Carti Carti de istorie

Mâncare bună și mâncare inutilă: ”Istoriile alimentației”, de Jacques Attali

Istoriile alimentației. Ce va să zică a mânca?”, de Jacques Attali
Editura Polirom, Colecția Plural M, Iași, 2020
Traducere din limba franceză de Dan Petrescu

Motto: ”Hrana este inseparabilă de nașterea limbajului. Este un subiect de conversație, în același timp în care mama e un prilej de a conversa. A vorbi când împarți cu alții mâncarea este și un semn de pace. Invers, refuzul de a împărți cu altcineva un aliment e socotit în aceste societăți drept o marcă de ostilitate sau semnul unei tentative de otrăvire.” (pag. 30)

Jacques Attali își împarte indirect ”Istoriile alimentației” în două părți mari, distincte, total diferite ca subiect și ca abordare. Dacă ar fi fost să aleg, aș fi citit doar prima parte, mult mai apropiată de ceea ce înțelegem acum a fi o carte de popularizare a științei. Astfel, prima jumătate a volumului este foarte interesantă, foarte bine documentată, în care prin capitole scurte și pasaje bine țintite autorul face o istorie pe înțelesul tuturor a alimentației omenirii, din cele mai vechi timpuri și până în prezentul consumerist și distrugător de sănătate.

Hrana a fost mereu indispensabilă omului, ar fi culmea să contrazicem asta. Odată cu apariția limbajului și cu sedentarizarea populațiilor, au apărut diferențieri importante atât în privința hranei (care devine mult mai agricolă decât în trecut, și mult mai locală – omul mănâncă ce îi oferă pământul din jur), cât și în privința obiceiurilor specifice. Fiecare popor, fiecare stat are tradiții proprii în privința mâncării și a felului de a sta la masă, care devine un ritual zilnic și prilej de discuții și de hotărâri importante privind viitorul comunității.

Jacques Attali face o treabă excelentă în această parte a cărții: informațiile sale sunt documentate (zeci de pagini de bibliografie la final); ne prezintă o istorie a alimentației destul de exactă din punct de vedere istoric și cronologic; nu ezită să dea verdicte și să lege lucrurile și să le așeze în context; reușește să atragă cititorul prin informații inedite și prin mult umor (istoria furculiței este fascinantă și amuzantă, la fel cum putem privi acum felul de a mânca – și a categorisi mesenii – al grecilor și romanilor):

”Napoleon detestă să-și piardă timpul la masă; nu rezistă mai mult de cincisprezece minute. Pentru el, timpul acordat alimentației este o formă de ”corupere a puterii”. Nu-i plac decât mâncărurile simple: supele, puii sub diferite forme, cartofii, lintea, pastele cu brânză. Bea aproape numai Chamberin, îndoit cu apă.”

Abia cu secolul al XX-lea, pe care autorul îl consideră ”cel mai nociv secol al alimentației umane”, tonul cărții se schimbă treptat și devine mai serios, mai puțin istoric și mai alarmist. Aici statisticile au prioritate, pentru că este zona istorică cea mai cercetată, cea mai bine documentată în toate direcțiile. Sunt trase mai multe semnale de alarmă asupra acestui prezent consumerist, în care industria agroalimentară (și nu numai) distruge mâncarea sănătoasă, mâncarea tradițională și întregul accept este pus treptat pe fast-food.

Există și aici statistici inedite sau amuzante (precum cea privind cei 25 de milioane de câini care sunt mâncați anual în lume, mai ales în China, Coreea de Sud și Indonezia), există și aici mici atacuri cinstite la adresa tuturor acelora care luptă împotriva consumului de carne sau de gluten, fără să existe pentru aceasta niciun fel de argumente raționale sau recomandate de vreun medic:

”Consumul de gluten și de lactoză nu e o problemă de sănătate decât pentru 3,5% din persoanele care sunt cu adevărat alergice la ele, și nu pentru cele 35% din lume care se cred pe nedrept și ele alergice.” (pag. 156)

Pășim treptat în a doua parte a volumului, care nu are nici aceeași vivacitate, nici nu aduce informații care pot fi îngurgitate cu ușurință de cititorul contemporan. Este, așadar, o a doua jumătate a cărții destul de dezamăgitoare, pentru că se bazează pe anumite proiecții ale viitorului, o istorie contrafactuală a viitorului (dacă se poate spune așa). Autorul încearcă să aducă mai multe soluții pentru viitor, bazate doar pe statistici și pe evoluții pe care doar le ghicește, neputând fi documentate.

Sigur, nu greșește prea mult atunci când face unele afirmații, pe care le putem ghici, anticipa sau chiar documenta cu ușurință: corporațiile agroalimentare și farmaceutice sunt prea puternice și nu au niciun sentiment de empatie față de umanitate; acestea lansează produse pe care pun eticheta ”bio”, dar care sunt produse tot în laborator și nu au niciun gust; unii oameni mănâncă mult și prost, în vreme ce mulți alții mor de foame; s-a pierdut complet obișnuința oamenilor de a sta la masă și a sporovăi, totul se întâmplă acum rapid și, de obicei, în fața ecranelor de telefon sau televizor. La fel, sfaturile acordate copiilor conțin mult adevăr:

”Copiii trebuie să învețe, încă de la cea mai fragedă vârstă, să suprime radical zaharurile procesate din alimentația lor, inclusiv din băuturi, să nu mănânce ciocolată decât neagră, să nu ronțăie produse industriale dulci sau sărate, să mestece bine, să mănânce încet, să sporovăiască la masă, să stea la masă cât mai mult timp posibil, să practice postul, să controleze originea a ceea ce se mănâncă, să-și pună întrebări privitoare la condițiile de fabricare a laptelui și a pâinii, la creșterea animalelor, la produsele marine și, în sfârșit, la îngrășămintele utilizate.

Evident, trebuie de asemenea preveniți cu privire la pericolele alcoolului, tutunului, grăsimilor și drogurilor, din care face parte și zahărul.” (pag. 216-217)

”Istoriile alimentației” este, așadar, o carte cu bune și cu mai puțin bune. Dacă partea de ”istorii” are toate argumentele să atragă cititorii interesați de cultura generală, partea de ”ce va să zică a mânca” în timpurile moderne s-ar putea să-i îndepărteze pe cei care vor o abordare rațională, și nu fantezistă sau futuristă, a alimentației moderne. Depinde, oricum, de gândirea fiecărui cititor, de felul în care se împacă acesta cu mâncarea modernă, de veganismul sau anti-vegetarianismul lui. Sănătoși să fim și să avem ce mânca!

Puteți cumpăra cartea: Libris.ro.

(Sursă fotografii: Polirom.ro, Adevărul.ro)

Articole similare

FILIT 2014, Ziua 1: Discursuri și David Lodge

Jovi Ene

Istoria unui destin confiscat. Tatăl meu, martirul neștiut Viorel Baciu, de Miorița Baciu Got

Codrut

Poem în proză despre război: Ochii tăi m-au văzut, de Sjón

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult