Carti Memorii jurnale Recomandat

Jurnal rusesc, de John Steinbeck (I)

Jurnal rusesc, de John Steinbeck
Editura RAO, Bucureşti, 2010
Traducere de Petru Iamandi

Puteţi cumpăra cartea acum, de pe Buybooks.ro.

1. Introducere în materia scriitorilor aflaţi în vizită prin URSS

John Steinbeck nu a fost nici primul şi nici ultimul scriitor occidental aflat în vizită prin patria muncitorilor. Atunci când el a trecut prin URSS, în anul 1948 în urma sa se aflau o mulţime de alţi vizitatori mai mult sau mai puţin celebri care si-au consemnat experienţele, unele cu adevărat remarcabile şi, uneori, scandaloase. La scurt timp dupa victoria Revoluţiei din noiembrie 1917 şi după sfârşitul lungului război civil (1922) mirajul noii societăţi a atras iar autorităţile sovietice, viclene şi dându-şi seama de potenţialul de îmbunătăţire a unei imagini şifonate prin intermediul himerelor autoinduse a organizat în 1925 Societatea Panunionistă pentru Relaţii cu Străinătatea (VOKS) urmată începând cu 1929 de Inturist “două structuri controlate în permanenţă de poliţia politică. Procedeele destinate să orienteze opinia vizitatorului sunt diverse: controlul corespondenţei, translatori furnizaţi de GPU, admiratoare tinere si drăguţe care agrementează nopţile bărbaţilor solitari.”[1]

În mod firesc, călătorul trebuie să fie recunoscător unor astfel de gazde generoase “Reîntors în ţară, turistul revoluţionar trebuie să se supună unui exerciţiu obligatoriu: darea de seamă elogioasă, chiar diatrimbică.” Dacă la început Stalin se mulţumea cu militanţii sau simpatizanţi comunişti din ţările imperialiste treptat, descoperind avantajul acestor vizite ghidate aria de seducţie se extinde “Odată cu lansarea planului cincinal, începând din 1928, natura călătoriilor începe să devieze: guvernul caută să atragă şi în afara partizanilor regimului.” Ceea ce s-a dovedit a fi mult mai dificil decât se credea căci nu toţi presupuşii simpatizanţi ai URSS au acceptat să-şi ucidă cu bestialitate şi în chinuri simţul critic. “Filtrarea călătorilor nu este întotdeauna eficientă şi, cu cât şederea sa în URSS se prelungeşte, cu atât călătorul devine mai lucid.”

Panait Istrati

Printre primii care-şi dau seama de natura regimului se află şi scriitorul român Panait Istrati, un vechi simpatzant al Partidului Comunist, prieten cu Cristian Racovsky care a petrecut şaisprezece luni plimbându-se prin URSS, publicând în 1929 şi cu sprijinul lui Victor Serge şi Boris Souveraine, disidenţi ruşi, cartea “Vers l’autre flamme. Confession pour vaincus”  (tradusă în engleza sub titlul The Confession of a Loser) apărută în limba româna cu titlul “Spovedania unui învins”[2]. Fără să vrea Panait Istrati a provocat moartea a doi scriitori sovietici care îi oferiseră informaţii despre realitatea din URSS. Celebră rămâne butada lui Istati „Văd ouăle sparte, dar unde este omleta?” Pentru a înţelege aceste cuvinte trebuie amintit contemporanilor că justificarea pentru imensele sacrificii la care fuseseră supuse popoarele din URSS se învârtea în jurul ideii că fără a sparge ouă nu se poate face omleta (societatea perfectă, Raiul muncitorilor). Care omletă? se întreabă îndreptăţit Panait Istrati.

Un alt scriitor care a beneficiat de programul bursier stalinist a fost irlandezul Liam O’Flaherty, un comunist convins care in anul 1922 in timpul conflictului civil din Sudul Irlandei a avut chiar curajul sa ocupe o clădire importanta din Dublin (Rotonda Hall acum un spital important din Dublin) arborând steagul roşu, al Revoluţiei. Doar timp de patru zile căci în momentul in care autoritatile provizorii si-au dat seama si au trimis trupe pentru a insatura legalitatea a sters-o frumuşel la Liverpool. O’Flaherty a vizitat Leningradul şi Moscova în perioada aprilie-mai 1930 publicând în 1931 volumul I went to Russia. [3]Cartea nu a plăcut foarte mult cenzorilor si agenţi sovietici care i-au spus că ar face mai degrabă un serviciu burghezo-imperialiştilor decât Cauzei.

Liam O'Flaherty

Naivul O’Flaherty scrie despre acest refuz al agenţilor comunişti din Londra in autobiografia sa „au sfârşit prin a mă enerva iar eu am susţinut că volumul nu era în nici un fel reacţionar şi că eu nu puteam scrie decât ceea ce simţeam.” Dulce naivitate căci Stalin nu plătise pentru ca lumea occidentală să descopere sensibilităţile scriitoriceşti ale celor care-i vizitau lagărul (sau mai corect spus, anumite trasee bine curăţate şi aranjate). Însa lucru ciudat, afirmarea adevărului faţă de sistemul stalinist si neacceptarea comenzilor politice nu i-au produs scriitorului irlandez nici o bucurie, dimpotrivă, după patru ani de la acele evenimente O’Flaherty avea un sentiment de amărăciune pentru că „volumul i-a amuzat pe cei pe care dorea să-i irite şi a displăcut tocmai celor al căror respect mă interesa. În loc să mă ajute să-mi reafirm scopul existenţei mele  din care să extrag o nouă vigoare, cartea mi-a accelerat ritmul deziluziilor.” Postum, O’Flaherty nu era mândru de deşteptarea sa ci, dimpotrivă, amarât că şi-a distrus visul.[4] „Cea mai mare prostie din viaţa mea a constituit-o, fără îndoială lipsa de respect de care am dat dovadă în timpul sejurului meu în Rusia şi tonul ironic flegmatic cu care am scris cartea în care descriam, la întoarcere, experienţele şi impresiile mele din acel atelier în care civilizaţia viitorului era făurită prin munca titanică a milioane de eroi. Am trecut frontiera sovietică înapoi în Polonia fiind plin de entuziasm faţă de tot ceea ce văzusem, foarte hotărât să fac tot ceea ce mi-ar fi stat în putinţă  pentru a-i incita pe toţi oamenii cărora m-aş fi putut adresa fie prin viu grai fie prin scris, întreaga umanitate, pentru a o câştiga cauzei sovietice.”[5] Un alt coleg de generaţie, George Orwell a avut o cu totul altă viziune faţă de comunism, lecuindu-se rapid de orice simpatie în timpul războiului civil spaniol.

Alte marturii au apărut ulterior, după cea a lui Istrati, scrise de diverşi călători de ocazie precum comunistul francez Paul Marion (Două Rusii,1930) inginerul comunist german Karl-J Albrecht (Socialismul trădat, 1933), jurnalistul englez Malcolm Muggeridge (Iarna la Moscova, 1934) americanul Andrew Smith (Am fost muncitor în URSS, 1932-35) sau Yvon Guiheneuf (URSS, aşa cum este, 1938). Aceste relatari nu au avut totusi impactul relatarii calatoriei cunoscutului scriitor francez Andre Gide care a fost invitata in URSS in 1936 de autoritatie sovietice. Gide a fost profund dezamagit caci in locul omului nou nu a gasit decat un sistem totalitarist care zdrobeste individul. In noiembrie 1936, la intoarcerea in Franta a publicat volumul Retour de l’URSS care a fost intampinat cu raceala de fostii amici din PCF care au incercat chiar sa impiedice aparitia lui, condamnat de Louis Aragon si de presa de stanga. Enervat Andre Gide a publicat in iunie 1937 Retouches à mon retour de l’URSS in care condamna fara rezerve regmul stalinist scriind «  Ma indoiesc ca in orice alta tara de azi, fie ea si Germania lui Hitler, spiritul sa fie mai putin liber, mai incovoiat, mai infricosat, mai ingenunchiat. » sau „ Din varful pana la baza ierarhiei sociale reformate, cel mai bine o duc cei servili, cei mai alsi, cei mai rai. Toti cei care isi indreapta coloana vertebrala sunt secerati sau deportati unul dupa altul. Poate ca macar Armata Rosie sa fie ferita? Ne-o dorim caci in curand din acest popor eroic si admirabil care merita atat de mult dragostea noastra nu vor ramane decat macelarii, profitorii si victimele” [6]

Willi Munzenberg

Cel care se afla in spatele scenei era un anume Willi Munzenberg, un PR-ist de geniu, daca ar fi sa folosim terminologia corporatista,  stramba de acum. Munzemberg  a fost un antimilitarist convins si radical care a petrecut ani primului razboi mondial la Zurich unde l-a cunoscut pe Lenin. In 1919 s-a numarat prin fondatorii noului Partid Comunist German. Lenin l-a chemat la Moscova pentru a-i folosi talentul. „Munzemberg a inteles perfect ca revolutia presupune ceva mai mult decat victoria asupra maselor. Revolutia avea nevoie de lideri de opinie din randul claselor de mijloc.”[7] Geniul lui Munzemberg a constat in faptul ca si-a dat seama de puterea de atractie a modei. Mai ales a modei intelectuale a epocii[8] el canalizand un vast orizont de speranta. Care s-a dovedit total nefondata. „Odata ce o opinie la moda era lansata cum se cuvine, aceasta se dezvolta practic spontan, impunandu-se in randurile oamenilor luminati.”

„Willi cum e numit de toata lumea, este un militant international, dar de un tip special: ajunge repede in fruntea unei retele de societati croite dupa acelasi tipar, avand misiunea sa laude experienta sovietica, sa-i castige prieteni peste tot, dar prin canale diferite: presa, cinema, teatru, supe populare, asociatii umanitare, mobilizari ale intelectualilor, petitii de solidarizare. Imensul trust Munzenberg sfarseste astfel prin a controla din Europa Occidentala pana in Japonia o intreaga lume de simpatizanti, dopati de-a lungul anilor cu propaganda patronului care, personal, isi da aere de independenta fata de Komintern. Will este marele dirijor al tovarasilor de drum, aceasta figura tipica a universului comunist: insul care nu e comunist, si de aceea cu atat mai eficient in combaterea anticomunismului. Prada sa prin excelenta este intelectualul, mai influent dar si mai vanitos decat omul de rand.”[9] Intelectualul se doreste (constient sau inconstient) o calauza a societatii acceptand pentru aceasta riscurile „Majoritatea celor care si-au investit idealismul in fronturile lui Munzemberg nu banuia catusi de putin ca, de fapt, acest guvern stalinist le dirija constiintele. Majoritatea credeau cu adevarat ca erau oameni care visau un umanism nou socialist si revolutionar de inspiratie sovietica.”[10]

Destinul lui Munzemberg s-a frant rapid insa caci chemat la Moscova in 1937, dandu-si seama motivul (lichidarea sa fizica) a refuzat si a continuat sa traiasca in Franta pana in 1940 cand a fost internat intr-un lagar fiind german (dorit insa cu ardoare de Germania nazista tot pentru a-l lichida). In iunie 1940 a evadat din lagar pentru a scapa de Hitler doar pentru a fi asasinat, se pare, de un agent al GPU. Trebuia sa duca in mormant nenumaratele secrete pe care le stia.


[1] Dictionarul comunismului, Stephane Courtois (coordonator) Turism revolutionar, Editura Polirom, Iasi, 2008 pag. 640-644

[2] Editura Gramar, Bucuresti, 2006.

[3] I went to Russia, London, Jonathan Cape, 1931, 299 pp. “ A satiric account of his visit to Leningrad and Moscow in April-May 1930 in which he observes that the evangelistic communists are on the top, the greedy, ambitious careerist beneath.” Interesant pare a fi ca acest volum nu a mai fost reeditat nici macar in limba engleza.

[4] Ca un fost îndrăgostit care, trezit din vis, constată ca iubita e grasă şi urâtă. În mod firesc prefera imaginea ei idilică de dinainte..

[5] A mes enemie ce poignard,  Editions du Rocher, Le Serpant a Plumes, 2006  pag. 159

[6] André Gide, Retouches à mon « Retour de l’U.R.S.S. », p. 132.

[7] Stephen Koch, Sfarsitul inocentei Intelectualii din Occident si tentatia stalinista.Editura Albatros& Universal Dalsi, Bucuresti, 1997 pag. 33.

[8] Pe care o putem observa si astazi.

[9] Francois Furet Trecutul unei iluzii. Eseu despre ideea comunista in secolul XX, Editura HUmanitas, Bucuresti, 1996, pag. 233.

[10] Stephen Koch, op. cit., pag. 27

Puteţi cumpăra cartea acum, de pe Buybooks.ro.

Articole similare

Despre inegalitatea de şanse în România

Codrut

Filme, carţi şi câteodată fotbal: 10 iunie 2012

Jovi Ene

Ireland in the Twentieth Century, de Tim Pat Coogan (II)

Codrut

2 comments

ionut 30 noiembrie 2010 at 16:04

Salut.
Interesant articolul.
Nu inteleg insa fraza asta: “Postum, O’Flaherty nu era mândru de deşteptarea sa ci, dimpotrivă, amarât că şi-a distrus visul”.
Ionut

Reply
codrut constantinescu 2 decembrie 2010 at 10:33

Ai perfecta dreptate, greseala imi apartine, daca nu era mandru de ceva inseamna ca mai trai deci folosirea cuvantului “postum” este gresita. Ma rog, se poate explica tragand de logica, prin faptul ca experienta ruseasca a lui murise/trecuse..

Reply

Leave a Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult