dear Codrup, with very best wishes”. Codrup, pentru că profesorul australian aflat la pensie şi refugiat în Danemarca, unde-şi economisea şi sporea pensia, predând mai multe cursuri, dar mai ales World Literature, nu a reuşit deloc în cele patru luni să-şi dea seama cum se poate rosti greu pronunţabilul meu prenume.

Aşadar m-am înscris să-i urmez cursurile, de două ori pe săptămâna, de dimineaţa, de la 8 ceea ce era chiar nesuferit, mai ales că mai şi petreceam până seara târziu. Grupa de World Literature nu era deloc numeroasă însă din ea facea parte şi Gal israelianul masiv cu accent american, pasionat de versurile lui Bob Dylan care petrecuse doi ani în armata Israelului, pe la trupele de tancuri şi aferata rusoaică Elena din Sank Petersburg. Nu aveam prea mulţi colegi pentru că profesorul australian ne avertizase că la cursul lui trebuie să citim opere literare pe care urma să le multiplice şi să comentăm pe marginea lor. Îşi ţinea cursurile chiar în generosul apartament de serviciu, oferit de IPC profesorilor invitaţi (visiting teachers) aflat în incinta complexului care găzduia instituţia. În plus, afirmase el cu subtilitate la prezentarea cursurilor, era nevoie de o destul de bună cunoaştere a limbii engleze (şi, prevăzător şi insinuant, se uita către grupul asiatic format din vietnamezi, japonezi şi chinezi). Astfel, la un moment dat m-am pricopsit cu versiunea originală a lui „The Great Gatsby”, de F. Scott Fitzgerald, pe care am devorat-o cu multă poftă şi din care am citit fiecare, cu voce tare, câte un pasaj, dezbătând, argumentând, nu înainte de a sorbi din cafelele sau ceaiurile tari australiene pe care Max le aducea cu el de acasă, ceaiuri negre pe care le preferam.

F. Scott Fitzgerald
F. Scott Fitzgerald

Scott Fitzgerald este unul dintre cei mai importanţi scriitor americani din secolul trecut şi, probabil, cel mai însemnat scriitor irlandezo-american (ambii săi părinţi având origini irlandeze, fiind catolici). Destinul său destul de cunoscut, ajungând faimos rapid, dar decăzând rapid atât din punct  de vedere literar, cât şi (implicit) financiar, are acea amprentă care caracteriza, cel puţin în trecut, spiritul irlandez care nu prea ştia şi nu prea putea administra un succes pe termen lung. În plus, Scott Fitzgerald a avut şi probleme cu alcoolul, o supapă pentru un mariaj şi o mare iubire extrem de agitate, cu Zelda Sayre, pe care a întâlnit-o în timpul instrucţiei pe care o făcea în tabăra militară Camp Sheridan, din suburbiile oraşului Montgomery, din statul Alabama, autorul înrolându-se în tânăra armată americană care se forma pentru a fi trimisă pe Frontul de Vest, având în vedere intrarea în 1917 în Primul Război Mondial a Statelor Unite ale Americii. Zeta era fiica unui judecător al Inaltei Curţi de Justiţie a statului Alabama şi, în această postură, dar fiind şi foarte frumoasă,  fata de aur a oraşului, cea mai răsfăţata şi dorită.

Războiul s-a sfârşit (într-a 11-a ora, a celei de-a 11 zile, din cea de-a 11 luna, noiembrie, a anului 1918), fără ca Scott Fitzgerald să fie îmbarcat pe pacheboturi şi trimis pe câmpurile nămoloase ale Franţei de nord (spre marele noroc al literaturii universale, am adăuga noi maliţiosi, având în vedere carnagiul uriaş care a caracterizat şi acest război mondial, căci avem tendinţa de a ne îndrepta atenta mai degrabă către cel de al Doilea Război Mondial, uitând că până în 1918 omenirea nu mai cunoscuse o asemenea hecatombă). Viitorul autor de succes avea să fie demobilizat şi, în încercarea de a o cuceri pe Zelda, a luat calea New-Yorkului, unde a lucrat la o agenţie de publicitate. Nu o ducea deloc stralucit din punct de vedere financiar. Initial Zelda i-a acceptat cererea în căsătorie, dar după ce Scott Fitzgerald a fost nevoit să se întoarca să locuiască în casa părinţilor, Zelda a rupă legătura, nefiind deloc sigura că autorul ar putea-o întreţine. In casa paternă, Scott Fitzgerald a corectat prima sa carte This Side of Paradise, o colectie de povestiri semi-autobiografice din anii lui de studentie, care a fost acceptata in toamna anului 1919 de către Editura Scribner’s, ajungând rapid cea mai populară carte a anului. Această întorsătură de destin a făcut ca cei doi să se împace, căsătorindu-se la New-York. In octormbrie 1921 avea să se nască singurul copil al cuplului, o fetiţa, Frances.

Şi în cazul lui Scott Fitzgerald s-a manifestat atracţia faţă de Paris unde a întâlnit mai mulţi membri ai diasporei litrare americane care gustau nebunia regăsirii vieţii după patru ani de orori, printre ei regăsindu-se şi Ernest Hemingway cu care s-a şi împrietent. Hemingway nu o prea suporta pe Zelda pe care o considera piaza rea a prietenului său (şi, în mare măsură aceasta sumbră predicţie s-a şi adeverit, dovedind flerul psihologic al viitorului laureat al Premiului Nobel pentru Literatură). Tânăra familie se întreţinea în Franţa din povestirile şi articolele scrise de Scott Fitzgerald, solicitate (şi bine plătite) de publicaţii americane importante precum The Saturday Evening Post, Collier Weekly şi Esquire, dar şi scenarii comandate de studiourile din Hollywood. Ceea ce Hemingway condmana era tocmai această pierdere din energia creatoare, căci efortul de a scrie această publicistică (ulterior recuperată în volume) îi secătuia forţele prietenului său în dorinţa de a scrie un roman mare, Romanul.

Interesant este faptul că romanul Marele Gatsby, considerat unul din cele mai expresive şi importante scrise în limba engleză apărute în secolul trecut (New York Times îl plasa pe locul doi după profundul, dar greu lizibilul Ulise de James Joyce!) a fost apreciat la adevărata sa valoare abia după moartea autorului. În primul an de la publicare nu se vânduseră decât 20.000 de exemplare, ceea ce nouă, autorilor români din februarie 2014 ni se poate părea un tiraj excelent, însă în acea perioadă şi în marea piaţă editorială de limbă engleză era destul de puţin. Publicat la 10 aprilie 1925, cartea a câştigat în valoare treptat şi, mai ales după moartea lui Scott Fitzgerald.

A fost considerată iniţial o carte spectaculoasă despre „generaţia pierdută” a anilor 1920. S-a bucurat de şase ecranizări. Fiind recent re-ecranizat şi avându-l în rolul principal pe Leonardo Di Caprio, considerăm că povestea lui Jay Gatsby, milionarul proaspăt îmbogăţit, îndrăgostit de Daisy Buchanan (nume cu puternice rezonanţe irlandeze) este destul de cunoscută, nu insistăm. În anumite privinţe, generaţia americană şi „decadentă” a anilor `20 prevesteşte generaţiile nebune ale anilor `50 şi `60.

“Gatsby crezuse până la urmă în luminiţa aceea verzuie, într-un viitor fremătator, care se indeparteaza insa cu fiece an in fata noastra. Ne-a scapat o dată, dar ce importanţa are…maine o sa fugim mai repede, ne vom intinde bratele mai departe…Si tot aşa, până într-o dimineaţa…Si tot aşa, trecem de la o zi la alta, bărci împinse de curent, împinse fără încetare, tot mai înapoi, în trecut.”

De remarcat ţinuta grafică de excepţie a ultimei versiuni în limba română apărută la Editura Humanitas Fiction, în 2013.

Puteți cumpăra cartea: Editura Humanitas Fiction/Elefant.ro/E-book.

Articole similare

Ipoteza lui Riemann nu rezolvă nici romanul: ”Bărbatul care se credea Riemann”, de Stefania Piazzino

Jovi Ene

Activități britanice clandestine în România în timpul celui de-al doilea război mondial, de Dennis Deletant

Jovi Ene

Cele mai vandute carti Humanitas si Humanitas Fiction 2016 + Câteva titluri din 2017

Jovi Ene

1 comment

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult