Carti Carti de fictiune

În fiecare zi priveşte lumea ca şi cum ai face-o pentru prima oară: Răzbunarea iertării, de Eric-Emmanuel Schmitt

”Răzbunarea iertării”, de Eric-Emmanuel Schmitt
Editura Humanitas Fiction, Colecția Raftul Denisei, București, 2019 
Traducerea din franceza si note de Laurentiu Malomfălean

Prima mea intalnire cu Eric-Emmanuel Schmitt a fost “la doua maini” pot sa spun. Prin anii 2010, am citit “Oscar si tanti Roz” si am vazut filmul “Domnul Ibrahim si florile Coranului”, cu magistralul Omar Sharif. A fost cuvantul scris si a fost cuvantul rostit.  Si am fost subjugata, in concordanta cu ideea exprimata de acest citat “Dumnezeu are un fel special de a-i vizita pe oameni. El ii viziteaza in gand. In spirit.” Schmitt a devenit pentru mine un fel de Dumnezeu al carui cuvant ma viziteaza in ganduri si a carui perspectiva asupra omului si a lumii ma viziteaza in spirit. De atunci ma leaga un fir nevazut de fiecare dintre scrierile sale aparute in Bucurestiul meu si am avut si marea placere de a-l intalni si a-l asculta in persoana, in minunatul lacas al culturii, Ateneul Roman, in 9 decembrie 2005, la conferinţa Eric-Emmanuel Schmitt în dialog cu Marina Constantinescu, un eveniment realizat în cadrul Conferinţelor Ateneului Român, unde cei doi au dialogat despre literatură, religie, muzică şi dragoste. Prilej cu care am obtinut si un autograf pe volumul “Femeia in fata oglinzii”. Dar nu orice fel de autograf, am mai spus-o, pentru ca acel “Pour Delia” a fost scris privindu-ma atent si adanc in ochii.

De neuitat!

Un nou volum de nuvele a vazut lumina tiparului la Editura Humanitas Fiction in “seria de autor” coordonata de catre Denisa Comanescu, in traducerea din franceza (si note)  apartinand lui Laurentiu Malomfălean.

Lansarea volumului a avut loc miercuri 20 februarie 2019 la Libraria Humanitas  de la Cismigiu.

Un buchet de patru nuvele, o experienta repetata a scriitorului, care ne impartaseste in timp ca: «Nuvela este un roman epurat, un roman redus la esential. Acest gen litarar nu iarta tradarea ». Sunt cuvintele autorului, exprimate in «Jurnal de scriitura», jurnal care inchide emotionant volumul «Concert in memoria unui inger» (scris in 2010 si aparut la noi in 2012), cu explicatia «Mi-am facut un obicei sa includ in a doua editie a cartilor mele jurnalul de scriitura care le-a insotit si am descoperit ca cititorii ii apreciau continutul. Pentru prima oara adaug aceste pagini primei editii. Este vorba despre fragmente referitoare la cartea pe care tocmai o scriam.»

Si sa nu uitam ceea ce ne mai impartaseste autorul, tot referitor la ideea unui volum de nuvele (in acceptiunea sa) si tot in Concert în memoria unui înger :”În ciuda a ceea ce se crede, o carte de povestiri este o carte adevărată, cu o temă şi o formă. Povestirile au o autonomie care le permite să fie citite separat, dar fac parte dintr-un proiect global, cu un început, un mijloc şi un final. Ideea cărţii precedă nuvelele, ea convoacă şi creează nuvelele în imaginaţia mea (…) Nu alcătuiesc un buchet din flori de ici-colo, caut florile în funcţie de buchet“ – 

Ideea generala a celor patru povestiri din volum, “firul rosu”, exprimata si la lansare de catre vorbitori, a fost aceea a oximoronului, a acestei figuri de stil subtila, care alatura, asociaza in mod paradoxal, doi termeni aparent incompatibili: “razbunare” si “iertare”… “razbunarea iertarii”.

