Carti Carti de fictiune

„În cărți poți să vizitezi locuri pe care nu le vei vedea niciodată cu ochii tăi”: Luminile pierdute din St. Kilda, de Elisabeth Gifford

„Luminile pierdute din St. Kilda”, de Elisabeth Gifford
Editura Meteor Publishing, București, 2021
Traducere din limba engleză de Mihai-Dan Pavelescu

Pentru începutul prezentării acestui al doilea volum al Elisabethei Gifford pe care îl citesc, am ales să vă fac cunoștință cu autoarea și cu subiectul cărții sale prin mijlocirea unui interviu definitoriu – zic eu – pentru o înțelegere cât mai corect-empatică a poveștii adusă în fața publicului.

Elisabeth Gifford, autoarea noului roman istoric The Lost Lights of St Kilda, ne vorbește despre experiențele ei de pe insulă și despre legăturile de familie cu Divizia 51 Highland, al cărui serviciu în timpul celui de-al Doilea Război Mondial este o parte cheie a intrigii.

Acest roman istoric este o poveste de dragoste care traversează oceane și decenii, înfățișând doi îndrăgostiți, o insulă pustie și puterea speranței în fața întunericului.”

Și ne mai spune autoarea în interviul său  că ”St Kilda este cea mai îndepărtată parte a Hebridelor Exterioare. Nu poți descrie cu adevărat acel lanț remarcabil de insule decât dacă ai fost răvășit de frumusețea pură a culorilor cerului, a mării și a pajiștilor nealterate – și ai fost zdrobit de puterea incredibilă a vântului de iarnă din Hebride”.

Harta Arhipelagului St. Kilda sau HIRTA, care prefațează  volumul este un îndrumar prețios pentru buna situare în spațiu a acestei părți a Scoției. Un loc aproape uitat de Dumnezeu, dar locuit de îngeri.

Primele impresii ale lui Fred Lawson despre St. Kilda în anul 1927 sunt…”o frumusețe izolată și bătută de vânturi (…) un arhipelag format din patru insule și mai multe stânci marine, dintre care cea mai mare este Hirta, care are vreo zece kilometri pătrați. Dacă vei urca din sătucul aflat în golf până la cota cea mai înaltă de pe Hirta, vei găsi un crater vulcanic străvechi, un castron verde care zace pe jumătate scufundat în apă, de parcă un gigant ar lua apă cu o oală, din care jumătate este ascunsă sub apă, iar cealaltă jumătate se ridică mult și formează un semicerc de dealuri abrupte, astfel încât există un amfiteatru verde în jurul satului cu semiluna sa de nisip alb și cu linia curbă de căsuțe scunde, construite destul de aproape de plajă

Iar lumina acelui loc este unică, ne spune personajul: ”Ar fi trebuit mai întâi să amintesc de lumină. Pentru că noi plutim pe ea în reflexia oceanului și aerul umed este cu adevărat strălucitor. Lumina ne încercuiește, iar orizontul îndepărtat din jur nu este decât o linie de umbră albastră care se adâncește acolo unde se sfârșește apa și începe cerul (…) Lumina tremură și pâlpâie peste vârfurile spicelor de orz sau sclipește din frunzele albastru-argintii de pătlagină de pe pantele de lângă apă (…) lumina se limpezește și se întunecă în petice care gonesc peste uscat după cum vântul aleargă norii pe cer (…) sutele de tonuri de lumină sticloasă din ocean, de la albastrul-petrol întunecat, până la jadul decolorat, sau la azuriul de porțelan care se ridică deasupra nisipului alb al golfului.

St. Kilda, o comunitate utopică simplă din alt secol…” . Și pentru a ne introduce în această utopie, autoarea ne preumblă prin vechea ei istorie, vorbindu-ne doar de începutul secolului XX cu oameni simpli, ”cu puțini prunci, murind timpuriu, la naștere sau afectați de boli, puțini maturi murind pe mare sau în căutarea hranei pe țărmuri”. Pe la 1913 bântuită de o molimă de gripă, de foamete, fără serviciu poștal maritim regulat, fără putința de a vota…”. Un moment în care apare pe insulă, odată cu sosirea vasului Hebrides, o creatură ciudată, un băiat căruia ”îi lipsise soarele”, cu o față ”muiată în lapte, cu părul culoarea firelor de iarbă la sfârșitul iernii”– Archie Macleod, fiul proprietarului  insulei – laird-ul Dunvegan, un puști, un caracter nu tocmai frumos… diferența dintre educația insularilor și a bogatașului.

Romanul lui Elisabeth Gifford este ordonat pe capitole care alternează mărturii ale personajelor, atât temporal cât și local a momentele edificatoare… dintre ST. KILDA ,  MORVERN, FRANȚA. Iar povestitori sunt Fred, Archie, Chrissie, Rachel Anne.

Personajele principale sunt strâns legate de personajul Alfa – întruchipat de insula ST. KILDA. Viața lor este dictată de oferta și nevoile acestui Alfa.

Archie Macleod, este fiul lordului locului, revenit pe insulă la vârsta de 16 ani, mult schimbat față de copilărie, poartă în ochi ”o rușine vicleană, atentă.” Este moștenitorul, dar inhibat de așteptările tatălui și purtarea dură a acestuia.

Fred Lawson, prietenul lui Archie, ambii ajung pe insula în 1927, la vârsta de 20 de ani, pentru lucrări de săpături arheologice la ”casa zânelor – o structură probabil din Epoca Bronzului sau din Evul Mediu”.

Insula – un loc în care Fred descoperă ca poate deveni un om mai bun, printre oameni simpli și cumsecade, cu bunătate și blândețe înnăscută și cu darul de a trăi simbiotic cu natura. ”Ceva din ST. KILDA purifica sufletul de amărăciune”, constată Fred. Indrăgostit de Chrissie, cea cu ”ochii închiși la culoare ca albastrul gențianelor. Însă ei nu se uitau la mine. Ei erau întorși mereu spre Archie, deși el alegea să nu-i vadă”. Insula, un loc unde Fred se simte parte din ritmul ei, unde duce o viață care nu era dictată de voința sa, ”ci de cadența anotimpurilor și de bătăile inimii acestui tărâm”.

Pentru Fred, îndrăgostit de Chrissie – o iubire dublă de fapt, ”două iubiri – locul și fata – se întrepătrunseseră cumva, într-un miraj efemer a ceva ce nu putea fi atins (…) Așa este, ne îndrăgostim de imposibil, ne frângem inimile țintind spre un vis”.

În clipa aceea, aș fi renunțat bucuros la toate ambițiile și planurile mele dacă lumea mi-ar fi oferit în schimbul lor doar acest loc, această fată”.

Locul despre care el ne spune: ”M-am oprit și am privit în jur, la case, ce păreau ele însele parte din dealuri, locuințele unor oameni cu inimi generoase, nealterate de orașele acaparatoare, și am simțit un fior de durere la gândul că așezarea aceasta micuță s-ar putea transforma într-o bună zi într-o simplă notă de subsol a istoriei” … ceea ce – în mare măsura s-a și întâmplat. Insula – un loc în care fiecare om contează și ”nu există alt loc pe pământ care să sufere mai mult de pierderea unuia”.

Chrissie – un personaj puternic –  o femeie capabilă de iubire necondiționată, de loialitate, de înțelepciune, de empatie este muza de care se îndrăgostesc cei doi tineri. ST. KILDA, locul în care și Chrissie se îndrăgostește de Fred Lawsson, Chrissie care voia să îi mărturisească  ”ești iubit și nu ești singur (…) prin furtuni și prin vremuri grele, ești enorm de iubit”, dar nu spune aceste cuvinte la timpul lor… ”Toată sănătatea, frumusețea și magia insulei erau distilate în această fată, Chrissie”. Curajoasa și credincioasa Chrissie.

Anul 1930 – ultimele zile pe insulă. Nici un ajutor de solidaritate pentru localnicii izolați de cruzimea iernilor nu mai putea fi luat în considerație. Cei care au dat lumii întregi cel mai bun, rezistent și frumos tweed. Dizlocarea pe continent era singura măsură rațională. ”Durerea ca spectacol” este filmată pe insulă. ”Toți sătenii erau acum pe uliță, tăcuți. Nu se auzeau lătrături de câini, pentru că oamenii de la guvern strânseseră toți câinii și-i înecaseră în golf, deoarece n-ar fi putut învăța obiceiurile câinilor din restul țării (…) Am mers toți pentru ultima dată prin insulă ca să ne luăm rămas bun de la locurile care făceau parte din noi. Am rămas mult timp lângă mormintele pe care le părăseam, lânga piatra tatei, acoperită cu frunze dese de iriși.”

Rachel-Anne – alături de mama sa Chrissie în Morvern, reconstituind amintirile șterse ale copilăriei, satului, oamenilor…Rachel-Anne s-a născut în cruda iarnă a lui 1928… un sat întreg a avut grijă de ea, ”pentru că pe pământ nu există oameni mai fericiți decât cei de pe ST. KILDA când văd un prunc, așa că (îi spune mama fiicei sale) ai avut mulți bunici care să te legene ori să-ți aducă lapte proaspăt…”.

Între 1927 și 1941, armura lui Fred în fața greutăților vieții este dragostea neuitată pentru Chrissie, puterea care îi asigură rezistența încercărilor prin care trece în timpul celui de-al doilea Război Mondial, anii 1940, 1941 și ceilalți până la încheierea marii conflagrații fiind edificatori. Căzut prizonier în Franța – închisoarea Tournai, torturat apoi în lagărul de prizonieri,  Fred îți găsește putere în amintirea femeii iubite:  ”Chipul tău mi-a fost alături în războiul din Franța. Tu m-ai susținut când, flămânzi și nedormiți de multe nopți, ne retrăgeam luptând spre coastele Normandiei.”  În nordul Franței – 1940 – Fred și tovarășii săi fugari evadați sprijină conturarea unei rezistențe franceze: ”Era pur si simplu ceea ce făceau oamenii decenți: îi ajutau pe alții”. Asprimea și durerile nedrepte trezesc la viață puterile latente ale umanismului.

Mulți dintre soldații scăpați prin Marsilia și mai apoi prin Spania proveneau din cei 10.000 de scoțieni ai Diviziei 51 Highland, care nu au fost evacuați în 1940 la Dunkerque împreună cu restul trupelor, dar capturați la St Valery în timp ce luptau într-o acțiune de ariergardă.

Supraviețuirea pe vreme de război, ca și supraviețuirea pe ST. KILDA sunt dovezi ale credinței și speranței în triumful umanității. Un roman al triumfului vieții și al iubirii prin transmiterea credinței și a tradițiilor pe suportul viu al  legendelor povestite din generație în generație.

Elisabeth Gifford

Morvern, Larachberg, pe coasta vestică a Scoției a devenit noul cămin al unora dintre locuitorii din ST. KILDA, printre care și Chrissie cu fiica ei Rachel-Anne.

Balansul capitolelor în timp, explică cititorului – în anul 1941 –  și aduce mângăierea lui Chrissie…redescoperirea supraviețuirii lui Fred, dar și  partea urâtă (adesea cea dominantă ) a caracterului lui Archie este recunoscută de către Fred. Din prostie, lăudăroșenie, gelozie, invidie, mințise. Il mințise ani la rând pe Fred, îi ascunsese existența copilului, devotamentul lui Chrissie, locul în care aceasta  se afla… dragostea și fidelitatea ei față de Fred.

Suntem însă în anul 1941 și fuga de pe teritoriul Frantei, trecând prin Marsilia, coborând în Spania, prin Pirinei, reprezintă o aventură periculoasă în care Archie își recuperează ceva din omenia pierdută, încasând un glonț în locul prietenului său Fred. ”Archie singur în frig și întuneric” rămâne un portret bine construit, în tușe gri și negre, documentat și realist al unui individ slab, dar care nu și-a trădat camarazii din Divizia 51 Highland și nu a trădat rutele de evadare din Franța. (mi-am amintit de ”Eliberare. Spioană. Eroină. Soldat. O femeie luptă pentru libertate şi pentru dragostea ei”, de Imogen Kealey – cu a sa eroină principală Nancy Fiocca)

Scoția, anul 1941 – Fred alături de Chrissie și Rachel-Anne, apoi căsătoria  în capela din Larachberg, apoi în 1950 rămășițele lui Archie sunt aduse din Franța pe insula Skye din Kilmuir, în vederea reînhumării lor în locul de veci al familiei.

Exista în această minunată carte și momente și personaje fictive și aceasta numai și numai din lipsa unor informații suficiente. Însă toate aceste pagini minunate se bazează pe o documentare asiduă a autoarei, prezentată de către aceasta în paginile ”Mulțumiri”, cu care se încheie volumul de față.

O carte tulburător de frumos scrisă, istorie povestită cu talent și emoție resimțită pe tot parcursul lecturii.

Aștept cu mult interes să citesc noul roman al autoarei Elisabeth Gifford,  ”A Woman Made of Snow” (2021)!

Puteți cumpăra cartea: Editura Meteor Press/Libris.ro/Cartepedia.ro.

(Sursă fotografii: MeteorPress.ro, Facebook.com, Libris.ro)

Articole similare

Hitler’s Children (2011) – Cinepolitica 2013

Delia Marc

Ziua când au dispărut porumbeii, de Sofi Oksanen

Dan Romascanu

One World Romania 2011 – 4. 19 Martie (III)

Delia Marc

Leave a Comment

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Acest site folosește cookie-uri pentru a oferi servicii, pentru a personaliza anunțuri și pentru a analiza traficul. Dacă folosiți acest site, sunteți de acord cu utilizarea cookie-urilor. Filme-carti.ro prelucrează datele cu caracter personal furnizate de voi în cadrul înscrierilor la concursurile organizate pe blog, în scopul desemnării câștigătorilor. Doar datele câștigătorilor vor putea fi dezvăluite sponsorilor concursurilor respective. Datele personale nu vor fi folosite altfel. OK Aflați mai mult