Mesajul nuvelelor lui Schmitt adunate  intr-un volum este un: “Mesaj profund uman, reflectat ideatic in sensuri religioase, psihologice si filozofice. Ne nastem buni, ne nastem rai, sau ne nastem deopotriva buni si rai, in anumite momente ale vietii urmand cararea gresita, dar rascumparandu-ne. Redescoperirea drumului drept, acceptat deopotriva moral si etic de catre societate si de catre sinele personajelor, asumarea si recunoasterea greselii, reprezinta un demers cu subtile si complexe transformari psihologice»

Pornim calatoria propusa de autor cu « Surorile Barberin », nuvela care a trezit in mine cele mai complexe ganduri si sentimente si aflata in final, la varful preferintelor mele. Poate si pentru ca la lansarea volumului, jurnalistul Horea Ghibuțiu a avut o abordare interesanta a a acestei povestiri, referindu-se la problema alegerii numelor pentru copiii ce se nasc intr-o familie, despre responsabilitatea parintilor in fata abordarii acestei sarcini. De curand chiar am discutat intr-o conferinta despre normele si recomandarile alegerii numelor in iudaism, foarte complexa si interesanta tema. Si Horea Ghibuțiu, a sesizat – cu aplecare asupra nuvelei lui Schmitt – faptul ca numele influenteaza (sau pot influenta) traiectoria vietii unei persoane, pot reprezenta consecintele faptelor sale si pot determina in bine sau in rau caracterul acestei persoane. Si pot influenta schimbarea destinului ei.

In “paradisul terestru sub forma unui sat (…) Saint-Sorlin” descris minunat de plastic in fata cititorului “florile se gaseau acolo din belsug, vii, stufoase, neobrazate, transformand casele in simple suporturi. Sub un cer albastru si naiv, zidurile erau invadate de o conspiratie a trandafirilor, trandafiri trandafirii, plini, deschisi, mai copti decat niste fructe coapte, vibranti, bogati, etalandu-si petalele carnoase ce chemau mangaieri sau saruturi, trandafiri negri, pudici si imbujorati, trandafiri rosii, uscati si zvelti, trandafiri galbeni cu miresme de piper fin, trandafiri portocalii, muti fara parfum, trandafiri albi, timizi, efemeri, cu iluziile prea repede inselate, deja fanati”, se preumbla Lily Barbarin “o doamna in varsta (…) surazatoare, firava, cu tenul delicat, nasul ferm si ochi stralucitori”. “Efigia bunatatii”, “bunica ideala”, care “urma sa se prezinte a doua zi in fata justitiei pentru omor”.

Eroinele nuvelei sunt Lily si Moisette, cele doua gemene care “au vazut lumina zilei deodata. Prima a provocat admiratie, iar a doua a starnit stupoare (…) nimeni nu o prevazuse (…) Fara ezitare, Barbarinii au botezat-o Lily pe cea nascuta prima, asa cum planuisera. Pentru mezina neanuntata, au ramas un moment nedumeriti. Pana la urma, au propus Moisette, deoarece daca li s-ar fi nascut un baiat, l-ar fi numit Moise.

Dar… “Un nume la repezeala e ceva de rau augur pentru un destin…

Si pana la varsta de patru ani viata s-a scurs normal. Insa aniversarea celor patru ani impliniti “a rupt in doua totul pe care il alcatuiau gemenele (…) La patru ani se nasteau din nou, insa doua, de data asta, distincte. Lily si Moisette (…) La a patra aniversare, Lily castigase o sora, Moisette isi descoperise o rivala.”

Din ziua aceea, in ochii satului gemenele au ramas o singura fiinta, nu insa si in ai lor.”

Psihologic, fisurile se adanceau”.

Si anii treceau. In vreme ce Lily isi iubea si apara frateste sora, invidia si ranchiuna dospeau in Moisette. Intrau in adolescenta, hormonii isi faceau de cap, dar in fiecare dintre surori, in concordanta cu caracterul. Dragostea, prima iubire a lui Lily aprinde si mai puternic ura Moissetei. Triunghiul Lily – Fabien – Moisette – inselarea celor mai frumoase vise si sentimente, fatarnicie, Lily in pragul sinuciderii … si totusi, ii spune surorii ei “te iert”!

Lily isi iubea sora geamana. O iubea asa cum era, cu defectele ei, gelozia ei, dorinta ei neclintita dea a-si inrobi sora ei mai mare, gata de viclenie, furt, crima (…) I se parea ca ajunsese la adevar prin eroare, la intelepciune prin nebunie”.

Si ce simtea Moisette fata de sora sa iubitoare?

Aceasta iubire o punea pe Moisette, care nu o impartasea, intr-o pozitie inferioara. O păta. O facea vrednica de minla, jalnica, prapadita. O injosea, ca tot ce venea dinspre sora sa mai mare, dintotdeauna. Avea oroare de dragostea asta.”.

Lily a avut parte in viata sa de multe lovituri ale soartei, a fost inselata, a iubit, a fost iubita si si-a pierdut sotul, dar “ridica din umeri si ierta”. Moisette a mintit, a lovit, a inselat, “iubea totul la mariajul ei, cu exceptia sotului”, dar cu cat ierta (Lily) mai mult, cu atat Moisette se infuria mai tare”.

Singure, fara sotii pierduti, surorile se reintorc in satul de bastina, Lily in depresie-convalescenta, Morisette saracita, ingrijind-o pe Lily si traind din banii acesteia. E prea mult insa pentru Moisette, nu mai suporta amabilitatea, darnicia, bunatatea, seninatatea si isi spune “O voi sili sa ma urasca”.

Cea care desparte vietile celor doua surori este vechea fantana din curtea casei parintesti. Poate ca Moisette a reusit sa starneasca ura surorii sale, poate ca Lily nu a mai putut indura rautatea, viclenia, magariile zilnice si solutia finala, nebunia de moment, a fost sa o imbranceasca pe Moisette dincolo de ghizdurile mancate de vreme. Fabien cel din adolescenta celor doua fete vrea dreptate. Dupa zeci de ani scursi, dupa ticalosia cu care s-a strecurat in viata celor doua tinere, acum vrea dreptate, vrea ca Lily sa fie pedepsita pentru moartea lui Moisette… desi, la urma urmei, prin gestul sau Lily il razbunase si pe el si pe sotul ei, Paul. Lily facuse dreptate sau mai bine spus, se razbunase pe iertarile ei de o viata!

Problema este insa, ca iertarile prea multe si prea nejustificate, se razbuna. Iar Fabien este ultima victima a “razbunarii iertarii”.

Psiholog de mare finete, cunoscator sensibil al naturii umane, Eric-Emmanuel Schmitt construieste si aduce in fata cititorului, prin cele patru nuvele ale volumului de fata, cateva destine rascolitoare, care prin parcursul lor ne obliga sa gandim la viata noastra, la sensul pe care i l-am conferit, la comportamentul nostru, la alegerile pe care le-am facut, la felul in care am stiut (sau nu am stiut) sa ne traim si sa ne controlam emotiile, traumele, visele, dorintele.

Celelalte trei nuvele ale volumului (despre care nu voi vorbi aici, tocmai pentru ca vreau sa le cititi si mestecati linistiti si singuri si intr-o singuratate linistita) sunt scrise in aceeasi tonalitate rascolitoare si revelatoare.

Lectura volumului nu este nici simpla, nici usoara, pentru ca problemele cu care ne confruntam ca cititori sunt grave si impovaratoare. Intr-un fel, suntem parte dintr-o ancheta politista, in alt fel suntem partasi din umbra coltului unui cabinet la o sedinta de psihoterapie, in alt fel suntem poate stanjeniti de amintirea propriilor noastre fapte trecute, in alt fel suntem nevoiti sa intelegem realitatea care ne inconjoara – cu iertari si cu razbunari… Dar una peste alta, suntem la finalul cartii, mai bogati la minte si la suflet.

Si ca bonus, https://www.eric-emmanuel-schmitt.com/

Puteți cumpăra cartea: Editura Humanitas Fiction/Libris.ro/Elefant.ro.

Articole similare

Tinereţe. Scene de viaţă provincială, de J.M. Coetzee

Jovi Ene

Visătorul, de Ian McEwan

Delia Marc

Programul Humanitas și Humanitas Fiction la Gaudeamus 2016

Jovi Ene

Leave a Comment

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult